-gon¹ [At: DN³ / E: fr -gone] Element secund de compunere savantă cu semnificația „unghi”.

-gon² [At: DN³ / E: fr -gone] Element secund de compunere savantă cu semnificația: 1 Sămânță. 2 Origine.

-GON² Element secund de compunere savantă cu semnificația „sămînță”, „origine”, „naștere”. [< fr. -gone, gr. gone].

-GON¹ Element secund de compunere savantă cu semnificația „unghi”. [< fr. -gone, cf. gr. gonia].

-GON¹ elem. gonio¹-. ()

-GON² elem. gono-. ()

gonio-^[1] [At: DN³ / E: fr gonio-] Element prim de compunere savantă cu semnificația „unghi”. corectat(ă)

gono- [At: DN³ / E: fr gono-] Element prim de compunere savantă cu semnificația: 1 Naștere. 2 Origine. 3 Sămânță.

GONIO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „unghi”. [Pron. -ni-o-. / < fr. gonio-, cf. gr. gonia].

GONO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „naștere”, „origine”, „sămînță”. [< fr. gono-, cf. gr. gonos, gone].

-GONIE elem. gono-.

GONIO¹-, -GON elem. „unghi”. (< fr. gonio-, -gone, cf. gr. gonia)

GON³(O)- elem. „genunchi”. (< fr. gon/o/-, cf. gr. gonys)

GONO-, -GON, -GONIE elem. „sămânță”, „naștere”, „origine”, „generație”. (< fr. gono-, -gone, -gonie, cf. gr. gone, gonos)

GON-, v. GONO-₂. □ ~agră (v. -agră), s. f., acces gutos al genunchiului; ~algie (v. -algie), s. f., durere la nivelul genunchilor; ~artroză (v. -artroză), s. f., degenerație a articulației genunchiului.

-GON₂ „unghi, colț, muchie”. ◊ gr. gonia „unghi” > fr. -gone, germ. -gon, engl. id. > rom. -gon.

-GON₁ „naștere, origine, sămînță, procreație”. ◊ gr. gone, gonos „urmaș, sămînță, procreație” > fr. -gone, engl. id. > rom. -gon.

GONIO- „unghi, colț, muchie; unghiular, angular”. ◊ gr. gonia „unghi” > fr. gonio-, germ. id., it. id., engl. id. > rom. gonio-. □ ~carp (v. -carp), adj., cu fructe muchiate; ~caul (v. -caul), adj., cu tulpină muchiată; ~grafie (v. -grafie), s. f., desenare pe un plan a unghiurilor terestre reduse la orizont, fără a le măsura; ~metrie (v. -metrie₁), s. f., 1. Ramură a geometriei aplicate care se ocupă cu studiul unghiurilor și cu determinarea valorii lor. 2. Tehnica măsurării unghiurilor cu aiutorul goniometrului; ~metru (v. -metru₁), s. n., instrument care servește la măsurarea unghiurilor; ~scopie (v. -scopie), s. f., metodă de examinare biomicroscopică a unghiului iridocornean; ~sperm (v. -sperm), adj., cu semințe muchiate; ~tomie (v. -tomie), s. f., operație practicată în glaucomul congenital, prin care se deschide, sub viziunea directă, canalul Schlemm; ~trih (v. -trih), adj., (despre tulpini) cu muchii păroase.

GONO-₂ „genunchi”. ◊ gr. gonys „genunchi” > fr. gono-, engl. id. > rom. gono-. □ ~campsie (v. -campsie), s. f., anchiloză în flexiunea articulației genunchiului.

GONO-₁ „origine, procreație, germinație, sămînță”. ◊ gr. gone, gonos „sămînță, urmaș, procreație” > fr. gono-, germ. id., engl. id., it. id. > rom. gono-. □ ~blast (v. -blast), s. n., celulă germinală; ~cel (v. -cel₂), s. n., aglomerare și stagnare a spermei în canalele seminifere, care suferă o dilatare; ~cite (v. -cit), s. n. pl., celule reproducătoare primordiale din glandele sexuale esențiale; ~coc (v. -coc), s. m., microb patogen specific, care provoacă blenoragia; ~core (v. -cor), s. n. pl., organisme unisexuate dioice; ~corie (v. -corie₂), s. f., existența într-o populație a două sexe bine individualizate la masculi și la femele, fiecare elaborînd gonade și gameți specifici; sin. gonocorism; ~coriză (v. -coriză), s. f., separație a sexelor; ~for (v. -for), s. n., suport al organelor vegetale de reproducere; ~geneza (v. -geneză), s. f., totalitate a proceselor biologice care duc la formarea și la maturizarea organelor sexuale; ~merie (v. -merie), s. f., organizare distinctă a cromozomilor materni și paterni în stadiul timpuriu al diviziunii oului; ~plasmă (v. -plasmă), s. f., zonă internă a citoplasmei oogonului, specifică peronosporaceelor; ~ree (v. -ree), s. f., blenoragie*; ~sferă (v. -sferă), s. f., zoospor caracteristic chitridialelor; ~spor (v. -spor), s. m., spor rezultat prin diviziune reducțională; ~taxie (v. -taxie), s. f., mișcare a anterozoizilor în direcția organelor reproducătoare femele; ~tecă (v. -tecă), s. f., organ de reproducere al unor graptoloizi, în interiorul căruia se găsește un ax chitinos pe care sînt prinse sicule; ~zoid (v. -zoid), s. m., individ din coloniile de sifonofore, care produce elemente sexuale; ~zom (v. -zom), s. m., cromozom cu rol important în transmiterea sexualității și în determinarea sexului; ~zoospor (v. zoo-, v. -spor), s. m., spor mobil, produs prin meioză.

GON 1. – V., mold., act.; -ea (16 B II 392); sau < Ghione. 2. + -cea, Goncea, 1713 (Sd XV 89); Goncescu (Arh); Goncia, Ioan, olt. (Sd VI 504). 3. + -ciu, Goncia, Jălu, dobr. (RI XI 204); -l (16 B III 363); -l, Rad, țig., 1760 (AO XXII 128).