2 intrări

19 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

HORÍ, horesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. (Pop.) A cânta un cântec, de obicei o horă (din gură sau din fluier); p. ext. a doini. 2. Intranz. A juca hora. – Din horă.

hori [At: ODOBESCU, S. III, 526 / Pzi: ~resc / E: horă] 1 vi A dansa hora (1). 2-3 vti A interpreta o horă1 (3-4) vocal sau instrumental (numai la instrumente de suflat). 4-5 vti (Trs) A cânta de dor (sau de jale) Si: a doini. 6-7 vti (Mar) A duce la groapă un flăcău sau o fată tânără, cântându-i-se hore (17) duioase de către fetele tinere din sat Cf a boci. 8 vt (Reg) A strânge fânul, otava, trifoiul în hore (22). 9 vt (Reg) A risipi căpițele de fân în hore (22).

HORÍ, horesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A cânta un cântec, de obicei o horă (din gură sau din fluier); p. ext. a doini. 2. Intranz. A juca hora. – Din horă.

HORÍ, horesc, vb. IV. Intranz. 1. A cînta o horă (din gură sau din fluier); p. ext. a doini. Niște fluierari își puseră fluierele la gură, începînd a hori. CAMILAR, T. 141. Trecea păstorașul împărat doinind și horind. EMINESCU, N. 5. Ce horești așa cu jele, În butul dragostii mele?... Eu nu cînt În butul tău, Ci horesc D-aleanul meu. TEODORESCU, P. P. 84. ◊ Tranz. (Complementul indică ceea ce se cîntă) Nu se mai urneau din cîrciumă și horeau cu foc un cîntec vitejesc, înjurînd pe Busuioc sau pe ciocoi. REBREANU, R. II 233. 2. A juca hora. Ne uităm la ei cum horesc – unii mai sprinteni, alții mai greoi. STANCU, D. 169. ◊ Fig. Flăcările insuflețindu-se, horeau roșii ca sîngele. CAMILAR, T. 9.

A HORÍ ~ésc intranz. 1) A cânta un cântec (de obicei o horă). 2) A juca hora (sau alt dans popular). /Din horă

horì v. Mold. Tr. 1. a cânta hore sau doine: ce horești așa cu jele? POP. 2. a cânta în genere: pe drum horia și doinea EM.

horì v. a cosi cu hreapca: fânul se horește la clădit în stog. [Origină necunoscută].

Horia (Ursu Nicolaie) m. născut la Albac, din părinți iobagi, capul revoluțiunii ardelene din 1784, prins de Unguri și ucis în torturi (1730-1785).

horésc v. intr. (d. horă). Trans. Cînt din gură: din furcă torcînd, de drăguț horind (P. P.). Cînt melancolic din fluĭer. Joc hora. V. tr. Adun căpițele ca să fac claĭa (stogu). – În est horăsc, a horî.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

horí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. horésc, imperf. 3 sg. horeá; conj. prez. 3 să horeáscă

horí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. horésc, imperf. 3 sg. horeá; conj. prez. 3 sg. și pl. horeáscă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

horí, horesc, vb. intranz. – A cânta sau a interpreta la un instrument melodii populare: „A cânta hore; când moare vreun fecior tânăr ori vreo fată din sat, atunci nu-l cântă (= bocesc) femeile, ci-l horesc fetele, adică îl petrec cu hori, cântece până la groapă, de regulă cu acompaniament de lăutari” (Țiplea, 1906). – Din horă (DEX, MDA).

horí, horesc, vb. intranz. – A cânta sau a interpreta la un instrument melodii populare: „A cânta hore; când moare vreun fecior tânăr ori vreo fată din sat, atunci nu-l cântă (= bocesc) femeile, ci-l horesc fetele, adică îl petrec cu hori, cântece până la groapă, de regulă cu acompaniament de lăutari” (Țiplea 1906). – Din hore.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

HOREA (c. 1731-1785, n. Arada, azi sat Horea, com. Horea, jud. Alba), conducătorul răscoalei țăranilor români din Transilvania din 1784-1785. Se numea Vasile Ursu Nicola, H. fiind poreclă după obiceiul lui de a „hori”, adică de a cânta. Iobag pe domeniul fiscal al Zlatnei, este, încă înainte de răscoală, agitator al țăranilor din munți și unul dintre purtătorii de cuvânt în lupta împotriva sarcinilor excesive și a abuzurilor. În această calitate a călătorit, împreună cu alții, de patru ori la Viena, ajungând să prezinte plângerile supușilor chiar împăratului. Temporar și supus nobiliar, în Ciucea, pe domeniile Bánffy, moț peregrin, cu meseria lui de lemnar, a cunoscut prin propria lui experiență viața semenilor săi iobagi și din afara munților. – Răscoala condusă de H., Cloșca și Crișan. Precedată de agitațiile în jurul conscripției militare, răscoala a izbucnit la 2 nov. 1784, în Zarand, cuprinzând repede M-ții Apuseni, comitatele Hunedoara și Alba, trecând și în comitatele Turda, Cluj, Sibiu și amenințând să cuprindă toată Transilvania. În culmea biruinței, țăranii au adresat, la 11 nov., un ultimatum nobilimii: nobilime să nu mai fie, pământurile ei să se împartă poporului de rând. În acțiunea sa, H. a fost secondat de Cloșca și Crișan, amândoi din Cărpiniș. Împotriva răscoalei s-a înarmat nobilimea, dar împăratul a oprit-o de la acțiune militară proprie. Răscoala a fost reprimată de armata imperială. Conducătorii au fost prinși, H., Cloșca, la 27 dec., Crișan, la 30 ian., și închiși la Alba Iulia. Aici au fost cercetați și osândiți de comisia regală de investigație. Crișan s-a sinucis în închisoare, iar H. și Cloșca au fost executați, la 28 febr. 1785, prin frângerea cu roata, în fața câtorva mii de țărani aduși din comitatele cuprinse de răscoală. Scopul ultim al răscoalei a fost desființarea iobăgiei. Ca atare, ea este prima ridicare revoluționară din cuprinsul țării, marcând începutul procesului revoluționar de desființare a raporturilor feudale. Rolul lui H. a fost atât de important în izbucnirea și desfășurarea ei, încât evenimentul însuși s-a fixat în istorie sub numele de „Răscoala lui Horea”. Printre urmările imediate ale răscoalei trebuie numărată și patenta de desființare a șerbiei (Leibeigenschaft) din 22 aug. 1785. Numele lui H. a rămas mobilizator nu numai pentru luptele de mai târziu ale țărănimii, dar și pentru luptele de eliberare ale poporului român în genere.

HOREA, com. în jud. Alba, 2.223 loc. (1998). Casa memorială și bustul lui Horea (de Romulus Ladea, 1967), în satul Horea.

HOREA 1. Mihai H. (n. 1926, sat Petea de Câmpie, jud. Mureș), pictor român. Autor de tablouri abstracte, monocrome, cu un colorit temperat și o vibrație rafinată a suprafeței. 2. Ion H. (n. 1929, sat Petea de Câmpie, jud. Mureș), poet român. Frate cu H. (1). Lirică bucolică („Coloana în amiază”, „Umbra plopilor”, „Calendar”, „Măslinul lui Platon”). Versuri pentru copii.

Horea (Horia) Ca și alte nume de glorie din istoria noastră națională, Hórea este astăzi unul dintre prenumele masculine care se bucură de popularitate, fapt explicabil prin faima conducătorului răscoalei populare transilvănene din anul 1784. Eroul din Albac se numea Vasile Ursu Nicola și ar fi primit porecla Horea pentru că îi plăcea să horească (vb. a hori de la horă, înseamnă mai ales „a cînta din gură sau fluier”). În onomastica noastră mai apar, chiar cu mult înaintea lui Horea din Albac (c. 1780 – 1785) și alte forme asemănătoare (Hore, Horie, Horiia, Horul, Horel, Horiță etc.) care probabil nu au nici o legătură cu numele în discuție (unul din argumentele care ar putea fi aduse în sprijinul acestei afirmații este și faptul că formele amintite apar ca prenume sau nume de botez, pe cînd Horea este la origine un supranume. Creație românească intrată deci în uz ca prenume în epoca noastră, fosta poreclă devenită renume apare mai ales în forma Hória (pronunțat în trei silabe: Hó-ri-a), datorită unei scrieri greșite a numelui, scrierea și pronunțarea corectă a numelui fiind Horea (pronunțat în două silabe: Hó-rea). Pătrunsă adînc în conștiința poporului, figura lui Horea a inspirat numeroase creații artistice, populare sau culte, literare, plastice, muzicale.

Intrare: Horea
Horea
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: hori
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • hori
  • horire
  • horit
  • horitu‑
  • horind
  • horindu‑
singular plural
  • horește
  • horiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • horesc
(să)
  • horesc
  • hoream
  • horii
  • horisem
a II-a (tu)
  • horești
(să)
  • horești
  • horeai
  • horiși
  • horiseși
a III-a (el, ea)
  • horește
(să)
  • horească
  • horea
  • hori
  • horise
plural I (noi)
  • horim
(să)
  • horim
  • hoream
  • horirăm
  • horiserăm
  • horisem
a II-a (voi)
  • horiți
(să)
  • horiți
  • horeați
  • horirăți
  • horiserăți
  • horiseți
a III-a (ei, ele)
  • horesc
(să)
  • horească
  • horeau
  • hori
  • horiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

hori

  • 1. tranzitiv popular A cânta un cântec, de obicei o horă (din gură sau din fluier).
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: cânta attach_file 4 exemple
    exemple
    • Niște fluierari își puseră fluierele la gură, începînd a hori. CAMILAR, T. 141.
      surse: DLRLC
    • Trecea păstorașul împărat doinind și horind. EMINESCU, N. 5.
      surse: DLRLC
    • Ce horești așa cu jele, În butul dragostii mele?... Eu nu cînt În butul tău, Ci horesc D-aleanul meu. TEODORESCU, P. P. 84.
      surse: DLRLC
    • Nu se mai urneau din cîrciumă și horeau cu foc un cîntec vitejesc, înjurînd pe Busuioc sau pe ciocoi. REBREANU, R. II 233.
      surse: DLRLC
  • 2. A juca hora.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file 2 exemple
    exemple
    • Ne uităm la ei cum horesc – unii mai sprinteni, alții mai greoi. STANCU, D. 169.
      surse: DLRLC
    • figurat Flăcările însuflețindu-se, horeau roșii ca sîngele. CAMILAR, T. 9.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • horă
    surse: DEX '09 DEX '98