GRANGUR, granguri, s. m. 1. Pasăre cântătoare migratoare, cu penele galbene-aurii pe corp și negre pe aripi și pe coadă (la bărbătuș) ori de culoare verzuie pe corp, cu pântecele alb și aripile sure (la femelă) (Oriolus oriolus). 2. (Peior.) Persoană care ocupă o poziție socială sau politică înaltă; ștab. [Var.: (pop.) gangur, grangor, grangure s. m.] – Lat. galgulus (= galbulus).

GUNGUNI vb. IV v. gânguri.

GUNGURI vb. IV v. gânguri.

gang sn [At: CARAGIALE, S. N. 64 / Pl: ~uri / E: ger Gang] 1 Loc de trecere pe sub boltitura unei case ori pe sub o construcție. 2 Culoar. 3 (Spc; la mine) Galerie subterană.

gangor sm vz grangur

gangoră sf vz grangur

gangur sm vz grangur

gangura v vz gânguri

gângura v vz gânguri

gânguri [At: CREANGĂ, A. 35 / V: ~ra, gongăi, gongăni, gongoni, gonguri, gungăni, gunguni, gungura, gun~ / Pzi: ~resc / E: fo] 1-2 vti (D. copiii mici) A scoate sunete disparate, nearticulate în vorbire. 3 vi (D. porumbei și turturele) A scoate sunetele caracteristice speciei.

glangur sm vz grangur

gongăi vi vz gânguri

gongăni vi vz gânguri

gongoni v vz gânguri

gonguri v vz gânguri

grangor sm vz grangur

grangur sm [At: CANTEMIR, IST. 179 / V: gan~, ~e, ~gor, grean~, gla~^[1] / Pl: ~i / E: ml galgulus] 1 Pasăre cântătoare migratoare, cu penele galben-aurii pe corp, pe aripi și pe coadă (la bărbătuș) sau verzui pe corp, cu pântecele alb și aripile gri la femelă Si: (reg) ciuflor, domnișor, pișcă-n-flori, zamfiră (Oriolus oriolus). 2 (Prt) Persoană care ocupă o poziție socială sau politică înaltă Si: (pfm) ștab. corectat(ă)

grangure sm vz grangur

grangurean sm vz grangur corectat(ă)

greangur sm vz grangur

gungăni¹ v vz gânguri

gunguni¹ v vz gânguri

gungura¹ v vz gânguri

gunguri¹ v vz gânguri

GRANGUR, granguri, s. m. 1. Pasăre cântătoare migratoare, cu penele galbene-aurii pe corp și negre pe aripi și pe coadă (la bărbătuș) ori de culoare verzuie pe corp, cu pântecele alb și aripile sure (la femelă) (Oriolus oriolus). 2. (Peior.) Persoană care ocupă o poziție socială sau politică înaltă (în rândurile clasei dominante); ștab. [Var.: (pop.) gangur, grangor, grangure s. m.] – Lat. galgulus (=galbulus).

GUNGUNI vb. IV. v. gânguri.

GUNGURI vb. IV. v. gânguri.

GANG, ganguri, s. n. Loc de trecere la nivelul pămîntului pe sub o casă, un turn sau altă construcție. V. boltă. Trecînd pe sub gang [boierii] intrară în odăile palatului. SADOVEANU, O. VII 109. El intră cu pasul împleticit în gangul hanului. GHEREA, ST. CR. II 139. Începuse o ploaie măruntă... Intrară subt un gang. VLAHUȚĂ, O. A. 136. La mijlocul păretelui din fața casei se afla poarta cu gang boltit, pe dasupra căria se înălța un turn pătrat. ODOBESCU, S. I 125. ♦ Coridor. Deschise ușa repede și gangurile sunară prelung. ANGHEL-IOSIF, C. L. 16. Cînd vro ușă se trîntește Undeva, pe-un gang, departe, Furios răsună golul Dintr-o sală-ntr-altă sală. COȘBUC, P. II 98. În partea de dincolo de gang sînt: o cameră pentru împărțitorii de scrisori și pentru biroul inspectorului. I. IONESCU, M. 755. ♦ Galerie subterană. Nevasta vechilului veghea asupra lor... înfiptă în pragul pivniței uriașe, adînci, cu multe ganguri zidite în rărunchii dealului. DUMITRIU, N. 234.

GĂNGURI vb. IV v. gînguri.

GÎNGURI, gînguresc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre copiii mici care încearcă să vorbească) A scoate sunete abia articulate. Un băiețel de doi ani se juca gîngurind vesel cu un pisoi bălțat, la picioarele patului, jos, pe pardoseala de lut umed. REBREANU, R. II 65. Pe urmă vin copiii... și cîtă mulțumire, cît farmec să auzi gîngurind în jurul tău. PĂUN-PINCIO, P. 95. ◊ (Prin metonimie) Cînd îți gîngurește glasul Vorbe să frămînte, Harfă nu-i, nici glas de înger Mai frumos să cînte. COȘBUC, P. II 270. ◊ Fig. Pîrîul Vodislavei, copil nepăsător, gîngurea povestea lui de munte. GALACTION, O. I 287. 2. (Despre porumbei și turturele) A scoate sunete caracteristice. Gînguri un porumbel sălbatic de pe o creangă. GALACTION, O. I 253. – Variante: gănguri (CREANGĂ, A. 35), gonguri (ISPIRESCU, la TDRG), gunguni (ODOBESCU, S, III 35), gunguri vb. IV, gungura (La TDRG) vb. I.

GONGURI vb. IV v. gînguri.

GRANGUR, granguri, s. m. 1. Pasăre cîntătoare, migratoare, din ordinul păsărelelor, cu penele galbene, afară de aripi și de mijlocul cozii, care sînt negre (Oriolus galbula). Un grangur sta nemișcat pe o ramură de fag întinsă spre soare; îi sticleau penele ca gălbănușul oului. SADOVEANU, O. III 355. Un grangur de aur cîntînd m-a-ndemnat S-adorm între frunze de plopi și răchită. MACEDONSKI, O. I 99. 2. (Ironic) Nume dat reprezentanților cu vază ai clasei exploatatoare și jandarmilor. V. curcan. L-a dus la oraș jandarmul pe văru-meu Pantilie. L-au sucit, l-au răsucit, nimic n-au putut stoarce din el grangurii. STANCU, D. 39. – Variante: grangure, gangur (CAMILAR, TEM. 298, SADOVEANU, D. P. 94), grangor (ODOBESCU, S. III 87) s. m.

GUNGUNI vb. IV v. gînguri.

GUNGURA vb. I v. gînguri.

GUNGURI vb. IV v. gînguri.

GANG s.n. (Rar) Bandă organizată de răufăcători; gașcă. [< americ. gang – echipă].

GANG¹ s. n. pasaj de trecere între două clădiri; coridor, galerie. (< germ. Gang)

GANG² s. n. bandă organizată de răufăcători; gașcă. (< engl., fr. gang)

gang s. n. (americanism) Bandă de răufăcători ◊ „Tot ea a fost amantă de șef de gang (Robinson din «Kid Galhad»), dar și fată de milionar.” R.lit. 23 XI 78 p. 17. ◊ „Gang al crimei organizate” R.l. 22 I 85 p. 6; v. și R.lit. 1 XI 79 p. 17; v. și crack, N’drangheta (din engl. americ. gang; cf. fr. gang; DMN 1964, CO; D. Am.; DN3)

GANG ~uri n. 1) Loc de trecere la nivelul terenului între clădiri sau pe sub bolta unei case cu mai multe etaje. 2) Încăpere lungă și îngustă într-o clădire de-a lungul unei serii de camere care servește ca loc de trecere și de legătură între camere; coridor; culoar. /<germ. Gang

A GÂNGURI ~esc intranz. 1) (despre copii mici) A încerca să vorbească, scoțând sunete puțin articulate. 2) (despre porumbei și turturele) A scoate sunete prelungi și repetate caracteristice speciei; a ugui; a gurlui. /Onomat.

GRANGUR ~i m. 1) Pasăre migratoare, cântătoare, cu penaj galben și negru la mascul și verde împestrițat cu alb la femelă (care trăiește în păduri și livezi). 2) fig. peior. Persoană care ocupă o poziție socială sau politică înaltă. /<lat. galgulus

gang n. coridor, galerie. [Nemț. GANG].

gang n. substanță străină ce acopere un mineraiu metalic (= fr. gangue).

gangur (grangur) m. pasăre cântăreață galbenă și mare cât mierla (Oriolus galbula): ganguri de aur ce au cuiburi de mătase AL. [Lat. GALGULUS; forma munteană grangur e analogică (cf. graur)].

gângurì v. 1. a gângăvì, de copiii cei mici: mă alintam la sânu-i gângurind CR.; fig. cartea unde odată am gângurit CR.; 2. a curge încet: apa gângurește. [Onomatopee]. V. gungurì.

gongănì v. 1. a găngăni; 2. a gunguri. [Onomatopee].

grangur m. V. gangur.

gungurì v. se zice de vocea pruncului când începe a îngăna vorbe, cum și de porumbei. [Onomatopee: gu gu].

*gang n., pl. urĭ (germ. gang, coridor, d. gehen, a merge). Coridor pe supt etaj, dar nu pe supt pămînt, și care servește ca intrare principală.

gángur m. (lat. gálgulus, din gálbulus, adică „gălbior”). Est. Grangure, o pasăre din neamu merleĭ, galbenă, cu vîrfurile aripilor negre și care face un cuĭb spînzurat și lucrat cu mare artă. V. aușel.

gîngurésc, V. gunguresc.

gîngurésc și -réz, V. gunguresc.

grángure m. (d. gangur). Vest. Gangur. Fig. Fam. Persoană importantă.

gungunésc și gungurésc v. intr. (imit. înrudit cu gînganie și a gîgîi). Se zice despre vocea copiilor în ainte de a putea vorbi și despre vocea porumbilor și turturelelor. – Și gînguresc, gîngurez și uguĭesc.

gang s. n., pl. ganguri

gânguri (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. gânguresc, 3 sg. gângurește, imperf. 1 gânguream; conj. prez. 1 sg. să gânguresc, 3 să gângurească

grangur s. m., pl. granguri

gang s. n., pl. ganguri

gânguri (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. gânguresc, imperf. 3 sg. gângurea; conj. prez. 3 să gângurească

grangur s. m., pl. granguri

gang s. n., pl. ganguri

gânguri vb., ind. prez. 3 pl. gânguresc, imperf. 3 sg. gângurea; conj. prez. 3 sg. și pl. gângurească

grangur s. m., pl. granguri

grangur

grangur.

GANG s. v. coridor.

GÂNGURI vb. 1. (prin Munt.) a șopeltivi, (prin Olt.) a știorlâcăi. (Un copil mic care ~.) 2. a ugui. (Turturelele ~.)

GONGONI vb. v. grunguni, gurlui.

GRANGUR s. (ORNIT.; Oriolus oriolus) (reg.) domnișor, pișcănfloare, zamfiră, mierlă-galbenă, (Olt.) cinflor.

GANG s. coridor, culoar, (înv.) tindă. (Îl poartă printr-un ~ lung.)

GÎNGURI vb. 1. (prin Munt.) a șopeltivi, (prin Olt.) a știorlîcăi. (Un copil mic care ~.) 2. a ugui. (Turturelele ~.)

gongoni vb. v. GRUNGUNI. GURLUI.

GRANGUR s. (ORNIT.; Oriolus oriolus) (reg.) domnișor, pișcănfloare, zamfiră, mierlă-galbenă, (Olt.) cinflor.

gang (ganguri), s. n. – Coridor, culoar, loc de trecere. germ. Gang. Sec. XVIII.

grangur (granguri), s. m. – 1. Pasăre cîntătoare cu penele galbene (Oriolus galbula). – 2. Ștab, om puternic. – Mr. galgur „galben verzui”. Lat. galgŭlus (Pușcariu 725; Candrea-Dens., 748; REW 3647; DAR; Rosetti, I, 167), cf. sp. gálgulo. Pentru sensul 2, cf. celălalt nume al păsării, domnișor.

GANG (< germ.) s. n. 1. Loc de trecere, la nivelul terenului, pe sub o construcție. 2. Coridor, galerie, culoar. ◊ Pictură de g. = pictură de calitate îndoielnică, realizată de diletanți în scop comercial, expusă odinioară în ganguri. 3. Viteză remanentă a unei nave după stoparea mașinilor.

grangur, granguri s. m. (peior.) 1. v. grande. 2. (intl.) polițist cu o funcție importantă.