2 intrări

8 definiții

Magheru (Gheorghe) m. general, membru al guvernului provizoriu dela 1848 și al Divanului ad-hoc (1804-1873).

magher sm [At: DOSOFTEI, V. S. septembrie 14v/11 / V: ~ghir / Pl: ~i / E: slv мaгepъ] (Înv) Bucătar.

maghér (maghéri), s. m. – Bucătar la o mănăstire. Ngr. μάγειρος, parțial prin intermediul sl. magerŭ (Tiktin). Sec. XVII, împrumut cult, înv.Der. magherniță, s. f. (înv., bucătărie; baracă, dugheană; colibă), cu suf. sl. -niță, cf. coșniță, varniță etc., cf. ngr. μαγέριϰο „birt, cîrciumă” (sl. *magernica, citat de Candrea, nu există; după Hasdeu, Cuv. din Bătrîni, I, 222 și Murnu 34, din ngr. μαγειρίον „bucătărie”).

mágher n. (vsl. magerŭ, d. ngr. mágeros [și mágeĭros, ca vgr.]. V. magherniță). Vechĭ. Bucătar (la mînăstire).


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

MAGHERU, familie de boieri din Oltenia. Mai importanți: 1. Gheorghe M. (1802-1880, n. sat Bârzeiu de Gilort, jud. Gorj), general și om politic român. Unul dintre conducătorii Revoluției de la 1848 din Țara Românească; apropiat de N. Bălcescu. Membru în guvernul provizoriu; a organizat tabăra militară de la Râureni (lângă Râmnicu Vâlcea); luptător pentru unirea Principatelor. 2. ion (Ioniță) M., comandant de panduri în timpul revoltei de la 1821. Frate cu M. (1). Participant la Revoluția de la 1848.

MAGHERUL < gr. Mάγειρος „bucătar”. (Syn 1 IX). 1. Mágherul, Evfrosin (Dos. 11 sept), și Magheru, Gh., general, accentul pe e este necorect. 2. Mágher, Gh., olt. (AO IV 111); Măgheraș (Ard); Magherești s. 3. Măgher (Hur); -iu, I. (Gorj 394 – 5); -ița t. (Mus); Măghirescu. 4. Măgheariul, P., olt. (Sur VI). 5. Prob. Maghiritești (Sd XXII). 6. Magheríu act. (Jiul ard).

Intrare: Magheru
Magheru nume propriu
nume propriu (I3)
Intrare: magher
substantiv masculin (M1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • magher
  • magherul
  • magheru‑
plural
  • magheri
  • magherii
genitiv-dativ singular
  • magher
  • magherului
plural
  • magheri
  • magherilor
vocativ singular
plural
* forme elidate – (arată)