2 intrări

26 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

Marcu m. unul din cei patru evangeliști, discipolul sfântului Petru, martirizat în 68: serbat la 27 Aprilie. Patronul Veneției, ce are în marca ei un leu, simbolul evangelistului.

MARC1 subst. Pastă obținută prin prelucrarea fructelor și a legumelor într-o mașină specială și folosită ca materie primă în industria alimentară. Cf. LTR. - Din fr. marc.

MARC s. n. Pastă obținută prin prelucrarea fructelor și a legumelor și folosită ca materie primă în industria alimentară. – Din fr. marc.

MARC s. n. Pastă obținută prin prelucrarea fructelor și a legumelor și folosită ca materie primă în industria alimentară. – Din fr. marc.

marc1 s [At: LTR / E: fr marc] Pastă obținută prin prelucrarea fructelor și a legumelor într-o mașină specială și folosită ca materie primă în industria alimentară.

MARC s.n. 1. Produs alimentar obținut prin extragerea sucului din fructe. 2. Reziduu rezultat în procesul de extragere a zahărului din sfeclă. [< fr. marc].

MARC2 s. n. (rugbi) prinderea balonului din zbor, când acesta a fost șutat de un adversar. (< engl. mark)

MARC1 s. n. 1. produs alimentar prin extragerea sucului din fructe. 2. reziduu rezultat în procesul de extragere a zahărului din sfeclă. (< fr. marc)

MARC n. Produs în formă de pastă, obținut prin prelucrarea fructelor și a legumelor și folosit ca materie primă în industria alimentară. /<fr. marc

Antoniu (Marcu) m. locțiitorul și amicul lui Cezar, formă întâiul triumvirat cu Octaviu și Lepid, Bătu pe Brut și pe Cassiu la Filipii (42 a. Cr.); apoi învins de Octaviu la Actiu, se sinucise (30 a. Cr.).

Marcu-Aureliu (Filozoful) m. împărat roman, viteaz și înțelept, a lăsat o carte de morală pură intitulată Cugetări (161-180).

Paparéla (Marcu) m. Munt. Fam. Om prost.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

MARCU (în „Noul Testament”), unul dintre cei patru evangheliști, supranumit Ioan. I-a însoțit pe Barnaba și pe apostolul Pavel în activitatea lor de misionari. A fondat biserica din Alexandria, unde a fost și martirizat. Evanghelia după Marcu, a fost redactată în limba greacă (înainte de 70 d. Hr.). Moaștele sale se află la Veneția, oraș al cărui patron este (fiind reprezentat simbolic în steaua Republicii Venețiene printr-un leu). Prăznuit la 25 apr.

MARCU, Alexandru (1894-1955, n. Burdujeni, jud. Suceava), italienist român. M. coresp. al Acad. (1940), prof. univ. la București. Lucrări privind literatura și arta italiană și relațiile culturale italo-române („Istoria literaturii italiene”, „Romanticii italieni și români”, „De la Tasso la Eminescu: coincidențe tematice”, „Renașterea românească și Italia”). Arestat pentru convingerile sale politice, a fost deținut la închisoarea Văcărești, unde a și murit.

MARCU, Duiliu (1885-1966, n. Craiova), arhitect român. Acad. (1955), prof. univ. la București. Director general al Direcției Monumentelor Istorice (1953-1965). Lucrări realizate într-un spirit modern și caracterizate prin armonia ritmurilor, liniile viguroase (hotelul Athénée Palace, azi Athénée Palace-Hilton, clădirile Armatei Române, clădirile guvernului din Piața Victoriei, Academia Militară, Palatul C.F.R., azi Ministerul Transporturilor – toate la București, Opera și Institutul Politehnic din Timișoara). A elaborat studii de sistematizare a Pieței Victoriei și Pieței Palatului din București. Lucrări teoretice („Estetica orașelor”, „Arhitectura, monografia lucrărilor realizate”).

MARCU lat. Marcus, n. ce înseamnă « dedicat zeului Marte ». 1. Marc (Moț; Fărș). 2. Marca f., olt. (AO XI 219); f. ar. (Fărș); Marcă act. (v. Bistr.), + -an, -aș: Mărcănaș (ib). f., mold. (16 A III 229). V. și Arca. 3. Marcu, frecv.; Mărcul/escu; -ești s. Mărcăuți s. 4. Marco, formă cultă (Syn; Dm; Ștef; Tis); Marco Vvd.; – Bălaur (C Ștef). 5. Mărco (Sur VII). 6. Marce (17 B I 328; Ard I 51); -a b. (16 B I 162; 17 B I 479 și III 392; RS 67); -a post. (AO XII 444) etc.; Marcea f. (16 B III 217); Marceni, Mărcești ss., Mărcioiul-Schiaul, Pătru, 1629, munt. (DZF). 7. Mărcan, olt. (Cand); -ul t.; -i t. (Tec I). 8. Mărcáș (16 A I 511); Marcăș (Ard). 9. Mărcar, mold. (Sd XXI), ca Bărcar < bărc. 10. Marcău, hațeg. (Cand.; Viciu 34). 11. Mărci, Pătru (RA V); -u (17 B I 204); -ul, 1485, munt. (Rep D 181). 12. Marchiș (Mar). + -oci, Marcoci, țig. (Vit 30); -ul t., cu rotacism < Malcoci; Marcoceni s. (Dm). 14. + -oi: Marcoiu (Puc); Mărcoiu, 1633 (Paș); Marcon, hațeg. (Cand); Marcone s. (Dm). 15. + -oș, Marcoș, -ul t. 16. + -otă: Márcotă, mold. (Sur XXV; Isp V2); Mărcot, Gr. (Sur VII 209); pren. (ib 211); -ă; Marcotețul t.; Marcotoaia 1631 VI 19 (mss Singeorgiu). 16. Mărcuș, I.; -ul (RI I 22); -a s.; -in (16 B VI 326). Formele: 8, 15,16: Marcăș, Marcoș, Mărcuș par influențate de lat.-ung. Marcus (s = ș), cf. Bogrea (DR II 425 n. 4). cf. și Moarcăș (Cat Braș). 17. Mărcuț; -ă (Sd XVI); -a (mănăstirea lui Marcu Vvd.); -iu, act.

arată toate definițiile

Intrare: Marcu
Marcu nume propriu
nume propriu (I3)
  • Marcu
Intrare: marc
substantiv neutru (N29)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • marc
  • marcul
  • marcu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • marc
  • marcului
plural
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

marc

  • 1. Pastă obținută prin prelucrarea fructelor și a legumelor și folosită ca materie primă în industria alimentară.
    surse: DEX '09 DEX '98 DN
  • 2. Reziduu rezultat în procesul de extragere a zahărului din sfeclă.
    surse: DN

etimologie: