HOLBA, holbez, vb. I. Tranz. A face ochii mari, a-i deschide larg (de mirare, uimire, spaimă etc.). ♦ Refl. A se uita la cineva sau la ceva cu ochii măriți de curiozitate, de spaimă etc.; a se zgâi. – Lat. volvere.

holba [At: CALENDARIU (1814) 190/23 / V: ~bi / Pzi: ~bez / E: nct] 1-3 vt A deschide ochii mari (de mirare, uimire, spaimă etc.) Si: (reg) a holbăni (1-3), a holboca (1-3), a holști (1-3). 4-6 vr A se uita la cineva sau la ceva cu ochii măriți de mirare, de spaimă, de curiozitate. 7 vr (Fig) A fi prea curios.

HOLBA, holbez, vb. I. Tranz. A face ochii mari, a-i deschide tare (de mirare, uimire, spaimă etc.). ♦ Refl. A se uita la cineva sau la ceva cu ochii măriți de curiozitate, de spaimă etc.; a se zgâi. – Din lat. volvere.

HOLBA, holbez, vb. I. Refl. A se uita la cineva sau la ceva căscînd ochii tare (de mirare, de curiozitate, de surpriză, de spaimă etc.); a se zgîi. De-acum, moșnege, s-a sfîrșit să tot stai pe prispă... ha? Ce te holbezi așa la mine? CAMILAR, TEM. 11. Morarul s-a holbat cu pleoapele-i sîngerate. SADOVEANU, M. C. 28. Cei rămași se holbau îngroziți la jăratecul uriaș care părea a crește mereu. REBREANU, R. II 106. ♦ (Rar despre ochi) A se deschide mult, exprimînd mirare, uimire. Ochii broaștelor s-au holbat de mirare. STANCU, D. 205. Ochii, după ce s-au holbat, au rămas mici și cu pleoapele încrețite, ațintiți asupra cărții. SADOVEANU, N. P. 187. ♦ Tranz. (Cu complementul «ochii») A deschide tare; a căsca, a boldi. Ce spui tu, mă Ioane? – face Moș Gheorghe oprindu-se în loc, holbînd ochii mari, cu groază. SP. POPESCU, M. G. 58. Abia din cînd în cînd își mai holbă ochii rătăciți. VLAHUȚĂ, O. A. 133. Capra atunci, holbînd ochii lung prin casă, o cuprinde spaimă și rămîne încremenită. CREANGĂ, P. 27. – Variantă: (regional) înholba (RETEGANUL, P. V 47, SBIERA, P. 262) vb. I.

A SE HOLBA mă ~ez intranz. A se uita cu ochii larg deschiși (și cu prea mare curiozitate); a se zgâi. /<lat. volvere

A HOLBA ~ez tranz. (ochii) A deschide larg (de mirare, de spaimă etc.). /<lat. volvere

holbà v. Mold. a căsca tare ochii (din mirare, frică sau prostie). [Formă dialectală din volba (cf. volbură) = lat. VOLVERE, a rostogoli].

HALBĂ, halbe, s. f. Cană specială pentru bere, având o capacitate de o jumătate de litru; p. ext. cantitatea de bere dintr-o astfel de cană. – Din germ. Halbe.

alva^[1] v vz holba

halbă sf [At: CARAGIALE, M. 97 / V: (reg) hoa~, hol~ / Pl: ~be / E: ger Halbe] 1 Pahar de bere de o jumătate de litru Cf țap. 2 (Reg; îf hoa~, hol~) Sticlă.

hoalbă sf vz halbă

holbă sf vz halbă

holbi v vz holba

înholba vtr [At: DA ms / V: (cscj) ~bi / Pzi: ~bez / E: în- + holba] (Înv) 1-6 A (se) holba (1-6).

olbă^[1] sf vz halbă

HALBĂ, halbe, s. f. Pahar special pentru bere, având o capacitate de o jumătate de litru; p. ext. cantitate de bere dintr-un astfel de pahar. – Din germ. Halbe.

HALBĂ, halbe, s. f. Pahar special cu o capacitate de o jumătate de litru, din care se bea bere; p. ext. cantitatea de bere dintr-un astfel de pahar. În fața lor, la o masă lungă, acoperită c-un postav verde pătat de cerneală, pe care se cunoșteau urmele halbelor de bere, Iurașcu... făcea corecturi. VLAHUȚĂ, O. A. III 25. Am două halbe și un corn... plătește tu. CARAGIALE, O. II 194.

ÎNHOLBA vb. I v. holba.

HALBĂ s.f. Pahar cu o capacitate de o jumătate de litru; (p. ext.) cantitatea de lichid care încape într-un astfel de pahar. [< germ. Halbe].

HALBĂ s. f. pahar de o jumătate de litru; cantitatea de lichid conținută. (< germ. Halbe)

HALBĂ ~e f. 1) Cană specială (de o jumătate sau de un sfert de litru) din care se bea bere. 2) Cantitatea de bere dintr-o astfel de cană. /<germ. Halbe

halbă f. o jumătate litru (de bere): o halbă de bere. ISP. [Nemț. HALBE; termen introdus de chelnerii austriaci (v. chelner și țal)].

*hálbă f., pl. e (germ. ein halbes [liter], jumătate [de litru]. Cp. cu pol 1). Mare pahar de bere de vre-o jumătate de litru. Conținutu luĭ: a bea o halbă.

holbéz v. tr. (ca și în-volb. V. volbură, boltă. Cp. cu hulpe, hultur). Est. Deschid (boldesc, bolovănesc) ochiĭ prea tare de frică, de mirare orĭ de prostie: a holba ochiĭ. – Și înholbez (Trans.). În Suc. (Șez. 32, 110) mă holbez, mă mir tare.

înholbéz, V. holbez.

holba¹ (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. holbez, 3 holbează; conj. prez. 1 sg. să holbez, 3 să holbeze

+holba² (a se ~) (fam., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. mă holbez, 3 se holbează; conj. prez. 1 sg. să mă holbez, 3 să se holbeze; imper. 2 sg. afirm. holbează-te; ger. holbându-mă

holba (a ~) vb., ind. prez. 3 holbează

holba vb., ind. prez. 1 sg. holbez, 3 sg. și pl. holbează

halbă s. f., g.-d. art. halbei; pl. halbe

halbă s. f., g.-d. art. halbei; pl. halbe

halbă s. f., g.-d. art. halbei; pl. halbe

HOLBA vb. 1. a (se) bulbuca, a (se) căsca, a (se) mări, a (se) umfla, a (se) zgâi, (pop. și fam.) a (se) beli, a (se) bleojdi, (pop.) a (se) boboșa, a (se) bolboșa, (reg.) a (se) boldi, a (se) bolovăni, (Transilv.) a (se) zgăura, (Ban.) a (se) zgâmboia. (A-și ~ ochii.) 2. a se chiorî, a se zgâi, (reg.) a se hlizi. (Ce te ~ așa la mine?)

HOLBA vb. 1. a (se) bulbuca, a (se) căsca, a (se) mări, a (se) umfla, a (se) zgîi, (pop. și fam.) a (se) beli, a (se) bleojdi, (pop.) a (se) boboșa, a (se) bolboșa, (reg.) a (se) boldi, a (se) bolovăni, (Transilv.) a (se) zgăura, (Ban.) a (se) zgîmboia. (A-și ~ ochii.) 2. a se chiorî, a se zgîi, (reg.) a se hlizi. (Ce te ~ așa la mine?)

A holba ≠ a miji

HALBĂ s. (reg.) crighel. (A băut o ~ de bere.)

HALBĂ s. (reg.) crighel. (A băut o ~ de bere.)

holba (holbez, holbat), vb. – A face ochii mari, a se zgîi. – Var. (în)holbi, înholba. Mr. volbu, vulbare. Lat. volvĕre (Tiktin; DAR; Pascu, I, 188; Candrea; Scriban); cu o alterare care nu a fost suficient explicată; cf. volbură. Ar putea fi și o creație expresivă, paralelă cu bulb(uc)a. Așa cum este holboacă față de bolboacă și holboană față de bolboană. – Der. holban, s. m. (persoană care se lasă surprinsă cu ușurință); ghiolbană, s. f. (femeie cu ochii mari).

halbă (halbe), s. f. – Pahar de bere cu capacitatea de o jumătate de litru. Germ. Halbe (Borcea 192). Este dublet al lui olbă, s. f. (Banat, flacon, sticlă).

înholba, vb. ref. – v. holba.

HOLBA vb. 1. Holbă, Gav. (Sur V). 2. Holb/e, Nistor (Sd XVI); -escul, R. (16 B VI; -ăscul Chiriac (AO XIX 122). 3. + -an, Holban (Ștef; Arh; Sd XXII 33); Holbănești s.; – ceată, zisă și Horbănești, v. Urvan (Partea I).

halbă, halbe s. f. (deț.) țigară fumată pe jumătate.