marinesc, ~ească a [At: GORJAN, H. II, 6/35 / Pl: ~ești / E: marin + -esc] (Nob) Marin (5).

MARINESC adj. v. marin.

marinesc adj. v. MARIN.

MARINESCU, Constantin (1891-1982, n. Șerbănești-Poduri, azi în Pucioasa), istoric român. M. coresp. al Acad. (1928), prof. univ. la Cluj și București. Director al Institutului de Istorie Universală din Cluj (1925-1943) și al Școlii române din Franța (1941-1948), unde s-a și stabilit. Studii privind istoria medievală românească și străină („Jacques Basilicos <le despot> prince de Moldavie [1561-1563]”) și a Imp. Bizantin („De nouveau sur les relations de Manuel II Paléologue [1391-1425] avec L’Espagne”). Membru al mai multor societăți științifice internaționale.

MARINESCU, Dumitru (1882-1916, n. București), publicist și om politic român. Tipograf. Membru al Comitetului Executiv al Partidului Social-Democrat din România (din 1910), iar din 1914, secretar permanent al P.S.D.R. Participant la Conferința socialistă interbalcanică (iul. 1915). Mobilizat și trimis pe front în 1916, a căzut prizonier și a fost executat.

MARINESCU, Gheorghe (1863-1938, n. București), medic român. Acad. (1905), prof. univ. la București. Fondatorul școlii românești de neurologie. A aplicat, printre primii din lume în neurologie, metode histologice și metoda anatomoclinică în cercetarea științifică. Contribuții originale în domeniul fiziologiei, histologiei și clinicii sistemului nervos (ex. teoria troficității reflexe, chinetoplasma, cromatoliza, neuronofagia). Deschizător de drumuri în cercetarea histochimică a sistemului nervos, precum și metoda reflexelor condiționate în studiul isteriei, epilepsiei, nevrozelor („Studii asupra evoluției și involuției celulei nervoase”, „Celula nervoasă”, „Date și cercetări noi asupra biologiei nervoase”). A utilizat primul radiografia pentru studierea scheletului mâinii în acromegalie (1896) și pentru prima dată în lume, cinematografia în cercetarea științifică, studiind tulburările mersului (1898). A folosit metoda reflexelor condiționate (primul după Pavlov) în aprofundarea studiilor studiilor de de dinamică a proceselor neuropsihice („Les reflexes conditionnés”). Concepția sa biologică și filozofică asupra mecanismelor îmbătrânirii a fost prezentată într-o serie de lucrări („Bătrânețe și reîntinerire”, „Materia, viața și celula”, „Determinism și cauzalitate în domeniul biologiei”). Monografii („Viața, sufletul și opera lui Pasteur”).

MARINESCU, Gheorghe D. (1919-1987, n. Pitești), matematician român. Acad. (1974), prof. univ. la București. Studii în domeniul analizei funcționale, al teoriei spațiilor pseudotopologice, cunoscute sub numele de spații M. („Spații vectoriale normate”, „Spații vectoriale topologice și pseudotopologice”), al calculului probabilităților, al teoriei distribuției („Unele aplicații ale teoriei distribuțiilor”). Contribuții în mecanică, în teoria ecuațiilor cu diferențe finite și în analiza numerică („Probleme de analiză numerică”).

MARINESCU, Ion (1930-1998, n. Craiova), actor de teatru și film. Talent viguros cu disponibilități multiple deopotrivă în registru grav și cel disimulat ironic; roluri în piese de Camil Petrescu, Cehov, A. Miller, S. Mrožek. Roluri în film („Gioconda fără surâs”, „Evadarea”, „Drumul oaselor”).

MARINESCU, Matei (1903-1983, n. București), inginer român. M. coresp. al Acad. (1948), prof. univ. la București. Invenții (microfon multicelular brevetat în țară și în străinătate) și lucrări teoretice în domeniul electroacusticii, al mașinilor electrice, al termochimiei și termoelectricității („Amplificatori magnetici”, „Difuzoare electrodinamice”, „Teoria circuitelor de comutație”, „Realizări în domeniul pilei de combustie”).

MARINESCU, Șerban (n. 1956, Pitești), regizor și scenarist român. Ecranizări inspirate din literatura română, care se disting prin vigoarea epică, frumusețea plastică a imaginii, analiza psihologică susținută de arta unor mari actori („Moara lui Călifar”, „Ci care plătesc cu viața”, „Domnișoara Aurica”, „Cel mai iubit dintre pământeni”).

MARINESCU, Voinea (1915-1973, n. Somovit, Bulgaria), medic român. M. coresp. al Acad. (1963), prof. univ. la București. Ministru al Sănătății și Prevederilor Sociale (1954-1961, 1965-1966). Contribuții în chirurgia experimentală a plămânilor, a aparatului circulator, a transplanturilor de țesuturi și organe, a chirurgiei cardio-vasculare la om, concretizate într-o serie de tehnici și metode proprii. Lucrări: „Resuscitarea respiratorie și cardiacă”, „Organe artificiale și grefe de organe”, „Fibrinoliza”.

MARINESC, -EÁSCĂ adj. (Neobișnuit) Marin. Băgînd de seamă la ierburile cele marinești că nu aseamînă cu cele uscatești (de uscat). . . mă mirai prea mult. GORJAN, H. II, 6/35, cf. 7/3. - Pl.: marinești. – Marin + suf. -esc.