haiti i vz haide

HAITI interj. v. hait.

Haiti n. sau San Domingo, una din marile Antile, la intrarea golfului Mexic, coprinde două State: Republica Dominicană: 1.800.000 loc., cu cap. San-Domingo, și Republica Haiti: 1.630.000 loc., cu cap. Porto-principe. (Haitian).

haĭtĭ, V. haĭt 2.

HAIDE interj. 1. Exclamație care exprimă un îndemn (la o acțiune). ◊ (Cu ton de comandă, exprimând nerăbdarea vorbitorului; adesea repetat) Haide, haide, vino mai repede! ♦ Exclamație care exprimă încercarea de a îmbuna pe cineva. 2. (Cu funcție de imperativ, corespunzând unor verbe de mișcare) Vino! veniți! să mergem! ◊ (Împrumutând desinențe verbale de pers. 1 și 2 pl.) Haidem la plimbare. Haideți la dans. ◊ (Adverbial, în compuse) Haide-hai, haida-hai, haide-ha = încet, anevoios. ◊ (Marchează începutul unei acțiuni) Luă toporul și haide la treabă. 3. (În expr.) Haida-de!, exclamație prin care se respinge o părere sau se dezaprobă o comportare; aș! Haide-haide sau haide-hai, se spune când mustrăm cu indulgență pe cineva care nu ia în seamă sfaturile sau avertismentele noastre. [Var.: haida, haid, aida, aide interj.] – Din tc. haydi, bg. haide, ngr. áide.

HĂI², hăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A îndemna boii sau vacile la mers. ♦ A striga pentru a stârni vânatul. – Din hăi¹.

HĂIT², -Ă adj. v. hâit.

aida i vz haide

aide i vz haide

ait¹ i vz hait

aiti i vz hait

hai¹ i [At: ANON. CAR. / V: ~in / E: fo] 1 (Are) Imită un suspin. 2 (Are) Exprimă regretul. 3 (Are) Exprimă admirația. 4 Exprimă o interogație familiară. 5 (Exclamativ) Ba bine că nu! 6 Haide.

hai² v vz hăi²

haid i vz haide

haida i vz haide

haide [At: M. COSTIN, ap. LET. I, 529/10 / V: aida, a~, haid, ~da, ~ea, ~di, ~iti, hida^[1] / Imt: 4 ~m, 5 ~ți / E: tc hajde] 1 i Exprimă voința de acțiune Si: hait¹ (1). 2 vi Exprimă un îndemn la o acțiune la care se poate asocia și vorbitorul Si: hait² (2). 3 vi Vino aici! Si: hait² (3). 4 vi Veniți cu mine! Si: hait² (4). 5 vi (Cu sens de prezent istoric) Merge. 6 vi (Rep) Merge mereu. 7 i (Precedând un conjunctiv cu valoare de imperativ) Exprimă nerăbdarea. 8 i (După exclamații) Exprimă surpriza neplăcută. 9 i (Îcs) Haida de! Exclamație de urare la ciocnirea paharelor. 10 (Îacs) Fie și așa. 11 i (Îacs) Exprimă dezaprobarea. 12 / (Îcs) ~ hai Exprimă mustrarea adresată cuiva care nu urmează sfaturile bune. 13 i (Îf ~iti) Exprimă nerăbdarea vorbitorului să se întâmple ceva. 14 i Exprimă regretul vorbitorului pentru ceva întâmplat.

haidea i vz haide

haidi i vz haide

hait¹ i vz hăi

hait² i [At: DA ms / V: ait, aiti / E: fo] 1-4 Haide (1-4).

hăi¹ [At: ALECSANDRI, T. 906 / V: hait, hâăi, hâichi, hâit, hâiti / E: fo] 1-2 i (Are) Hai (1-2). 3 i Strigăt cu care se mână vitele. 4 i (După un vocativ) Formulă familiară de adresare. 5 i Strigăt cu care vânătorul asmute câinii după vânat. 6 sn (Reg) Hăit¹ (4). 7 sn (Reg; pex) Urat.

hăi² [At: SANDU-ALDEA, A. M. 135 / V: hai² / Pzi: ~esc / E: fo] 1 vi A îndemna vitele. 2 vt A goni fiarele la vânătoare.

hăit², ~ă a [At: MDA ms / P: hă-it / Pl: ~iți, ~e / E: hăi²] 1 Îndemnat. 2 Colindat².

hăit³, ~ă a vz hâit⁴

hăiti vr [At: CHEST. II, 13/167 / Pzi: ~tesc / E: hăitiș] (Reg) 1 A se surpa. 2 A se nărui. 3 A se hâi (6).

hâăi i vz hăi¹

hâhâi² v vz hăi

hâi [At: LB / V: hăi, hâhâi / Pzi: ~esc / E: mg hajlani, hajloni] 1-2 vtr A (se) surpa. 3 vt A apăsa greu până Ia dărâmare. 4 vt (Îe) A ~ în bătaie A rupe în bătaie. 5 vr A se nărui. 6 vr A se apleca într-o parte Si: a se hăiti (3). 7 vr A se vătăma. 8 vr A se boșorogi.

hâichi i vz hăi¹

hâit² i vz hăi¹

hâit⁴, ~ă a [At: VLAHUȚĂ, N. 122 / V: hăit / Pl: ~iți, ~e / E: hâi] 1 Surpat. 2 Apăsat cu greutate mare până la dărâmare. 3 Năruit. 4 Aplecat într-o parte Si: (reg) hăitit² (3). 5 Vătămat. 6 Boșorogit.

hâiti i vz hăi¹

AIT!¹, AITI! interj. = HAIT!: ait! o pierdui, mă! (PANN.); aiti! acum s’a isprăvit (ISP.).

HAIDE interj. 1. Exclamație care exprimă un îndemn (la o acțiune). ◊ (Cu ton de comandă, exprimând nerăbdarea vorbitorului; adesea repetat) Haide, haide, vino mai repede! ♦ Exclamație care exprimă încercarea de a îmbuna pe cineva. 2. (Cu funcție de imperativ, corespunzând unor verbe de mișcare) Vino! veniți! să mergem! ◊ (Împrumutând desinențe verbale de pers. 1 și 2 pl.) Haidem la plimbare. ◊ (Adverbial, în compuse) Haide-hai, haida-hai, haide-ha = încet, anevoios. ◊ (Marchează începutul unei acțiuni) Luă toporul și haide la treabă. 3. (În expr.) Haida-de!, exclamație prin care se respinge o părere sau se dezaprobă o comportare; aș! Haide-haide sau haide-hai, se spune când mustrăm cu indulgență pe cineva care nu ia în seamă sfaturile sau avertismentele noastre. [Var.: haida, haid, aida, aide interj.] – Din tc. haydi, bg. haide, ngr. áide.

HĂI², hăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A îndemna boii sau vacile la mers. ♦ A striga spre a stârni vânatul. – Din hăi¹.

HĂIT², -Ă adj. V. hâit.

AIDA interj. v. halde.

HAIDE interj. (Și în forma haida) 1. Exclamație care exprimă un îndemn (la o acțiune); hai. Dumitale îți stă bine cînd ești sincer. Haide, puțin curaj, ce dumnezeu. SEBASTIAN, T. 73. ◊ (Uneori, cu ton de comandă, exprimînd nerăbdarea vorbitorului; adesea repetat) Haide, haide, pășește mai aproape, ce-aștepți? MIRONESCU, S. A. 25. Haide, intrați, de vreme ce ați venit. NEGRUZZI, S. I 93. 2. (Cu funcțiune de imperativ, corespunzînd mai ales unor verbe de mișcare) Vino! veniți! să mergem! Pune-ți degrabă un șal pe umeri și haide. ALECSANDRI, la TDRG. Haide, tată, să-ți arăt pre mama! NEGRUZZI, S. I 250. Haide, murgule, mai tare. HODOȘ, P. P. 46. ◊ (Împrumutînd desinențe verbale de pers. 1 și 2 pl.) Haidați, camarazilor... haidați... Haidem în țară. CAMILAR, N. I 405. Haidem, cîmpiile ne-așteaptă Cu flori și cu covoare-ntinse. VLAHUȚĂ, O. A. 79. Să luăm cele trebuitoare și haidem acolo chiar în astă-sară. CREANGĂ, P. 158. Haidem și ne-om lupta! BIBICESCU, P. P. 324. ◊ (Adverbial, repetat sau în compuse, după un verb de mișcare exprimat sau subînțeles) Haide-hai, haida-hai, haide-ha = încet, anevoios. Și biata Săftica după mine, haide-ha, haide-ha, fără a se învrednici să deie ochii cu mine. ALECSANDRI, T. I 372. ♦ (Narativ, corespunzînd verbului «a porni» la indicativ) Apoi luă masa în spate și haid la drum cătră casă. RETEGANUL, P. I 64. 3. Exclamație care exprimă încercarea de a îmbuna pe cineva. Haide! te-ai supărat pentru niște glume de nimică? ALECSANDRI, la TDRG. 4. (În expr.) Haida-de = exclamație prin care cineva respinge o părere sau dezaprobă o ținută; aș! vorbă să fie! mie îmi spui? (Atestat în forma aida-de) Nu că mi-e frică de ceva, adică de nevastă-mea, să nu... – Aida-de! Coana Veta! Mie-mi spui? N-o știu eu? CARAGIALE, O. I 45. Haide-haide (sau haide-hai), se zice cînd mustrăm cu indulgență pe cei ce nu iau în seamă sfaturile sau avertismentele noastre. Haide-hai!... acuma zici tu așa, dară atuncea te-oi vedea eu ce-i direge! SBIERA, P. 10. Dumneavoastră rîdeți!... haide, haide!... Vă pare glumă? ALECSANDRI, T. I 240. Haide-hai; parcă le văd cum or să mînînce papara! id. ib. 243. – Forme gramaticale: haidem, haideți (regional haidați). – Variante: haid (COȘBUC, P. I 171, SLAVICI, O. I 340), haida, haidea, (Munt.) aida, aide (DUMITRIU, B. F. 27, ISPIRESCU, L. 74, ODOBESCU, S. III 50) interj.

HAIDEA interj. v. haide.

HAIT¹ interj. (Și în forma haiti) 1. Exprimă o surpriză neplăcută, o teamă. Hait, am pățit-o! 2. Exprimă ideea unei mișcări repezi sau neașteptate. E-n pragul bătrîneții, un pas, doi, și haiti, îl înghite groapa pe veșnicie. STANCU, D. 102. Hait cu cheia... la ușa casei. RETEGANUL, P. V 17. Cîți domni cu alai am purtat, cînd se suia pe scaun, și după șapte ani – hait!... maziliți. ALECSANDRI, T. 47. Haiti! îl și-mbucă. ȘEZ. III 191. 3. Exprimă un îndemn puternic, imperativ. Haiti... cară-te dinaintea mea! HOGAȘ, DR. 236. Haiti! mai răpede, mai răpede, că n-am timp de așteptat. CREANGĂ, P. 56. – Variantă: haiti interj.

HĂI¹ interj. 1. (Mold., Transilv.; mai ales după un apelativ feminin sau după un nume propriu de femeie, la vocativ) Termen familiar cu care te adresezi cuiva; bre, fă. Fată hăi! ia dă tu flăcăului demîncatul ce i-am făcut. EMINESCU, N. 20. Copilă hăi! Florin nu-i de tine! ALECSANDRI, T. 906. Tată hăi, mă duc și eu. ȘEZ. II 154. 2. (Precedînd numele unui animal, la vocativ) Strigăt cu care se îndeamnă sau se mînă boii și vacile. Amîndoi la drum pleca... Și mereu boii-ndemna: «Hăi Plevan, hăi Bourean, Giuncănași de-a lui Stoian!» ALECSANDRI, P. P. 98. ◊ (Repetat, într-un refren popular) Mînați, măi, hăi, hăi! ALECSANDRI, P. P. 387.

HĂI², hăiesc, vb. IV. Intranz. A îndemna boii sau vacile la mers (strigîndu-le «hăi!»). Văcarul sta rezemat în bîtă mai la o parte, hăind cînd și cînd la vreo vită ce se prea-ndepărta. SANDU-ALDEA, U. P. 91.

HĂIT², -Ă adj. v. hîit.

HÎI, hîiesc, vb. IV. Refl. A se apleca, a se lăsa într-o parte. ♦ Tranz. A prăvăli; a nărui. Bucăți de dîmburi hîite de obuze acopereau gropile cu soldați ghemuiți lîngă automate. CAMILAR, N. I 437.

HÎIT, -Ă, hîiți, -te, adj. Aplecat, lăsat, prăvălit într-o parte. La picioarele huidumei era o măsuță joasă, hîită dintr-un picior. CAMILAR, N. II 320. – Variantă: hăit, -ă (VLAHUȚĂ, N. 122, CONTEMPORANUL, V_II 193) adj.

HAIDE interj. (se folosește pentru a exprima o poruncă sau un îndemn la acțiune) Hai. ◊ ~ -hai încet; anevoios; cu greu. ~-~ se spune cînd încercăm să îmbunăm pe cineva. /<turc. haydi, bg. haide

HAIT interj. (se folosește pentru a exprima o poruncă, o surpriză neplăcută, pentru a sugera o mișcare bruscă etc.) [Monosilabic; Var. haiti] /Onomat.

HĂI interj. 1) (se folosește pentru a îndemna unele animale). 2) (se folosește repetat, în urături sau în unele cântece populare). 3) fam. (se folosește ca adresare către o persoană) Fa; bre. Fată hăi. /Orig. nec.

A HĂI ~iesc 1. intranz. pop. 1) A mâna boii sau vacile, strigând „hăi”. 2) A stârni vânatul din culcuș, strigând „hăi”. 3) A umbla din casă în casă de Anul Nou cu plugușorul; a ura. 2. tranz. A felicita în seara de Anul Nou prin recitarea plugușorului. /Din hăi

A HÂI ~iesc tranz. pop. A face să se hâiască. /cf. ung. hajolni

A SE HÂI mă ~iesc intranz. pop. 1) A se apleca într-o parte; a deveni strâmb. Zidul s-a ~it. 2) (despre povârnișuri, maluri etc.) A se desprinde de masiv, alunecând; a se nărui; a se surpa. /cf. ung. hajolni

ait! int. de surprindere neplăcută: am pățit-o.

haide! int. ce exprimă: 1. îndemnul de a merge, de a porni sau de a începe o acțiune, funcționând ca un imperativ cu formele analogice: haidem! haideți! 2. o concesiune: fie! [Turc. HÁIDE!].

hait! int. exprimă: 1. o surprindere neplăcută; 2. o pornire imediată: hait! lipsește dinaintea mea! CR. [Onomatopee].

hăi! int. de îmboldit vitele: mănați, măi, hăi, hăi! POP.

áĭda, áĭde, áĭdem, áĭdețĭ, V. haĭda ș. a.

áĭt și háĭt! interj. de surprindere: Aĭt! am pățit-o! Aĭt! l-am prins!

2) haĭ și aĭ (în est și haĭn, hăĭ și ăĭ) interj. de întrebare (cînd întrebatu tace): Nu țĭ-am spus eu? Haĭ?

háĭda și áĭda interj. de bucurie (var. din haĭde): Haĭda! Am ajuns! Haĭda de, interj. ironică: Haĭda de! Asta-ĭ nostim!

háĭde și áĭde, háĭdem și áĭdem, háĭdețĭ și áĭdețĭ, interj. îndemnătoare cu funcțiune de imper. (turc. haĭde, „haide”, haĭdeĭin, „haĭdem”. De aicĭ: bg. haĭde, haĭdite, háĭdete, haĭdate; sîrb. hájde, hajdémo, hájdete; rus. áĭda, aĭdá, gaĭdá, adĕá, aĭdáte; alb. haĭde, háĭdenĭ; ngr. áĭde, háĭde [scris áĭnte, háĭnte]. V. haĭ 1). Haĭde (haĭ, pornește!); haĭde, băĭețĭ (haĭ băĭețĭ, pornițĭ [singurĭ saŭ cu mine]); haĭde cu mine (haĭ cu mine, vino cu mine); haĭde (saŭ haĭ) să plecăm împreună; haĭde! fie! (fie cum zicĭ tu saŭ el!); haĭdem (să mergem!); haĭdețĭ (pornițĭ!). – Și -ém, -éțĭ.

2) haĭt și háĭtĭ interj. de frică (d. haĭde): Haĭt! Am pățit-o!

hăĭ și ăĭ (Mold.), interj. care, ca și haĭ, haĭn și aĭ, arată întrebarea (cînd întrebatu tace): Nu țĭ-am spus eu? Hăĭ? Hăĭ arată și vocativu (Mold. Trans.): Ĭa stăĭ, bade hăĭ! Ĭa tacĭ, femeĭe hăĭ! Ĭa maĭ mînațĭ măĭ, hăĭ, hăĭ! V. și ha și heĭ.

hîĭésc v. tr. (ung. hajolni, hajant, id. Cp. și cu rut. haiti, de unde și za-haiti, a molesta. V. zăhăĭesc). Est. Povîrnesc, strîmb puțin un edificiŭ: cutremuru a hîit casa. Fig. A se hîi de bătrîneță.

haiti v. hait¹

haidem interj.

haideți interj.

hait¹ interj.

hăi²/hăi-hăi interj.

hăi¹ (a ~) (a striga) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hăiesc, 3 sg. hăiește, imperf. 1 hăiam; conj. prez. 1 sg. să hăiesc, 3 să hăiască

hâi (a ~) (a înclina) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. hâiesc, 3 sg. hâiește, imperf. 1 hâiam; conj. prez. 1 sg. să hâiesc, 3 să hâiască

*haidem interj.

*haideți interj.

hait¹/haiti interj.

hăi¹/hăi-hăi interj.

hăi² (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hăiesc, imperf. 3 sg. hăia; conj. prez. 3 să hăiască

hăi-hăi v. hăi

hâi (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 sg. hâiește, imperf. 3 sg. hâia; conj. prez. 3 să hâiască

haide-hai/haida-hai/haide-ha interj.

haide interj.

haide-hai/haida-hai/haide-ha (încet-încet) interj.

hait/haiti interj.

hăi interj.

hăi vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hăiesc, imperf. 3 sg. hăia; conj. prez. 3 sg. și pl. hăiască

hâi vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hâiesc, imperf. 3 sg. hâia; conj. prez. 3 sg. și pl. hâiască

haide.

HAIDE interj. hai!, vino!, (înv.) ni! (~ încoace!)

HĂI interj. măi.

HÂI vb. v. apleca, dărăpăna, dărâma, înclina, lăsa, nărui, pleca, povârni, prăbuși, prăvăli, risipi, strâmba, surpa.

HÂIT adj. v. aplecat, dărăpănat dărâmat, înclinat, lăsat, năruit, plecat, povârnit, prăbușit, prăvălit, risipit, strâmb, surpat.

HAIDE interj. hai!, vino!, (înv.) ni! (~ încoace!)

HĂI interj. măi!, (pop. și fam.) bă!, (pop.) bre! (~! tu de colo!)

hîi vb. v. APLECA. DĂRĂPĂNA. DĂRÎMA. ÎNCLINA. LĂSA. NĂRUI, PLECA. POVÎRNI. PRĂBUȘI. PRĂVĂLI. RISIPI. STRÎMBA. SURPA.

hîit adj. v. APLECAT. DĂRĂPĂNAT. DĂRÎMAT. ÎNCLINAT. LĂSAT. NĂRUIT. PLECAT. POVÎRNIT. PRĂBUȘIT. PRĂVĂLIT. RISIPIT. STRÎMB. SURPAT.

haide interj. – Vino, mai repede! (servește pentru a îndemna sau incita). – Var. hai, ai(de), (h)aidem, (h)aideți, haida(-ha). Mr. hăi, megl. hăi. Tc. hayde (Miklosich, Fremdw., 91; Röesler 606; Meyer 144; Ronzevalle 172; Berneker 381), cf. ngr. ἄïντε, alb. hai(de), bg., sb. hajde, rus. ajda. Interpretat ca un imperativ, a primit un început de conjugare în var. haidem, haideți; aceste forme, proprii conjugării rom., sînt reproduse în var. bg. hajdete, sb. hajdemo, hajdete. Var. hai s-a confundat cu var. lui ha; de la haide provine și hait(i), interj. (exprimă surpriza).

hăi interj. – Se întrebuințează pentru a îndemna și mîna animalele. Creație spontană. Se folosește numai la boi, vaci și oi; pentru cai îi corespunde forma hi. – Der. hăi, vb. (a îndemna animalele cu strigăte; a speria vînatul cu țipete); hăicăi, vb. (înv., a hăitui, a goni; a speria); hăit, s. n. (strigăt, îndemn); hăis (var. hăisa, hois(a), his), interj. (se folosește pentru a mîna boi la dreapta), pare der. expresiv de la hăi (după Nandriș, RF, I, 185, în loc de aist(a), forma mold. de la acesta, ceea ce nu explică răspîndirea sa generalizată). Apare cu același sens în sb. ais, mag. hajsz, săs. hoits, rut. hojs, de unde ar putea proveni din rom. -Hăi (var. hîi), vb. (a apăsa; a se apleca; a se prăbuși), pare de asemenea creație expresivă, și este posibil să exprime aceeași intenție (DAR îl pune în legătură cu mag. hajlani „a se înclina”). Din aceeași rădăcină, cu l expresiv, provin hălăcăi, vb. (Bucov., a striga); hălăciugă (var. hălăgiucă), s. f. (hățiș care servește drept ascunzătoare vînatului, tufișuri, mărăciniș; păr încîlcit; hărmălaie), și hăciugă, s. f. (surcele), de la hăicăi, ca hălăciugă de la hălăcăi (Scriban îl derivă pe hălăciugă din rus. olačuga „colibă”; pentru Cihac, II, 133, este vorba de sl. chalaga, cf. sb. haluga „iarbă”, dar rezultatul acestui cuvînt sl. este halîngă, s. f. „bălării”, cf. DAR); hălăi, vb. (a se certa); halagea, s. f. (Munt., zgomot; larmă); hălălăi, vb. (a face zgomot), cf. Iordan, BF, IX, 118; hălălaie, s. f. (larmă, zarvă); halău, s. n. (ceartă, bătaie); hălălău, adj. (Munt., greoi, nedibaci); hălăloi, adj. (Trans., leneș, puturos); haladuda, s. f. (femeie murdară și neglijentă; femeie bondoacă); hălățugă, s. f. (femeie stricată); holcă, s. f. (larmă, zarvă, scandal), pe care Cihac, II, 140, îl explică prin sb. huka, și DAR prin rus. golka „rebeliune”.

hait, haituri, s.n. – Baraj artificial care orientează o parte din apa unui râu de munte spre pârâul morii sau ajută plutele să pornească la vale. ♦ (top.) Haitul Morii (Săcel), Haitul de Sus (Botiza), Haitul, fânațe în Dragomirești (Vișovan, 2005). – Din ucr. hat, hatǐ „zăgaz, canal de abătut apa” (Scriban, DEX).

hăi, interj. – Termen de adresare. – Onomatopee (DEX, MDA).

hâi, hâiesc, vb. refl. – (reg.) A se opinti (pentru a ridica o greutate); a se încorda; a se apleca. – Cf. magh. hajolni, hajloni „a se apleca” (Scriban, DEX, MDA).

hâi, hâiesc, vb. refl. – A se opinti (pentru a ridica o greutate); a se încorda; a se apleca. – Cf. magh. hajol „a se apleca” (DEX).

HAITI 1. Vechiul nume al ins. Hispaniola. 2. Republica ~ (République d’Haïti/Repiblik Dayti), stat în America Centrală insulară, în partea centrală a arh. Antilele Mari (M. Caaraibilor), cuprinzând treimea vestică a ins. Hispaniola și mai multe ins. mici din apropiere (Île de la Gonâve, Île de la Tortue, Île à Vache ș.a.); 27,8 mii km²; 7,2 mil. loc. (1995). Limbi oficiale: franceza și creola haitiană. Religia: creștină (catolici 80%, protestanți 10% ș.a.), credințe africane (voudou). Cap.: Port-au-Prince. Orașe pr.: Cap-Haïtien, Gonaïves, Les Cayes. Este împărțit în nouă departamente. Relief predominant muntos (2/3 din terit.; alt. max. în vf. Morne la Selle, 2.674 m) mai semeț în SE, calcaros, iar în rest podișuri (în centru și N) și câmpii litorale. Climă tropicală, nuanțată de relief, cu două sezoane ploioase (mai-iul. și sept.-oct.); puternice uragane afectează ma ales coasta sudică. Temp. medie anuală este de 27°C, iar precipitațiile însumează c. 2.500 mm în sezoanele ploioase și c. 500 mm în extrasezon. Vegetație tropicală în câmpii, aridă și semiaridă în munți (pădurile acoperă doar 3,7% din terit.). Lipsit practic de resurse min. (mici zăcăminte de min. de fier, cupru aur, argint, sulf, sere; cele de bauxită s-au epuizat), H. are o economie dominată de o agricultură de subzistență, ce nu asigură necesarul intern. terenurile arabile reprezintă 32,6% din supr. țării, pe care se cultivă porumb, orez, manioc, sorg, tutun, bumbac, arahide, fasole, batate (200 mii t, 1993), igname, legume; în 1993, existau plantații de mango (230 mii t), arbori de cafea (34 mii t, singura cultură comercială) și cacao, trestie de zahăr (2,6 mii t), bananieri, ananas, citrice. Creșterea animalelor (mii capete, 1993): bovine (800), porcine (200), caprine (910). Ind. produce componente electronice, material sportiv, textile și conf., jucării, ciment, cherestea, încălț., medicamente, produse alim. (zahăr, rom, conserve, țigarete, brânzeturi, uleiuri eterice). Pescuit. Cf.: 354 km. Căi rutiere: 4 mii km. Navigație pe râul Artibonite (160 km). Turism: capitala și orașele Cap-Haïtien, (ruinele palatului Paulinei Bonaparte, citadele și ruinele castelului Sanssouci al regelui Henri Christophe – 1811) și Les Cayes (fort, arsenal sec. 18-19). Moneda: 1 gourde = 100 centimes. Export: cafea, zahăr, rom, lemn prețios, mango, jucării și articole sportive, produse electronice. Import: produse alim., utilaje ind. și mijloace de transport, bunuri de larg consum, combustibili ș.a. – Istoric. Descoperită de Cristofor Columb (5 dec. 1942), care a denumit-o La Isla Española (Hispaniola) și a întemeiat aici (1943) fortul Navidad, nucleul localității Isabela, primul oraș spaniol de teritoriul american. În secolul următor a devenit una dintre principalele baze ale piraților francezi, veniți din insulele Tortuga și Cayman. În mai puțin de un secol populația băștinașă, formată din indienii arawak și tainos, a fost exterminată și înlocuită, treptat, cu sclavi negri aduși din Africa Centrală și de Vest, care erau folosiți pe plantațiile de tutun, indigo, trestie de zahăr și cafea. Prin Tratatul de la Ryswik (1697), partea de V a insulei a fost cedată de spanioli, francezilor, care au denumit-o Saint-Domingue. În sec. 18 a cunoscut o deosebită prosperitate. În preajma Revoluției Franceze, compoziția etnică era: 465.000 de negri, 30.000 de francezi și 27.000 mulatri. Încurajați de primirea drepturilor politice (1790), în 1791 sclavii negri s-au revoltat, sub conducerea lui Toussaint L’Ouverture, și au ocupat întreaga insulă. Intervenția Franței (carre, prin Tratatul de la Basel, 1795, anexase și partea spaniolă) a restabilit temporar autoritatea metropolei. O nouă răscoală, condusă de Jean Dessalines, a fost încununată de succes, trupele franceze fiind alungate. La 1 ian. 1804, întreaga insulă și-a proclamat independența, sub numele de H. (recunoscută de Franța în 1825), iar Dessalines a devenit împărat (1804-1806), sub numele de Iacob I. A urmat o perioadă de instabilitate politică, în urma căreia, partea de E a insulei s-a proclamat independentă (1844), sub denumirea de Republica Dominicană (cu populație hispanică). În 1859, partea de V a devenit și ea republică (cu o populație francofonă), rămânând însă pradă convulsiilor politice. În perioada 1915-1934, S.U.A. a ocupat H., încercând să stabilizeze situația, dar fără succes. După o perioadă de haos, în sept. 1957, François Duvalier (Papa Doc) a instaurat un regim dictatorial sângeros, sprijinit de poliția politică secretă (Tonton Macoutes), continuat după moartea lui (1971), de fiul său, Jean Claude Duvalier, în forme mai atenuate. Confruntat cu ostilitatea crescândă a populației, Jean Claude Duvalier a părăsit H. (1986), puterea fiind luată provizoriu de armată. Încercarea de a institui un regim democratic nu a izbutit, conflictele și tentativele de lovitură de stat multiplicându-se rapid și ducând la pauperizarea accentuată a țării. La 6 dec. 1990, cu o mare majoritate, a fost ales președinte preotul catolic Jean-Bertrand Aristide (primul președinte ales democratic), dar care a fost răsturnat (30 sept. 1991) printr-o lovitură de stat a armatei și obligat să părăsească țara, în care s-a instalat un regim militar. La inițiativa O.N.U. și a Organizației Statelor Americane (O.S.A.) au fost impuse sancțiuni economice și o blocadă militară, solicitându-se revenirea la un regim democratic. În urma intervențiilor Consiliului de Securitate al O.N.U. (24 nov. v1992 și 31 iul. 1994), o forță multinațională (practic, americană) a ocupat H. (18-19 sept. 1994) și l-a reinstalat pe Jean-Bertrand Aristide ca președinte. La expirarea mandatului oficial al lui Aristide (17 dec. 1995) a fost ales președinte René Préval (intrat în funcție la 7 febr. 1996), dar situația economică și tulburările interne continuă să fie o problemă. Republică prezidențială, potrivit Constituției adoptate în mart. 1987, parțial în vigoare. Activitatea legislativă este exercitată de un parlament bicameral, compus din Senat și Camera Deputaților, iar cea executivă de un cabinet numit de președinte (ales pentru un mandat de cinci ani).

hait¹! interj. (exprimă teama sau surpriza neplăcută) aoleu!