ioachim sm [At: BĂLCESCU, M. V. 109 / P: io-a~ / Pl: ~i / E: ger Ioachims (taler)] (Înv) Monedă germană care a circulat și în țările române Si: taler.

ioachim m. numele vechiului taler german: cheltuind mai mult de 70.000 ioachimi BĂLC. [V. taler].

Ioachim m. 1. rege din Iuda, căzu în mâinile Iui Nabucodonosor (sec. VIII a. Cr.); 2. (St.), părintele sfintei Fecioare.

ioáchim și ioachím (oa dift.) m. V. taler 1.

taler¹ sm [At: (a. 1581) CUV. D. BĂTR. I, 28/17 / Pl: ~i, (înv) ~e sn / E: ger Taler] (Iuz) 1 Monedă (austriacă) de argint care a circulat în trecut și în țările române. 2 (Îs) ~ cu două fețe Om ipocrit. 3 Dare plătită de oștenii din corpul de călăreți sau de pedestrași din vechea armată a Țării Românești, numiți roșii.

taler² sn [At: (a. 1778) IORGA, S. D. VIII, 3 / Pl: ~e / E: ger dal Taller] 1 Vas plat de lemn, de lut ars, de faianță sau de metal, din care se mănâncă sau care se folosește la bucătărie Si: talger (1), (îrg) tas¹ (9), (reg) taier (1), tipsie (10). 2 Tavă (5). 3 (Pfm; îe) A se înfrupta din ~ul (cuiva) A trăi din munca altuia. 4 (Pop; îe) A mânca pâine și sare dintr-un (sau, rar, pe un) ~ cu (cineva) A trăi împreună cu cineva. 5 (Pop; îae) A împărți binele și răul cu cineva 6 (îe) A umbla cu ~ul A umbla pentru a strânge bani. 7 (Fam; îe) A îngropa (pe cineva) cu ~ul A înmormânta pe cineva cu fonduri strânse prin colectă publică. 8 (Pop; îe) A cere cu ~ul A cerși (2). 9 Disc al unei balanțe, în care se pun fie obiectele de cântărit, fie greutățile Si: platan², talger (4), (reg) taier (7), (îrg) tas¹ (10). 10 (Muz) Talger (5). 11 Piesă subțire de metal, lemn etc., de formă aproximativ rotundă, cu gura foarte largă și cu marginile drepte sau răsfrânte având diverse utilizări în tehnică. 12 Țintă mișcătoare, confecționată dintr-un material casabil, care se utilizează în tirul sportiv. 13 (Lpl) Probă sportivă în cadrul tirului, care constă în trageri cu arme de vânătoare cu alice în talere² (12).

1) táler m. (germ. thaler, vechĭ Ioachimsthaler, taler bătut în valea sfîntuluĭ Ioachim, în Bohemia. V. dolar). O veche monetă austriacă de argint (sec. 17-18 și maĭ încoace) în valoare de 133 de banĭ apoĭ de 52, apoĭ de 40 de așpri. (La 1600 trebuĭaŭ 80 de bănuțĭ noĭ de argint p. un taler. Ĭorga, Negoț, 219). Se numea și ioachim. În Germania, pînă după războĭu mondial, pĭesa de treĭ mărcĭ (3 fr. 75).

Ioachim, soțul sfintei Ana și tatăl Fecioarei Maria. Se trăgea din neamul împărătesc al lui David, din seminția lui Iuda. Se mai numea și Matei-Levi. Este sărbătorit la 9 septembrie.

IOACHIM, Grigore L. (1906-1979, n. Borca, jud. Neamț), inginer român. M. coresp. al Acad. (1963); prof. univ. la București. Lucrări în domeniul exploatării zăcămintelor de petrol și gaze (a introdus în tehnica mondială pompajul combinat cu erupția artificială; a inventat o metodă de stingere și captare a gazelor la sondele incendiate etc.).

IOACHIM bibl., ebr. Jehŏjakim. I. 1. Oachim act.; Iochim, dobr. (RI XI 210). 2. Iachim (Dm; Ștef; Ur XXII 382; 17 B II 28, 357); -escu (Ștef). 3. Cu afer., Achim (RS 20); + -ie; Alimie, (Mar). 4. Achimian (Puc). II. 1. *Iechim; -ăuți (Ștef). 2. Ichim, act.; -eni, -ești ss. 3. Echim (Bir IV; Isp I²; Tec I; Sd IV 38, XI 54 și XVI 182; Mar). 4. Echemeț (Mar). 5. Cu afer. Chima (17 B I 169 și III 586; Met 303; P¹¹; Chimu, -l și Chimoae (Paș); Chimel (Tel 58). III. 1. *Oahim. 2. Ohim (Mar). 3. Prob. Văchim, Dijmărescu, 1765 (AO XIX 100) ca Iuvon < Ion. 4. Cf. și tema Chin < Chim < Ioachim, ca Aftene < Eftemie și Antin < Antim: Chinu diacon (17 B II 225); China, Al., 1871 (L PI. 354); Chin/ea fam. și munte (Ard); -escu (IS 282). 5. cf. Chiuie, V. (IS 281).

Ioachim Prenumele masc. loachím folosit și astăzi la noi, dar foarte puțin frecvent, reproduce numele pers. ebr. Jehojakím, purtat de trei personaje biblice, primul dintre acestea fiind al 18-lea rege al Iudeei care ar fi domnit între anii 608-598 î.e.n. (în această perioadă este plasată și căderea Ierusalimului sub Nabucodonosor, în anul 606 î.e.n.). Încadrată în marea familie a numelor teoforice frazeologice, Jehojakím nu pune probleme în ceea ce privește prima parte, mult mai dificilă fiind însă etimologia elementului secundar – jakim. Dintre soluțiile propuse, acceptabilă este aceea care pornește de la radicalul verbal kum „a îndrepta, a ridica, a înălța”, numele ebraic fiind deci o frază verbală, constituită din Jahve – cuvînt prin care era desemnată divinitatea (ca element inițial acesta era în mod natural abreviat Jo-Jeho-) și imperfectul verbului amintit, semnificația întregii construcții fiind „Jahve îndrepta, ridica”. Redat în greaca biblică prin Ioakím (alte izvoare grecești atestă și formele Ioakeím, Ioákeimos, Ioákimos, loáhimos), iar în latină prin loachim, numele se răspîndește odată cu creștinismul în toată Europa. Din greacă, numele pătrunde în limbile slave (sub formele Ioakim, lakim apare chiar în vechea slavă) și de aici, la români. Iachím, identic cu forma slavă răsăriteană (atestată la ucraineni din 1458), apare în documentele moldovene din epoca lui Ștefan cel Mare. Alături de Achim și Ichim forme populare și frecvente în onomastica noastră mai apar: Oachim, Ohim, lochim, Chima, Chimel, Chimu(l), China, Chinea, Chinu etc. ☐ Fr. Joachim, germ. Joachim, Achim, it. Gioacchino, magh. Joakim, Ahim, bg. Ioakim, lakim, Ekim, rus. lakim, Akim.

CRĂCIUN, Ioachim (1898-1971, n. Dîrlos, jud. Sibiu), istoric și bibliolog român. Prof. univ. la Cluj. Teoretician și fondator al bibliologiei ca disciplină științifică în învățământul superior. Autor al unor importante bibliografii și biografii.

IOACHIM DE FLORA (Gioacchino da Fióre) (c. 1130-1202), călugăr și teolog italian. Membru al Ordinului Cistercienilor. A susținut că domnia Sfântului Duh va urma celei a Fiului, care, la rându-i, i-a succedat Tatălui. Doctrina sa a folosit celor ce luptau contra abuzurilor Bisericii („Liber Concordiae Veteris et Novi Testamenti”, „Expositio in Apocalypsim”).