2 intrări

17 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

HÁRȚĂ s. f. Încăierare; ceartă. ♦ (Înv.) Ciocnire între avangărzi sau între (mici) grupuri militare potrivnice. [Var.: harț s. n.] – Din magh. harc.

HÁRȚĂ s. f. Încăierare; ceartă. ♦ (Înv.) Ciocnire între avangărzi sau între (mici) grupuri militare potrivnice. [Var.: harț s. n.] – Din magh. harc.

harță [At: URECHE, ap. LET. I, 119/7 / V: (înv) harț sn, (reg) hanță3 / Pl: ~te / E: mg harc] 1 (Înv) Ciocnire între avangărzi sau între mici grupuri militare potrivnice. 2 (Înv) Detașament însărcinat să oprească înaintarea dușmanilor prin ușoare încăierări. 3 Încăierare. 4 (Înv) Duel. 5 Război. 6 (Pop) Răzmeriță. 7 Ceartă.

HÁRȚĂ s. f. 1. Încăierare, ceartă, sfadă. Dar el nu caută harță nimănui; așa-i firea lui, blîndă și împăciuitoare. GALAN, Z. R. 82. A îndrăznit să se ieie la harță cu unul din băietanii cei mari de la școală. SADOVEANU, N. F. 155. I-a venit poftă să se prindă la harță cu noi, grăi Lică. SLAVICI, O. I 132. 2. (Învechit) Încăierare ușoară, ciocnire între avangărzile sau între detașamentele armatelor potrivnice. Mihai, ce se aflase mereu la avangardă, porni iute înainte cu romînii săi ca să dea harță vrăjmașului și să-l împiedice a trece podul. BĂLCESCU, O. II 122. – Variantă: (Mold.) harț (SADOVEANU, N. P. 381) s. n.

HÁRȚĂ ~e f. 1) Ceartă însoțită de bătaie; încăierare. 2) înv. Ciocnire armată ușoară între două detașamente dușmane. [G.-D. harței] /<ung. harc

harță f. Mold. luptă voinicească, încăierare: la harță pornește POP. [Pol. HARȚ].

hárță f., pl. e (d. harț). Vechĭ. Încăĭerare, luptă mică. Luptă, bătălie. Azĭ. Ceartă, sfadă: a avea gust de harță, a te lua la harță cu cineva.

HARȚ s. n. v. harță.

1) harț n., pl. urĭ (ung. ceh. harc, pol. harc, vechĭ herz, harță, d. mgerm. harz, harze, herze, ngerm. herzu, strigăt de luptă. V. horțiș). Vechĭ. Harță, încăĭerare, cĭocnire între avangarde: harț cu Tătariĭ (N. Cost. 2, 203), oștile daŭ harț (Ĭorga, Ist. Arm. Rom. I, 199). Detașament care hărțuĭa. Duel. Războĭ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

hárță s. f., g.-d. art. hárței

hárță s. f., g.-d. art. hárței


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

HÁRȚĂ s. v. animozitate, arțag, bătălie, ceartă, conflict, dezacord, dezbinare, diferend, discordie, discuție, disensiune, dispută, divergență, gâlceavă, învrăjbire, litigiu, luptă, neînțelegere, război, vrajbă, zâzanie.

HÁRȚĂ s. v. încăierare.

HARȚĂ s. hărțuială, hărțuire, încăierare.

harță s. v. ANIMOZITATE. ARȚAG. BĂTĂLIE. CEARTĂ. CONFLICT. DEZACORD. DEZBINARE. DIFEREND. DISCORDIE. DISCUȚIE. DISENSIUNE. DISPUTĂ. DIVERGENȚĂ. GÎLCEAVĂ. ÎNVRĂJBIRE. LITIGIU. LUPTĂ. NEÎNȚELEGERE. RĂZBOI. VRAJBĂ. ZÎZANIE.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

hárță s. f. – Încăierare, ceartă. – Var. (înv.) harț. Mag., pol. harc (Cihac, II, 505; Berneker 377; DAR; Gáldi, Dict., 92), cf. arțag.Der. hărtaș, s. m. (luptător, combatant); hărțui, vb. (a ataca; a începe lupta; a urmări, a sîcîi, a pisa); hărțeli, vb. (a deranja, a supăra, a chinui), cu suf. expresiv -li; hărțuială, s. f. (faptul de a hărțui); hărțuitor, adj. (care hărțuiește); hărăți, vb. (a hărțui), care, după Scriban, Arhiva, 1912 și DAR, ar proveni din mag. hergelni (herécelni) „a ațîța”, ipoteză ce pare inutilă; hărăție, s. f. (înv., combativitate; vitejie); hărățag, s. n. (rar, provocare), rezultat dintr-o încrucișare cu arțag; hărăț, s. m. (persoană care hărțuiește; viteaz), sec. XVII, înv.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

HARȚĂ subst. 1. – Răzeșul, tip în literatură (V. Alecsandri). 2. Hărțea (17 B III 16); pentru acesta cf. și subst. harți. 3. Hărățul Ant. (BCI VII 52) < direct din subst. ard. hărăț „luptător”.

Intrare: Harță
Harță nume propriu
nume propriu (I3)
  • Harță
Intrare: harță
substantiv feminin (F1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • harță
  • harța
plural
genitiv-dativ singular
  • harțe
  • harței
plural
vocativ singular
plural
substantiv neutru (N29)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ha
  • harțul
  • harțu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • ha
  • harțului
plural
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

harță harț

  • exemple
    • Dar el nu caută harță nimănui; așa-i firea lui, blîndă și împăciuitoare. GALAN, Z. R. 82.
      surse: DLRLC
    • A îndrăznit să se ieie la harță cu unul din băietanii cei mari de la școală. SADOVEANU, N. F. 155.
      surse: DLRLC
    • I-a venit poftă să se prindă la harță cu noi, grăi Lică. SLAVICI, O. I 132.
      surse: DLRLC
    • 1.1. învechit Ciocnire între avangărzi sau între (mici) grupuri militare potrivnice.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC un exemplu
      exemple
      • Mihai, ce se aflase mereu la avangardă, porni iute înainte cu romînii săi ca să dea harță vrăjmașului și să-l împiedice a trece podul. BĂLCESCU, O. II 122.
        surse: DLRLC

etimologie: