2 intrări

9 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

măcău2 sm [At: PAȘCA, GL. / E: cf mg makog „a țipa, a mârâi”] (Reg) Om care vorbește mult și realizează puțin.

măcău1 [At: BUDAI-DELEANU, LEX. / V: mac~, ~cau, mănc~, mâncău / Pl: ~cauă, (6) ~căi / E: mg mankό] 1 sn (Trs; Mar) Bâtă. 2 sn (Trs; Mar) Baston de plimbare. 3 sn (Trs; Mar) Cârjă. 4 sn (Trs; Mar) Vergea. 5 sn (Trs; Mar; îe) A cinsti cu ~I A bate cu măcăul (1). 6 sm (Reg) Om foarte înalt, voinic și cam prost Vz măgădău. 7 sn (Trs; îf măncău) Mâner la toporiștea coasei. 8 sn (Trs; îaf) Picior. 9 s (Reg) Rădăcină a cozii calului. 10 sn (Reg; îs) ~ de vie Butaș.

MĂCẮU, măcaie, s. n. (Reg.) Băț, ciomag. – Comp. magh. mákó.

măcắŭ n., pl. ăĭe (cp. cu moacă 2. Ung. mákó înseamnă „bunică”). Nord. Cĭomag. Lovitură de cĭomag.

măcắu, s.n. – v. macău („toiag”).


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

MĂCĂU s. v. baston, bâtă, ciomag, cotor, măciucă, picior, rădăcină, toiag.

măcău s. v. BASTON. BÎTĂ. CIOMAG. COTOR. MĂCIUCĂ. PICIOR. RĂDĂCINĂ. TOIAG.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

măcắu, s.n. – v. macău.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

MĂCĂU, fam. (16 A I 388, 539) și s. băn. < subst. ard. (ciomag).

Intrare: măcău
substantiv neutru (N46)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • măcău
  • măcăul
  • măcău‑
plural
  • măcaie
  • măcaiele
genitiv-dativ singular
  • măcău
  • măcăului
plural
  • măcaie
  • măcaielor
vocativ singular
plural
Intrare: Măcău
Măcău nume propriu
nume propriu (I3)
  • Măcău
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)