ipatie sf [At: DOSOFTEI, V. S. 94/2 / Pl: ~ii / E: ngr ύπατεία] (Grî) Consulat.

ipatie s.f. (înv.) consulat.

IPATIE gr. ’Iπάτιος < ὔπατος „consul”. I. 1. – Murguleț (BCI X 30); Ipate; -le. s 2. Cu afer.: Pate (Brăila 71); -a (16 B III 2). Ipătescu, Ana; Pătescu, Ion (Î Div); Ipătești și Pătești ss.; Patița (Cand 157). II. 1. Epatie (16 A IV 270); Epotești azi Ipotești s. (Sd V 180, 191; IO 39; 16 B II 302). Epotescul, doc. 1617, mart. 2. 2. Opătești s. (17 B I 266) < Epotești. 3. Prob. prin etim. populară, cont. cu verbul a păți: Pățești s. 4. Ip, -u ss., ard. (la Drăganu < Ipolit), etim. neprobabilă, nume rar la monahi. Cf. expresia pop. „Stan pățitul” zis și «Ipate» la Ioan Creangă.