2 intrări

15 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MÁNTĂ, mante, s. f. (Înv.) Mantie. – Din fr. mante.

MÁNTĂ, mante, s. f. (Înv.) Mantie. – Din fr. mante.

mantă sf [At: HELIADE, O. I, 231 / Pl: ~te / E: fr mante] (înv) Mantie.

MÁNTĂ, mante, s. f. (Rar) Mantie. Ca-ntr-un cuib ne-om pituli Și-astă mantă largă, tainic, pe-amîndoi ne va-nveli. DAVILA, V. V. 30. La pieptu-i manta neagră în falduri și-o adună, Movili de frunze-n drumu-i le spulberă de sună. EMINESCU, O. I 92. ◊ Fig. Dar a nopții neagră mantă peste dealuri se lățește, La apus se adun norii, se întind ca un veștmînt. ALEXANDRESCU, P. 135.

MÁNTĂ s.f. Pelerină lungă și largă care se purta peste celelalte haine; mantie. [< fr. mante].

MÁNTĂ s. f. pelerină lungă și largă purtată peste celelalte haine; mantie. (< fr. mante)

mantà (mantă) f. 1. haină largă și lungă ce se pune deasupra celorlalte; a pune cuiva mantaua, a-l păcăli; 2. (poetic) acoperemânt: a nopții neagră mantă peste dealuri se lățește BOL.; 3. fig. pricină de ceartă, belea: vă veți găsi mantaua cu mine CR. [Pol. MANTA; V. mantie].

mántă f., pl. e (fr. mante) și (ob.) mántie f. (vsl. manŭtiĭa, rus. mántiĭa. V. manta, manișcă). Haĭnă de mare ceremonie purtată peste toate cele-lalte de suveranĭ și de prelațĭ. (Tot cu mantie îĭ reprezentă pictoriĭ pe artiștĭ).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

mántă (înv.) s. f., g.-d. art. mántei; pl. mánte

mántă s. f., g.-d. art. mántei; pl. mánte


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

Mant/a, -e, -ea, -escu v. Mamant 3 – 5.


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

cu manta expr. (intl.) indirect, pe ocolite.

mantă, mante s. f. marginea interioară a mesei de biliard.

Intrare: Mante
Mante nume propriu
nume propriu (I3)
  • Mante
Intrare: mantă
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mantă
  • manta
plural
  • mante
  • mantele
genitiv-dativ singular
  • mante
  • mantei
plural
  • mante
  • mantelor
vocativ singular
plural

mantă

  • 1. învechit Pelerină lungă și largă care se purta peste celelalte haine.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: mantie attach_file 3 exemple
    exemple
    • Ca-ntr-un cuib ne-om pituli Și-astă mantă largă, tainic, pe-amîndoi ne va-nveli. DAVILA, V. V. 30.
      surse: DLRLC
    • La pieptu-i manta neagră în falduri și-o adună, Movili de frunze-n drumu-i le spulberă de sună. EMINESCU, O. I 92.
      surse: DLRLC
    • figurat Dar a nopții neagră mantă peste dealuri se lățește, La apus se adun norii, se întind ca un veștmînt. ALEXANDRESCU, P. 135.
      surse: DLRLC

etimologie: