2 intrări

25 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MĂCIÚCĂ, măciuci, s. f. 1. Bâtă mare, mult îngroșată (și adesea ferecată) la un capăt, folosită în trecut și ca armă de luptă; chilom; măciulie. ◊ Expr. A i se face (sau a i se pune, a i se zbârli cuiva) părul (sau chica) măciucă = a fi cuprins de o spaimă puternică, a se îngrozi, a se înspăimânta. 2. Parte îngroșată și rotunjită a capătului unui ciomag sau, p. ext., a altor obiecte. ♦ P. ext. Lovitură dată cu măciuca (1). 3. (Bot.; pop.) Capsulă. 4. (Sport) Obiect de forma unei măciuci (1) cu care se execută exerciții de mobilitate, de îndemânare etc. într-una din probele de gimnastică ritmică. – Lat. *matteuca.

măciucă sf [At: DOSOFTEI, V. S. octombrie 85r/17 / V: (reg) ~ioacă, mocioacă, moc~ / Pl: ~uci, (înv) ~uce / E: ml *matteuca] 1 Bâtă lungă și groasă, cu măciulie la unul dintre capete, uneori ferecată, folosită în trecut ca armă de luptă Si: mai2 (6) Vz ciomag, fuște, ghioagă. 2 (Pfm; îe) A i se face (sau a i se pune, a i se zburli cuiva) părul (sau chica) ~ (în sau pe cap) A fi cuprins de o spaimă puternică Si: a se îngrozi, a se înspăimânta. 3 (Reg) Mai2 de bătut rufe, pământ, pari etc. 4 (Reg) Mai2 al tâmplarului. 5 (Reg) Baston. 6 (Reg) Băț cu care se duce o sarcină pe umăr. 7 (Reg) Par. 8 (Prc) Parte îngroșată a unei măciuci (1), a unui baston etc. Si: măciulie (1). 9 (Reg) Prânel la fus. 10 Lovitură dată cu măciuca (1). 11 (Reg) Parte îngroșată a unor plante. 12 (Reg) Plaz al plugului. 13 (Bot; reg; lpl) Cârciumărese (Zinnia elegans). 14 (Bot; reg; îc) ~ca-ciobanului Rostogol (Echinops sphaerocephalus). 15 (Bot; reg; îae) Tătarnică (Echinops commutatus). 16 (Arg) Penis.

MĂCIÚCĂ, măciuci, s. f. 1. Bâtă mare, mult îngroșată (și adesea ferecată) la un capăt; chilom; măciulie. ◊ Expr. A i se face (sau a i se pune, a i se zbârli cuiva) părul (sau chica) măciucă = a fi cuprins de o spaimă puternică, a se îngrozi, a se înspăimânta. 2. Parte îngroșată și rotunjită a capătului unui ciomag sau, p. ext., a altor obiecte. ♦ P. ext. Lovitură dată cu măciuca (1). 3. (Bot.; pop.) Capsulă. 4. (Sport) Aparat de gimnastică, de forma unei măciuci (1), cu care se execută exerciții de mobilitate, de îndemânare etc. – Lat. *matteuca.

MĂCIÚCĂ, măciuci, s. f. 1. Capătul bulbucat al unui ciomag (provenind dintr-un nod bine rotunjit); p. ext. capătul îngroșat și rotunjit al altor obiecte. Un băț de rădăcină cu măciuca cît un pumn de copil se înălța în aer lîngă Miron Iuga. REBREANU, R. II 197. La cap măciucă, La coadă măciucă, La mijloc nemică (Furnica). GOROVEI, C. 162. ◊ Expr. A i se face cuiva părul (sau chica) măciucă, se spune cînd cineva e cuprins de o spaimă foarte mare. Ei, cîte-a îndura bietul om, ți se face părul măciucă. REBREANU, R. II 224. Urlau dobitoacele de ți se făcea părul măciucă, ISPIRESCU, E. 7. A-i face cuiva părul (sau chica) măciucă = a bate pe cineva. Sună bine-n cobză, sună, Să nu-ți fac spetele strună Și chica măciucă. ALECSANDRI, P. I 68. 2. Bîtă mare, mult îngroșată la unul din capete și adesea ferecată la celălalt. Măciuca ghintuită, cu mînerul încrustat, era agățată dedesubtul lanțurilor. V. ROM. decembrie 1953, 28. Armele moldovenilor erau... sabia, paloșul, măciuca. BĂLCESCU, O. I 125. Eu măciuc-am ridicat, Pe-amîndoi i-am și culcat. ALECSANDRI, P. P. 249. ◊ Expr. A lovi cu o măciucă două capete = a obține două rezultate printr-o singură acțiune. ♦ Lovitură dată cu o asemenea bîtă. Bată-te crucea, ciocoi, De te-oi prinde-n sat la noi, Să-ți dau măciuci să te moi. TEODORESCU, P. P. 293.

măciúcă s. f. (arg.) Organul genital masculin ◊ „Altă consoartă ofensată a pus la loc sigur colonelul soțului, legându-l de un balon cu heliu și trimițându-i-l la ceruri [...] Măciuca altui Cassanova a fost râșnită cu sadism într-un mixer de bucătărie.” R.l. 28 V 94 p. 10

MĂCIÚCĂ ~ci f. 1) Băț lung și gros, cu măciulie la un capăt; bâtă; ciomag. * A i se face cuiva părul ~ a fi cuprins de groază; a se speria foarte tare. 2) înv. Armă primitivă de luptă constând dintr-un astfel de băț. 3) Lovitură dată cu un asemenea băț. /<lat. matteuca

măciucă f. 1. bâtă groasă cu un nod de lemn la un cap; 2. lovitură cu măciuca: destul o măciucă la un car de oale; fig. a se face părul măciucă, a se sbărli cuiva părul de spaimă; 3. Bot. măciuca ciobanului, rostogol. [Lat. vulg. *MATTEUCA = clasic MATEOLA].

măcĭúcă f., pl. ĭ (lat. *matteuca = mattéola, dim. d. máttea, măcĭucă; it. mazza, mazzo, pv. cat. massa, fr. masse, massue, sp. maza, mazo, pg. maça, maço. D. rom. vine ngr. matzúka, și d. it. vine ngr. máiza; sîrb. mačuga, bg. mačuk, rut. mačug, pol. maczuga. V. măcĭulie). Baston (băț) gros c’o unflătură saŭ boambă la capăt și care se întrebuința odinioară și ca armă de războĭ (V. bîtă). Lovitură de măcĭucă: a trage o măcĭucă. Fig. A ți se face păru măcĭucă (de frică), a ți se zbîrli păru (de frică). Prov. Ajunge o măcĭucă la un car de oale, ajunge, de ex., o mustrare unuĭ vinovat. Măcĭuca cĭobanuluĭ, niște felurĭ de scaĭ numițĭ și rostogol (V. rostogol).

chií s [At: DR. II, 653 / Pl: nct / E: rs кий, cf achiu] (Rsî) Măciucă.

mocioa sf vz măciucă

mociu sf vz măciucă


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

măciúcă s. f., g.-d. art. măciúcii; pl. măciúci

măciúcă s. f., g.-d. art. măciúcii; pl. măciúci


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

MĂCIÚCĂ s. v. baston, cârjă, prisnar, prâsnel, sfârlează, titirez.

MĂCIÚCĂ s. 1. v. ciomag. 2. v. mai. 3. v. măciulie.

MĂCIU s. 1. bîtă, ciomag, (pop.) toroipan, (reg.) ghioagă, jarchină, macă, moacă, otic, pătăchie, tămînjer, tăujer, tufan, tufă, (Mold., Bucov. și Transilv.) botă, (Mold.) ceatlău, (Olt.) colvă, (Ban.) crivac, (Olt.) dîrjală, (Ban.) haidamac, (Olt. și Ban.) jilăvete, (Transilv. și Maram.) măcău, (Transilv., Maram. și Olt.) șuvei, (prin Bucov.) tașmău, (Mold.) toropală, (înv.) fuscel, fuște. (L-a izbit cu ~ în frunte.) 2. mai. (~ pentru tasarea terenului.) 3. măciulie. (Un băț cu ~.)

măciu s. v. BASTON. CÎRJĂ. PRISNAR. PRÎSNEL. SFÎRLEAZĂ. TITIREZ.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

măciúcă (măciúci), s. f.1. Ciomag, bîtă. – 2. Aparat de gimnastică. – Var. (Trans., Banat) mocioacă. Mr. mățucă, megl. măcioc, măciucă, ceamugă. Formație expresivă, bazată pe rădăcina măc-, cf. moacă și celelalte ex. adăugate acolo; format ca și căciulă din coc (cf. măciulie față de căciulie, și pentru alternanța suf., năpîrcă față de șopîrlă). Forma inițială trebuie să fi fost măciugă, cf. măiug, svîrlugă și megl. Pentru valoarea expresivă, cf. sp. machuca „mai”, machucar „a lovi cu ciomagul”, bazate pe aceeași idee de „obiect rotund” (Corominas, III, 393). În mod tradițional se admite că e vorba de un lat. *matteuca, cf. v. port. massuca, fr. massue, picard. machuque (Philippide, Principii, 63; Pușcariu 1011; Candrea-Dens., 1036; Tiktin; REW 5426); această der. este greu de admis, bazîndu-se pe un lat. mateola, rara și puțin atestat, și pe suf. -uca, socotit de origine galică. Der. măciucaș (var. măciucar), s. m. (bătăuș); măciucat, adj. (care are la capăt o sferă); măciucos, adj. (în formă de măciucă); măciulie (var. Banat mociolie), s. f. (sferă, cap, bulb); cf. it. maciulla (var. Trans. băciulie, bociulie, pare să se explice prin încrucișarea cu mag. bötök „bumb, boboc”, cf. Tiktin); mașcat (var. mășcat, megl. măcicat), adj. „grăunțos”, în loc de măci(u)cat (Densusianu, GS, VI, 364; REW 5426; după Cihac, II, 514, din mag. magvas „granulat”. – Din rom. provin bg. mačuk, mačak (Capidan, Raporturile, 208), sb., cr., slov. macuga (Candrea, Elemente, 403), rut. mačug, pol. macsuga (Berneker, II, 1; Wędkiewicz, Mitt. Wien, I, 265), ngr. ματσούϰα (după Roesler 573 și Cihac, II, 671, rom. provine din ngr.), mag. macsuka, matyuka.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

MĂCIUCĂ subst. 1. – b. (Dm; Vr;. 16 B II 213; 17 B II 148; etc). 2. Măciuc t. (Sc); -ul clucer (17 B I 55); -ești s. (ib. 144);. -escu; -an (16 B V 462). 3. Măciucar (17 A I 139; Glos). 4. Măciucaș/i, -eni, -ul ss. (Dm); măciucari și măciucași se numeau cetele de ostași înarmați cu ghioage, în sec. al XVIII-lea.

arată toate definițiile

Intrare: măciucă
măciucă substantiv feminin
substantiv feminin (F46)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • măciu
  • măciuca
plural
  • măciuci
  • măciucile
genitiv-dativ singular
  • măciuci
  • măciucii
plural
  • măciuci
  • măciucilor
vocativ singular
plural
Intrare: Măciucă
Măciucă nume propriu
nume propriu (I3)
  • Măciucă

măciucă

  • 1. Bâtă mare, mult îngroșată (și adesea ferecată) la un capăt, folosită în trecut și ca armă de luptă.
    exemple
    • Măciuca ghintuită, cu mînerul încrustat, era agățată dedesubtul lanțurilor. V. ROM. decembrie 1953, 28.
      surse: DLRLC
    • Armele moldovenilor erau... sabia, paloșul, măciuca. BĂLCESCU, O. I 125.
      surse: DLRLC
    • Eu măciuc-am ridicat, Pe-amîndoi i-am și culcat. ALECSANDRI, P. P. 249.
      surse: DLRLC
    • 1.1. expresie A i se face (sau a i se pune, a i se zbârli cuiva) părul (sau chica) măciucă = a fi cuprins de o spaimă puternică, a se îngrozi, a se înspăimânta.
      surse: DEX '09 DEX '98 sinonime: îngrozi înspăimânta 2 exemple
      exemple
      • Ei, cîte-a îndura bietul om, ți se face părul măciucă. REBREANU, R. II 224.
        surse: DLRLC
      • Urlau dobitoacele de ți se făcea părul măciucă. ISPIRESCU, E. 7.
        surse: DLRLC
    • 1.2. expresie A lovi cu o măciucă două capete = a obține două rezultate printr-o singură acțiune.
      surse: DLRLC
  • 2. Parte îngroșată și rotunjită a capătului unui ciomag sau, prin extensiune, a altor obiecte.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 2 exemple
    exemple
    • Un băț de rădăcină cu măciuca cît un pumn de copil se înălța în aer lîngă Miron Iuga. REBREANU, R. II 197.
      surse: DLRLC
    • La cap măciucă, La coadă măciucă, La mijloc nemică (Furnica). GOROVEI, C. 162.
      surse: DLRLC
    • 2.1. prin extensiune Lovitură dată cu măciuca.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC un exemplu
      exemple
      • Bată-te crucea, ciocoi, De te-oi prinde-n sat la noi, Să-ți dau măciuci să te moi. TEODORESCU, P. P. 293.
        surse: DLRLC
    • 2.2. expresie A-i face cuiva părul (sau chica) măciucă = a bate pe cineva.
      surse: DLRLC un exemplu
      exemple
      • Sună bine-n cobză, sună, Să nu-ți fac spetele strună Și chica măciucă. ALECSANDRI, P. I 68.
        surse: DLRLC
  • surse: DEX '09 DEX '98
  • 4. sport Obiect de forma unei măciuci cu care se execută exerciții de mobilitate, de îndemânare etc. într-una din probele de gimnastică ritmică.
    surse: DEX '09

etimologie: