2 intrări

12 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MARDÁ, mardale, s. f. (Reg.) Rămășiță dintr-o marfă învechită sau degradată, care se vinde sub preț; vechitură, lucru lipsit de valoare, bun de aruncat. – Din tc. marda.

MARDÁ, mardale, s. f. (Reg.) Rămășiță dintr-o marfă învechită sau degradată, care se vinde sub preț; vechitură, lucru lipsit de valoare, bun de aruncat. – Din tc. marda.

marda sf [At: (a. 1778) IORGA, S. D. XII, 95 / V: (rar) ~da / Pl: ~le / E: tc marda] 1 (Îrg) Obiect care se dă în plus la o vânzare. 2 Lucru lipsit de valoare. 3 Marfa degradată sau învechită, care se vinde sub preț Si: sold. 4 (Îrg) Parte de mică valoare sau nefolositoare rămasă în urma prelucrării, a fabricării etc. unui produs Si: deșeu. 5 (Reg; gmț) Fete multe și mici venite la horă.

MARDÁ, mardale, s. f. (Regional) Rămășiță dintr-o marfă proastă, învechită, care nu se mai poate vinde; lucru de aruncat, vechitură. Cu asemenea marda.. îndrăznim să ne mai lăudăm? M. I. CARAGIALE, C. 23. Bănuiam că între atîtea mardale de tipar... se găsește poate ceva interesant. CARAGIALE, O. III 197.

mardà f. lucru netrebnic, lepădătură. [Turc. MARDA, ce se cere peste preț].

mardá f. (turc. marda, ceĭa ce se cere peste valoarea unuĭ lucru; ngr. mardás, fraudă). Fam. Lucru prost, lepădătură. V. furda.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

mardá (reg.) s. f., art. mardáua, g.-d. art. mardálei; pl. mardále, art. mardálele

mardá s. f., art. mardáua, g.-d. art. mardálei, pl. mardále


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

MARDÁ s. v. deșeu, rest, sold.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

mardá (mardále), s. f. – Rămășită, rebut, lucru fără valoare. Tc. marda „suprapreț” (Șeineanu, II, 249), cf. var. ngr. μαρδᾶς, alb. marda. Tiktin se îndoiește de etimonul propus de Șeineanu, considerînd evoluția semantică dificilă; aceasta se explică în lumina ngr., care înseamnă „înșelăciune” sau „preț exagerat pentru un lucru fără valoare”. – Der. mardalîc, s. n. (înv., sold, rest).


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice


Dicționare neclasificate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

MARDÁ s. f. 1. (Învechit și regional) Obiect care se dă în plus la o vînzare (CIHAC, II, 593, DDRF, BARCIANU, ȘĂINEANU, D. U.) ; lucru lipsit de valoare, bun de aruncat (DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., TDRG) ; marfă degradată sau învechită, care se vinde sub preț, sold (COSTINESCU). Nu-mi trebuie să-mi bag banii miei în mardale (a. 1778). IORGA, S. D. XII, 95, cf. 98. Am cumpărat. . . un vraf de cărți vechi. . . Bănuiam că între atîtea mardale de tipar, avariate de cîte și mai cîte împrejurări, tot se găsește poate ceva interesant. CARAGIALE, O. IV, 139, cf. 143. ◊ (Atribuind calitatea ca un adjectiv) Mărfurile care erau mai marda, adică mai ieșite din modă (a. 1875). ap. ȘIO III 249. ◊ (Figurat sau în contexte figurate) Acesta este mardaua neamului omenesc. COSTINESCU. Cine ar fi crezut că în atîta scurt timp avutul curat al bătrînului va fi înecat iarăși de atîta marda. CARAGIALE, O. III, 322. Cu asemenea marda opăcită și pocăltitâ îndrăznim să ne mai lăudăm? M. I. CARAGIALE, C. 23. Mardaua făpturii omenești. CAMIL PETRESCU, T. II, 268. 2. (Învechit și regional) Parte de mică valoare sau nefolositoare rămasă în urma prelucrării, a fabricării etc. unui produs; deșeu. Din mardaua seului să aibă voie a lucra săpun (a. 1793). ap.TDRG, cf. RĂDULESCU-CODIN, COMAN, GL., ALR I 1719/798. 3. (Regional, glumeț, cu sens colectiv) Fete multe și mici venite la horă (Mățău-Cîmpulung).Cf. COMAN, GL. - Pl.: mardale. - Și: (rar) mardáuă s. f. BARCIANU. – Din tc. marda.Mardauă: sg. refăcut după pl.

Intrare: Mardale
Mardale nume propriu
nume propriu (I3)
  • Mardale
Intrare: marda
substantiv feminin (F149)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • marda
  • mardaua
plural
  • mardale
  • mardalele
genitiv-dativ singular
  • mardale
  • mardalei
plural
  • mardale
  • mardalelor
vocativ singular
plural

marda

  • 1. regional Rămășiță dintr-o marfă învechită sau degradată, care se vinde sub preț; lucru lipsit de valoare, bun de aruncat.
    exemple
    • Cu asemenea marda... îndrăznim să ne mai lăudăm? M. I. CARAGIALE, C. 23.
      surse: DLRLC
    • Bănuiam că între atîtea mardale de tipar... se găsește poate ceva interesant. CARAGIALE, O. III 197.
      surse: DLRLC

etimologie: