4 intrări

51 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

HAN2, hanuri, s. n. Local cu ospătărie unde se pot adăposti peste noapte drumeții (cu caii și căruțele lor). – Din tc. han.

HAN2, hanuri, s. n. Local cu ospătărie unde se pot adăposti peste noapte drumeții (cu caii și căruțele lor). – Din tc. han.

HAN1, hani, s. m. Titlu purtat, în Evul Mediu, de conducătorii mongoli și preluat de suveranii multor țări din Orient; persoană care avea acest titlu; han-tătar. – Din tc. hān.

han2 sn [At: (a. 1782) GCR. II, 127/21 / Pl: ~uri / E: tc han] 1 (Înv) Clădire cu multe camere, cu curte interioară mare, cu ziduri înalte și porți de fier, în care se adăposteau mărfurile, averile și persoanele în vremuri de primejdie. 2 (Iuz) Hotel cu ospătărie aflat pe marginea drumului, în care poposeau negustorii. 3 (La oraș, prt) Cârciumă în care se poate dormi.

han1 sm [At: M. COSTIN, ap. DA ms / Pl: ~i / E: tăt, tc hăn] 1 Conducător al tătarilor (din Crimeea). 2 Funcție deținută de un han1 (1) Si: (înv) hanlâc.

HAN1, hani, s. m. Titlu purtat, în evul mediu, de conducătorii mongoli și preluat de suveranii multor țări din Orient; persoană care avea acest titlu; han-tătar. – Din tc. hān.

HAN2, hanuri, s. n. Local cu ospătărie, la marginea drumurilor de țară sau la periferia orașelor, unde se pot adăposti (peste noapte) drumeții cu caii și căruțele lor. Hanul era adormit și întunecos ca noaptea de-afară, numai în răstimpuri vîntul venea cumplit și aducea vîrtejuri de ploaie. SADOVEANU, O. I 141. Cînd Gheorghe se văzu în stradă, se îndreptă repede înspre hanul unde știa că trag oamenii din satu lui. BUJOR, S. 141. Îl rugară să-i îndrepteze la vrun han, unde să mîie noaptea. ISPIRESCU, L. 275. La hanul lui Mînjoală [titlu]. CARAGIALE, O. I 330.

HAN1, hani, s. m. (În trecut) Conducător, șef al tătarilor (mai ales al celor din Crimeea). Era odată... un fecior al hanului pe care maică-sa și curtenii îl îndopaseră cu baclavale. SADOVEANU, D. P. 72. Ștefane! viteazul meu!... Te calc hanii tătărești Și urdiile turcești! ALECSANDRI, P. P. 172. Avea porunci împărătești cătră hanul tatarilor nogai, ca să-i deie oricît ajutor de oaste va cere. NEGRUZZI, S. I 137.

HAN2 ~uri n. înv. Clădire cu camere de dormit, cu ospătărie și cu grajduri, unde rămâneau peste noapte călătorii cu caii și căruțele. /<turc. han

HAN1 ~i m. ist. (în unele țări din Orient; folosit și ca titlu pe lângă numele respectiv) Conducător absolut al unui stat; monarh; suveran. /<turc. hăn

han n. ospătărie, birt ordinar: un han dela capul podului Mogoșoaii GHICA. [Turc. HAN, lit. casă].

Han m. Domnul Tătarilor (în special a celor din Crimeea): te calcă Hanii tătărești și urdiile turcești POP. [Tătărește HAN, Domn, formă contrasă din mongolul Hagan].

1) han m. (turc. tăt. hah, d. mongolu hogan). Domnu Tătarilor, maĭ ales al celor din Crimeĭa.

2) han n., pl. urĭ (turc. [d. pers.] han, de unde și ngr. háni, alb. bg. sîrb. rut. han). Vechĭ. Clădire mare cu multe încăperĭ în prejuru uneĭ curțĭ marĭ de adăpostit mărfurile, averile și persoanele în caz de dezordine. Azĭ. Otel ordinar pe la țară saŭ marginea orașelor și care are și curte p. căruțe.

HAN-TĂTAR, han-tătari, s. m. (Înv. și pop.) Han (al tătarilor). ◊ Expr. Din vremea lui han-tătar = de demult, străvechi. ♦ (Fam.) Dracul, naiba. – Han1 + tătar.

han-tătar sm [At: LB / V: handatar / S și: hantătar / Pl: ~i / E: han1 + tătar] 1 (Înv) Han1 (1). 2 (Pex) Păgân. 3 (Fam; în imprecații și exclamații) Drac.

HAN-TĂTAR, han-tătari, s. m. Han1 (al tătarilor). ◊ Expr. Din vremea lui han-tătar = de demult, străvechi. ♦ Dracul, naiba. – Han1 + tătar.

HAN-TĂTAR, han-tătari, s. m. (Și în forma han-tatar) Han1; p. ext. dracul, naiba. Cînd calcă țara han-tatarii Eu bucuros în lupte merg. EMINESCU, O. IV 351. ◊ Expr. Din vremea lui han-tătar = de demult, străvechi. Vere Enachi! scos-ai încalte vin de cel din vremea lui han-tatar? ALECSANDRI, T. 1000. – Variantă: han-tatar s. m.

Batu-Han m. nepotul lui Genghis-Han, împărat al Mongolilor, întreprinse o mare expediție în Europa, invadând Rusia pe care Mongolii o stăpâniră apoi timp de două secole (1141-1313).

Genghis-Han m. faimos cuceritor mongol, fundatorul unui vast imperiu aziatic, dela marea Caspică la marea Chinei (1155-1227).

Han-Tătar m. 1. Hanul Tătarilor: vin de cel din vremea lui Han Tătar AL.; 2. drac, naiba: du-te la Han Tătar! (ecoul spaimei lăsată de cruzimile invaziunilor tătărești). V. Tătar.

Han-Tepesi n. („Movila Hanului”), numele tătăresc al movilei Rabâii.

Hanu-Conache n. stațiune de cale ferată în apropiere de Tecuci.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

han1 (local) s. n., pl. hanuri

han2 (persoană) s. m., pl. hani

han-tătar (înv., pop.) s. m., pl. han-tătari

han-tătar (înv., pop.) s. m., pl. han-tătari

han-tătar s. m., pl. han-tătari

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

HAN s. (prin Transilv.) ceardă, (Mold. și Transilv.) făgădău, (înv.) birt, locantă, tractir. (A tras peste noapte la un ~.)

HAN s. (prin Transilv.) ceardă, (Mold. și Transilv.) făgădău, (înv.) birt, locantă, tractir. (A tras peste noapte la un ~.)

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

han (hanuri), s. n. – Local cu ospătărie unde se poate înnopta. – Mr. hame, megl. an. Tc. han (Röesler 606; Șeineanu, II, 204; Lokotsch 808; Ronzevalle 84), cf. ngr. χάνι, alb. han, bg., sb. han. Cuvîntul mr., de la var. tc. hane.Der. hangiu (mr. hăngi), s. m. (persoană care ține un han), din tc. hançi, cf. ngr. χαντζής, alb. hanği, bg. handžiia, sb. hanğija; hangiță (var. hangioaică), s. f. (nevastă de hangiu; femeie care ține un han).

han (hani), s. m. – Titlu purtat de conducătorii tătări. Tc. (tăt.) han (Șeineanu, II, 203), cf. rus. chan, fr. khan, sp. kan.Der. hănie, s. f. (demnitate de han); hănesc, adj. (propriu unui han); hănesc, adj. (propriu unui han); hantătar, s. m. (han).

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

HAN, dinastie chineză întemeiată de Liu Bang, care s-a autoproclamat împărat sub numele de Gaozu (206-195 î. Hr.). Se împarte în dinastia H. de Apus sau Timpurie (206- î. Hr.-9 d. Hr.) și H. de Răsărit sau Târzie (25-220 d. Hr.). Împărații din dinastia H. au dus o politică de centralizare a statului și de expansiune în Pen. Coreeană, Asia Centrală, precum și numeroase campanii împotriva hunilor. În această perioadă, confucianismul a devenit religia oficială a Imperiului, iar cultura și știința au cunoscut o mare înflorire.

HAN, Oscar (1891-1976, n. București), sculptor român. Prof. univ. la București. Elev al lui D. Paciurea. Busturi și portrete („Tonitza”, „Eminescu”, figuri de voievozi români), monumente statuare („Brâncoveanu”, „Kogălniceanu” la București, „Eminescu”, „Anghel Saligny” la Constanța și „Mihai Viteazul” la Alba Iulia), compoziții („Elegie”) caracterizate prin monumentalitate și o viziune clasicizantă. Critică de artă. Evocări memorialistice și articole despre artă („Dălți și pensule”). Membru al Grupului celor patru (alături de N. Tonitza, Șt. Dimitrescu și Fr. Șirato), a avut un rol important în promovarea artei moderne.

Han, -a, -ă, -ea v. Ioan VIII 1.

GENGHIS (GINGHIS)-HAN (pe numele adevărat Temugin), mare han mongol (1206-1227). Întemeietorul unui mare imperiu cu capitala la Karakorum (din 1220). Dispunând de o uriașă forță armată, bine organizată și extrem de nobilă, G. și principalii săi comandanți militari au întreprins numeroase războaie de cucerire, încheiate cu importante câștiguri teritoriale: Siberia (1207), China de Nord (1211-1215) și Asia Centrală (1219-1221). A invadat India (1221) și Rusia (1223).

HAN FEIZI (c. 280-333 î. Hr.), filozof chinez. Principalul reprezentant al școlii legiștilor. A susținut că la baza dezvoltării stau legile naturale și a fost interesat de modul concret de guvernare, potrivit legilor. A avut o mare influență asupra împăratului Zheng, fondatorul dinastiei Qin.

HAN SHUI, râu în E Chinei Centrale, afl. stg. al fl. Yangtze (Chang Jiang) la Wuhan; 1.532 km. Izv. din M-ții Qinling și formează chei și praguri în cursul superior. Navigabil pe c. 600 km, până la Guanghua. Irigații.

HAN YU [há:n-ju:] (768-824), poet, eseist și filozof chinez. A criticat budismul pentru faptul că nu acorda atenție îndatoririlor familiale, sociale și politice.

HAN-TENGRI, vârf în masivul Tianshan, la granița Kîrkîzstanului, cu China, la N de Pik Pobedî, alcătuit din roci calcaroase dure. Alt.: 6.995 m. Escaladat prima oară în 1931. În zona acestui vârf se află ghețarul Enghilcek.

KUAN HAN-CH’ING (GUAN HANQING) (c. 1241-c. 1320), dramaturg chinez. Unul dintre cei mai de seamă reprezentanți ai teatrului clasic chinez. A jucat un rol important în dezvoltarea genului dramatic timpuriu. Autor a peste 60 de piese, din care s-au păstrat doar 19.

KUBILAI (KUBLAY)-Han, han mongol. Nepot al lui Genghis-Han. A comandat armata mongolă în campania din China (1258), sucedându-i fratelui său Möngke și mutând centrul de greutate al stăpânirii sale în China. Împărat al Chinei (1260-1294); în 1271 și-a luat numele de Shizu, fondând dinastia Yuan. A extins imperiul bunicului său, cucerind întreaga Chină (1279) și stabilind capitala la Hanbalîk (Ta-Tu, Dadu, azi Beijing) (1267). A întreprins numeroase expediții de cucerire în Japonia (1274 ȘI 1281), Vietnam (1260-1288), Birmania (1277-1287). La curtea lui s-a oprit și Marco Polo, în timpul călătoriei sale în Orient, îndeplinind chiar unele funcții administrative.

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

han, hani s. m. (intl.) șef de bandă.

Intrare: han (local)
han2 (pl. -uri) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • han
  • hanul
  • hanu‑
plural
  • hanuri
  • hanurile
genitiv-dativ singular
  • han
  • hanului
plural
  • hanuri
  • hanurilor
vocativ singular
plural
Intrare: Han (n.pr.)
Han (n.pr.) nume propriu
nume propriu (I3)
  • Han
Intrare: han (persoană)
han1 (pl. -i) substantiv masculin
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • han
  • hanul
  • hanu‑
plural
  • hani
  • hanii
genitiv-dativ singular
  • han
  • hanului
plural
  • hani
  • hanilor
vocativ singular
plural
Intrare: han-tătar
han-tătar substantiv masculin
substantiv masculin compus
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • han-tătar
  • han-tătarul
plural
  • han-tătari
  • han-tătarii
genitiv-dativ singular
  • han-tătar
  • han-tătarului
plural
  • han-tătari
  • han-tătarilor
vocativ singular
plural
substantiv masculin compus
Surse flexiune: DLRLC
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • han-tatar
  • han-tatar
plural
  • han-tatar
  • han-tatar
genitiv-dativ singular
  • han-tatar
  • han-tatar
plural
  • han-tatar
  • han-tatar
vocativ singular
plural
handatar
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

han, hanurisubstantiv neutru

  • 1. Local cu ospătărie unde se pot adăposti peste noapte drumeții (cu caii și căruțele lor). DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Hanul era adormit și întunecos ca noaptea de-afară, numai în răstimpuri vîntul venea cumplit și aducea vîrtejuri de ploaie. SADOVEANU, O. I 141. DLRLC
    • format_quote Cînd Gheorghe se văzu în stradă, se îndreptă repede înspre hanul unde știa că trag oamenii din satu lui. BUJOR, S. 141. DLRLC
    • format_quote Îl rugară să-i îndrepteze la vrun han, unde să mîie noaptea. ISPIRESCU, L. 275. DLRLC
    • format_quote La hanul lui Mînjoală [titlu]. CARAGIALE, O. I 330. DLRLC
etimologie:

han, hanisubstantiv masculin

  • 1. Titlu purtat, în Evul Mediu, de conducătorii mongoli și preluat de suveranii multor țări din Orient; persoană care avea acest titlu. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: han-tătar
    • format_quote Era odată... un fecior al hanului pe care maică-sa și curtenii îl îndopaseră cu baclavale. SADOVEANU, D. P. 72. DLRLC
    • format_quote Ștefane! viteazul meu!... Te calc hanii tătărești Și urdiile turcești! ALECSANDRI, P. P. 172. DLRLC
    • format_quote Avea porunci împărătești cătră hanul tatarilor nogai, ca să-i deie oricît ajutor de oaste va cere. NEGRUZZI, S. I 137. DLRLC
etimologie:

han-tătar, han-tătarisubstantiv masculin

  • 1. învechit popular Han (al tătarilor). DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: han
    • format_quote Cînd calcă țara han-tatarii Eu bucuros în lupte merg. EMINESCU, O. IV 351. DLRLC
    • chat_bubble Din vremea lui han-tătar = de demult. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      sinonime: străvechi
      • format_quote Vere Enachi! scos-ai încalte vin de cel din vremea lui han-tatar? ALECSANDRI, T. 1000. DLRLC
etimologie:
  • Han + tătar DEX '09 DEX '98

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.

Un articol lingvistic