gel sn [At: LTR / Pl: ~uri / E: fr gel] (Chm) Substanță coloidală cu consistență vâscoasă și însușiri specifice deopotrivă lichidelor și solidelor.

GEL s. n. Nume dat în chimie corpurilor care prezintă consistență de piftie.

GEL s.n. Substanță coloidală cu o structură asemănătoare cu piftia. [< fr. gel, cf. it. gelo, lat. gelum].

GEL s. n. substanță coloidală cu aspect gelatinos. (< fr. gel)

GEL ~uri n. chim. Substanță cu consistență vâscoasă, având proprietăți caracteristice lichidelor și solidelor. /<fr. gel

gel s. n., pl. geluri

gel s. n., pl. geluri

gel s. n., pl. geluri

GEL s. (CHIM.) 1. (pop.) piftie. 2. gel de silice = silicagel.

GEL s. (CHIM.) 1. (pop.) piftie. 2. gel de silice = silicagel.

GELU (sec. 9-10), voievod român. Conducător al formațiunii care cuprindea regiunea dintre Porțile Meseșului și Izvoarele Someșurilor, cu centrul în apropierea Clujului. Potrivit cronicii lui Anonymus, G. a fost înfrânt și ucis la începutul sec. 10 de ungurii conduși de Tutuham.