mo i vz măi¹

MĂ interj. (Fam.) 1. Cuvânt de adresare către una sau mai multe persoane de sex masculin, mai rar feminin, care marchează între vorbitori un raport de la egal la egal sau de la superior la inferior; bă. 2. Cuvânt folosit pentru a exprima admirație; mirare, nedumerire; neîncredere; nemulțumire; ironie. [Var.: măi interj.] – Et. nec.

MĂI interj. v. mă.

MOLIBDEN s. n. Metal de culoare albă-argintie, lucios și maleabil, inoxidabil la temperatura obișnuită, folosit la fabricarea unor oțeluri speciale. [Acc. și: molibden] – Din fr. molybdène.

MOV adj. invar., (2) movuri, s. n. 1. Adj. invar. Care are culoarea violet-deschisă a florilor de stânjenel. 2. S. n. Culoarea, nuanța mov (1). – Din fr. mauve.

mă i vz măi¹

măi² vt [At: L. ROM. 1959, nr. 1, 52 / Pzi: ~esc / E: măi¹] (Reg) A spune cuiva „măi” sau „mă”.

măi¹ [At: NECULCE, L. 21 / V: mă, (reg) mo / E: nct] (Fam) 1 i Cuvânt de adresare către una sau mai multe persoane de sex masculin, mai rar feminin și care marchează, între vorbitori, un raport de la egal la egal sau de la superior la inferior Vz bre. 2 i (Are sau prelungit) Exprimă admirație. 3 i Exprimă mirare. 4 i Exprimă surpriză. 5 i Exprimă nedumerire. 6 i Exprimă nemulțumire. 7 i Exprimă ironie. 8 sm Un bărbat oarecare Un „mă” strigă după mine.

molibden sm [At: I. NAT. 41 / V: (înv) ~ă sf, -ivd~ / E: fr molybdène] (Chm) Metal alb-cenușiu, lucios, maleabil, asemănător cu fierul, folosit la fabricarea unor oțeluri speciale.

molibdenă sf vz molibden

molivden sm vz molibden

mov [At: MACEDONSKI, O. III, 92 / E: fr mauve] 1 ain De culoare violet-deschis ca floarea de stânjenel Si: liliachiu. 2 sni Culoare mov (1).

MĂ interj. v. măi.

MĂI interj. (Fam.) 1. Cuvânt de adresare către una sau mai multe persoane de sex masculin, mai rar feminin, care marchează între vorbitori un raport de la egal la egal sau de la superior la inferior; bă. 2. Cuvânt folosit pentru a exprima admirație; mirare, nedumerire; neîncredere; nemulțumire; ironie. [Var.: mă interj.] – Et. nec.

MOLIBDEN s. n. Metal de culoare albă-argintie, lucios și maleabil, inoxidabil la temperatura obișnuită, întrebuințat la fabricarea unor oțeluri speciale. – Din fr. molybdène.

MOV adj. invar., s. n. 1. Adj. invar. Care are culoarea violet-deschisă a florilor de stânjenel. 2. S. n. invar. Culoarea mov (1). – Din fr. mauve.

MĂ interj, v. măi.

MĂI interj. 1. (Familiar) Cuvînt cu care ne adresăm uneia sau uneori mai multor persoane masculine; p. ext. și uneia sau mai multor femei. Ia ascultați, măi, dar de cînd ați pus voi stăpînire pe mine, zise Gerilă. CREANGĂ, P. 253. ◊ (Întărit prin pronume) Tu, măi, ești bun de trăit în pădure cu lupii. CREANGĂ, P. 252. ◊ (Urmat de substantive la vocativ) Măi fraților! zise Botgros cu mare mîhnire, cine știe dacă ne-om mai întîlni! SADOVEANU, O. I 114. Apoi, dă, măi nevastă, sîngele apă nu se face. CREANGĂ, P. 38. 2. (Mai ales repetat) Exclamație prin care se exprimă uimirea, mirarea, nedumerirea, neîncrederea. Măi, măi! se minună profesorul. C. PETRESCU, R. DR. 126. Măi, măi, măi, că multe-ți mai văd ochii! CREANGĂ, P. 241. – Variantă: mă (CREANGĂ, P. 45, BIBICESCU, P. P. 37, TEODORESCU, P. P. 120) interj.

MOLIBDEN s. n. Element chimic avînd caracter metalic, dur, de culoare alb-argintie, inoxidabil la temperatura obișnuită și neatacabil de apă, întrebuințat în industrie, îndeosebi pentru fabricarea oțelurilor speciale și a filamentelor unor becuri electrice, iar în laboratoare pentru prepararea unor reactive.

MOV adj. invar. Care are culoarea florilor de stînjenel; liliachiu, violet-deschis. I s-au dat cîteva scrisori cu plicuri și hîrtie roz și mov. PAS, Z. I 280. Potirele mov ale florilor glicinei cîntă. MACEDONSKI, O. III 92.

MOLIBDEN s.n. Metal foarte dur alb-argintiu, asemănător cu fierul, folosit la fabricarea unor oțeluri speciale. [< fr. molybdène, cf. gr. molybdos – plumb].

MOV adj. invar. (Culoare) violet-deschisă (ca a florilor de stînjenel). [< fr. mauve].

MOLIBDEN s. n. metal foarte dur, alb-argintiu, asemănător cu fierul, la elaborarea oțelurilor speciale și a altor aliaje. (< fr. molybdène)

MOV adj. inv., s. n. (de) culoarea florilor de stânjenel; violet-deschis. (< fr. mauve)

mov-negru, -neagră adj. Nuanță de mov foarte închis ◊ „Printre mulțimea de flori de aici și-au deschis petalele nu mai puțin de 40 de varietăți de lalele, în cele mai diverse culori și nuanțe, de la alb imaculat până la mov-negru.” Sc. 7 V 74 p. 2 (din mov + negru)

roșu-mov adj. inv. 1967 Roșu bătând în mov v. roz-electric (din roșu + mov)

MĂI interj. (se folosește ca adresare către o persoană de sex masculin). [Var. mă] /Orig. nec.

MOLIBDEN n. Metal dur, de culoare albă-cenușie lucioasă, rezistent la coroziune, folosit la fabricarea oțelurilor speciale. /<fr. molybdene

MOV adj. invar. Care are culoarea violet-deschisă. /<fr. mauve

mă! int. 1. de chemare către un bărbat (mai ales către un inferior sau intim); 2. de mirare: mă! [Și măi! cf. măre].

măi! int. V. mă!

2) mă și măĭ, interj. de chemare adresată prietenilor, de mirare și de amenințare dușmanilor: Haĭde, măĭ! Haĭdețĭ, măĭ frațĭ! Măĭ, da viteaz e! Măĭ, da proștĭ sîntețĭ! Măĭ Tătare, ține-țĭ calu! Fugĭ de-aicea, măĭ Jidane! (var. din măre. Cp. și cu alb. moĭă, fa). – În est se adresează și femeilor: măĭ Marando! Cînd e maĭ cu furie, se zice și mî.

măĭ, V. mă 2.

*molibdén n. (fr. molybdène, d. vgr. molýbdaina, vînă de argint amestecată cu plumb, d. mólybdos, plumb, nume aplicat molibdenuluĭ de Hielm, care l-a descoperit la 1782). Chim. Metal tetravalent alb ca argintu, sfărămicĭos și aproape infuzibil. Are o greutate atomică de 96.

mă¹ (fam.) interj.

măi interj.

+măi să fie loc. interj.

măi-măi v. măi

!molibden s. n.; simb. Mo

mov¹ adj. invar. (rochii ~)

!mă¹/măi (fam.) interj.

măi v. mă¹

!molibden/ molibden s. n.; simb. Mo

mov¹ adj. invar.

mă interj. v. măi

măi/mă interj.

molibden s. n., simb. Mo

mov adj. invar., s. n.

mă interj. și pron.

MĂI interj. hăi!, (pop. și fam.) bă!, (pop.) bre! (~! tu de colo!)

MOV adj. invar., s. v. violet.

MĂI interj. hăi!, (pop. și fam.) bă!, (pop.) bre! (~! tu de colo!)

MOV adj., s. liliachiu, violet, vioriu, (livr.) lila, (rar) stînjeniu. (De culoare ~.)

măi interj. – Servește la adresare și mirare. – Var. (Munt.) mă. Lat. mǒdǒ, redus la *mo, cf. it. mo, sard. moi, immoi; cf. amu și, pentru dezvoltarea vocalei finale, cazul paralel al lui post › poi › păi. Explicațiile anterioare consideră acest cuvînt inseparabil de măre (Cihac, II, 718; Tiktin; Șeineanu, Istoria filologiei, 345; Philippide, II, 722; Pascu, II, 65); dar această identitate nu pare evidentă. Cu atît mai puțin sigură este afirmația dicționarelor în general, că este interj. de adresare către un bărbat, căci în Mold. se folosește și pentru femei și că peste tot este foarte folosită în imprecație fără obiect definit: măi, să fie-al dracului. Este cuvînt de uz general (ALR, I, 198).

mă, (măi), interj. – 1. Termen de adresare (atenționare, dar și amenințare) persoanelor de sex masculin. 2. Termen pentru a exprima admirația, mirarea, nedumerirea; măre. – Var. a lui măre, termen autohton (Cihac, Tiktin, Philippide, Scriban); lat. modo, redus la *mo (DER); et. nec. (DEX, MDA).

Mo, simbol chimic pentru molibden.

MOLÍBDEN (< fr. {i}; {s} lat. molybdaenum „bucată de plumb”) s. n. Element chimic (Mo; nr. at. 42, m. at. 95,94, gr. sp. 10,2, p. t. 2.620°C); metal alb-cenușiu, lucios. Se găsește în natură sub formă de sulfură (molibdenit) și de molibdați. Formează combinații stabile în treapta de valență 6. Se obține în cuptorul electric, prin prăjirea sulfurii și reducerea oxidului format. Este întrebuințat la fabricarea unor oțeluri speciale. A fost descoperit (1778) de C.W. Schelle și izolat (1782) de P.J. Hjelm, iar metalul pur a fost obținut de J.J. Berzelius.

mă Bucur Obor! expr. (iron.) mă bucur!

măi! interj. 1. termen de adresare către una sau mai multe persoane de sex masculin, mai rar feminin, care marchează între vorbitori un raport de la egal la egal sau de la superior la inferior 2. termen folosit pentru a exprima admirație, mirare, nedumerire, neîncredere, nemulțumire, ironie

MO interj. v. măi¹.

MĂ interj, v. măi¹.

MĂI² vb. IV. Tranz. (Regional) As pune cuiva „măi” (Butoiești-Strehaia). L. ROM.1 959, nr. 1, 52. - Prez. ind.: măiesc. – V. măi¹.

MĂI¹ interj. (Popular și familiar, adesea precedînd un vocativ) 1. Cuvînt de adresare către una sau mai multe persoane de sex masculin, mai rar feminin și care marchează între vorbitori un raport de la egal la egal sau de la superior la inferior. V. b r e. Ștefan vodă l-au întrebat: „Ce ți-i voia, măi?” NECULCE, L. 21. Taci, măi omule, că asurzești boierii. ALECSANDRI, T. 554, cf. 234, 343, 913, id. O. 70. Bună vreme, măi băiete! EMINERSCU, O. I, 84. Ia, ascultați măi, dar de cînd ați pus voi stăpînire pe mine, zise Gerilă? CREANGĂ, P. 253. Apoi, dă, măi nevastă, sîngele apă nu se face. id. ib. 38, cf. 45, id. A. 51. Stăi, mă, să-mi iau căciula, că mi-a căzut din cap. ISPIRESCU, L. 110, cf. 64, 202. Știi una, măi femeie? zise Pîrvu, înjugînd boii la car. CONV. LIT. XX, 364. Da acasă nu puteai sta, măi femeie? REBREANU, I. 15. Măi ființă nenorocită și fără simțire! Cînd te întreb răspunde: da ori nu! SADOVEANU, P. S. 29, cf. id. O. I, 114, VI, 258. Cum ați fugit, mă, nenorociților, și de ce ați fugit, cu armele la voi? CAMIL PETRESCU, O. III, 169. Nu, măi Pazună! Eu, în război, le-am fost ca un tată. CAMILAR, N. II, 238. Măi bădiță al meu dulce, Fă-mi cu ochiul cînd. t-ei duce. JARNIK-BÎRSEANU, D. 47, cf. 7. De unde vii, măi muiere, Prin amurg pe această vreme? MARIAN, SA. 53. Și unde, măi tată, mi se prind de mînă la joc, de pare că-s draci de pe comoară. ȘEZ. III, 183. Mă, bădiță... Cînd mai vii tu pe la noi? BIBICESCU, P. P. 37. Mă. . . Nicuțî, mă! Com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI, cf. ALRM I/II h 283. ◊ (Folosit la adresa unui animal) Măi motane, Vină-ncoa să stăm de vorbă. EMINESCU, N. 43. ◊ (Substantivat, m.) Și capitala i se arătase cu fața ei veridică: vulgară ca un „mă” în gura unui om cu buze groase și burtă plină. TEODOREANU, M.II, 169. 2. (Adesea repetat sau pronunțat cu „ă” prelungit) Cuvînt folosit pentru a exprima: a) admirație, mirare, surpriză. Mă! . . . că mare minune și asta! CREANGĂ, P. 24. Măi, măi, măi! că multe-ți mai văd ochii. id. ib.241, cf. 308. Măi-măi! Se minună profesorul. PETRESCU, R. DR. 126. Măi, da frumos îi. ALR II 3256/551, cf. 3256/414, 514, 728. ♦ (Adjectival, repetat) Frumos. V. g i g e a. Să mă spăl, să fiu măi, măi, Și drăguță la flăcăi! PAMFILE, C. Ț. 170 ; b) nedumerire, neîncredere, teamă. Măi, măi, măi. . . să nu-mi fi pus opinca, berbantul cel de Pepelea? ALECSANDRI, T. 832. El stătu de se socoti gîndindu-se: mă, ca ce să fie asta? ISPIRESCU, L. 62, cf. ALR II 3253/551 ; c) nemulțumire. Da deschide ușa, bre omule. . . măi, că încă așa lighioaie n-am văzut. ALECSANDRI, T. 199. Măi, măi, măi! aceștia-s curat sărăcie trimisă de la Dumnezeu pe capul mieu! CREANGĂ, P. 261 ; d) ironie. Măi. . . măi. . . măi! tare-s bosumflați clironomii! ALECSANDRI, T. 631, cf. 162, 997. – Și: mă, (regional) mo (ALR I 236/85) interj. – Etimologia necunoscută.

MOLIBDEN s. m. Metal alb-cenușiu, lucios, maleabil, asemănător cu fierul, folosit la fabricarea unor oțeluri speciale. Molibdénă din care se fac țeruzele sau plaivazele. i. NAT. 41, cf. J. CIHAC, I. N. 404/11. Pentru fabricarea metalelor aliate, în special ale oțelurilor, servesc și următoarele metale: cromul, nichelul. . . molibdenul. IOANOVICI, TEHN. 30. Pentru a îmbunătăți calitățile oțelului carbon. . . se introduc în compoziția lui anumite metale și metaloide, ca:.. . crom, vanadiu, molibden. ORBONAȘ, MEC. 64. Molibdenul metalic se întrebuințează pentru obținerea oțelurilor speciale. MACAROVICI, CH. 405, Firele de molibden se utilizează la lămpile cu incandescență. LTR². Molibdenul se mai întrebuințează în tehnica radiațiilor x. ib., cf. DER. – Și: (învechit) molibdénă s. f., molivdén (J. CIHAC, I. N; 404/11) s. m. – Din fr. molybdène.