2 intrări

16 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MÁNCĂ2 s. f., adj. 1. S. f. (învechit) Lipsă. V. m a n c o. Căuta la catastișele vistieriei, care le dedease el mînci (cca 1700). MAG. IST. V, 144. Mancă de credință. COSTINESCU. 2. S p e c. (La jocul de biliard) Greșeală de lovire a bilei cu tacul. Cf. COSTINESCU. 2. Adj. (Regional, despre vaci, oi etc.) Căreia îi lipsește o parte a corpului. Cf. POLIZU, DDRF, CDDE, CHEST. V 76/40. - Pl.: (rar) manci. – Și: mángă (COSTINESCU), (prin adaptare la sistemul fonetic popular) mîncă s f., adj. – Din lat. mancus, fr. manque.

MÁNCĂ1 s. f. (Mold.) Doică. Mamce (d o i c e munt.) carele apleacă prunci mici. PRAV. 99, cf. 259. Luîndu-și voie de la maică-sa, anume să margă pănă la mamcă-sa. DOSOFTEI, V. S. octombrie 55r/1. Au îmbrăcat pruncul. . . și l-au pus cu mamca în carătă lucie de aur. N. COSTIN, L. 398. Lupoaica. . . mamcă și maică cuconilor s-au făcut. CANTEMIR, HR. 97, cf. 331. A grăi de la maice și de la mamce ne deprindem. id. IST. 82, cf. 165. Mancă, guvernantă m-aș îngriji s-aleg. NEGRUZZI, S. II, 265, cf. BARONZI, L. 160. Sărută un fir de busuioc de la sînul mancei. SADOVEANU, O. XIV, 191, cf. ȘEZ. III, 189. Cinci dadaci mni-i tocmne, Patru manci di suge, Apui baietu crește. VASILIU, C. 36. - Pl.: mance. – Și: mámcă, (rar) mîncă (DDRF) s. f. – Din ucr. мамка.

MÁNCĂ, mance, s. f. (Reg.) Doică. – Din ucr. mamka.

MÁNCĂ, mance, s. f. (Reg.) Doică. – Din ucr. mamka.

mancă2 [At: (cca 1700) MAG. IST. V, 144 / V: ~ngă, (pop) mân~ / Pl: (rar) ~nci / E: lat maneus, fr manque] (Înv) 1 sf Lipsă. 2 sf (Spc; la jocul de biliard) Greșeală de lovire a bilei cu tacul. 3 a (Reg; d. vaci, oi etc.) Căreia îi lipsește o parte a corpului.

mancă1 sf [At: PRAV. 99 / V: mamcă, (rar) mân~ / Pl: ~-nce $/ E: ucr мамка] (Mol) Doică.

MÁNCĂ, mance, s. f. (Mold., Bucov.) Doică. Mancă, guvernantă m-aș îngriji s-aleg. NEGRUZZI, S. II 265.

mancă t. Mold. și Tr. doică. [Vechiu-rom. mamcă = rus. MAMKA, lit. mămiță].

máncă f., pl. e (rut. rus. mámka, mancă, d. máma, mamă). Est. Doĭcă, femeĭe care, în schimbu banilor, alăptează alt copil.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

máncă (reg.) s. f., g.-d. art. máncei; pl. mánce

máncă (doică) s. f., g.-d. art. máncei; pl. mánce


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

máncă (-ci), s. f. – Doică. Sl. (sb., cr., ceh., pol., rus.) mamka „mămică” (Cihac, II, 185; Conev 59; Tiktin). – Der. măncie, s. f. (serviciu de doică).


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

MANCĂ subst. mold. „doică”, și MANCAȘ. 1. Mancă f., mold. (Sd XI 87). 2. Mancu b. (Hur); – (Diac (16 B VI 189); – mold. (17 A II 233) 2. Mancaș, fam., mold. (Șez); Mancăși, Ion (Sd XXII 333); Măncaș (Sd XVI). 3. + -oi: Mîncoi s.

Intrare: mancă
substantiv feminin (F4)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mancă
  • manca
plural
  • mance
  • mancele
genitiv-dativ singular
  • mance
  • mancei
plural
  • mance
  • mancelor
vocativ singular
  • mancă
  • manco
plural
  • mancelor
Intrare: Mancă
Mancă nume propriu
nume propriu (I3)
  • Mancă

mancă

etimologie: