4 intrări

37 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MĂNÁ, pers. 3 mănează, vb. I. Refl. (Despre plante și recolte) A căpăta mană (2); a se strica din cauza manei. – Din mană.

MĂNÁ, pers. 3 mănează, vb. I. Refl. (Despre plante și recolte) A căpăta mană (2); a se strica din cauza manei. – Din mană.

MÂNÁ, mân, vb. I. Tranz. 1. A dirija mersul unui animal sau, p. ext., al unui vehicul (cu tracțiune animală); a îmboldi, a stimula, a îndemna la mers. ◊ Expr. (Fam.) A mâna porcii la jir = a sforăi în somn. (Fam.) Mână măgaru! = pleacă de aici! ia-o din loc! dă-i drumul! ♦ Fig. (Fam.) A determina pe cineva să facă un anumit lucru, să acționeze într-un anumit fel; a îndemna, a îmboldi. ♦ Intranz. (Pop.) A merge; a zori, a se grăbi. Mâna cât putea de repede. 2. (Pop.) A lua, a duce, a târî cu sine. 3. (Pop.) A trimite pe cineva să se ducă undeva sau să facă ceva. 4. (Pop.) A pune în mișcare; a acționa. – Lat. minari „a amenința”.

MÂNÁ, mân, vb. I. Tranz. 1. A dirija mersul unui animal sau, p. ext., al unui vehicul (cu tracțiune animală); a îmboldi, a stimula, a îndemna la mers. ◊ Expr. (Fam.) A mâna porcii la jir = a sforăi în somn. (Fam.) Mână măgaru! = pleacă de aici! ia-o din loc! dă-i drumul! ♦ Fig. (Fam.) A determina pe cineva să facă un anumit lucru, să acționeze într-un anumit fel; a îndemna, a îmboldi. ♦ Intranz. (Pop.) A merge; a zori, a se grăbi. Mâna cât putea de repede. 2. (Pop.) A lua, a duce, a târî cu sine. 3. (Pop.) A trimite pe cineva să se ducă undeva sau să facă ceva. 4. (Pop.) A pune în mișcare; a acționa. – Lat. minari „a amenința”.

MÂNÁȘ, mânași, s. m. (Reg.) Vizitiu. – Mâna + suf. -aș.

MÂNÁȘ, mânași, s. m. (Reg.) Vizitiu. – Mâna + suf. -aș.

măna vr [At: ȘĂINEANU, D. U. / V: (1) ~ni / Pzi: 3 ~nează / E: mană] (D. unele plante cultivate) 1 A căpăta mană (22). 2 A se strica din cauza manei (22). 3 (Pgn) A putrezi.

mâna1 [At: PSALT. 166 / Pzi: mân și mâi; Cj: să mân, să mâi; Grz: mânând, (pop) ind / E: ml minari „a amenința”] 1 vt (Fșa) A dirija mersul unui animal. 2 vt (Fșa) A dirija mersul unui vehicul cu tracțiune animală. 3 vt (Fșa) A stimula la mers. 4 vt (Fam; îe) A ~ porcii (la jir sau, rar, la Brașov) A sforăi în somn. 5 vt (Îe) Mână măgaru'! Pleacă de aici! 6 vt (Fig) A determina să facă un anumit lucru, să acționeze într-un anumit fel. 7 vt (Pop; pan; c. i. vehicule cu diferite genuri de tracțiune) A conduce. 8 vi (Abs) A pomi. 9 vi (Abs) A se deplasa. 10 vi (Abs) A grăbi. 11-12 vti (Indicând o deplasare în spațiu) A duce pe cineva la... 13-14 vti (Indicând o deplasare în spațiu) A îndruma pe cineva spre... 15-16 vi, vr (Înv) A (se) deplasa spre... 17 vt (Pop) A lua cu sine. 18 vt (Îvr) A pune pe fugă. 19 vt (Reg) A îndepărta. 20 vt (Reg; c. i. un animal sălbatic, un vânat) A hăitui. 21 vt (Reg, c. i. un animal sălbatic, un vânat) A adulmeca. 22 vt (Îvp) A trimite pe cineva undeva. 23 vt (Reg; îe) A-l ~ (pe cineva) afară sau a-l ~ burduhanul A avea diaree. 24 vt (Îvr; c. i. o scrisoare, o petiție etc.) A expedia. 25 vt A pune în mișcare. 26 vt A mișca din loc Si: a deplasa, a împinge. 27 vr (Reg) A aluneca. 28 vt (Înv; Ban) A da în judecată. 29 vrr (Ban) A se ciorovăi. 30 vr (Înv) A duce mai departe. 31 vt (Îe) A(-și) ~ viața sau a o ~ A-și duce viața. 32 vr (D. timp) A trece. 33 vt (Mun) A înainta cu săpatul într-o mină, într-o galerie etc.

mâna2 vt [At: ARH. FOLK. III, 113 / Pzi: mân / E: ns cf mână1] (Pop; în superstiții) A fermeca.

mânaș sm [At: VĂCĂRESCUL, P. 329/12 / Pl: ~i / E: mâna1 + -aș] (Reg) Vizitiu.

MĂNÁ, pers. 3 mănează, vb. I. Refl. (Despre unele plante) A căpăta boala numită mană; a se îngălbeni, a se strica.

MÎNÁ, mîn, vb. I. Tranz. 1. (Cu privire la animale de tracțiune) A îndemna la mers (trăgînd de hățuri, îmboldind, strigînd), a conduce pe un drum, a face să urmeze o anumită direcție. E-n amurg. Pe deal bulgarul liniștit își mînă carul. COȘBUC, P. II 27. Frate, mai fă-mi bine și cu iapa, să mîn boii d-a călare. CREANGĂ, P. 47. Încălecînd pe una din iepe, mînă pe celelalte. EMINESCU, N. 20. Aud moara vîjîind Pe badea boii mînînd. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 144. ◊ (Rar, cu privire la alte animale) Cît mi-a fost mie de drag Să mîn oile să pască. COȘBUC, P. II 167. O nuia lungă... cu care mătură fundul apei de pe lîngă maluri, mînînd peștele-n calea volocului. ȘEZ. IV 115. ◊ Absol. Rădvanul zbura pe cale. Surugiii mînau din șele și chiuiau. GALACTION, O. I 74. Te rog să mîi cu băgare de samă, ca să nu-mi prăvăli nora. CREANGĂ, P. 115 Stați puțin și nu mînați, Lîngă boi v-alăturați. ALECSANDRI, P. P. 387. ◊ Expr. (Familiar) A mîna porcii la jir v. jir. A mîna pe tînjală v. tînjală. ♦ (Cu privire la obiecte) A împinge, a face să alunece. Oltule cu repezi valuri! Multe, mîndre flori dezmierzi... Du-le Oltule, le mînă Mîndru tresărind mereu! Numai una să-mi rămînă: Floarea sufletului meu. CERNA, P. 144. ♦ A goni (animale sălbatice). Leoaica mînă, gonește pe ciuta cea îngrozită. CONACHI, P. 269. 2. (Cu privire la persoane) A sili să meargă undeva, a îmboldi, a îndemna, a împinge spre o țintă. Cîțiva ostași cu baionetele la puști coborîră în șlep și-i mînară sus pe prizonieri. DUMITRIU, N. 140. Tatarii începeau a mîna pe cei prinși. SADOVEANU, O. VII 15. Ei brațul tău înarmă ca să lovești în tine, Și pe voi contra voastră la luptă ei vă mîn'! EMINESCU, O. I 59. ◊ Fig. (Subiectul este un abstract) Poate-i vrun bătut de soartă, Care-aleargă pe cîmpie... Dor îl mînă, griji îl poartă. COȘBUC, P. I 221. Gheorghe, Gheorghe, ce păcat te mînă pe tine! CARAGIALE, O. I 249. Năvălesc dușmani mereu... Păcatu-i mînă din urmă. Mulți au mai venit la noi, Puțini s-au dus înapoi. ALECSANDRI, P. P. 172. ♦ A conduce. (Fig.) Mircea însuși mînă-n luptă vijelia-ngrozitoare. EMINESCU, O. I 148. ♦ (Regional) A trimite pe cineva undeva, a spune sau a porunci cuiva să se ducă undeva sau să facă ceva. M-o mînat pe mine ingineru să le arăt. DEMETRIUS, V. 88. Directorul, foarte nervos, mînă un vătășel călare. CARAGIALE, N. S. 63. M-a mînat maica să țăs. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 428. 3. (Subiectul este o forță oarecare) A pune în mișcare, a mișca din loc, a face să înainteze, a împinge din urmă, a duce. Cu grabă, a pornit un vînt învierșunat mînînd vîrtejuri de pulbere. SADOVEANU, E. 5. Un vînt cald mînă norii spre miazănoapte. C. PETRESCU, Î. II 69. În luntre era un turc care o mîna. RETEGANUL, P. III 5. ♦ Intranz. (Neobișnuit) A merge repede, a se grăbi. Secerătorii mînau năvală spre bordeiele lor. DELAVRANCEA, S. 195. Mîndra-n urmă-i se lua Și mîna, măre, mîna. TEODORESCU, P. P. 629.

MÎNÁȘ, mînași, s. m. (Regional) Mînător; vizitiu. Năimindu-și un mînaș... s-a cam mai dus. SBIERA, P. 237.

A SE MĂNÁ pers. 3 se ~eáză intranz. (despre cereale, plante, fructe) A fi atins de mană; a se strica din cauza manei. /Din mană

A MÂNÁ mân tranz. 1) (animale, mai ales de tracțiune) A îndemna la mers; a sili să urmeze un anumit traseu. * ~ porcii la jir a sforăi în timpul somnului. 2) pop. (vehicule, mai ales cu tracțiune animală) A face să se miște conducând într-o anumită direcție. 3) pop. (persoane) A obliga cu forța la ceva. 4) A mișca din loc, ducând (cu sine) într-o anumită direcție. Vântul mână frunzele uscate. /<lat. minari

mânà v. 1. a face să meargă înainte, vorbind mai ales de animale: mână boii la apă, mână calul iute; 2. fig. a îmboldi: ce-i mâna pe ei în luptă? EM. [Lat. MINARI].

1) mîn, a v. tr. (lat. mĭnare, a mîna, a conduce [minare plaustrum, a duce caru]; it. menare, pv. cat. vsp. menar, fr. mener. V. îndemn). Fac animalele să meargă, maĭ ales vorbind de cele înhămate: a mîna caiĭ, boiĭ. Fig. Îndemn: furia îĭ mînă. A mîna ca pe Bărăgan, a mîna caiĭ foarte răpede ca cum aĭ fi în pustia Bărăganuluĭ, unde nu țĭ-e frică că veĭ călca lumea.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

!măna (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se mănea

mâna (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. mân, 2 sg. mâni, 3 mână; conj. prez. 3 să mâne; ger. mânând

mânaș (reg.) s. m., pl. mânași

măná vb., ind. prez. 3 sg. măneáză

mâná vb., ind. prez. 1 sg. mân, 2 sg. mâni, 3 sg. și pl. mână; conj. prez. 3 sg. și pl. mâne; ger. mânând

mân (animalul), mâni 2, mâne 3 conj., mânând ger.

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

MÂNÁ vb. v. adresa, alunga, depărta, expedia, goni, izgoni, îndepărta, scoate, scrie, târî, trimite.

MÂNÁ vb. 1. a conduce, (rar) a mânui. (~ pluta, trăsura, caii.) 2. a deplasa, a împinge. (Vântul ~ departe frunzele căzute.)

MÂNÁȘ s. v. birjar, surugiu, vizitiu.

MÎNA vb. 1. a conduce, (rar) a mînui. (~ pluta, trăsura, caii.) 2. a deplasa. (Vîntul ~ departe frunzele.)

mîna vb. v. ADRESA. ALUNGA. DEPĂRTA. EXPEDIA. GONI. IZGONI. ÎNDEPĂRTA. SCOATE. SCRIE. TÎRÎ. TRIMITE.

mînaș s. v. BIRJAR. SURUGIU. VIZITIU.

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

mîná (mấn, mânát), vb.1. (Înv.) A urmări. – 2. A izgoni. – 3. A trimite. – 4. A conduce turmele, carul. Mr. min, minare, istr. mir. Lat. mĭnāre „a amenința” (Diez, I, 270; Pușcariu 1077; Candrea-Dens., 1119; REW 5585), cf. it. menare, prov., cat., v. sp. menar, fr. mener (pentru sp., cf. A. Carballo Picazo, RFE, XXXVI, 100-112).

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

Manase 1. Fiu al lui Iosif din Egipt. 2. Rege al Iudeei (687-642 î. Hr.), luat prizonier în captivitatea babilonică. Căindu-se de faptele sale, s-a rugat lui Dumnezeu să-l ierte și astfel și-a recapătat mai târziu tronul. ◊ Rugăciunea lui Manase = supliment anaghinoscomena (necanonic) la Cartea II Cronici (Paralipomena) a Vechiului Testament. Rugăciunea este reprodusă în Constituțiile apostolice și folosită în Bis. ortodoxă la serviciul divin din postul mare, citindu-se la pavecernița mare.

MANASE (în „Vechiul Testament”), rege al Iudeii (687-642 î. Hr.), fiul lui Ezechiel; vasal asirienilor, a favorizat introducerea riturilor politeiste ale acestora. Luat prizonier de asirieni și dus în Babilon, s-a căit de faptele sale, cerându-și iertare de la Dumnezeu (rugăciunea lui M.) și astfel și-a recăpătat tronul.

MANASE bibl. Manasseh, eponim al unuia din cele 12 triburi din Israel. 1. Manas/e; -escu, I. (AO XVI 361). 2. Manasi popa (D Buc); -e armaș, olt. (Sur VI); -escu (I Div); Manasila egumen (16 B IV 343); – vecin, 1715 (Hris I 204); olt. (Sd VI 483); mona. (P5); Manas/ia, -iești ss. 3. + Mina: Minasia mona. (Sd. XIX 61). 4. Prob. Manafiea, 1859 (P2)

Manase Foarte rar astăzi la noi, Manáse este un vechi nume ebraic. Interpretarea tradițională apropie numele pers. de vb. nasa „a uita”, fiind acceptată și astăzi de către specialiști întrucît, într-adevăr, menasheh (aceasta este și forma ebraică a numelui în discuție) înseamnă „ceva care te face să uiți” (în cazul acesta, moartea unei ființe apropiate). Redat în Septuaginta prin Manásses și în Vulgata prin Manásse, vechiul nume ebraic ajunge în Europa, unde a fost ceva mai frecvent în anumite medii, mai ales după Reformă. Forma grecească Manassés (diferită de Manásses prin poziția accentului) a fost preluată de către slavi, de la aceștia ajungînd la români. Puținele și rar întîlnitele forme Manas, Manase, Manasi, Manasia, care apar în vechile noastre documente muntenești din a doua jumătate a sec. 16, sînt identice cu formele bulgărești, dar nu trebuie ignorată în secolele următoare, nici posibilitatea unei preluări directe, pe cale cultă, numele fiind cunoscut încă din perioada bizantină, mai ales datorită cronicarului Constantin Manasses, sec. 12, autorul cronografului în versuri, Istoria sinoptică, care a circulat și la noi în traducere bulgară. ☐ Fr. Manasse, it. Manassa, germ. Menasce, magh. Manasse, bg. Manas, Manasi, Manasia etc. este și un toponim (numele unei localități în jud. Constanța).

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

a mâna porcii la jir expr. a sforăi în somn.[1]

  1. Nu e argotic, e popular — Alexutsu

mână măgaru’! expr. pleacă de-aici!, ia-o din loc!

Dicționare neclasificate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

MĂNÁ vb. I. Refl. (Despre unele plante cultivate) 1. A căpăta mană (II 1). Cf. ȘĂINEANU, D. U., DM. A se strica din cauza manei (II 2); a putrezi. Cf. PĂCALĂ, M. R. 140. – Prez. ind. pers. 3: mănează. – Și: (1) măní vb. IV. ȘĂINEANU, D. U. – V. mană.

Intrare: Manase
Manase nume propriu
nume propriu (I3)
  • Manase
Intrare: măna
verb (V201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • măna
  • mănare
  • mănat
  • mănatu‑
  • mănând
  • mănându‑
singular plural
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
a II-a (tu)
a III-a (el, ea)
  • mănea
(să)
  • măneze
  • măna
  • mănă
  • mănase
plural I (noi)
a II-a (voi)
a III-a (ei, ele)
  • mănea
(să)
  • măneze
  • mănau
  • măna
  • mănaseră
Intrare: mâna
verb (VT1)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • mâna
  • mânare
  • mânat
  • mânatu‑
  • mânând
  • mânându‑
singular plural
  • mâ
  • mânați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • mân
(să)
  • mân
  • mânam
  • mânai
  • mânasem
a II-a (tu)
  • mâni
(să)
  • mâni
  • mânai
  • mânași
  • mânaseși
a III-a (el, ea)
  • mâ
(să)
  • mâne
  • mâna
  • mână
  • mânase
plural I (noi)
  • mânăm
(să)
  • mânăm
  • mânam
  • mânarăm
  • mânaserăm
  • mânasem
a II-a (voi)
  • mânați
(să)
  • mânați
  • mânați
  • mânarăți
  • mânaserăți
  • mânaseți
a III-a (ei, ele)
  • mâ
(să)
  • mâne
  • mânau
  • mâna
  • mânaseră
Intrare: mânaș
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mânaș
  • mânașul
  • mânașu‑
plural
  • mânași
  • mânașii
genitiv-dativ singular
  • mânaș
  • mânașului
plural
  • mânași
  • mânașilor
vocativ singular
  • mânașule
  • mânașe
plural
  • mânașilor
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

mănaverb

  • 1. (Despre plante și recolte) A căpăta mană; a se strica din cauza manei. DEX '09 DEX '98 DLRLC
etimologie:
  • mană DEX '98 DEX '09

mâna, mânverb

  • 1. A dirija mersul unui animal sau, prin extensiune, al unui vehicul (cu tracțiune animală); a îmboldi, a stimula, a îndemna la mers. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote E-n amurg. Pe deal bulgarul liniștit își mînă carul. COȘBUC, P. II 27. DLRLC
    • format_quote Frate, mai fă-mi bine și cu iapa, să mîn boii d-a călare. CREANGĂ, P. 47. DLRLC
    • format_quote Încălecînd pe una din iepe, mînă pe celelalte. EMINESCU, N. 20. DLRLC
    • format_quote Aud moara vîjîind Pe badea boii mînînd. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 144. DLRLC
    • format_quote rar Cît mi-a fost mie de drag Să mîn oile să pască. COȘBUC, P. II 167. DLRLC
    • format_quote rar O nuia lungă... cu care mătură fundul apei de pe lîngă maluri, mînînd peștele-n calea volocului. ȘEZ. IV 115. DLRLC
    • format_quote (și) absolut Rădvanul zbura pe cale. Surugiii mînau din șele și chiuiau. GALACTION, O. I 74. DLRLC
    • format_quote (și) absolut Te rog să mîi cu băgare de samă, ca să nu-mi prăvăli nora. CREANGĂ, P. 115. DLRLC
    • format_quote (și) absolut Stați puțin și nu mînați, Lîngă boi v-alăturați. ALECSANDRI, P. P. 387. DLRLC
    • 1.1. (Cu privire la obiecte) A face să alunece. DLRLC
      sinonime: împinge
      • format_quote Oltule cu repezi valuri! Multe, mîndre flori dezmierzi... Du-le Oltule, le mînă Mîndru tresărind mereu! Numai una să-mi rămînă: Floarea sufletului meu. CERNA, P. 144. DLRLC
    • 1.2. A goni (animale sălbatice). DLRLC
      sinonime: goni
      • format_quote Leoaica mînă, gonește pe ciuta cea îngrozită. CONACHI, P. 269. DLRLC
    • 1.3. figurat familiar A determina pe cineva să facă un anumit lucru, să acționeze într-un anumit fel. DEX '09 DEX '98
    • 1.4. intranzitiv popular A se grăbi. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Mâna cât putea de repede. DEX '09 DEX '98
      • format_quote Secerătorii mînau năvală spre bordeiele lor. DELAVRANCEA, S. 195. DLRLC
      • format_quote Mîndra-n urmă-i se lua Și mîna, măre, mîna. TEODORESCU, P. P. 629. DLRLC
    • chat_bubble familiar A mâna porcii la jir = a sforăi în somn. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      sinonime: sforăi
    • chat_bubble familiar A mâna pe tânjală. DLRLC
    • chat_bubble familiar Mână măgaru! = pleacă de aici! ia-o din loc! dă-i drumul! DEX '09 DEX '98
  • 2. popular A lua, a duce, a târî cu sine. DEX '09 DEX '98
  • 3. popular A trimite pe cineva să se ducă undeva sau să facă ceva. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Cîțiva ostași cu baionetele la puști coborîră în șlep și-i mînară sus pe prizonieri. DUMITRIU, N. 140. DLRLC
    • format_quote Tatarii începeau a mîna pe cei prinși. SADOVEANU, O. VII 15. DLRLC
    • format_quote Ei brațul tău înarmă ca să lovești în tine, Și pe voi contra voastră la luptă ei vă mîn’! EMINESCU, O. I 59. DLRLC
    • format_quote figurat Poate-i vrun bătut de soartă, Care-aleargă pe cîmpie... Dor îl mînă, griji îl poartă. COȘBUC, P. I 221. DLRLC
    • format_quote figurat Gheorghe, Gheorghe, ce păcat te mînă pe tine! CARAGIALE, O. I 249. DLRLC
    • format_quote figurat Năvălesc dușmani mereu... Păcatu-i mînă din urmă. Mulți au mai venit la noi, Puțini s-au dus înapoi. ALECSANDRI, P. P. 172. DLRLC
    • format_quote M-o mînat pe mine ingineru să le arăt. DEMETRIUS, V. 88. DLRLC
    • format_quote Directorul, foarte nervos, mînă un vătășel călare. CARAGIALE, N. S. 63. DLRLC
    • format_quote M-a mînat maica să țăs. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 428. DLRLC
    • 3.1. Conduce. DLRLC
      sinonime: conduce
      • format_quote figurat Mircea însuși mînă-n luptă vijelia-ngrozitoare. EMINESCU, O. I 148. DLRLC
  • 4. popular A pune în mișcare. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Cu grabă, a pornit un vînt învierșunat mînînd vîrtejuri de pulbere. SADOVEANU, E. 5. DLRLC
    • format_quote Un vînt cald mînă norii spre miazănoapte. C. PETRESCU, Î. II 69. DLRLC
    • format_quote În luntre era un turc care o mîna. RETEGANUL, P. III 5. DLRLC
etimologie:

mânaș, mânașisubstantiv masculin

etimologie:
  • Mâna + sufix -aș. DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.