O definiție pentru Lavrentie


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

LAVRENTIE, lat. Laurentius, nume amintind cetatea Laurentum; după Diehl < laurus + entius supranume pentru atleți ca și Viencentius (ROn) I. 1. Laorentie eg., 1816 (AD VIII 212). 2. cu afer.: Avrentie (Has); – 1825 (Cep); Arentie (17 B IV 72). 3. Lavrantie (Mar 94); 4. Lavrintie = Avrintie (17 B IV 102); Avrintie (Sur II). 5. Cum et.: Arvintie, 1679 (Sd XI 279) și Arvinte, frecv., ca Terinte < Terentie 6. Livrintul t. (Mus). 7. în legătură cu acesta după V. Bogrea (An C I): Nevrintul, pădure în Banat, și Nevrinți s. 8. Iar, după Hasdeu (Has) Avrig s., prin filiera < Avric< rus-ucr. Лаврик < Lavrentie. de fapt din Лаврo = Laurus (Grinc). II. Cu p în loc de o, contaminat prob. cu Panti, Penti: 1. Arpenti, mold, act.; -e pîrgar de Neamț (Sd VII 374); -e, ginere lui Ponici (Sur III). 2. Arpintie post. mold., 1610 (Sd V 11); – Prăjescul (17 A I 315); Arpindiu, Sandul (Bîr II 377). 3. Arpanti în sec. XVI (Băl I). III Din forma latină, direct, cf. Laurentius comes de Longo Campo la 1300, probabil sas de origine. 1. Laurențiu (Dm). 2. Laurenti staroste, 1746 (Sd V 414). III. Din magh. Lörincz: 1. Leurint, ungur din Hîrlău (BA ung 12). 2. Leurinț (Ștef); Leorinț s. ard.; Lerinț, pîrgar Baia (16 A III 310). 3. Liurinț vieru (Sur II); Liorinți (16 B III 247). 4. Lorinț (16 B I 85; Mar); -diac ard. discipolul lui Coresi; – Jipa, post., 1633 (HI X 264); Lorinț și Marcu, fiii Lorei f. și ai lui Curalici (17 B IV 291, 352); Lorințe, fiul popei Cîrstian (ib). Aproape toate formele (IV 1-3) acoperă originea etnică străină.

Intrare: Lavrentie
Lavrentie nume propriu
nume propriu (I3)
  • Lavrentie