gociman sm [At: (a. 1694) IORGA, S. D. I, 281 / V: (înv) greci~, guc~^[1], goțm~, gojm~ / Pl: ~i / E: săs Gottsmann] (Reg) Epitrop. corectat(ă)

GOCIMAN s. m. (Trans. SE) Epitrop. Gociman. TI (gl.). Etimologie: săs. Gottsmann.

gojman sm vz gociman

goțman sm vz gociman

greciman sm vz gociman

guciman¹ sm vz gociman

gociman (-ni), s. m. – Administrator al bunurilor unei biserici. Germ. Gottsmann (DAR). Sec. XVIII, înv. S-a folosit numai în sud-estul Trans., și în vreunele locuri din Munt.

GOCIMAN subst. sau goțman, gojman < germ. Gotsmann, ung. gócsmány (DLR) „epitrop al comunității ortodoxe sătești în Ardeal” (Sd XIII, la Index de lucruri), „ales de obște și ajutat de jurați” (Ard I 197), pe un act din 16 febr. 1805; funcția se zice „goțmănie” (Ard II 97, 271). 1. Gociman b. (Ard II 251); – din Bîrsa (Sd X); – ard., 1771 (Paș). 2. Goșman b. (Dm); -i s., mold. (Sd XXI); Goșmănești s. (Dm). 3. Goțman (L Pl 371). 4. „Uncheaș Gaspar goțman”, din Cîmpulung-Muscel (Sd I-II).