mânecă¹ sf [At: DOSOFTEI, V. S. septembrie 27^r/2 / V: mânică, (îrg) mănică / Pl: ~eci, (iuz) ~ece / E: ml manica] 1 Parte a îmbrăcămintei care acoperă brațul, în întregime sau parțial. 2 (Rar; îlav) Pe sub ~ Pe ascuns. 3 (Pop; îe) A da cu ~eci largi A da cu plăcere. 4 (Pop; rar; îlav) Ca pe ~ca cămășii Foarte ușor. 5 (Pop; îe) A-și șterge nasul cu ~ca A fi prost crescut Si: a fi necioplit. 6 (Pop; îe) A-și tăia ~ca și a fugi A face un sacrificiu mic spre a evita o pagubă mare. 7 (Rar; îe) A lovi (pe cineva) în ~ A încerca să faci cuiva un rău, fără a reuși. 8 (Pfm; îe) A trage (pe cineva) de ~ sau (rar) a rupe (cuiva) ~ca A insista. 9 (Pfm; îae) A stărui pe lângă cineva pentru a obține ceva. 10 (Pfm; îae) A atrage cuiva atenția că minte sau exagerează. 11-12 (Pfm; îe) A (nu) se lăsa tras de ~ A (nu) se lăsa prea mult rugat. 13 (Rar; îe) A pune (cuiva) ~eci A constrânge pe cineva. 14 (Pfm; îe) A scoate din ~ A găsi la repezeală un răspuns, o explicație, o soluție. 15 (Rar; îe) A o trage pe ~ A bea. 16 (Rar; îae) A fura. 17 (Pfm; îe) A o băga pe ~ (sau, rar, pe ~eci) A se speria de consecințele unei fapte săvârșite Si: a o sfecli. 18 (Asr; îe) Aceasta-i altă ~ (sau, frm, altă pereche de ~eci) Asta-i altceva. 19 (Reg; lpl) Țesătură nedefinită mai îndeaproape. 20 (Reg) Mânecar (1). 21 (Înv) Flanc al unei armate. 22 (Teh) Dispozitiv în formă de mânecă¹ (1). 23 (Fit) Braț al unui râu, al unui canal etc.

MÂNECĂ ~ci f. Porțiune a unor obiecte de îmbrăcăminte, care acoperă brațul (până la încheietura mâinii sau până în regiunea cotului). * A da cu ~ci largi a da din toată inima, cu multă bunăvoință. A nu se lăsa tras de ~ci a nu se lăsa prea mult rugat. A o băga pe ~ a fi speriat tare; a fi cuprins de frică. A-și sufleca ~cile a se apuca cu toată seriozitatea de un lucru. Pe sub ~ pe nevăzute; pe neobservate. A trage de ~ (pe cineva) a) a ruga insistent; b) a da de înțeles că întrece măsura, că exagerează. [G.-D. mânecii] /<lat. manica

mânecă f. 1. partea hainei ce înfășură brațul; a o băga pe mânecă, a o sfecli, a rămânea încremenit (aluzie la dibăcia scamatorilor cari făceau să dispară în mâneca lor diferite obiecte cu o repeziciune uimitoare); 2. ceată de oameni înarmați: două mâneci de mușchetari BĂLC. [Lat. MANICA].

mănica v vz mâneca

mănică sf vz mânecă

mâineca v vz mâneca

mâneca [At: N. TEST. (1648), 98^v/25 / V: mănica, mânica, (nob) mâineca v / Pzi: mânec / E: ml manicare] 1 vr (Îvp) A se scula dis-de-dimineață. 2 vr (Îvp; îe) A se ~ de ziuă A se face ziuă. 3 vr (Îvp) A porni dis-de-dimineață. 4 vr (Îvp) A porni. 5 vi (Îvp) A pleca. 6 vi (Îvp) A se îndrepta spre... 7 vi (Îvr) A se grăbi. 8 vi (Reg; d. albine) A cutreiera câmpul.

mânica v vz mâneca

mânică sf vz mânecă¹

MÎNECA, mînec, vb. I. Refl. (Popular) A se scula dis-de-dimineață. M-am mînecat, Toiagu-n mînă am luat. PĂSCULESCU, L. P. 114. Ba, dragă, m-oi mîneca Și la măicuță-oi pleca. SEVASTOS, C. 26. ◊ Intranz. Cine mînecă de dimineață, El izbutește mai mult în piață. PANN, P. V. II 68. – Variantă: mînica (ȘEZ. XXIII 23) vb. I.

MÎNECĂ, mîneci, s. f. (Și în forma mînică) 1. Parte a îmbrăcămintei care acoperă brațul (de la umăr pînă la încheietura mîinii sau pînă deasupra ori dedesubtul cotului). Filip își trece mîneca hainei peste frunte. SAHIA, N. 31. Maică, fericirea mea, Pe mîneca de-a dreapta Pune-te pe dumneata; Pe mîneca de-a stîngă Pune pe iubita mea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 307. ◊ Expr. A trage de mînecă (pe cineva) = a) a insista, a stărui (pe lîngă cineva) pentru a obține ceva; b) a atrage atenția cuiva că minte sau exagerează. Femeia îl trăgea într-una de mînecă. REBREANU, I. 34. Cît vei auzi că încep a croi cîte una mai deocheată, tu să mă tragi de mînica hainei, căci eu îndată voi îndrepta-o dupe ființa adevărului. ODOBESCU, S. III 46. A (nu) se lăsa tras de mînecă (de cineva) = a (nu) se lăsa prea mult rugat. (Regional) A da cu mîneci largi = a da cu plăcere, bucuros. Părinții fetei, cînd aud asta, au de bucurie că le-a picat un om așa de bun și o dau cu mîneci largi. CREANGĂ, P. 168. A o băga pe mînecă = a se speria, a se înspăimînta; a o sfecli. Cum o auziră ginerii împăratului, o băgară pe mînecă și mărturisiră că așa este. ISPIRESCU, L. 158. Naiba di spaimî o băgasî pi mînici rău, da rău di tăt. ȘEZ. III 6. A scoate din mînecă = a inventa la repezeală o explicație. A nu avea (de-a face) nici în clin, nici în mînecă (cu cineva) v. clin. 2. (Tehn.) Dispozitiv în formă de mînecă (1). Fig. Mînecă de vînt = dispozitiv în formă de mînecă, instalat pe un aerodrom, într-un loc ușor vizibil și înalt, cu ajutorul căruia se indică direcția vîntului. 3. (Învechit) Coloană de soldați orînduiți în flancul unei armate. Un lung pătrat cu două mînici de cîte cinci sute mușchetari fiecare. BĂLCESCU, la TDRG. – Variantă: (Mold.) mînică, mînici și (rar) mînice (NEGRUZZI, S. I 145), s. f.

MÎNICA vb. I v. mîneca.

MÎNICĂ s. f. v. mînecă.

A MÂNECA mânec intranz. pop. 1) A se scula în zorii zilei; a se trezi cu noaptea în cap. 2) A pleca dis-de-dimineață. /<lat. manicare

mânecà v. a porni înainte de a răsări soarele: cine mânecă de dimineață, izbutește mai mult în piață PANN. [Lat. MANICARE, a sosi des de dimineață].

mînec, a -á v. intr. (lat. mánico, -áre, a sosi dimineață. V. mîne). Vechĭ. Mă scol dimineața: cine mînecă de dimineață, izbutește maĭ mult în pĭață (Pan); cine mînecă, nu întunecă (nu-l apucă noaptea pe drum). Azĭ. Pe mînecate, des-de-dimineață, în zorĭ, înainte de cîntătorĭ. De mînecate, de dimineață de tot: a porni de mînecate. – Și demînecate: de demînecate începură a sosi țăraniĭ (CL. 1910, Dec. 1112) demînecate pînă în seară (VR. 1912, 10, 53). – Cjb. dă și un subst n. mînec, zorĭ: a porni de mînec.

mînecă (vest) și mînică (est) f., pl. ĭ (lat. mánica, d. manus, mînă; it. mánica, pv. sp. pg. manga, fr. manche. V. manșetă). Acea parte a haĭneĭ în care intră brațu. Pe supt mînecă, pe supt mînă, în secret. A o băga pe mînecă, a o sfecli. A rupe cuĭva mînecile, a-l trage de mînică, a-l urmări foarte mult cu rugămintea. A nu avea cu cineva nicĭ în clin, nicĭ în mînecă. V. clin.

mînică, V. mînecă.

mânecă s. f., g.-d. art. mânecii; pl. mâneci

mânecă s. f., g.-d. art. mânecii; pl. mâneci

mânecă s. f., g.-d. art. mânecii; pl. mâneci

mânecă, -ci.

mâneca (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. mânec, 2 sg. mâneci, 3 mânecă; conj. prez. 1 sg. să mânec, 3 să mânece corectat(ă)

mâneca (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 mânecă

mâneca vb., ind. prez. 1 sg. mânec, 3 sg. și pl. mânecă

mînecă

MÂNECĂ s. v. aripă, capăt, coastă, flanc, margine.

MÂNECĂ DE VÂNT s. v. manșă de vânt.

mînecă s. v. ARIPĂ. CAPĂT. COASTĂ. FLANC. MARGINE.

mîneca (mînec, mînecat), vb. – A se scula devreme. – Megl. mănicat „timpuriu.” Lat. manĭcāre (Densusianu, Hlr., 167; Pușcariu 1084; Candrea-Dens., 1118; REW 5300; Rosetti, I, 169), cf. alb. mëngoń, v. umbr. manecare (Gius. Mazzatinti, Poesie religiose del s. XIV, Bologna, 1881, 15). – Der. mînec, s. n. (rar, zori de zi); mînecare, s. f. (zori); mînecat, s. n. (zori; acțiunea de a mîneca); mînecătoare, s. f. (obicei folcloric în ajunul sărbătorii de Sf. Gheorghe).

mînecă (mîneci), s. f. – Parte a îmbrăcămintei care acoperă brațul. – Var. mînică. – Mr. mînică, megl. mǫnică. Lat. mănĭca (Candrea-Dens., 1124; REW 5300; Pascu, I, 119), cf. alb. mëngë, it. manica, prov., sp., port. manga, fr. manche. – Der. mînecar, s. n. (tunică, veston, bluzon; manșon); mînecuță, s. f. (mînecă; manșetă detașabilă).

MÂNECĂ DE VÂNT dispozitiv pentru indicarea direcției și a intensității vântului, format dintr-un sac de pânză tronconic, montat pe un cadru metalic care se poate roti în jurul unui ax vertical. Mâneca de vânt se instalează pe aeroporturi la un loc vizibil și cât mai înalt. Este indispensabilă în probele de precizia aterizării.

EUROTUNEL, galerie cu cale feroviară și rutieră, subacvatică, realizată între anii 1987-1994, pe sub Marea Mânecii, între Folkenstone (Marea Britanie) și Calais (Franța), la o adâncime de 40 m. Lungime: 50,5 km (al doilea din lume, după tunelul Seikan, Japonia). Inaugurat, la 6 mai 1994, în prezența reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii și a președintelui François Mitterand. Calea ferată care străbate E. conectează rețelele feroviare din Marea Britanie cu cele din Franța și Belgia. Cunoscut și sub numele de Tunelul Mânecii.

MAREA MÂNECII (fr. LA MANCHE [la mãʃ], engl. ENGLISH CHANNEL [iŋliʃ tʃænl]), mare a Oc. Atlantic, cuprinsă între țărmul de N al Franței și litoralul sudic al Marii Britanii. Legată de Marea Nordului prin str. Pas de Calais; 78 mii km². Ad. max.: 172 m; ad. medie: 86 m. Temp. medie a apei: 8°C (în febr.) și 16°C (în aug.). Salinitatea: 35‰. Pescuit. Porturi pr.: Portsmouth, Brighton, Boulogne-sur-Mer, Dieppe, Le Havre. Pe sub M.M. a fost construit (1988-1994) un tunel rutier și feroviar (inaugurat la 6 mai 1994), lung de 50 km (din care 38 km sub apă), alcătuit din două galerii feroviare paralele, cu diametrul de 7,60 m fiecare, plasate la 30 m distanță una de cealaltă și o galerie rutieră, cu un diametru de 4,80 m, situată între ele. Terminalul de pe țărmul francez se află la Coquelles (lângă Calais), iar cel de pe țărmul englez la Sheriton (lângă Folkestone).

a o băga pe mânecă expr. 1. a da de necaz, a intra într-o încurcătură.

nici în clin, nici în mânecă expr. fără nici o legătură (cu cineva sau ceva).

MĂNICÁ vb. I v. mîneca.

MĂNICĂ s. f. v. mînecă.

MÎNECÁ vb. I. I n t r a n z. și r e f l. (Învechit și popular) 1. A se scula în zori, dis-de- dimineață. Ce-ți voiu adaoge cîntec Din zuori, de cînd mă mînec. DOSOFTEI, PS. 232/8. Mînecă Avimeleh dimineața și chemă pre toate slugile lui. BIBLIA (1688), 13²/27, cf. 106²/2. Eu m-am mănicat să mă spăl, să mă curâțăsc (a. 1784). GCR II, 137/10. M-oiu mîneca Și la măicuță-oi pleca. SEVASTOS, C. 26, cf. id. N. 12. S-o mînicat. . . Gras și frumos, Bun sănătos. ȘEZ. XXIII, 23. M-am sculat, M-am mânecat, Toiagu-n mînă am luat. PĂSCULESCU, L. P. 114. Cine mînecă de dimineață, El izbutește mai mult în piață. PANN, P. V. II, 68/5. Cine mînecă mai dimineață mai departe ajunge ! F (1867), 146, cf. MARIAN, D. 7, id. NU. 100. ◊ E x p r. (I m p e r s.) A se mîneca de ziuă = a se face ziuă. IORDAN, STIL. 192. 2. A porni dis-de-dimineață, a pleca în zori; p. g e n e r. a porni, a pleca, a se duce, a se îndrepta spre . . . Către tire mărecu. PSALT. 118. De noapte mînecă d[u]hul mieu cătră tine. CORESI, PS. 426/8. Toți oamenii mineca cătră el să auză pre el. N. TEST. (1648), 98^v/25. Mînecă Avraam demineața la locul unde sta înaintea D[o]mnului. BIBLIA (1688), 13¹/18. La opt ceasuri. . . au mînecat să-și ia ziua bună. M. COSTIN, LET. I, 297/37. Și i-au audzit acel capitan vorovind ei în de ei, dzicînd: „Să ne mînecăm dimineață să-i prindem”. NECULCE, L. 214. De vei vedea pre cel înțelept, să mîneci la dînsul. ȚICHINDEAL, F. 230/27. Deacă simțesc numai ceva zi bună, o dată cu ziua mînecă la cîmp. TOMICI, C. A. 103/10. Alerg, mînec pînâ-n zori, Ca cîinii strejuitori. MUMULEANU, C. 90/16. L-am privit ieșind la lanul boieresc prin sila zapciilor, iar nu mănicîndu-să dis-de-dimineață cu noaptea în cap, ca atunce cînd să duce la ogorașul său. I. IONESCU, C. 0100/21. Mînecînd de la Sibiiu cu două mii de călăreți, îi merse într-ajutoriu. BARIȚIU, P. A. I, 241. Trecătorul ce s-ar fi mînecat pe drumul larg și drept . . . ar fi văzut. . . pe un bătrîn. HOGAȘ, DR. II, 111. Pe N. în brațe-am luat, Pe cale m-am mînecat. MARIAN, NA, 377, cf. id. INS. 65. Dimineață mînecai Pe rouă nescuturată, Pe potecă necălcată. REV. CRIT. V, 91. Foaie de-alunică Cine se mînicâ Și se întunică Joi de dimineață Pe rouă, Pe ceață ? PAMFILE, C. Ț. 55. ◊ F i g. Mînecînd din toate acestea temeiuri, națiunea română nu poate primi. . . valoarea legei electorale din a. 1848. BARIȚIU, P. A. III, 18. Numai calea aceea ne poate duce la progresul literar, care mînecînd din temelia poporală, ține cont și de cerințele latinității noastre. F (1883), 234, cf. ib. (1884), 65. ♦ I n t r a n z. (Învechit, rar) A se grăbi. Îndată după intrarea umilinței noastre în scaunul arhiepiscopiei. . . am mînecat de a satisface acestei recerințe simțitoare (a. 1881). CAT. MAN. I, 571. ♦ I n t r a n z. (Regional, despre albine) A cutreiera címpul. CHEST. VI 15 supl. – Prez. ind.: mînec. - Și: mînicá, mănicá, (neobișnuit) mîinecá (CIHAC, I, 154) vb. I. – Lat. manicare.

MÎNECĂ² s. f. v. mînec.

MÎNECĂ¹ s. f. 1. Parte a îmbrăcămintei care acoperă brațul (în întregime sau în parte). Suciia mîneca și băga mâna în căldare de potoliia undele și nu să vătăma. DOSOFTEI, V. S. septembrie 27^r/2. Prinzind pre Dumitrașco Buhuș și cercîndu-l, au găsit pistol mic în mănică supus. N. COSTIN, LET. II, 51/9. Cămeașia fără mâniei. id., ap. GCR II, 11/33. Celalalt, asemene călare și nu mai puțin elegant, se deosebea prin mărimea șlicului și largile mînici a benișului său. NEGRUZZI, S. I, 30, cf. 88, 145. Opt voinici cu spete late Și cu mînici suflecate, Stau cu puștele-ncărcate. ALECSANDRI, P. I, 58. Oameni vrednici ca să șazâ în zidirea sfintei Golii, în cămeși cu mîneci lunge și pe capete scufie. EMINESCU, O. I, 150. Și-odată suflecă moș Nichifor mînecile, taie un sulhariu de fag și face un capăt minunat. CREANGĂ, P. 135, CI. 287, id. A. 103, CONV. LIT. XI, 214. S-a șters cu mîneca pe obraz și-ntorcmau-se-n ioc spre vodă zice . . . CARAGIALE, O. 240, cf. COȘBUC, P. I, 97. Pletele lui și mânecile cămeșei îi fîlfîiau în vînt, ca un steag a bătaie. N. REV. R. I, 74. Ridică mînele. Mînecile i s-adunară în umeri. DELAVRANCEA, H. T. 8. Cîrpaciul, după ce își șterse gura cu mîneca cămășii, se întoarse spre covrigar. DUNĂREANU, CH. 68. Se puse să-și tragă sumanul pe mînici. SADOVEANU, M. 182, cf. id. O. X, 310, XI, 49, XII, 411, XIII, 46. Dinu bău cu poftă, se șterse cu mîneca pe la gură și, luîndu-și căciula de pe cap, își netezi puțin pletele. BUJOR, S. 26. Se ivea de după colțul casei cu mânicile răsfrînte și cu pestelcă curată pe dinainte. HOGAȘ, DR. II, 102. Întinse brațele, încît mânecile largi îi atîrnau ca niște aripi de liliac. REBREANU, R. II, 31. Desprinse pardesiul Sabinei din cuier și o sili să îmbrace mânecile. C. PETRESCU, C. V. 329, cf. id. A. R. 8. Filip își trece mîneca hainei peste frunte. SAHIA, N. 31. Mînicile largi alunecară, descoperind brațele goale. TEODOREANU, M. II, 69, cf. CAMIL PETRESCU, O. III, 224. Îmbrăcată într-o rochie simplă, închisă la gît, cu mâneci lungi. STANCU, U.R.S.S. 23. Mormăind în barbă o sudalmă frățească, și-a sumes mînecile și a pășit îndesat către ape. GALAN, Z. R. 43. Duse încet mîneca la frunte și se șterse fără să facă cel mai mic zgomot. PREDA, Î. 150. Îl ajunse din urmă și-i apucă mîneca. V. ROM. martie 1954, 83. Mînicile-și sumetea Și-ncepea De chiuia Și pe turci mi-i deștepta. TEODORESCU, P. P. 557. Maică, fericirea mea, Pe mîneca de-a dreapta Pune-te pe dumneata; Pe mîneca de-a stânga Pune pe iubita mea. JARNIK-BÎRSEANU, D. 307, cf. 493. Și-apoi îndată . . . Mînicele-a suflicat. Niște mîni poleite Ca niște tînjeli pîrlite. POP., ap. GCR II, 337. De la deal de boii lui Șede singur dumnealui: Cu mînica vînt își trage, Cu basmaua umbrâ-și face. ȘEZ. I, 71, cf. 13. M-or jeli și mÎndrele, în trei luni, cu trei cununi, în trei sfinte duminici, Cu pui roșii la mîneci. BÎRLEA, B. 71, cf. GREGORIAN, CL. 58, ALR II 3 290, 3 298, 3 304, 3 352. ◊ L o c. a d v. (Rar) Pe sub mînecă = pe ascuns, în secret, pe sub mînă. Cf. BARONZI, L. 44, ZANNE, P. III, 220. ◊ E x p r. A da cu mîneci largi = a da cu plăcere, bucuros. Părinții fetei, cînd aud asta, au de bucurie că le-a picat un om așa de bun și o dau cu mîneci largi. CREANGĂ, P. 168. I-am dat împrumutul cu mîneci largi, cu voie bună. PAMFILE, A. R. 250, cf. ZANNE, P. 220. (Rar) Ca pe mîneca cămășii = foarte ușor, cu cea mai mare ușurință. ZANNE, P. III, 63. A-și șterge nasul cu mîneca = a fi rău crescut, a fi necioplit, id. ib. 220. A-și tăia mîneca și a fugi = a face un sacrificiu neînsemnat spre a evita o pagubă mare. id. ib. (Rar) A lovi (pe cineva) în mînecă = a încerca să faci (cuiva) un rău, fără a reuși, LM, cf. ZANNE, P. III, 220. A trage (pe cineva) de mînecă sau (rar) a rupe (cuiva) mîneca = a) a insista, a stărui (pe lîngă cineva) pentru a obține ceva. Mi-a tot rupt mînica alde cuscru Matei, ca să-i dau lui locșoru ăla, de ie la nasu dumitale acolea. JIPESCU, O. 147, cf. 6; b) a atrage cuiva atenția (trăgîndu-l de mînecă¹ 1) că minte sau exagerează. Cît vei auzi că încep a croi cîte una mai deocheată, tu să mă tragi de mînica hainei, căci eu îndată voi îndrepta-o dupe ființa adevărului. ODOBESCU, S. III, 46, cf. LM, DDRF, ZANNE, P. M, 220. A (nu) se lăsa tras de mînecă = a (nu) se lăsa prea mult rugat. COSTINESCU. (Rar) A pune (cuiva) mîneci = a constrînge (pe cineva). Cf. POLIZU, PONTBRIANT, D. A scoate din mînecă = a găsi la repezeală un răspuns, o explicație, o soluție (netemeinică). (Rar) A o trage pe mînecă = a) a bea. PAMFILE, J. II, 153; b) a fura. id. ib. A o baga pe mînecă (sau, rar, pe mîneci) = a se speria (de consecințele unei fapte săvîrșite), a o sfecli. Cum . . . auziră ginerii împăratului, o băgară pe mînecă și mărturisiră că așa este. ISPIRESCU, L. 158, cf. 203, 260, PAMFILE, J. III, 90, REBREANU, R. II, 75. Ienicerii d-auzea Pe mînică o băga. Să creadă nu le venea. TEODORESCU, P. P. 557. Naiba di spaimî o bagasî pi mînicî rău, da rău di tăt. ȘEZ. III, 6, cf. ZANNE, P. III, 218. A nu avea (de-a face) nici în clin, nici în mînecă (cu cineva) v. c l i n. Aceasta-i altă mînecă (sau, franțuzism, altă pereche de mîneci) = asta-i altceva, asta-i altă mîncare de pește. Cf. COSTINESCU, IORDAN, L. R. A. 259. 2. (Regional, la pl.) Numele unei țesături (Bilciurești-Ploiești). H IV 6. 3, Mînecar (1). Com. din RĂHĂU-SEBEȘ. 4. (Învechit) Flanc, aripă a unei armate. Un lung pătrat cu două mînici de cîte cinci sute mușchetari fiecare. BĂLCESCU, ap. TDRG. 5. (Tehn.) Nume dat unor dispozitive în formă de mînecă¹ (1). Cf. LTR. 6. (Rar; franțuzism) Braț al unui rîu, al unui canal etc. Cf. POLIZU, PONTBRIANT, D., ATILA, P. 158. – Pl. : mîneci și (ieșit din uz) mînece (GANE, N. III, 167). – Și: mînică, (învechit și regional) mănică s. f. – Lat. manica.