3 intrări

29 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MARGARÉTĂ, margarete, s. f. Plantă erbacee perenă din familia compozeelor, cu inflorescența compusă din flori mici, galbene, dispuse într-un disc central, și din flori marginale cu o corolă lungă, albă; mărgărită (Chrysanthemum leucanthemum). – Din germ. Margareten[blume], fr. marguerite.

MARGARÉTĂ, margarete, s. f. Plantă erbacee perenă din familia compozeelor, cu inflorescența compusă din flori mici, galbene, dispuse într-un disc central, și din flori marginale cu o corolă lungă, albă; mărgărită (Chrysanthemum leucanthemum). – Din germ. Margareten[blume], fr. marguerite.

margare sf [At: TOPÎRCEANU, B. 44 / V: (reg) mărgăr~, (înv) mărgheri / Pl: ~te / E: fr marguerite, ger Margarete] Plantă erbacee din familia compozeelor, cu inflorescența compusă din flori mici, galbene, dispuse într-un disc central, având pe margine petale lungi, albe Si: aurată, (reg) mărgărită, ochiul-boului, roman, romaniță-mare, tătăișă (Chrysanthemum leucanthemum).

MARGARÉTĂ, margarete, s. f. Plantă din familia compozeelor avînd inflorescența în centru, cu flori mici, galbene, strînse, iar pe margine flori cu o corolă lungă albă (Chrysanthemum Leucanthemum). Din treacăt, ici și colo, să culegi... Margarete, scînteioare și aglice. TOPÎRCEANU, B. 44. – Variantă: mărgărítă (CAZIMIR, L. U. 23, NEGRUZZI, S. I 101) s. f.

MĂRGĂRÍTĂ s. f. v. margaretă.

MARGARÉTĂ s.f. Plantă erbacee decorativă perenă, cu flori galbene dispuse într-un disc central și cu flori albe pe margine. [< germ. Margarete, cf. fr. marguerite].

MARGARÉTĂ s. f. plantă erbacee decorativă perenă, cu floare galbenă la mijloc și cu petale albe pe margini. (< germ. Margerite, fr. marguerite)

MARGARÉTĂ ~e f. Plantă erbacee decorativă cu flori mici, albe sau roșii. /<germ. Margarete, fr. marguerite

Margareta de Valdemar (Semiramida Nordului) f. guvernă ca regentă Suedia, Norvegia și Danemarca (1358-1412).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

margarétă s. f., g.-d. art. margarétei; pl. margaréte

margarétă s. f., pl. margaréte


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

MARGARÉTĂ s. (BOT.; Chrysanthemum leucanthemum) (pop.) mărgărită, (reg.) aurată, roman, tătăișă, ochiul-boului, romaniță-mare, salomii-galbene (pl.).

MARGARE s. (BOT.; Chrysanthemum leucanthemum) (pop.) mărgărită, (reg.) aurată, roman, tătăișă, ochiul-boului, romaniță-mare, salomii-galbene (pl.).


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

MARGARETA (MUȘATA) (sec. 14), mama domnului Moldovei Petru I. A sprijinit propaganda catolică în Moldova. De numele ei este legată denumirea dinastiei Mușatinilor.

MARGARETA (MARGRETHE) (n. 1940), regină a Danemarcii (din 1972).

MARGARETA (MARGUERITE) D’ANGOULÉME [dãgulém] sau DE NAVARRA (1492-1549), scriitoare franceză. Regină a Navarrei (din 1544). Sora a regelui Franței, Francisc I, la Curtea căruia a exercitat o mare influență. A protejat reforma religioasă și cultura renascentistă. Nuvele de moravuri („Heptameronul”), poezii („Oglinda sufletului păcătos”).

MARGARETA, pe cale literară < lat. margarita gr. μαργαρίτης „perlă”. I. 1. – f., act. 2. Mărgărit b., act. (P Bor. 63); -escu; -ești s.; -a f. (P2); -oiu hațeg. (Cand). 3. Mărgărita f., mold. (16 A II 109), și dobr. (RI XI 206). II. Marghita. 1. – d-na lui Basarab I. și a lui Simeon Vvd; – f., mold. și olt. (16 A I 370; Sd V 396; Cand 166); Mărghită f. (16 A II 109). 2. Forme masculine: Marghitu (T-Jiu); Marghit/an Ioan, ard. (RA V 380); -ea (16 A I 522); -oiu (Cand 166); Marghițoi s. (Mus). 3. Cu afer. Ghita fam. (Moț); -na f. (17 A V 28) și cu as. progr.: Ghitina b. (Isp III1); cu -n-: Marghinta f (P. Gov. f° 10). III. Scurtat: Marga: 1. – f. (Ștef; 16 B III 149; Olt; 17 B, I 325; P2; P Bor 13); – sora lui Vasile-Lupu Vvd. 2. Mărghia, Mărgheni ss.; Mărghescu act. 3. Mărgău b., hațeg. (Cand 166) și s. 4. + -ociu: Margoci, Toflă (17 A I 51). 5. Contaminat cu Dan: Marghidan, M. act. Mărgări, T. Băn. act. 6. Cont. cu Gherasie sau Tarasie: Margasie (Sd VII 296). 7. Cont. cu Marioara: Marghi/ora f. (Aș Br 111) și -oara Goleasca (Hur). 8. -ea: Mărgea b. (Olt) sau < subst. mărgea, sau vb. a merge, depinde de accent.; Margești s. (Mus). 9. Cu afer. Argești s., 1627 (AO I 236); Margescul zis și Murgescu (AO XIX 130). 10. Margela, Șt. (Bibl., rom. veche III).

Margareta Favoarea de care se bucură astăzi prenumele fem. Margaréta este datorată, în bună parte (pentru că nu putem trece cu vederea, în acest caz, nici importanta influență a onomasticii literare), identității dintre numele personal și numele unei plante și flori, margaretă (am subliniat și în alte rînduri că această categorie de antroponime feminine sînt acum la modă, exprimînd și în acest fel tendința de modernizare a inventarului nostru de prenume). De astă dată însă (cazul nu este unic), Margareta nu este o creație românească, deci nu are la bază numele de floare și, după cum vom vedea imediat, nici la origine numele personal nu provine din numele florii. Cunoscut încă din primele secole ale erei noastre, în inscripțiile latine creștine, Margarita corespunde lat. margarita „perlă” (ca sens secundar „margaretă”), împrumutat din gr. margarites, cu aceleași sensuri (cuvintele rom. mărgărit, mărgăritar, „pietriș mărunt; perlă; vîsc; lăcrămioară”, a mărgări „a înflori” etc. provin din neogreacă). Cum gr. margarites - format din margaron – cuvînt de origine necunoscută, venit din Orient – este de genul masculin, în izvoarele grecești apare, destul de rar, num. pers. masc. Margarítes (pentru feminin sînt atestate doar Margaris și Margarita). În apusul Europei, Margarita pătrunde în onomasticonul creștin (sînt cunoscute cultul unei martire din Antiohia în timpul împăratului Dioclețian, a unei regine a Scoției din sec. 11 etc.) și se răspîndește prin biserică sprijinit continuu de existența cuvintelor comune, care în limbile romanice continuă lat. margarita. În engl. pentru „margaretă” sînt folosite două cuvinte: daisy „ochiul zilei” (folosit ca hipocoristic pentru Margaret și chiar ca prenume independent) și împrumutul romanic marguerite. La români Margareta este un nume foarte vechi: în Moldova era purtat încă din sec. 14 de → Mușata, mama domnului Petru I (cca 1374 – 1392) și soția lui Lațcu, domn între cca 1365 – 1374, dar cum este vorba de o ferventă propagatoare a catolicismului, sigur avem de a face cu o influență latino-catolică. Mai vechi este Marghita (probabil influență maghiară, ca și toponimul cu aceeași formă din Crișana), purtat de soția domnului muntean Basarab I, atestat și mai tîrziu în sec. 16, în documentele moldovenești. La 1493, apare în documente și hipocoristicul Marga, foarte frecvent și astăzi. Adăugînd și pe Mărgărita, masc. Mărgărit, Mărgărint (împrumuturi neogrecești directe sau prin bulgară, nefiind exclusă în unele cazuri nici o posibilă formare pe teren românesc din mărgărit „înflorit, prosper”) avem o imagine aproape completă a vechimii și răspîndirii numelui în onomastica noastră. În epoca contemporană circulă frecvent Margareta, Marga, Reta, uneori Margó (fr. Margot), Greta, Rita (hipocoristice apusene împrumutate la începutul sec. 20). ☐ Engl. Margaret (cu hipoc. Mag, Maggy, devenit Peggy, frecvent în America de Nord și Daisy, după engl. daisy „margaretă” – textual – „ochiul zilei”, folosit chiar ca prenume independent), fr. Marguerite, Margot, germ. Margareta (hipoc. Marga, Margit, Grete, Gretel etc.), it. Margherita (hipoc. Rita), sp. Margarita, magh. Margit, Margarita (hipoc. Margita, Reta, Greta, Margot etc.), bg. Margarit, Margaríta (hipoc. Marga), rus. Margarita etc. ☐ Margareta de Danemarca, supranumită „Semiramida nordului”, regină a Danemarcei, Norvegiei și Suediei, Margareta dAngoulême sau de Navarra, regină, protectoare a Reformei și autoare a culegerii de povestiri Heptameronul, Margareta de Valois, soția lui Henric IV numită și „regina Margot”.Margareta din Faust de Goethe (și din opera cu același nume de Gounod), Margareta de Parma din Egmond de Goethe (după care Egmond de Beethoven), Regina Margot din romanul cu același nume de Al. Dumas-tatăl, Daisy Miller din romanul cu același nume de H. James.

MARGARETA DE AUSTRIA (MARGARETA DE SAVOIA) (1480-1530), fiica împăratului Maximilian I și a Mariei de Burgundia. Guvernatoare a Țărilor de Jos (1507-1530). A negociat Liga de la Cambrai (1508), precum și Pacea de la Cambrai (1529, „Paix de Dames”).

arată toate definițiile

Intrare: Margareta
Margareta nume propriu
nume propriu (I3)
  • Margareta
Intrare: margaretă
margaretă substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • margare
  • margareta
plural
  • margarete
  • margaretele
genitiv-dativ singular
  • margarete
  • margaretei
plural
  • margarete
  • margaretelor
vocativ singular
plural
mărgărită substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mărgări
  • mărgărita
plural
  • mărgărite
  • mărgăritele
genitiv-dativ singular
  • mărgărite
  • mărgăritei
plural
  • mărgărite
  • mărgăritelor
vocativ singular
plural
Intrare: mărgăretă
mărgăretă
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.

margaretă Chrysanthemum mărgărită

  • 1. Plantă erbacee perenă din familia compozeelor, cu inflorescența compusă din flori mici, galbene, dispuse într-un disc central, și din flori marginale cu o corolă lungă, albă (Chrysanthemum leucanthemum).
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: mărgărită attach_file un exemplu
    exemple
    • Din treacăt, ici și colo, să culegi... Margarete, scînteioare și aglice. TOPÎRCEANU, B. 44.
      surse: DLRLC

etimologie: