2 intrări

2 definiții

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

HAGA (DEN HAAG, ’s GRAVENHAGE), oraș în V Olandei, străbătut de numeroase canale, port la Marea Nordului, reșed. regală și a guvernului; 445,3 mii loc. (1994). Nod de comunicații. Metalurgie. Constr. mecanice și aeronautice; ind. chimică, electronică, electrotehnică, de prelucr. a lemnului (mobilă), textilă, poligrafică și alim.; orfevrărie și sticlărie. Produse farmaceutice. La H. își are sediul mai multe organisme internaționale (Curtea Internațională de Justiție a O.N.U., Curtea Permanentă de Arbitraj, Academia de Drept Internațional ș.a.). Monumente: biserica gotică Sint Jakobs (sec. 14), Grote Kerk (sec. 15-16), Nieuwe Kerk (sec. 17), palatele Binnenhof (sec. 13, renovat și extins în sec. 18), Mauritshuis (sec. 17, cu celebrul cabinet regal de pictură olandeză), palatul regal („Huisten Bosch”, 1640-1647), Palatul Păcii (1913). Muzeul Internațional al Presei. Conservator (1908). Academia Regală de Arte Frumoase. Atestat documentar în 1097, reșed. regală din 1250. – Conferințele de la ~, 1899, 1907, conferințe internaționale care au adoptat 16 convenții asupra legilor și obiceiurilor războiului și ale rezolvării pe cale pașnică a conflictelor dintre state (interzicerea unor arme, definirea neutralității, declararea războiului înaintea deschiderii ostilităților, statutul prizonierilor de război). La H. au mai fost semnate: Convenția pentru protecția bunurilor culturale în caz de conflict armat (1954) și convențiile privind dreptul internațional privat (1902-1905, 1954, 1955, 1956, 1961 etc.).

Intrare: gravenhage
gravenhage
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: Gravenhage
Gravenhage
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.