8 definiții pentru Lucian

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

Lucian m. scriitor grec, satiric și moralist: Dialoguri (120-200).

boz s.m. (bot.) Plantă erbacee perenă, înaltă, cu florile albe și cu fructele negre, avînd un miros neplăcut (Sambucus ebulus). Gîndacii de pe floarea albă a bozilor (AGÂR.). ◊ Expr. A tăia boji la cîini = a pierde vremea; a nu avea ocupație. • pl. boji, bozi. și bozie s.f. /cf. sl. veche бъзъ, ucr. боз, bg. бъз, боз, magh. bodza.

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

LUCIAN, Ion (n. 1924, București), actor român. Interpret polivalent, a creat roluri de dramă, comedie, music-hall și în piese pentru copii (Jean din „Rinocerii” de E. Ionescu, Masca în „Volpone” de B. Jonson, Kulîghin din „Trei surori” de A.P. Cehov). Roluri în filme („D-ale carnavalului”, „Doi vecini”, „Titanic-vals”).

LUCIAN (LOUKIANOS) din Samosata (c. 125-c. 190), retor și scriitor grec. Creator al dialogului satiric ca gen literar. Opera sa, prin excelență satirică, cuprinzând narațiuni („Măgarul”), pamflete („Dialogurile zeilor”, „Dialogurile morților”), atacă diversele religii (mitologia greco-romană și creștinismul), moravurile și oamenii vremii, amestecând fantezia cu un realism bazat pe observația strictă, într-un stil alert și limbaj caustic.

BLAGA, Lucian (1895-1961, n. sat Lăncram, jud. Alba), poet, dramaturg, filozof și eseist român. Acad. (1936), prof. univ. de filozofia culturii la Cluj. Inițial expresionistă, cultivînd vitalismul dionisiac, de esență nietzscheană („Poemele luminii”, „Pașii profetului”), lirica sa, deschisă miracolelor lumii, este străbătută de năzuința și deznădejdea cunoașterii, de setea de transcendent, de sentimentul dorului și obsesia morții („În marea trecere”, „Lauda somnului”, „La curțile dorului”). Poeziile sale postume celebrează simbolurile germinației, devenirea cosmică, dragostea. Ca dramaturg, de formulă expresionistă, interpretează original fondul mitic („Zamolxe”, „Tulburarea apelor”, „Meșterul Manole”) și istoric național („Avram Iancu”, „Anton Pann”) sau valorifică sugestiile psihanalizei („Daria”, „Fapta”). Autobiografia „Hronicul și cîntecul vîrstelor” urmărește formarea personalității sale intelectuale. Romanul autobiografic „Luntrea lui Caron” (publicat postum, 1990), este o cronică a destinului dramatic al autorului și al poporului român după al doilea război mondial. Aforisme și cugetări („Pietre pentru templul meu”, „Discobolul”). Traduceri din literatura universală (Goethe, Lessing, Hölderlin). Este autorul unui sistem filozofic original, organizat trilogial, care cuprinde cele cinci orientări ale filozofiei în tradiția kantiană: cunoaștere („Trilogia cunoașterii”), valori („Trilogia valorilor”), cosmologie și antropologie („Trilogia cosmologică”), și are în centru ideea de mister. A criticat pozitivismul și scientismul, susținînd ideea autonomiei filozofiei și a celorlalte forme de creație. În teoria cunoașterii a pledat pentru un raționalism extatic, completînd mijloacele logice de cunoaștere (plus-cunoaștea) cu mijloacele de natură supralogică (minus-cunoașterea); a teoretizat dogma ca metodă imprimîndu-i un sens epistemologic și metafizic. În explicarea creației culturale a apelat la categoriile inconștientului și a considerat stilul drept factorul definitoriu al culturii.

BOLOGA, Valeriu Lucian (1892-1971, n. Brașov), medic român. Prof. univ. la Cluj. Contribuții la istoria medicinii românești și universale (sub redacția sa au apărut „Istoria medicinii universale”, „Istoria medicinii românești”).

BOZ, Lucian (1908-2002, n. Hîrlău), critic literar român. Stabilit în Australia. Studii și analize istorico-critice („Eminescu. Încercare critică”, „Anii literari ’30”). Medalioane literare („Cartea cu poeți”); nuvele („Moartea albastră”).

BRATU, Lucian (n. 1924, București), regizor român de film. Abordează cu succes filmul istoric („Tudor”), apoi filme cu tematică inspirată din viața cotidiană care investighează cu precădere psihologia eroinelor („Drum în penumbră”, „Orașul văzut de sus”, „Angela merge mai departe”).

Intrare: Lucian
Lucian nume propriu
nume propriu (I3)
  • Lucian