GHEB¹, (1,2) gheburi, s. n., (3) ghebe, s. f. 1. S. n. Cocoașă (la om). 2. S. n. Ridicătură de teren în formă de gheb (1). 3. S. f. (În forma gheabă) Specie de ciuperci comestibile cu piciorul gălbui sau brun, având de jur-împrejur un inel alb, și cu pălăria galbenă-brună (Armillaria mellea). ◊ Gheabă-de-brad = ciupercă comestibilă cu pălăria albă, subțire, cărnoasă și cu piciorul lung și subțire (Lepiota clypeolaria). Gheabă-de-pădure = ciupercă comestibilă cu pălăria roșiatică ori brună, catifelată (Collybia longipes). [Var.: gheabă s. f.] – Probabil lat. *glibbus (formă metatezată a lui *gibb(u)lus < gibbus).

gheb² sn vz ghebă

gheb¹ sn [At: CANTEMIR, IST. 89 / V: (1) gheabă sf (Pl: ghebi) / Pl: ~e, (1) ~uri / E: pbl ml *glibbus] 1 Cocoașă Cf bold². 2 Ridicătură de teren în formă de gheb (1). 3 (Lpl) Specie de ciuperci comestibile cu piciorul gălbui sau brun, având de jur-împrejur un inel și cu pălăria galben-brună (Armillaria mellea). 4 (Bot; reg; îc) Gheabă-de-brad Ciupercă comestibilă cu pălăria albă, subțire și cu piciorul lung și subțire (Lepiota clypeolaria). 5 (Bot; reg; îc) Gheabă-de-pădure Ciupercă comestibilă cu pălăria roșiatică sau brună, catifelată (Collybia longipes).

GHEB¹, (1, 2) gheburi, (3) ghebe, s. n. 1. Cocoașă (la om). 2. Ridicătură de teren în formă de gheb (1). 3. (La pl.) Specie de ciuperci comestibile cu piciorul gălbui sau brun, având de jur-împrejur un inel alb, și cu pălăria galbenă-brună (Armillaria mellea). ◊ Ghebe de brad = ciupercă comestibilă cu pălăria albă, subțire, cărnoasă și cu piciorul lung și subțire (Lepiota clypeolaria). Ghebe de pădure = ciupercă comestibilă cu pălăria roșiatică ori brună, catifelată (Collybia longipes). – Probabil lat. *glibbus (formă metatezată a lui *gibb(u)lus < gibbus).

GHEB, gheburi, s. n. 1. (Mold.) Cocoașă (la om). Cît l-a durut suferința aceasta, se putea vedea din ghebul care-i ieșise în spate și din perii albi, crescuți fără vreme. DUNĂREANU, CH. 9. 2. Fig. Înălțime, ridicătură. Iruga Sălanelor trece printre gheburi moi de ierburi amestecate cu apă mocirloasă. SADOVEANU, V. F. 100. Mă oprii la o răspîntie, pe un gheb al muntelui. HOGAȘ, M. N. 76.

GHEB ~uri n. 1) (la oameni) Proeminență patologică pe spate care deformează trunchiul; cocoașă; cifoză; gibozitate. 2) Ridicătură de teren; dâmb. /<lat. glibbus

GHEB s. n. (Mold .) Cocoașă. Cu mult mai grozavă iaste o răutate între obiceaiuri decît patru gheburi a avea în dos. NCCD, 319: c.1'. CANTEMIR, IST.a Variante: ghib (CANTEMIR, IST.). Etimologie: lat. *glĭbbus. Vezi și ghebos.

gheb n. Mold. 1. cocoașă: și firul de se rupe, un altul iute scoate [păiajinul] din ghebul său hidos (NAUM); 2. fig. înălțime, ridicătură: gheburile Paringului. [Ung. GÖB].

gheb și (vechĭ) ghib n., pl. urĭ (poate var. din ghem. Ung. göb, gheb, poate veni d. rom. Din lat. gĭbbus, gheb, s’ar fi făcut rom. geb. V. gîb). Est. Unflătură în spinare produsă de diformarea șiriĭ spinăriĭ din vre-o căzătură în copilărie saŭ de bătrîneță. Unflăturile naturale din spinarea cămileĭ. – În vest cocoașă.

GHEABĂ s. f. v. gheb¹.

cebă sf vz ghebă

chebă sf vz ghebă

chebe sf vz ghebă

gheabă sf vz gheb

ghebă sf [At: H VII, 477 / V: ~egă, chebă, chebe, chebi, cheburi, gheb sn (reg) tebi / E: tc kebe] Haină bărbătească lungă, în formă de manta făcută de obicei din pâslă sau postav, adesea cusută și înflorată cu găitane de altă culoare, pe care țăranii o poartă ca un fel de palton Cf sarică, suman, zeche, șubă, dulamă, guibea, bobou, zăbun.

ghegă¹ sf vz ghebă

CHEB s. n. v. ghebă.

CHEBĂ s. f. v. ghebă.

GHEBĂ, ghebe, s. f. (Regional) Manta țărănească lungă (de șiac, pîslă sau aba), împodobită, de obicei, cu găitane; zeghe, dulamă. Catane spătărești, îmbrăcate: cu mintene, poturi (nădragi) și ghebe scurte. FILIMON, C. 311. Gheba-n spate-și-arunca. TEODORESCU, P. P. 688. – Variante: chebă, (Mold.) ghebea, ghebele (ALECSANDRI, P. P. 87), s. f., cheb, cheburi (CREANGĂ, A. 161), s. n.

GHEBĂ ~e f. înv. Manta lungă, confecționată din aba sau din șiac, purtată la țară. /<turc. kebe

GHEBE f. pl. Specie de ciuperci comestibile, având picior gălbui sau brun cu un inel alb împrejur și pălărie galbenă-brună, care crește pe tulpina arborilor, provocând putrezirea lemnului. ~ de brad ciupercă comestibilă, având picior lung, subțire și pălărie albă, cărnoasă. ~ de pădure ciupercă comestibilă cu pălărie de culoare roșiatică sau brună, catifelată. /Din gheb

chebe f. haină de pâslă înflorată cu găitane, purtată înainte de haiduci, iar în timpul din urmă de țăranii ardeleni și mâi ales de surugii (la aceștia cu figuri pe tot câmpul hainei): cu chebe roșii pe spate POP. Azi chebea e aproape dispărută. [Turc. KEBÈ, pâslă groasă, de unde și forma muntenească ghebă].

ghebă f. V. chebe: panduri cu ghebe și cu poturi POP.

ghebe f. pl. ciuperci comestibile cari, fiind parazite, sunt stricăcioase arborilor (Amilaria mellea). [Origină necunoscută].

chébe (est) și ghebă (vest) f. (turc. kebe, kaba, pîslă, manta de pîslă; bg. kebe, ung. guba. V. cabană 1). Manta țărănească de șiac blănită (orĭ și neblănită) ornată de ordinar cu găitane. V. boboŭ și zeghe.

gheábă (saŭ ghebă?) f., pl. e (bg. gyba, cĭupercă, burete; sîrb. gúba, rus. gubá, vsl. gomba). Vest. Est. Numele maĭ multor cĭupercĭ bune de mîncat (lepióta clipeolária saŭ agáricus clipeolarius, collýbia [saŭ agáricus] lóngipes și armillária méllea saŭ agáricus mélleus), numite în nord și opinticĭ. V. dreahlă.

ghébă f., pl. e (turc. kaba și kebe, ung. guba). V. chebe.

ghébe f., pl. V. gheabă.

gheb (cocoașă) s. n., pl. gheburi

gheb (cocoașă) s. n., pl. gheburi

gheb (cocoașă) s. n., pl. gheburi

gheabă (ciupercă) s. f., g.-d. art. ghebei; pl. ghebe

ghebă (manta) s. f., g.-d. art. ghebei; pl. ghebe

!gheabă (ciupercă) s. f., g.-d. art. ghebei; pl. ghebe

ghebă (manta) s. f., g.-d. art. ghebei; pl. ghebe

ghebă (manta) s. f., g.-d. art. ghebei; pl. ghebe

ghebe (ciuperci) s. f. pl.

ghebă

ghebă.

GHEB s. v. cifoză, cocoașă, gibozitate.

gheb s. v. CIFOZĂ. COCOAȘĂ. GIBOZITATE.

GHEBĂ s. v. zeghe.

GHEBE s. pl. (BOT.; Armillaria mellea) (reg.) opintici (pl.), popinci (pl.).

ghebă s. v. ZEGHE.

GHEBE s. pl. (BOT.; Armillaria mellea) (reg.) opintici (pl.), popinci (pl.).

gheb (-buri), s. n. – 1. Cocoașă. – 2. Specie de ciuperci comestibile (Agaricus melleus). – Var. ghib, gheabă. Lat. *glibba, probabil în loc de *gibbla < *gibbula, cuvînt folosit de Vegecio (Battisti, III, 1837; cf. Pușcariu 708; DAR; REW 3754); cf. cat. gep, sp. giba, chepa, port. geba. Der. din sl. gǫba „burete”, cf. bg. găba „ciupercă” (Cihac, II, 502; Conev 42), nu este posibilă din punct de vedere fonetic. Graur, BL, V, 62, pune sub semnul întrebării der. din lat., fără motive suficiente. – Der. ghebos, adj. (cocoșat); gheboși (var. (în)gheboșa), vb. (a cocoșa; a îndoi, a încovoia); înghebeji, vb. (Olt., a goni, a hăitui). – Din rom. provine mag. göb „cocoașă” (Edelspacher 13; Candrea, Elemente, 408).

ghebă (ghebe), s. f. – Manta țărănească de postav. – Var. cheb(e). Tc. kebe (Șeineanu, II, 102). Pare dublet de la gubă.

gheb, ghebe, s.n. – 1. (bot.) Specie de ciuperci comestibile (Armilariella mellea). 2. Cocoașă. – Probabil lat. *glibbus (formă metatizată a lui *glibb(u)lus < gibbus) (DEX, MDA). Cuv. rom. > magh. göb „cocoașă” (Edelspacher, Candrea, cf. DER).

gheb, ghebe, s.n. – Specie de ciuperci comestibile (Armilariella mellea). – Probabil din lat. *glibbus (DEX).

chebe s.n.^[1] (reg., înv.) haină de pâslă înflorată cu găitane, purtată de haiduci, de țăranii ardeleni și apoi de surugii.

GHEB, subst. „cocoașă”; cf. ghebă „manta” și ghebe „bureți”. 1. Gheba b. (Vra). 2. Gheb/an, M. (Sd XI 63); – I. (D Buc); -ani, -ari ss.; -ănești s. (Hur; Sd XXII); Gheb/oaia, -oiasa, -oeni ss.

a avea clonțar la ghebă expr. (intl. – d. o casă) a avea câine de pază