5 intrări

school Articole pe această temă:

45 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MANDRĂ2 s. f. 1. (Ban., Transilv.) Mămăligă. VICIU, GL., PRIBEAGUL, P. R. 78. Dragostea de fată mare, Ca și mandra din căldare, Cînd îi dai un pumn de sare Și ea gustu nu-și mai are. Com. din TIMIȘOARA, cf. CHEST. VIII 17/34. Culcuș de mandră. ALR I 1814/75, cf. 1814/69, 85, 87, ALR II 4102/76. 2. (Regional) Fel de mîncare preparat din pline sau din mămăligă prăjită în grăsime; (regional) puricei (Lupșa-Turda). Cf. VICIU, GL. Ne-a făcut o mandră și-am plecat la lucru. Com.din LUPȘA-TURDA. - Pl.: mandre. – Cf. țig. m a n (d) r o.

MANDRĂ1 s. f. (Regional) 1. Stînă de oi. Pentru mițe am întrebat pe Pavel si-mi spuse că au cuprins 4 mandre și socotesc că nu va ieși mai mult de 30 de povări (a. 1787). FURNICĂ, ap. PAPAHAGI, C. L., cf. BUDAI-DELEANu, DR. III, 1065. Tot mai are Costea, are. . . vreo cincizeci de cățelandre, Care păzesc pe la mandre. MAT. FOLK. 116. 2. Îngrăditură făcută din struf sau din nuiele, de-a curmezișul unei ape, pentru a înlesni prinderea, păstrarea etc. peștelui. V. zăton, horeț, juvelnic. Mandra se așază întotdeauna unde e un mic curent între prundoaieadică între insulele de stuf plutitoare, ANTIPA, P. 555. Mandră. . . este o închidere făcută din dopuri de stuf, avînd forma bobului de fasole, și care are de scop de a păstra peștele viu. id. ib. 569. - Pl.: mandre. – Din gr. μάνδρα. Cf. bg. мандра, scr. m a n d r a.

MÁNDRĂ, mandre, s. f. (Reg.) Îngrăditură de nuiele, de stuf sau de șipci, așezată de-a curmezișul unei ape pentru a înlesni prinderea sau păstrarea peștilor. – Din ngr. mándra.

MẤNDRU, -Ă, mândri, -e, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. (Adesea urmat de determinări introduse prin prep. „de”). Mulțumit, satisfăcut, încântat; care are un sentiment de demnitate, de încredere în calitățile proprii; demn. 2. Care are încredere exagerată în calitățile proprii; orgolios, îngâmfat, trufaș. 3. (Pop.) Frumos, falnic, măreț. II. 1. S. m. și f. (Pop.) Persoană pentru care cineva de sex opus simte o afecțiune deosebită; drag, iubit. 2. S. f. pl. art. Iele. – Din sl. mondrŭ „înțelept”.

mandră2 sf [At: VICIU, GL. / Pl: ~re / E: rrm man(d)ro] 1 (Ban; Trs) Mămăligă. 2 (Reg) Fel de mâncare preparat din pâine sau din mămăligă prăjită în grăsime Si: (reg) puricei.

mandră1 sf [At: (a. 1787) FURNICĂ, ap. PAPAHAGI, C. L. / Pl: ~re / E: ngr μάνδρα cf bg мандра, srb mandra] 1 (Reg) Stână de oi. 2 (Reg) îngrăditură făcută din stuf sau din nuiele, de-a curmezișul unei ape, pentru a înlesni prinderea, păstrarea etc. peștelui Vz horeț, juvelnic, zăton.

mândru, ~ă [At: CORESI, ap. DHLR II, 457 / Pl: ~ri, ~re / E: slv мѧдръ] 1 a (Înv; d. oameni) Înțelept. 2 a (Înv; d. oameni) Priceput. 3 a (Înv; d. oameni) Isteț. 4 a (Înv; d. oameni) Capabil. 5 sm (Înv) Învățat. 6 sm (Înv) Filozof. 7 sm (Înv) Mag2 (1). 8 a (Udp „de”) Mulțumit. 9 a (Udp „de”) Care are un sentiment de demnitate, de încredere în calitățile proprii Si: demn, mândrit (2). 10 a (Rar) Care este pe măsura calităților cuiva Si: demn de cineva, mândrit (3). 11-12 smf, a (Persoană) care are încredere exagerată în calitățile proprii Si: mândrit (4). 13-14 smf, a Orgolios. 15-16 smf a (Îvr) Mofturos. 17-18 smf, a (Pop) Frumos. 19 (Bot; reg; îc) ~ra nopții Barba-împăratului (Mirabilis Jalapa). 20 sfp (Reg; art.) Iele. 21 a Falnic. 22-23 smf, a (Reg) Elegant. 24 smf (Pop) Persoană pentru care altă persoană de sex opus simte o afecțiune deosebită Si: (reg) mândrior, mândruc Vz amant, drag, ibovnic, iubit. 25 sfp (Reg; art.) Dansuri populare din diferite regiuni. 26 (Reg) Melodie după care se execută mândrele (25).

țândru-mândru, ~ră-~ră [At: MÎNDRESCU, L. P. 86 / Pl: ~ri-~ri, ~re-~re / E: mândru] (Reg) 1 a Îngâmfat. 2 a (Îe) Țândră-mândră și flămândă Se spune despre o persoană care, deși săracă, este mândră. 3 sf Femeie frumoasă, veselă, drăgăstoasă, dar leneșă.

MÁNDRĂ, mandre, s. f. Îngrăditură de nuiele, de stuf sau de șipci, așezată de-a curmezișul unei ape pentru a înlesni prinderea sau păstrarea peștilor. – Din ngr. mándra.

MẤNDRU, -Ă, mândri, -e, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. (Adesea urmat de determinări introduse prin prep. „de”). Mulțumit, satisfăcut, încântat; care are un sentiment de demnitate, de încredere în calitățile proprii; demn. 2. Care are încredere exagerată în calitățile proprii; orgolios, îngâmfat, trufaș. 3. (Pop.) Frumos, falnic, măreț. II. S. m. și f. (Pop.) Persoană pentru care cineva de sex opus simte o afecțiune deosebită; drag, iubit. – Din sl. mondrŭ „înțelept”.

MÁNDRĂ, mandre, s. f. Dispozitiv format din îngrădituri de nuiele sau de stuf, care se așază în apă pentru prinderea peștilor.

MÎ́NDRĂ, mîndre, s. f. (În limbaj poetic) Fată sau femeie pentru care un bărbat simte o dragoste deosebită; cuvînt cu care un bărbat se adresează fetei sau femeii iubite; dragă, iubită. Cînd mîndra mea doarme în păru-i bălai, Cînd stelele tremur și apele sună, Răsai, Lumină de lună! EMINESCU, O. IV 542. Calea e a ta, Mîndra e a mea, Și de nu mi-o dai, Hai la luptă, hai! HASDEU, R. V. 75. Cîntă-ți, mîndro, cîntecul, Că mi-e drag ca sufletul. ALECSANDRI, P. P. 24.

MÎ́NDRU2, -Ă, mîndri, -e, adj. 1. Plin de încredere în forțele, în însușirile sale, în care se vede satisfacția, mulțumirea de însușirile proprii. Vom împărți dreptate tuturora, zise Alexăndrel, ridicînd mîndru capul. SADOVEANU, O. VII 157. Era mîndru și frumos ca un zmeu. VLAHUȚĂ, O. A. II 9. 2. Cu încredere exagerată în însușirile proprii; fudul, îngîmfat, trufaș, orgolios. Zici că-s mîndră și n-am vrut Ca s-ascult vorbele tale? COȘBUC, P. I 51. Iubesc o fată frumoasă... fata Genarului, om mîndru și sălbatec. EMINESCU, N. 13. 3. Fericit, mulțumit; onorat. Încrede-te, stăpînă, zise Galben-de-Soare, căci voi fi mîndru să încalece pe mine o vitează ca tine. ISPIRESCU, E. 21. 4. Frumos, minunat, falnic, măreț. Cutrieram cîmpul cu florile și mîndrele dealuri, de după care-mi zîmbeau zorile. CREANGĂ, A. 117. Te-am ruga, mări, ruga, Să-mi trimiți prin cineva Ce-i mai mîndru-n valea ta. EMINESCU, O. I 149. Pe culmea cea mai naltă a munților Carpați se întinde o țară mîndră și binecuvîntată între toate țările. BĂLCESCU, O. II 207. ◊ (Adverbial) Din cînd în cînd vărsate, mîndru lacrimile-ți șed. EMINESCU, O. I 83.

MÁNDRĂ ~e f. Îngrăditură de stuf sau de nuiele așezată în bălți pentru prinderea și păstrarea peștelui viu. /<ngr. mándra

MÂNDRU2 ~ă (~i, ~e) m. și f. Persoană care se află în relații de dragoste cu altă persoană de sex opus; iubit. /<sl. mondru

MÂNDRU1 ~ă (~i, ~e) 1) Care are sentimentul demnității și onoarei; demn. 2) Care are o părere exagerată despre calitățile sale; plin de sine; încrezut; îngâmfat; înfumurat; fudul; falnic; semeț; măreț. 3) Care este cuprins de un sentiment de satisfacție (ca urmare a unui succes, a unei reușite sau a unei victorii). 4) Care inspiră admirație; plin de semeție. /<sl. mondru

mândră f. fată frumoasă, dragă, iubită: cântă-ți, mândro, cântecul POP. [V. mândrie].

mândru a. 1. care are un sentiment de nobilă încredere în meritul său: mândru de numele ce poartă; 2. cărui îi place să disprețuiască pe semenii săi: e foarte mândru; 3. foarte frumos, splendid, superb (aplicat la ființe și la lucruri): m’am însurat c’o mândră crăiasă POP. dulci și mândre primăveri EM. [Vechiu-rom. mândru, înțelept = slav. MÕDRŬ; apoi, peiorativ, care se crede înțelept, de unde fudul, trufaș]. ║ m. cel ce e mândru.

2) mándră f., pl. e saŭ mendre (cp. cu geandră). Ban. Mămăligă. Trans. vest. Pîne prăjită’n untură. Munt. Mold. Fig. Iron. A-țĭ face mendrele, a-țĭ face gustu, a te purta cum îțĭ place (de ex., furînd orĭ înșelînd).

1) mándră f., pl. e saŭ mendre (turc. bg. sîrb. mándra, stînă, mrom. „ocol de vite”, d. it. ngr. vgr. mándra. V. arhimandrit). Dun. de jos. Îngrăditură de păstrat peștele viŭ (coteț, horeț, juvelnic).

arată toate definițiile

Intrare: Mandra
Mandra nume propriu
nume propriu (I3)
  • Mandra
Intrare: mandră
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mandră
  • mandra
plural
  • mandre
  • mandrele
genitiv-dativ singular
  • mandre
  • mandrei
plural
  • mandre
  • mandrelor
vocativ singular
plural
Intrare: mândra-nopții
substantiv feminin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mândra-nopții
plural
genitiv-dativ singular
  • mândrei-nopții
plural
vocativ singular
plural
Intrare: mândră
substantiv feminin (F1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mândră
  • mândra
plural
  • mândre
  • mândrele
genitiv-dativ singular
  • mândre
  • mândrei
plural
  • mândre
  • mândrelor
vocativ singular
  • mândră
  • mândro
plural
  • mândrelor
Intrare: mândru (adj.)
mândru1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A96)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mândru
  • mândrul
  • mândru‑
  • mândră
  • mândra
plural
  • mândri
  • mândrii
  • mândre
  • mândrele
genitiv-dativ singular
  • mândru
  • mândrului
  • mândre
  • mândrei
plural
  • mândri
  • mândrilor
  • mândre
  • mândrelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

mandră

  • 1. regional Îngrăditură de nuiele, de stuf sau de șipci, așezată de-a curmezișul unei ape pentru a înlesni prinderea sau păstrarea peștilor.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC

etimologie:

mândră

etimologie:

mândru (adj.)

  • 1. (Adesea urmat de determinări introduse prin prepoziție „de”). Care are un sentiment de demnitate, de încredere în calitățile proprii.
    exemple
    • Vom împărți dreptate tuturora, zise Alexăndrel, ridicînd mîndru capul. SADOVEANU, O. VII 157.
      surse: DLRLC
    • Era mîndru și frumos ca un zmeu. VLAHUȚĂ, O. A. II 9.
      surse: DLRLC
  • 2. Care are încredere exagerată în calitățile proprii.
    exemple
    • Zici că-s mîndră și n-am vrut Ca s-ascult vorbele tale? COȘBUC, P. I 51.
      surse: DLRLC
    • Iubesc o fată frumoasă... fata Genarului, om mîndru și sălbatec. EMINESCU, N. 13.
      surse: DLRLC
  • exemple
    • Încrede-te, stăpînă, zise Galben-de-Soare, căci voi fi mîndru să încalece pe mine o vitează ca tine. ISPIRESCU, E. 21.
      surse: DLRLC
  • exemple
    • Cutrieram cîmpul cu florile și mîndrele dealuri, de după care-mi zîmbeau zorile. CREANGĂ, A. 117.
      surse: DLRLC
    • Te-am ruga, mări, ruga, Să-mi trimiți prin cineva Ce-i mai mîndru-n valea ta. EMINESCU, O. I 149.
      surse: DLRLC
    • Pe culmea cea mai naltă a munților Carpați se întinde o țară mîndră și binecuvîntată între toate țările. BĂLCESCU, O. II 207.
      surse: DLRLC
    • (și) adverbial Din cînd în cînd vărsate, mîndru lacrimile-ți șed. EMINESCU, O. I 83.
      surse: DLRLC

etimologie: