gologan sm [At: I. IONESCU, M. 358 / V: bo~ / Pl: ~i / E: rs голова] 1 (Iuz) Monedă de aramă (în valoare de 10 bani) Si: (reg) ban² (2). 2 (Pgn) Monedă de mică valoare Si: ban² (1).

GOLOGAN, gologani, s. m. Monedă de mică valoare, (la pl.) bani, parale. Cînd în buzunar zornăia... un gologan de cinci, te ispitea gîndul să ocolești pe la simigerie. PAS, Z. I 139. Primește minunăția în schimbul a cîțiva gologani. ARDELEANU, D. 9. Ne luase la fiecare cîte doi gologani de trei parale și ouă roșii, ca să ne lase sus în clopotniță. CARAGIALE, S. N. 105.

GOLOGAN ~i m. 1) Monedă măruntă cu valoare neînsemnată; para. 2) la pl. fam. Bani în număr nedeterminat; parale. /Orig. nec.

gologan n. ban mărunt. [Poate metateză din gogolan cu sensul de ban rotund (v. gologoț)].

gologán m. (rus. golován, căpățînos, d. golová, vsl. glava, cap, adică „monetă cu un cap pe ĭa”. V. glavă, haldan). Vechĭ. Monetă de aramă de treĭ parale. Azĭ. Monetă de aramă saŭ de nichel: un gologan de 5, de 10 banĭ (pînă la războĭu mondial). – În Mold. nord și galagan (după pron. rus.).

bologan sm vz gologan

bologan s.m. v. gologan.

gologan s. m., pl. gologani

gologan s. m., pl. gologani

gologan s. m., pl. gologani

GOLOGAN s. v. ban.

GOLOGAN s. ban, franc, para, (înv. și pop.) sorocovăț, (pop. și fam.) pitac, sfanț, (reg. și fam.) pițulă, (astăzi fam.) arginți (pl.), (fam.) capital, (arg.) lovele (pl.), mangări (pl.), mardei (pl.), material. (A rămas fără ~i.)

gologan (gologani), s. m. – 1. Monedă de aramă de 10 bani. – 2. Bani. Creație expresivă, bazată pe rădăcina gog-, s. v.; cf. și gogoloi, gogoneț, golomoz. Sensul primar, conform acestei explicații, trebuia să fie cel de „bulgăre” sau bilă; pentru trecerea semantică, cf. fr. bille „bulgăre” și „monedă de aramă”, sp. redondo „monedă”, sp. din Cuba bolo „monedă de argint”. Originea expresivă a fost indicată încă de Bogrea, Dacor., IV, 818; după Cihac, II, 121, urmat de Scriban și cu îndoieli de către DAR, trebuie plecat de la *golovan, din sl. glava „cap”, explicație insuficientă. Der. gologăneț, s. n. (mărunțiș; bănet); gologăni, vb. (a înșela, a escroca, a fura). Din rom. provin mag. din Trans. gologany „monedă de aramă” și bg. gologan (Capidan, Raporturile, 231).

GOLOGAN subst. 1. – țig. (17 B II 184). 2. Gălăgan, Ion (Isp II²). 3. Cu schimb părții finale: Gologuș, E., act. 4. Cu fonet. ucr., Holohan, I. (AO XVI 361).

a întoarce pe cineva de gologani expr. a fura banii cuiva.