2 intrări

18 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

GORGÁN, gorgane, s. n. Movilă înălțată deasupra unui mormânt străvechi. – Cf. rus. kurgan.

GORGÁN, gorgane, s. n. Movilă înălțată deasupra unui mormânt străvechi. – Cf. rus. kurgan.

gorgan2 sn [At: CUV. D. BĂTR. I, 250 / Pl: ~e / E: rs корган] 1 (Reg) Ridicătură de pământ pietros în formă de căpiță Si: (reg) dâlmă, gâlmă, măgură, movilă. 2 (Spc) Movilă înălțată deasupra unui mormânt străvechi.

GORGÁN, gorgane, s. n. Ridicătură de pămînt în formă de căpiță; movilă. Conacul Hagiu... era așezat între salcîmi rari, bătrîni, pe un gorgan revărsat, la marginea pustiei de la Dropii. SADOVEANU, M. C. 20. ♦ Movilă în care se crede că ar fi un mormînt străvechi; tumulus. Gropnițele civilizaților coloniști ai Miletului s-au amestecat mtre gorganele mai vechi ale Sciților. SADOVEANU, O. L. 8. Deodată mi-au apărut în largul pustiei gorganele străvechi, în care cei dintăi rătăcitori ai acestei lumi izolate și-au astrucat osemintele. id. O. A. II 212. – Variantă: curgán (SADOVEANU, N. P. 287) s. n.

GORGÁN ~e n. Movilă mare de pământ care se crede că este un mormânt străvechi. /<rus. kurgan

gorgan n. 1. movilă mare dela 25-30 m., cele mai multe morminte străvechi: Dacia e semănată în toată întinderea ei de gorgane; 2. Tr. groapă. [Rus. GURGANŬ (din tatarul kurgan, tumulus) = pers. KUR HANÈ, locuință funebră].

1) gorgán n., pl. e (turc. kurgan, „cetățuĭe”, cum. tăt. „movilă”, de unde și rus. kurgán, rut. pol. kurhan, movilă, ung. korhány, pămînt vegetal. V. corhană). Munt. (La N. Dens. 600, și’n Mold. sud). Mare movilă de pămînt (înaltă de 20-30 de metri) rîdicată de barbarĭ ca monument pentru șefiĭ lor morțĭ. (În România se văd și azĭ multe gorgane). V. popină.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

gorgán s. n., pl. gorgáne

gorgán s. n., pl. gorgáne


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

gorgán (gorgáne), s. n.1. Movilă înălțată deasupra unui mormînt străvechi. – 2. Movilă. Cuvînt oriental, provenind din per. gorkhânah „monument funerar” (Miklosich, Fremdw., 103), intrat în rom. prin tc. kurgan (Șeineanu, II, 191; Iordan, BF, I, 130; Bogrea, Dacor., III, 460), sau prin sl. (rus. korgan, Hasdeu, Cuv. din Bătrîni, I, 282; DAR, cf. rut., pol. kurhan).


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

gorgán, gorgáne, s.n. (reg.) 1. movilă mare (în câmpia Dunării). 2. groapă.

gorgán, -ă, adj., s.n. – 1. (adj.) Boțit, crescut, dâmbos: „Mămăligă gorgană” (Papahagi, 1925; Ieud). 2. (s.n.) Movilă. 3. Groapă. ♦ (top.) Gorgana, teren accidentat în loc. Dealul Mare; Gorgana Pițului, fânațe în Vima Mică; Gorgan, groapă, teren cu ponoară în Vima Mare; Gorgănile, loc gropos în Vima Mare (Vișovan, 2008). ♦ (onom.) Gorgan, nume de familie (152 de persoane cu acest nume, în Maramureș, în 2007). ♦ Atestat sec. XVI (Mihăilă, 1974). – Din rus. kurgan < pers. kur hane „locuință funebră” (Scriban, Hasdeu, DA, DEX, MDA).

gorgán, -ă, adj. – Boțit, crescut, dâmbos: „Mămăligă gorgană” (Papahagi 1925; Ieud). – Din gorgan „movilă” (< rus. kurgan, cf. ucr. kurhan).


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

GORGÁN (< rus.) s. n. (GEOMORF.) Movilă antropogenă. ♦ Denumire dată movilelor funerare (tumuli sau kurgane), precum și ridicăturilor (măguri) de pământ în care a fost descoperite vestigii de așezări datând din preistorie.

GORGᾹN, oraș în N Iranului; 139,4 mii loc. (1986). Legat printr-o c. f. cu portul Bandar-e Torkeman la M. Caspică. Prelucr. tutunului, orezului, măslinelor și bumbacului. Meșteșuguri (covoare). Până în 1930 s-a numit Asterābad.

Gorga, -n v. Gheorghie III 3, 6.

Intrare: gorgan
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • gorgan
  • gorganul
  • gorganu‑
plural
  • gorgane
  • gorganele
genitiv-dativ singular
  • gorgan
  • gorganului
plural
  • gorgane
  • gorganelor
vocativ singular
plural
substantiv neutru (N1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • curgan
  • curganul
  • curganu‑
plural
  • curgane
  • curganele
genitiv-dativ singular
  • curgan
  • curganului
plural
  • curgane
  • curganelor
vocativ singular
plural
Intrare: Gorgan
Gorgan nume propriu
nume propriu (I3)
  • Gorgan
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

gorgan curgan

  • 1. Ridicătură de pământ în formă de căpiță.
    surse: DLRLC sinonime: movilă un exemplu
    exemple
    • Conacul Hagiu... era așezat între salcîmi rari, bătrîni, pe un gorgan revărsat, la marginea pustiei de la Dropii. SADOVEANU, M. C. 20.
      surse: DLRLC
    • 1.1. Movilă înălțată deasupra unui mormânt străvechi.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: tumul 2 exemple
      exemple
      • Gropnițele civilizaților coloniști ai Miletului s-au amestecat între gorganele mai vechi ale Sciților. SADOVEANU, O. L. 8.
        surse: DLRLC
      • Deodată mi-au apărut în largul pustiei gorganele străvechi, în care cei dintăi rătăcitori ai acestei lumi izolate și-au astrucat osemintele. SADOVEANU, O. A. II 212.
        surse: DLRLC

etimologie: