2 intrări

35 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile

mânecă1 sf [At: DOSOFTEI, V. S. septembrie 27r/2 / V: mânică, (îrg) mănică / Pl: ~eci, (iuz) ~ece / E: ml manica] 1 Parte a îmbrăcămintei care acoperă brațul, în întregime sau parțial. 2 (Rar; îlav) Pe sub ~ Pe ascuns. 3 (Pop; îe) A da cu ~eci largi A da cu plăcere. 4 (Pop; rar; îlav) Ca pe ~ca cămășii Foarte ușor. 5 (Pop; îe) A-și șterge nasul cu ~ca A fi prost crescut Și: a fi necioplit. 6 (Pop; îe) A-și tăia ~ca și a fugi A face un sacrificiu mic spre a evita o pagubă mare. 7 (Rar; îe) A lovi (pe cineva) în ~ A încerca să faci cuiva un rău, fără a reuși. 8 (Pfm; îe) A trage (pe cineva) de ~ sau (rar) a rupe (cuiva) ~ca A insista. 9 (Pfm; îae) A stărui pe lângă cineva pentru a obține ceva. 10 (Pfm; îae) A atrage cuiva atenția că minte sau exagerează. 11-12 (Pfm; îe) A (nu) se lăsa tras de ~ A (nu) se lăsa prea mult rugat. 13 (Rar; îe) A pune (cuiva) ~eci A constrânge pe cineva. 14 (Pfm; îe) A scoate din ~ A găsi la repezeală un răspuns, o explicație, o soluție. 15 (Rar; îe) A o trage pe ~ A bea. 16 (Rar; îae) A fura. 17 (Pfm; îe) A o băga pe ~ (sau, rar, pe ~eci) A se speria de consecințele unei fapte săvârșite Și: a o sfecli. 18 (Asr; îe) Aceasta-i altă ~ (sau, frm, altă pereche de ~eci) Asta-i altceva. 19 (Reg; lpl) Țesătură nedefinită mai îndeaproape. 20 (Reg) Mânecar (1). 21 (Înv) Flanc al unei armate. 22 (Teh) Dispozitiv în formă de mânecă1 (1). 23 (Fit) Braț al unui râu, al unui canal etc.

MẤNECĂ, mâneci, s. f. 1. Parte a îmbrăcămintei care acoperă brațul (în întregime sau în parte). ◊ Expr. A trage (pe cineva) de mânecă = a) a insista, a stărui (pe lângă cineva) pentru a obține ceva; b) a atrage atenția (cuiva) că minte sau exagerează. A (nu) se lăsa tras de mânecă = a (nu) se lăsa prea mult rugat. A o băga pe mânecă = a se speria (de consecințele unei fapte săvârșite); a o sfecli. A scoate din mânecă = a inventa la repezeală o explicație, o soluție etc. 2. (Tehn.) Nume dat unor dispozitive în formă de mânecă (1). 3. (Înv.) Flanc, aripă a unei armate. [Var.: (reg.) mấnică s. f.] – Lat. manica.

MẤNECĂ, mâneci, s. f. 1. Parte a îmbrăcămintei care acoperă brațul (în întregime sau în parte). ◊ Expr. A trage (pe cineva) de mânecă = a) a insista, a stărui (pe lângă cineva) pentru a obține ceva; b) a atrage atenția (cuiva) că minte sau exagerează. A (nu) se lăsa tras de mânecă = a (nu) se lăsa prea mult rugat. A o băga pe mânecă = a se speria (de consecințele unei fapte săvârșite); a o sfecli. A scoate din mânecă = a inventa la repezeală o explicație, o soluție etc. 2. (Tehn.) Nume dat unor dispozitive în formă de mânecă (1). 3. (Înv.) Flanc, aripă a unei armate. [Var.: (reg.) mấnică s. f.] – Lat. manica.

mấnecă s. f., g.-d. art. mấnecii; pl. mấneci

MÂNECĂ s. v. aripă, capăt, coastă, flanc, margine.

MÂNECĂ ~ci f. Porțiune a unor obiecte de îmbrăcăminte, care acoperă brațul (până la încheietura mâinii sau până în regiunea cotului). * A da cu ~ci largi a da din toată inima, cu multă bunăvoință. A nu se lăsa tras de ~ci a nu se lăsa prea mult rugat. A o băga pe ~ a fi speriat tare; a fi cuprins de frică. A-și sufleca ~cile a se apuca cu toată seriozitatea de un lucru. Pe sub ~ pe nevăzute; pe neobservate. A trage de ~ (pe cineva) a) a ruga insistent; b) a da de înțeles că întrece măsura, că exagerează. [G.-D. mânecii] /<lat. manica

mânecă f. 1. partea hainei ce înfășură brațul; a o băga pe mânecă, a o sfecli, a rămânea încremenit (aluzie la dibăcia scamatorilor cari făceau să dispară în mâneca lor diferite obiecte cu o repeziciune uimitoare); 2. ceată de oameni înarmați: două mâneci de mușchetari BĂLC. [Lat. MANICA].

mănică sf vz mânecă

mâneca [At: N. TEST. (1648), 98v/25 / V: mănica, mânica, (nob) mâineca v / Pzi: mânec / E: ml manicare] 1 vr (Îvp) A se scula dis-de-dimineață. 2 vr (Îvp; îe) A se ~ de ziuă A se face ziuă. 3 vr (Îvp) A porni dis-de-dimineață. 4 vr (Îvp) A porni. 5 vi (Îvp) A pleca. 6 vi (Îvp) A se îndrepta spre... 7 vi (Îvr) A se grăbi. 8 vi (Reg; d. albine) A cutreiera câmpul.

MÂNECÁ, mấnec, vb. I. Refl. și intranz. (Pop.) A se scula dis-de-dimineață; a pleca dis-de-dimineață; p. gener. a porni, a pleca. – Lat. manicare.

MÂNECÁ, mấnec, vb. I. Refl. și intranz. (Pop.) A se scula dis-de-dimineață; a pleca dis-de-dimineață; p. gener. a porni, a pleca. – Lat. manicare.

MẤNICĂ s. f. v. mânecă.

MÎNECÁ, mînec, vb. I. Refl. (Popular) A se scula dis-de-dimineață. M-am mînecat, Toiagu-n mînă am luat. PĂSCULESCU, L. P. 114. Ba, dragă, m-oi mîneca Și la măicuță-oi pleca. SEVASTOS, C. 26. ◊ Intranz. Cine mînecă de dimineață, El izbutește mai mult în piață. PANN, P. V. II 68. – Variantă: mînicá (ȘEZ. XXIII 23) vb. I.

MÎ́NECĂ, mîneci, s. f. (Și în forma mînică) 1. Parte a îmbrăcămintei care acoperă brațul (de la umăr pînă la încheietura mîinii sau pînă deasupra ori dedesubtul cotului). Filip își trece mîneca hainei peste frunte. SAHIA, N. 31. Maică, fericirea mea, Pe mîneca de-a dreapta Pune-te pe dumneata; Pe mîneca de-a stingă Pune pe iubita mea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 307. ◊ Expr. A trage de mînecă (pe cineva) = a) a insista, a stărui (pe lîngă cineva) pentru a obține ceva; b) a atrage atenția cuiva că minte sau exagerează. Femeia îl trăgea într-una de mînecă. REBREANU, I. 34. Cît vei auzi că încep a croi cîte una mai deocheată, tu să mă tragi de mînica hainei, căci eu îndată voi îndrepta-o dupe ființa adevărului. ODOBESCU, S. III 46. A (nu) se lăsa tras de mînecă (de cineva) = a (nu) se lăsa prea mult rugat. (Regional) A da cu mîneci largi = a da cu plăcere, bucuros. Părinții fetei, cînd aud asta, au de bucurie că le-a picat un om așa de bun și o dau cu mîneci largi. CREANGĂ, P. 168. A o băga pe mînecă = a se speria, a se înspăimînta; a o sfecli. Cum o auziră ginerii împăratului, o băgară pe mînecă și mărturisiră că așa este. ISPIRESCU, L. 158. Naiba di spaimî o băgasî pi mînici rău, da rău di tăt. ȘEZ. III 6. A scoate din mînecă = a inventa la repezeală o explicație. A nu avea (de-a face) nici în clin, nici în mînecă (cu cineva) v. clin. 2. (Tehn.) Dispozitiv în formă de mînecă (1). Fig. Mînecă de vînt = dispozitiv în formă de mînecă, instalat pe un aerodrom, într-un loc ușor vizibil și înalt, cu ajutorul căruia se indică direcția vîntului. 3. (Învechit) Coloană de soldați orînduiți în flancul unei armate. Un lung pătrat cu două mînici de cîte cinci sute mușchetari fiecare. BĂLCESCU, la TDRG. – Variantă: (Mold.) mînică, mînici și (rar) mînice (NEGRUZZI, S. I 145), s. f.

MÎ́NICĂ s. f. v. mînecă.

mânecá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 mấnecă

MÂNECĂ DE VÂNT s. v. manșă de vânt.

mînecá (mấnec, mânecát), vb. – A se scula devreme. – Megl. mănicat „timpuriu.” Lat. manĭcāre (Densusianu, Hlr., 167; Pușcariu 1084; Candrea-Dens., 1118; REW 5300; Rosetti, I, 169), cf. alb. mëngoń, v. umbr. manecare (Gius. Mazzatinti, Poesie religiose del s. XIV, Bologna, 1881, 15). – Der. mînec, s. n. (rar, zori de zi); mînecare, s. f. (zori); mînecat, s. n. (zori; acțiunea de a mîneca); mînecătoare, s. f. (obicei folcloric în ajunul sărbătorii de Sf. Gheorghe).

arată toate definițiile

Intrare: mânecă
substantiv feminin (F46)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mânecă
  • mâneca
plural
  • mâneci
  • mânecile
genitiv-dativ singular
  • mâneci
  • mânecii
plural
  • mâneci
  • mânecilor
vocativ singular
plural
substantiv feminin (F46)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mânică
  • mânica
plural
  • mânici
  • mânicile
genitiv-dativ singular
  • mânici
  • mânicii
plural
  • mânici
  • mânicilor
vocativ singular
plural
Intrare: mâneca
verb (V14)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • mâneca
  • mânecare
  • mânecat
  • mânecatu‑
  • mânecând
  • mânecându‑
singular plural
  • mânecă
  • mânecați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • mânec
(să)
  • mânec
  • mânecam
  • mânecai
  • mânecasem
a II-a (tu)
  • mâneci
(să)
  • mâneci
  • mânecai
  • mânecași
  • mânecaseși
a III-a (el, ea)
  • mânecă
(să)
  • mânece
  • mâneca
  • mânecă
  • mânecase
plural I (noi)
  • mânecăm
(să)
  • mânecăm
  • mânecam
  • mânecarăm
  • mânecaserăm
  • mânecasem
a II-a (voi)
  • mânecați
(să)
  • mânecați
  • mânecați
  • mânecarăți
  • mânecaserăți
  • mânecaseți
a III-a (ei, ele)
  • mânecă
(să)
  • mânece
  • mânecau
  • mâneca
  • mânecaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)