GERÁNIU s. m. (În sintagma) Ulei de geraniu = ulei eteric cu miros de trandafir obținut din unele specii de plante și utilizat în parfumerie. [Var.: geránium s. n.] – Din fr. géránium.

geraniu sn vz geranium

GERÁNIU s. n. V. geranium.

GERÁNIU s.m. Plantă sălbatică sau cultivată, cu flori ornamentale; mușcată. V. pelargonie. ◊ Ulei de geraniu = ulei eteric cu miros de trandafir, folosit în parfumerie și în cosmetică. [Pron. -niu. / < fr. géranium, cf. gr. geranion].

GERÁNIU s. m. plantă sălbatică sau cultivată, cu flori ornamentale. ♦ ulei de ~ = ulei eteric cu miros de trandafir, folosit în parfumerie și cosmetică. (< fr. géranium, gr. geranion)

*gerániŭ m. (lat. geranium, vgr. geránion, d. geranós, cocor). Bot. Priboĭ.

GERÁNIUM s. n. v. geraniu.

geranium sns [At: LTR / P: ~ni-um / V: geraniu / E: fr géranium] (Îs) Ulei de ~ Ulei eteric cu miros de trandafir obținut din unele specii de plante.

BRIBÓI, briboi, s. m. (Reg.) Plantă erbacee cu tulpina păroasă și cu flori purpurii (Geranium silvaticum). – Et. nec.

BUCHÉT, buchete, s. n. 1. Mănunchi de flori aranjate (și legate) împreună. ♦ P. gener. Grup de obiecte de același fel puse împreună; grup de compuneri (literare, muzicale) publicate sau executate laolaltă. 2. Aromă de vin. 3. Mică plantă erbacee cu flori violet-deschis sau albastre-purpurii (Geranium pusillum). – Din fr. bouquet.

CIOC¹ interj. (Adesea repetat) Cuvânt care imită zgomotul produs de lovituri (repetate) într-un obiect sau într-un material dur. – Onomatopee.

CIOC², ciocuri, s. n. 1. Partea anterioară, terminală, lunguiață și cornoasă a capului păsărilor, care înlocuiește sistemul dentar; plisc, clonț. ♦ Cantitatea de lichid sau de hrană care încape o dată în cioc (1). ♦ Fig. Gură a omului. 2. Parte sau prelungire ascuțită a unor obiecte; capăt, vârf (ascuțit). 3. Barbișon, țăcălie. ◊ Expr. (Arg.) A pune ciocuri = a minți sau a deforma realitatea. 4. Compuse: ciocul-berzei = plantă erbacee cu frunzele păroase, adânc crestate și cu flori violete-purpurii (Geranium pratense); ciocul-cucoarei = mică planta erbacee cu tulpina păroasă întinsă pe pământ, cu frunze compuse, flori roșii, roz sau albe și fructe lungi, asemănătoare cu un cioc (Erodium cicutarium); cioc-întors = pasăre călătoare cu penajul alb pătat cu negru, cu ciocul lung, subțire și ușor arcuit în sus, cu picioarele înalte (Recurvirostra avosetta). – Cf. alb. čok, rom. cioc¹.

NĂPRÁSNIC, -Ă, năprasnici, -ce, adj., subst. I. Adj. 1. (Adesea adverbial) Care survine în mod neprevăzut, dintr-o dată; care se petrece fulgerător (și neplăcut); neașteptat, subit. 2. (Adesea adverbial) Care nu poate fi stăpânit; năvalnic, impetuos. ♦ (Despre oameni) Care nu-și poate stăpâni sentimentele, care acționează cu violență; impulsiv, violent; aprig. 3. Care înspăimântă, îngrozește (prin comportare); îngrozitor, cumplit. 4. Care depășește cu mult limitele obișnuite (prin mărime, intensitate); extraordinar, cumplit. ♦ (Substantivat, m.; rar) Om voinic, vlăjgan. II. Subst. 1. S. m. Plantă erbacee din familia compozeelor, cu flori galbene-albe, cu frunze rigide acoperite cu peri moi și cu tulpina dreaptă (Chrysanthemum corymbosum). 2. S. f. Plantă erbacee cu tulpina dreaptă, păroasă, cu frunze palmate și cu flori roșii-roz și miros neplăcut (Geranium robertianum). – Din sl. naprasĭnŭ.

PĂLĂRÍE, pălării, s. f. 1. Obiect folosit pentru acoperirea capului, format dintr-o calotă de pâslă, de paie, de pânză etc. (cu boruri). ◊ Expr. (Fam.) A lovi (sau a plezni) (pe cineva) în pălărie = a spune cuiva o vorbă înțepătoare, a da cuiva o veste neașteptată și neplăcută. 2. P. anal. Partea superioară, în formă de pălărie (1), a unor ciuperci. ♦ Discul fiorii-soarelui, în care sunt înfipte semințele. ♦ Abajur. ♦ Căpăcel de metal de la o lampă cu petrol, cu o deschizătură prin care iese fitilul. 3. Compus: (Bot.) pălăria-șarpelui = ciupercă otrăvitoare cu pălăria (2) roșie cu pete albe (Amanita muscaria): pălăria-cucului = plantă erbacee din familia geraniaceelor, cu flori roșii-brune sau violet-închis, folosită ca plantă medicinală (Geranium phaneum). 4. (Geol.; în sintagma) Pălărie de fier = zonă superficială oxidată a unui zăcământ metalifer. – Et. nec.

PRIBOͲ, priboiesc, vb. IV. Tranz. A găuri sau a lărgi o gaură cu priboiul¹ (1). – Din priboi¹.

PRIBÓI¹, priboaie, s. n. 1. Unealtă de oțel în formă de bară, cu un capăt conic, care servește, de obicei, la perforarea sau la lărgirea găurilor materialelor metalice; dorn. 2. Băț lung, terminat la unul dintre capete cu un fel de măciulie, cu care se bat icrele pentru a le curăța de pielițe. 3. Plantă erbacee cu frunze plăcut mirositoare și cu flori roșii sau albe (Géranium macrorrhizum). 4. (Reg.) Numele unui dans popular; melodie după care se execută acest dans. – Din scr. priboj.

GERÁNIUM s. n. (în sintagma) Ulei de geranium = ulei eteric cu miros de trandafir obținut din unele specii de plante. [Pr.: -ni-um. – Var.: gerániu s. n.] – Din fr. géranium.

BUCHÉT s.n. 1. Mănunchi, legătură de flori. 2. Grup de arbori de aceeași specie în cadrul unui arboret; boschet. 3. Aromă specifică a unor vinuri vechi, selecționate. 4. (Mar.) Ansamblu format din două-trei macarale, servind pentru manevrele curente ale velelor. [< fr. bouquet].

BUCHÉT s. n. 1. mănunchi de flori aranjate și legate împreună. ♦ (p. ext.) grup de obiecte de același fel puse împreună; grup de compuneri (literare, muzicale) luate împreună. 2. grup de arbori de aceeași specie în cadrul unui arboret. 3. aromă specifică a unor băuturi și preparate din fructe și legume. 4. ansamblu din două-trei macarale pentru manevrele curente ale velelor. (<fr. bouquet)

BUCHÉT ~e n. 1) Grup de plante (flori, frunze etc.) tăiate și aranjate în mănunchi cu cozile într-o direcție. 2) Totalitate de obiecte omogene, unite împreună într-un ansamblu. 3) Aromă specifică a unor vinuri, coniacuri, lichioruri de calitate superioară. /<fr. bouquet