4 intrări

33 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MARÍN, -Ă, marini, -e, adj. Care ține de mare2, care trăiește sau crește în mare2, care este produs de acțiunea unei mări2; caracteristic mării2, de mare2. ♦ (Și substantivat, f.) (Pictură) care înfățișează un peisaj de mare2. ♦ Privitor la navigația pe mare2; maritim. Hărți marine. – Din fr. marin.

MARÍN, -Ă, marini, -e, adj. Care ține de mare2, care trăiește sau crește în mare2, care este produs de acțiunea unei mări2; caracteristic mării2, de mare2. ♦ (Și substantivat, f.) (Pictură) care înfățișează un peisaj de mare2. ♦ Privitor la navigația pe mare2; maritim. Hărți marine. – Din fr. marin.

marin, ~ă [At: VALIAN, V. / Pl: ~i, ~e / E: fr marin, -e] 1 a Care ține de mare2 . 2 a Referitor la mare2. 3 a Care este produs de acțiunea mării2. 4 a Caracteristic mării2. 5 a (D. plante și animale) Care crește sau trăiește în mare2 Si: (nob) marinesc. 6-7 sf, a (Șîs Pictură ~) (Pictură) care reprezintă un peisaj de mare. 8 a Referitor la navigația pe mare Si: maritim (4).

MARÍN, -Ă, marini, -e, adj. De mare; care ține de mare, care se referă la mare, care trăiește în mare. Faună marină.Mai stăruie parcă în auz, foșnetul marin de talazuri rostogolite, BOGZA, C. O. 329. Bolnavi trimiși să respire aer marin. C. PETRESCU, Î. I 12. ◊ Pictură marină = pictură care înfățișează o priveliște a mării.

MARÍN, -Ă adj. De (din) mare; care trăiește în mare. ◊ Pictură marină (și s.f.) = pictură a unei priveliști de la mare. [< fr. marin, it. marino, lat. marinus].

MARÍN, -Ă adj. referitor la mare; care crește, trăiește în mare. ◊ (s. f.) pictură cu peisaj marin. (< fr. marin)

MARÍN ~ă (~i, ~e) 1) Care ține de mare; propriu mării. 2) (despre picturi) Care reprezintă marea; reprezentând un peisaj de mare. /<fr. marin[1]

  1. Ca s.f. marină = = pictură a unei priveliști de la mare — LauraGellner

marin a. 1. de mare: plantă marină; 2. ce servă la navigațiune: hartă marină.

*marín, -ă adj. (lat. marinus). De mare, din mare: peștĭ marinĭ, plante marine. Care servește la navigațiunea maritimă: corabie, hartă marină; ceasornic marin. S. f., pl. e. Serviciu de marinar: marina e grea. Materialu și oameniĭ care compun puterea navală a uneĭ țărĭ saŭ companiĭ, flotă: marina militară, marina comercială. Tabloŭ care reprezentă marea (corăbiĭ, talazurĭ ș. a.). Infanteria de marină, în Francia, infanteria care azĭ se numește infanterie colonială. V. navigațiune.

mărin sm [At: PAMFILE, S. V. 167 / Pl: ~i / E: pbl (Sfânta) Mărina] (Reg) 1 Bube sau inflamații purulente, la oameni și la animale. 2 Crampe la stomac.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

marín adj. m., pl. maríni; f. marínă, pl. maríne

marín adj. m., pl. maríni; f. sg. marínă, pl. maríne[1]

  1. Ca s.f. marină = = pictură a unei priveliști de la mare — LauraGellner

marínă2 (pictură) s. f., g.-d. art. marínei; pl. maríne

marínă (pictură) s. f., g.-d. art. marínei; pl. maríne


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

MARÍN adj. 1. v. maritim. 2. (rar) pelagic, (înv.) marinesc. (Adâncurile ~.)

MARIN adj. (rar) pelagic, (înv.) marinesc. (Adîncurile ~.)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

marín (marínă), adj. – De mare. Fr. marin.Der. marină, s. f., din fr. marine; marinar, s. m. (soldat la marină; Arg., avort, făt avortat), din it. marinaro, cf. ngr. μαρινάρης; marinăresc, adj. (de marină, de marinar); marinărește, adv. (ca marinarii); marina, vb. (a conserva carne sau pește), din fr. marinade; submarin, s. n., după fr. sous-marin.

mărín s. n. – Balonare, meteorism la oameni și la animale, atribuit de credința populară faptului de a fi uitat de sărbătoarea de Sf. Marina (17 iulie). De la Marina.Der. marini, vb. refl. (Bucov., a suferi de dureri de burtă).


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

mărín, măríni, s.m. (reg.) nume dat unor bube, inflamații purulente, unor crampe la stomac.

suprafață de inundare marină, (engl.= FS-flooding surface) în strat. secvențială exprimă un hiatus minor de eroziune submarină sau nondepunere, care separă unități depoziționale la nivel de cortegiu sedimentar. S.i.m. se formează imediat după un moment de înălțare a nivelului de bază, simultan cu creșterea adâncimii apelor.

conque marine (cuv. fr. [kõ:k] marin), un fel de scoică uriașă, utilizată ca instrument de semnalizare de către popoarele care au trăit pe lângă țărmurile mărilor. Echiv. gr. στρόμβος [strombos], „vârtej, titirez, scoică”.

arată toate definițiile

Intrare: Marin
Marin nume propriu
nume propriu (I3)
  • Marin
Intrare: marin
marin adjectiv
adjectiv (A1)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • marin
  • marinul
  • marinu‑
  • mari
  • marina
plural
  • marini
  • marinii
  • marine
  • marinele
genitiv-dativ singular
  • marin
  • marinului
  • marine
  • marinei
plural
  • marini
  • marinilor
  • marine
  • marinelor
vocativ singular
plural
Intrare: Mărin
Mărin nume propriu
nume propriu (I3)
  • Mărin
Intrare: mărin
substantiv masculin (M1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mărin
  • mărinul
  • mărinu‑
plural
  • mărini
  • mărinii
genitiv-dativ singular
  • mărin
  • mărinului
plural
  • mărini
  • mărinilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

marin

  • 1. Care ține de mare, care trăiește sau crește în mare, care este produs de acțiunea unei mări2; caracteristic mării, de mare.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: marinesc pelagic (adj.) attach_file 3 exemple
    exemple
    • Faună marină.
      surse: DLRLC
    • Mai stăruie parcă în auz, foșnetul marin de talazuri rostogolite. BOGZA, C. O. 329.
      surse: DLRLC
    • Bolnavi trimiși să respire aer marin. C. PETRESCU, Î. I 12.
      surse: DLRLC

etimologie: