MACA s. f. (Înv.) Numele unui joc de cărți; bacara. – Din fr., it. macao.

maca² i vz mac¹

maca³ sf vz macă

maca¹ sf vz macao

MACA s. f. Numele unui joc de cărți, bacara. – Din fr., it. macao.

MACA interj. v. mac¹.

MACA s.f. Bacara. [< fr., it. macao].

MACA s. f. bacara². (< fr., it. macao)

MACA f. Nume dat unui joc de cărți; bacara; banc. /<fr., it. macao

macà f. jocul numit bacara. [Macao, numele coloniei portugeze în China, de unde jocul fu introdus în Europa].

*macá f. (după numele orașuluĭ Macao [pg. Macau], o colonie portugheză din China). Bacara, un joc de cărțĭ.

mac¹ i [At: ARGHEZI, C. J. 14 / V: ~a / E: fo] 1 Cuvânt care imită sunetul caracteristic al rațelor. 2 (Reg) Cuvânt care imită orăcăitul broaștelor.

mac² i [At: PAMFILE, DUȘM. 180 / V: meac, macu / E: ns cf mâc, mâlc, măre] 1 (Reg; îlav) De ~u Deloc. 2 (Reg; îe) A nu (putea) zice nici ~ A nu putea zice nimic.

macă sf [At: GR. S. I, 137 / V: ~ca / Pl: mace / E: ns cf moacă] (Reg) Măciucă.

macu i vz mac

mâcă² sf [At: I. CR. IV, 369 / Pl: ? / E: ns cf mâcâi¹] (Reg; dep) Femeie proastă.

mâcă¹ sf [At: H II, 256 / Pl: ? / E: ns cf mămucă] (Dob) 1 Mamă (1). 2 Rudă mai bătrână.

mâcă³ sf vz moacă

meac i vz mac²

moacă sf [At: POLIZU / V: (reg) mâcă, ~che, moagă, moahă, moc sm, mochiu sm, mog sm, mogă, mucă / Pl: ~ace / E: nct] 1 (Reg) Măciucă (1). 2 (Mun, Mol) Lovitură de măciucă (1). 3 (Reg) Penis. 4 (Trs) Crampon cu care se fixează pe traversă șina de la calea ferată. 5 (Fam; dep și irn) Față a unei persoane. 6 (Arg) Cap al unei ființe. 7 (Pop; îe) A da (sau a Iovi, a arde) la ~ A bate rău, lovind la cap. 8 (Pop; îe) A o lua la ~ A primi o bătaie zdravănă, cu lovituri la cap. 9 (Dep) Persoană bleagă, înceată, leneșă. 10 (Dep) Persoană disproporționată, cu capul mare. 11 (Iht) Zglăvoacă (Cottus gobio). 12 (Iht; reg; șîc ~-de-nămol, ~-de-brădiș) Specie de guvid (Gobius). 13 (Reg) Pești mărunți. 14 (Prc) Somn mărunt. 15 (Zlg) Mormoloc de broască. 16 (Reg) Termen de alintare pentru o fetiță mică. 17 (îlav) (Pe) de-a ~ca Gratis.

moache sf vz moacă

moagă sf vz moacă

moahă sm vz moacă

moc² sm vz moacă

mochiu sm vz moacă

mog sm vz moacă

mogă sf vz moacă

mucă sf vz moacă

MAC¹ interj. (Și în forma maca; adesea repetat) Onomatopee care redă strigătul rațelor. Ea: maac, mac, mac, de te năucește, nu alta. SEVASTOS, N. 331. Rața zice: maca, maca! Puiul zice: pui, pui, pui! Unde-o să le pui? TEODORESCU, P. P. 349. ◊ Expr. A nu zice (sau a nu spune) nici mac = a nu scoate o vorbă, a tăcea chitic. Fata, săraca, așa se inspăimîntase, că... nu putea zice nici mac. PAMFILE, M. R. I 180. – Variantă: maca interj.

MÎCĂ s. f. (Regional) Nume dezmierdător dat mamei, mătușii, nașei etc. Mîco, fie ce-ar fi, nu vrau să mă fac fugar, zise el cătră mă-sa. CONTEMPORANUL, III 775.

MOACĂ, moace, s. f. (Regional) 1. Bîtă ciobănească, ciomag. L-om arde c-o moacă la cap. C. PETRESCU, Î. II 15. 2. (Iht.; Olt.) Zglăvoacă. 3. (Argou) Falcă; p. ext. cap, figură. 4. (În forma moache) Femeie proastă, lipsită de vioiciune, înceată la lucru. Toate moachele-s poftite pe rînd... Numai a mele șed locului parcă-s înfipte. ALECSANDRI, T. I 160. – Variantă: moache s. f.

MOACHE s. f. v. moacă.

MAC¹ interj. Cuvînt care imită strigătul rațelor. – Onomatopee.

MÎCĂ s. f. (Reg.) Nume dezmierdător dat mamei, mătușii, nașei etc. – Din mă[mu]că.

MOACĂ, moace, s.f. 1. (Fam.) Cap. 2. Epitet dat unei persoane încete, leneșe.

MAC² interj. (se folosește pentru a reda strigătul specific pe care îl scot rațele). /Onomat.

MOACĂ ~ce f. 1) pop. Bâtă ciobănească. 2) Băț mare, gros și noduros, având o măciulie la un capăt; bâtă; ciomag; ghioagă; măciucă. 3) pop. Ansamblu de trăsături specifice feței; chip; figură; cap. 4) fam. Persoană (mai ales de sex feminin) proastă, fără vioiciune și înceată la lucru. /Orig. nec.

MOGÂLDEAȚĂ ~ețe f. 1) Imagine a unei persoane sau a unui lucru cu contururi vagi (din cauza ceții, a întunericului sau a distanței). 2) Persoană de statură mică. /Orig. nec.

moacă (moachie) f. 1. mormoloc de broască; 2. pește, numit sglăvoc, (care seamănă cu mormolocul); 3. somn mărunt de tot; 4. fig. tont: ian vezi moachia că s’o fudulit AL. [V. mocan].

2) mac-mác interj. care arată strigătu rațeĭ.

mîcă, V. moacă 2.

2) moácă f., pl. e (d. moacă 1. Cp. cu măcăŭ și țoapă 2). Munt. Mold. Bîtă. Lovitură de bîtă. – Și mîcă (Suc.). V. ghĭoagă și țoapă.

1) moácă (oa dift.) f., pl. e (d. mocan, ca țoapă d. țopan). Fam. Om prost și încet la treabă: o moacă de om, de slugă (Ml. moagă). Vs. Iron. Cap, căpățînă. Dun. jos. Somoteĭ de 10-20 c.m. (cp. cu chefal și zglăvoacă. V. somn 1).

moágă, V. moacă 1.

maca (înv.) s. f., art. macaua, g.-d. art. macalei

maca s. f., art. macaua, g.-d. art. macalei

moacă (pop.) s. f., g.-d. art. moacei; pl. moace

moacă (pop.) s. f., g.-d. art. moacei; pl. moace

mac/mac-mac interj.

moacă s. f., g.-d, art. moacei; pl. moace

MACA s. bacara, banc. (~ este numele unui joc de cărți.)

MACA s. bacara, banc. (~ este numele unui joc de cărți.)

MACĂ s. v. bâtă, ciomag, măciucă.

MOACĂ s. v. bâtă, cap, ciomag, măciucă, mormoloc, zglăvoacă.

macă s. v. BÎTĂ. CIOMAG. MĂCIUCĂ.

moacă s. v. BÎTĂ. CAP. CIOMAG. MĂCIUCĂ. MORMOLOC. ZGLĂVOACĂ.

maca (-ale), s. f. – Joc de cărți. Fr. macao, de la numele Macao.

mac interj. – Imită glasul ratei. Creație expresivă. – Der. măcăi, vb. (despre rațe, a face mac, mac); măcăit, s. n. (acțiunea de a măcăi); măcăială, s. f. Cf. mec, interj. (imită glasul caprei), der. mecăi, vb. (a behăi), cu var. mehăi, cf. sl. mekati, germ. meckern.

moacă (moace), s. f. – 1. Măciucă, ghioagă. – 2. Căpățînă, devlă. – 3. Cap de dovleac, persoană ignorantă. – 4. Domnișoară, tinerică. – 5. Zglăvoacă. – 6. Mormoloc. – 7. Barbun (Cottus gobio). Creație expresivă, pornind de la *moc, formă neastestată, care indică ideea de „obiect rotund”, cf. coc (Iordan, Dift., 208; Philippide, Principii, 61; Iordan, BF, IV, 183). Legătura care s-a încercat să se stabilească cu sb., cr. muk „tăcere” (Loewe 71) nu pare posibilă. – Der. moche, s. f. (toantă, proastă); moachiță, s. f. (proastă, neroadă); mochiu, s. m. (prost, imbecil); măcău, s. n. (Bucov., Mold., ghioagă); mocan, s. m. (țopîrlan, nătîng; om de munte ardelean, cioban din Transilvania), cu suf. -an (der. din mag. mokány „țăran”, propusă de Cihac, II, 516, nu e posibilă); mocancă, s. f. (țărancă din Transilvania, transilvăneancă); mocăncuță, s. f. (un dans popular; Arg., hîrtie de 500 lei), la care ultimul sens se explică prin efigia acelei emisiuni; mocănesc, adj. (rustic; pastoral); mocănos, adj. (nerod, nătărău); mocîrțan, s. m. (nerod); mocofan, s. m. (nerod); mogîrlan, s. m. (bădăran, necioplit); modîrlan, s. m. (nerod); mocîrță (var. mogîrlă), s. f. (nerod); mogîrdan (var. mogîldan, mogîdău), s. m. (bădăran, nerod; măscărici); mogîndă, mogîrdă, mogîldeață, mogîrdeață, Trans. mohoandă, mohîndeață, mohondeață, Mold. măgăiață, mogoiață), s. f. (pocitanie, necioplit); moglan, s. m. (țăran); modoran (var. modoroi), s. m. (Mold., Trans., țăran); mohoandă, s. f. (Trans., toantă, proastă); modîlcă, s. f. (tumoare, gîlcă); modîlcos, adj. (cu umflături). Pentru unele din aceste cuvinte s-au căutat etimologii străine. Modîrlan a fost pus în legătură cu sb. mučurli (Cihac, II, 201); modoran cu țig. (Graur 173); modoroi cu mag. mogor(va) „morocănos” (Cihac, II, 516) sau cu modur (Candrea); și modîlcă ar fi în loc de *mogîlcă, din rut. mogilka „gorgan” (Cihac, II, 204; Bogrea, Dacor., IV, 834). – Cf. mocăi.

Maca, -vei v. Macov ei I 1, 2.

Măcă, -ești, -eț, -n v. Macovei I 3 – 5.

a da (cuiva) la moacă expr. (vulg.) a lovi (pe cineva) cu pumnii peste față.

a o lua la moacă expr. a primi o bătaie zdravănă.

pe de-a moaca expr. gratuit, pe gratis

MACA³ s. f. v. macă.

MACA¹ s. f. Numele unui joc de cărți asemănător cu jocul douăzeci și unu; bacara (ȘĂINEANU, D. U.); p. e x t. figură la acest joc. Dacă stosul nu vă place, Să vă fac dar o maca. ap. TDRG. Cuvintele privitoare la jocurile de cărți sînt:... tabinetul, 31, macaua. H III 20, cf. XII 403, com. din ȚEPEȘ VODĂ-MEDGIDIA. Din fr. macao, it. macao.

MACA² interj. v. mac¹.

MAC² interj. (Regional, în l o c. a d v. și e x p r.) De macu = de loc, de fel; nu. Cf. VICIU, GL. A nu (putea) zice nici mac = a nu (putea) scoate nici o vorbă, a tăcea chitic, a nu zice nici cîrc, a nu zice nici pis. Dar fata, săraca, așa se înspăimîntase, că i se legase limba în gură și nu putea zice nici mac. PAMFILE, DUȘM. 180. Și: meac (PAMFILE, J. II, 154), macu interj. Cf. m î c, m î l c, m î r c.

MAC¹ interj. 1. (De obicei repetat, uneori pronunțat cu „a” prelungit) Cuvînt care imită strigătul caracteristic al rațelor. Dacă rața trebuie să facă „mac! mac!”, tătuțu face ca rața. ARGHEZI, C. J. 14. Rața zice: maca, maca! TEODORESCU, P. P. 349, cf. H III 263. [Rața]: maac, mac, mac, de te năucește, nu alta. SEVASTOS, N. 331. Mac-mac – cu colac – cu colac, ALR II 5739/219. 2. (Regional) Onomatopee care redă strigătul caracteristic al broaștelor (Căzănești-Slobozia). ALR SN III h 730/723. Cîntă broaștele mac, mac. ib. Și: maca interj. Onomatopee.

MÁCĂ s. f. (Regional) Măciucă, bîtă. Cf. GR. S. I, 137, CHEST. V 95/63, 96/63. l-a dat c-o macă în cap și atîta i-a fost leacul. COMAN, GL. - Pl.: mace. – Și: macá s. f. CHEST. v 95/63, 96/63. – Etimologia necunoscută. Cf. m o a c ă.

MÁCU interj. v. mac².

MEAC interj, v. mac².

MÎCĂ¹ s. f. (Prin Dobr.) Nume,dat .mamei sau unei rude mai bătrîne. V. b î c ă. Cf. H II 256, XIV 400. - Pl.: ? – C f. m ă m u c ă. .

MÎCĂ² s. f. (Regional) Calificativ injurios dat unei femei proaste (Nemțișor-Tírgu Neamț), Cf. I. CR. IV, 369. - Pl.: ? – Etimologia necunoscută. Cf. m î c î i¹.

MÎCĂ³ s. f. v. moacă.

MOACĂ s. f. I. 1. (Regional) Măciucă (I 1). Și l-om arde c-o moacă la cap, că dacă-i inamic tot inamic rămîne. C. PETRESCU, Î. II, 15. Apoi pune mîna p-o moacă și încolțește pe lup într-o leasă. RĂDULESCU-CODIN, L. 38, cf. 44, ALR II 4952/928. ♦ (Prin Munt., Mold.) Lovitură de măciucă (I 1). Cf. SCRIBAN, D. ♦ (Regional) Penis (Săcelu-Tîrgu Jiu). Cf. MAT. FOLK. 493. 2. (Prin sud-vestul Transilv.) Crampon (cu care se fixează pe traversă șina de cale ferată). Com. din VALEA-JIULUI. 3. (Argotic, de obicei în legătură cu verbe ca „a da”, „a lovi”, „a atinge”, „a izbi”, „a arde” la. . . ) Cap (al unei ființe). Atinge-l, Popescule ! Dă-i la moacă ! BUL. FIL. IV, 183. Eu cu bîta ridicată să-l ating la moacă. CV 1950, nr. 4, 38. Tu ai să-l arzi la moacă pe neamț cu cîrja. PAS, Z. IV, 38. ◊ E x p r. A o lua la moacă = a primi o bătaie zdravănă (în cap). Și nu se-ncurcâ dînsul, nu se joacă: Ori faci cum cere, ori o iei la moacă ! V. ROM. iulie 1964, 203. II 1. Epitet depreciativ pentru o persoană bleagă, înceată, leneșă sau disproporționată (mai ales cu capul mare). Cf. POLIZU. Ian vezi moachia, că s-o fudulit. ALECSANDRI, T. 392. Ian privește !. . . toate moachele-s poftite pe rînd. . . numai a mele șed locului parcă-s înfipte. id. ib. 456, cf. COSTINESCU. Strașnică femeie !. . . Și vezi, muca ceea de bărbatu-său ! BUL. FIL. IV, 183, cf. ȘEZ. V, 107. Două muieri certîndu-se odată, una. . . începu a batjocori pe cealaltă. . . și între altele îi zise: Cine ești tu ? Arțo, schiarțo, șoago, moago, surdo, știrbo ! PASCU, C. 25. N-ai să te împaci cu Smaranda, că-i o moacă (mocăită). Com. din PIATRA-NEAMȚ. 2. Numele mai multor specii de pești: a) zglăvoacă (Cottus gobio). ANTIPA, F. I. 40, ATILA, P. 197, BĂCESCU, P. 170, C. ANTONESCU, P. 70, H VI 235, DENSUSIANU, Ț. H. 325 ; b) (regional și in sintagmele moacă de nămol. BĂCESCU, P. 113, C. ANTONESCU, P. 121. moacă de brădiș. BĂCESCU, P. 113, C. ANTONESCU, P. 121) nume a diferite specii de guvid (Gobius). Ieșeau păstrăvii și moacele cu burta-n sus. PLOPȘOR, 40. ♦ (Regional) Nume dat peștilor mărunți (VÎRCOL, v. 96); p. r e s t r. somn mărunt (ANTIPA, F. I. 93, id. P. 784, atila, P. 272). 3. Mormoloc (de broască). Cf. ȘĂINEANU D. U., CADE. 4. (Regional) Termen de alintare pentru fetiță mică. Com. din ALBA-IULIA. – Pl.: moace. – Și: (regional, II 1) moache, moágă, moáhă (ALEXI, W.), mógă (com. din STRAJA-RĂDĂUȚI), mîcă (SCRIBAN, D.), múcă s. f., moc (PASCU, C. 180), mog (id. ib.), mochiu (CIHAC, II, 200) s. m. – Etimologia necunoscută. – Cf. PASCU, C. 180.