2 intrări

2 definiții


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

mandúce, mandúc, vb. III (înv.) a ghida, a conduce, a orienta.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

Mand/ache, -aru, -ău, -ea, -i, -icevschi, -ilă, -in, -on, -u v. Diamant II 1, 2, 3-5, 6, 7, 8, 9.

Intrare: Mandu
Mandu nume propriu
nume propriu (I3)
  • Mandu
Intrare: manduce
verb (VT642)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • manduce
  • manducere
  • mandus
  • mandusu‑
  • manducând
  • manducându‑
singular plural
  • mandu
  • manduceți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • manduc
(să)
  • manduc
  • manduceam
  • mandusei
  • mandusesem
a II-a (tu)
  • manduci
(să)
  • manduci
  • manduceai
  • manduseși
  • manduseseși
a III-a (el, ea)
  • manduce
(să)
  • mandu
  • manducea
  • manduse
  • mandusese
plural I (noi)
  • manducem
(să)
  • manducem
  • manduceam
  • manduserăm
  • manduseserăm
  • mandusesem
a II-a (voi)
  • manduceți
(să)
  • manduceți
  • manduceați
  • manduserăți
  • manduseserăți
  • manduseseți
a III-a (ei, ele)
  • manduc
(să)
  • mandu
  • manduceau
  • manduseră
  • manduseseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)