ghiban sm [At: H II, 80 / Pl: ~i / E: bg гибан] 1 (Iht) Pește răpitor de apă dulce, cu partea posterioară de culoare verde-închis, cu multe dungi late, negru-verzi Si: baboi, ghebuș, ghiborț, răspăr, costriș, costruș, ghibănaș (Perca fluviatilis). 2 (Fig; reg) Om căruia îi place să bea și să mănânce bine. 3 (Reg) Om greoi și cam nesimțit. 4 (Bot; reg) Plantă nedefinită mai îndeaproape.

ghibán, V. biban.

biban s.m. 1 (iht.) Pește teleosteean, răpitor, de apă dulce, cu laturile corpului acoperite cu dungi negre transversale, cu carnea albă, gustoasă (Perca fluviatilis); baboi. ◊ Biban-soare = pește teleosteean, răpitor, dăunător pisciculturii, lung de 10-20 cm, verde- albăstrui, originar din America de Nord (Lepomis gibbosus). 2 Fig. (reg.) Om căruia îi place să bea și să mănînce. • pl. -i. /<bg. бибан.

bibán (Munt.) și ghibán (Mold.) m. (bg. biban). Mold. Un fel de pește de rîŭ cu aripile roșiĭ. În Tut. bubuĭoc. V. baboĭ, ghiborț.

ghiban (-ni), s. m. – Pește de apă dulce (Perca fluviatilis). Bg. giban (DAR). Este dublet al lui biban. – Var. ghigorț, ghiborț, s. m. (Acerina cernua, pește de rîu) nu au fost lămurite.

GHIBAN subst., sinonim cu biban (DLR). 1. – fam. (Isp V²); -u s.; -ul, Ion (Sur VII 210-211); 2. Ghibenii (ib.); 3. Ghibănescu Gh. editorul colecțiilor de documente: „Ispisoace și Zapise, Surete și Isvoade” etc. Cf. și Gheban (v. Ghib).