GĂÍNĂ, găini, s. f. Specie de pasăre domestică, crescută pentru carne și ouă (Gallus domestica); pasăre care face parte din această specie; p. restr. femela cocoșului. ◊ Expr. A se culca (odată) cu găinile = a se culca foarte devreme. Cântă găina în casă, se zice când într-o căsnicie cuvântul hotărâtor îl are femeia. ♦ Compuse: găină-sălbatică (sau -de-munte) = femela cocoșului-de-munte; (Entom.) găina-lui-Dumnezeu = buburuză. – Lat. gallina.

găină sf [At: TETRAEV. (1574), 241 / V: (reg) ghi~ / P: gă-i~ / Pl: ~ni / E: lat gallina] 1 Specie de pasăre domestică, crescută pentru carne și ouă (Gallus domestica). 2 Pasăre care face parte din specia găinilor (1). 3 (Îrc) Femelă a cocoșului. 4 (Îe) A se culca (o dată) cu ~nile A se culca foarte devreme. 5 (Îe) A trăi ca ~na la moară A trăi în belșug. 6 (Îe) A-i cânta ~na în casă A fi sub papucul femeii. 7 (Îe) A fi ca ~na cu ou A nu-și găsi locul. 8 (Îe) A sta (sau a umbla) ca o ~ plouată A fi trist, descurajat, abătut. 9 (Îe) A mânca numai picioare de ~ A fi mincinos și flencar. 10 (Îe) A avea orbul ~nii A nu vedea bine. 11 (Îcs) De-a ~a furată Nume al unui joc de copii. 12 (Îs) ~ arăpoaică sau hărăpească Găină (1) cu fulgi negri, cu picioarele și pielea tuciurie. 13 (Îs) ~ boboșă Găină (1) cu pene multe și mari pe picioare și cu moț. 14 (Îs) ~ conciată (sau moțată) Găină (1) cu moț. 15 (Îs) ~ ciorecată Găină cu pene pe picioare și fără moț. 16 (Îs; med) ~ turcească Specie de găină (1). 17 (Îs, ned) ~ cucuiată Specie de găină (1). 18 (Îs; ned) ~ bolbojată Specie de găină (1). 19 (Îc) ~-sălbatică (sau -de-munte, sau -de-pădure, sau -neagră) Femela cocoșului de munte Si: bibilică. 20 (Îc) ~-de-apă Lișiță. 21 (Ent; îc) ~na-lui-Dumnezeu Buburuză. 22 (Arg) Pălărie. 23 (Ast; pop) Cloșca-cu-Pui.

GĂÍNĂ, găini, s. f. Specie de pasăre domestică, crescută pentru carne și ouă (Gallus domestica); pasăre care face parte din această specie; p. restr. femela cocoșului. ◊ Expr. A se culca (odată) cu găinile = a se culca foarte devreme. Cântă găina în casă, se zice când într-o căsnicie cuvântul hotărâtor îl are femeia. ♦ Compus: găină-sălbatică (sau -de-munte) = femela cocoșului-de-munte. – Lat. gallina.

GĂÍNĂ, găini, s. f. Pasăre domestică de curte din ordinul galinaceelor, care se crește pentru ouă și carne; femela cocoșului. Găinile cotcodăceau în coștireață, vestind gospodarii că se luminează de ziuă. CAMILAR, TEM. 151. Pe strașina casei, găinile căutau chiorîș, cu poftă, spre pătulul așezat în crăcile copacului de lîngă casă. BUJOR, S. 29. Pot să prind șerpele din culcuș, cum ai prinde d-ta un pui de găină din pătul. CREANGĂ, P. 122. Găina care cîntă seara n-are ou dimineața, se zice despre cineva care face gură multă și treabă puțină. Găina bătrînă face zeama bună. ◊ Expr. A se culca (o dată) cu găinile = a se culca foarte devreme. Baba, care se culcase o dată cu găinele, se sculă cu noaptea-n cap. CREANGĂ, P. 6. Se vede că și aici, ca și la Nicorești, el se culca o dată cu găinile. ALECSANDRI, T. I 84. A cînta găina-n casă, se zice cînd în casă poruncește femeia. În casa noastră voi ca să cînte cocoșul, iar nu găina. ISPIRESCU, L. 31. Apucase a cînta găina la casa lui și cucoșul nu mai avea nici o trecere. CREANGĂ, P. 285. A avea orbul găinilor = a nu vedea bine. A umbla ca o găină beată = a umbla împleticindu-se. ◊ Compuse: găină-sălbatică sau găină-de-munte = pasăre sălbatică ceva mai mică decît găina domestică, ale cărei pene seamănă cu ale potîrnichii, avînd pete albe pe aripi și pe coadă.

GĂÍNĂ ~i f. Pasăre domestică de talie medie, cu cioc conic, crescută pentru carne și ouă. * A avea orbul ~ilor a nu vedea bine, deslușit (mai ales seara). De râsul ~ilor de nimic; de batjocură. A se culca o dată cu ~ile a se culca foarte devreme, decuseară. A sta ca o ~ (sau curcă) plouată a) a fi lipsit de curaj; b) a fi indispus. ~-de-apă pasăre de baltă, migratoare, de talie medie, cu penaj negru-cenușiu, având un moț alb între ochi; lișiță. [G.-D. găinii] /<lat. gallina

găină f. pasăre din ordinul galinaceelor: găina bună face până la 160 ouă pe an; fig. găină plouată, fără curaj. [Lat. GALLINA]. V. orb.

găínă f., pl. ĭ (lat. gallina, it. cat. sp. gallina, pv. galina, fr. geline, pg. gallinha). Femela cocoșuluĭ, o pasăre domestică galinacee. Ca o găină, (maĭ des ca o curcă) ploŭată, umilit, rușinat. A te culca cu găinile, a te culca foarte devreme. V. faraon și nadolean.

GĂINÁ², găinez, vb. I. Intranz. (Pop.; despre oameni) A lâncezi; a boli. [Pr.: gă-i-. – Var.: găiní vb. IV] – Din găină.

MOÁRTE, morți, s. f. 1. Încetare a vieții, oprire a tuturor funcțiilor vitale, sfârșitul vieții; răposare; deces. ◊ Loc. adj. Fără (de) moarte = a) veșnic, nemuritor; b) (despre obiecte) foarte durabil, foarte trainic. ◊ De moarte = a) loc. adj. și adv. mortal; b) loc. adj. (în textele bisericești; despre păcate, greșeli) care atrage osânda veșnică; c) loc. adj. și adv. fig. grozav, cumplit, teribil. ◊ Loc. vb. A face moarte de om = a omorî, a ucide. A-și face moarte (singur sau cu mâna lui) = a se sinucide, a se omorî. ◊ Expr. Pe viață și pe moarte = a) din toate puterile, cu înverșunare, punându-și viața în joc; b) pentru totdeauna. (A fi ori a se afla) pe patul de moarte sau pe patul morții = (a fi) în agonie. Între viață și moarte = în agonie, aproape de moarte. Ca de frica morții = înfrigurat, febril. Cu moartea în suflet = extrem de mâhnit, de îndurerat; disperat, deznădăjduit. A se da de ceasul morții = a depune eforturi disperate; a se frământa, a se neliniști extrem de mult. A da moartea în ceva = a muri în număr foarte mare. A azvârli (sau a băga) moartea-n țigani = a) a învinui pe nedrept pe cineva, a da vina pe alții; b) a lansa o idee, un proiect fără finalitate, care provoacă doar confuzie, derută. A da mâna cu moartea sau a vedea moartea cu ochii = a trece printr-o mare primejdie. (A fi) uitat de moarte = (a fi) foarte bătrân. A nu avea (sau a nu cunoaște) moarte = (despre obiecte) a fi foarte durabil. ♦ (Jur.) Moarte declarată = situație juridică creată unei persoane dispărute în împrejurări care fac să se prezume moartea sa fizică. Moarte fizică = moarte constatată prin act de deces. ♦ Fig. Dispariție, pieire. 2. Omor, ucidere; crimă, asasinat; p. ext. măcel, masacru. ◊ Expr. (Fam.) Moarte de om = mare înghesuială, îmbulzeală. ♦ Pedeapsă capitală; execuție. ◊ Expr. La moarte! formulă cu care se cerea pedeapsa capitală pentru un vinovat. 3. (Înv. și pop.) Mortalitate provocată de un flagel; p. ext. molimă, epidemie. 4. Ceea ce pricinuiește sau se crede că pricinuiește moarte (1). ◊ Expr. Moartea mea (sau ta, lui etc.) e... sau e moartea mea (ori ta, lui etc.), se spune pentru a arăta că un anumit lucru place cuiva în mod deosebit. 5. Compuse: moartea-puricelui = plantă erbacee din familia compozitelor, cu tulpină dreaptă, ramificată, păroasă, cu flori gălbui, dispuse în capitule (Inula conya); (Med. vet.; reg.) moartea-găinilor = cobe. – Lat. mors, -tis.

ÚNGHIE, unghii, s. f. 1. Lamă cornoasă care crește pe partea de deasupra a ultimei falange a degetelor de la mâini și de la picioare, la om. ◊ Expr. A reteza (sau a tăia) cuiva din unghii = a înfrâna obrăznicia cuiva; a pune la punct pe cineva. A pune (cuiva) unghia în gât = a constrânge pe cineva, să răspundă urgent unei obligații. A-și pune unghia în gât = a face orice pentru atingerea unui scop. A-și arăta unghiile = a deveni agresiv. ♦ Substanță cornoasă formată la vârfurile degetelor de la picioarele animalelor și păsărilor; p. ext. gheară. 2. Compuse: unghia-găii sau unghia-găinii = plantă erbacee din familia leguminoaselor, cu tulpina întinsă pe pământ, cu flori galbene-verzui, dispuse în ciorchini (Astragalus glycyphyllos); unghia-păsării = plantă erbacee cu flori albastre și cu petala inferioară prelungită în formă de pinten, pătată cu galben (Viola declinata). 3. Fiecare dintre cele două instrumente, în formă de pârghie, pentru ridicat și lăsat coșul lesei la pescuit. – Lat. ungla (= ungula).

găina [At: BIBLIA (1688), ap. TDRG / P: gă-i~ / V: ~ni / Pzi: ~nez / E: drr găină] 1 vr (D. păsări) A se găinăța Cf băliga. 2 vi (D. ființe) A lâncezi (ca o găină bolnavă). 3 vr (Îe) A se duce unde s-a ~t cioara-ntâi A se duce departe, de unde să nu se mai întoarcă.

găini v vz găina

moarte sf [At: PSALT. HUR. 66^v/12 / V: (înv; sst) murte / Pl: morți / G-D: morții, (îrg) moartei, (înv) morței, morției / E: ml mors, -tis] 1 Oprire a tuturor funcțiilor vitale și încetare a vieții Si: (îvr) mortăciune (11) Vz deces. 2 (Înv; îls) Fără ~ Nemurire. 3 (Îla) Fără (de) ~ Veșnic. 4 (D. obiecte; îal) Foarte durabil. 5-6 (Îljv) De ~ Mortal. 7 (Rar; îla) De ~ Funerar. 8 (Bis; înv; d. păcate, greșeli; îal) Care atrage osânda veșnică. 9-10 (Îljv) De ~ (Care este) cumplit. 11 (Pop; îlv) A face ~ (de om) sau a-i face cuiva ~ A ucide. 12 (Îvp; îlv) A-și face ~ (singur sau el însuși, cu mâna lui) A se sinucide. 13 (Fig; îal) A face eforturi disperate. 14 (Fig; îal) A se frământa, apăsat de gânduri. 15 (Îlav) Pe viață și (sau ori) pe ~ Din toate puterile, cu înverșunare, punându-și în joc viața. 16 (Îal) Pentru totdeauna. 17 (Îe) A fi (ori a se afla) pe (patul de) ~ sau pe patul morții sau a se lupta cu ~a sau (reg) a trage (a) ~ (sau de ~ sau pe ~), a trăgâna de ~, a (se) chinui de ~, a fi la chinul morții, a fi în gura morții, a da în rostul morții, a~i fi (cuiva) ~a pe ascultate A fi în agonie. 18 (Îlav) Între viață și ~ În agonie. 19 (Îal) Aproape de moarte. 20 (Îlav) Ca de frica morții Înfrigurat. 21 (Îlav) Cu ~a-n suflet Extrem de mâhnit, de îndurerat Si: disperat, deznădăjduit. 22 (Îe) A se da de ceasul morții A depune eforturi disperate. 23 (Îae) A se frământa mult, apăsat de gânduri. 24 (Reg; îe) A da (sau a intra) ~a în cineva A-l cuprinde pe cineva o spaimă îngrozitoare. 25 (Îvp; îe) A arunca (sau a azvârli, a băga) ~a în țigani A învinui pe nedrept pe cineva. 26 (Fam; îe) A da mâna cu ~a sau a vedea ~a cu ochii A trece printr-o mare primejdie. 27 (Îe) A scăpa din gura morții A scăpa dintr-o mare primejdie. 28 (Reg) S-a strâmbat ~a la el Se spune despre cineva care a murit. 29-30 (Îe; îla) (A fi) uitat de ~ (A fi) foarte bătrân. 31 (D. obiecte; îe) A nu avea ~ A fi foarte durabil. 32 (Dep; îe) ~a cu coasa (în mâini) Epitet pentru un om slab. 33 (îe) A fi murit și ~a (în cineva) A fi prăpădit, lipsit de vlagă. 34 (Pop; îe) Nu~i ~a chioară? Se spune când moare cine nu trebuie. 35 (Bis; șîs a doua ~) Pierdere a vieții veșnice. 36 (Fig; rar) Ceea ce urmează după încetarea vieții. 37 (Bis) Împărăție a celor morți. 38 (Fig) Pieire. 39 Moarte (1) considerată ca moment final al existenței individului Si: sfârșit. 40 Moarte (1) considerată în raport cu cauzele care au provocat-o, cu felul cum s-a petrecut. 41 Ucidere. 42 (Șîs ~ de om) Crimă. 43 (Pex) Masacru. 44 (Înv; îlv) A da morții A ucide. 45 (Fam; îe) ~ de om Mare înghesuială, îmbulzeală. 46 (Înv; șîs pedeapsa morții, certarea morții) Pedeapsă capitală Si: execuție. 47 (Îe) La ~ Formulă cu care se cerea pedeapsa capitală pentru un vinovat. 48 (înv; îe) Vinovat morții Pasibil de pedeapsa capitală. 49 (îvr) Mortalitate provocată de un flagel. 50 (Pex) Epidemie. 51 Ceea ce pricinuiește sau se crede că pricinuiește moarte (1). 52 (îe) ~a mea (sau ta, lui etc.) e... sau e ~a mea (ori ta, lui etc.) Se spune pentru a arăta că un anumit lucm place cuiva în mod deosebit. 53 Personificare a morții (1), imaginată ca o bătrână ce poartă o coasă. 54 (Reg) Joc la priveghi, în care cineva personifică moartea (52). 55 (Reg; îc) ~a-găinii sau ~a-calului Adâncitură de după urechi. 56 (Reg; îc) ~a calului (sau ~a-cailor) Tâmplă. 57 (Mdv; îc) ~a-găinilor Cobe. 58 (îae; dep) Epitet pentru un om sau un animal, în special pentm un cal slab, jigărit. 59 (Bot; reg; îc) ~a-porcilor Zârnă (Solanum nigrum). 60 (Reg; îc) -a-puricelui Plantă erbacee din familia compozeelor, cu tulpină dreaptă, ramificată, cu frunze păroase, cu flori gălbui, dispuse în capitule (Inula conyza). 61 (Bot; reg; îc) ~a-stelnițelor Păducherniță (Lepidium ruderale).

ÚNGHIE, unghii, s. f. 1. Lamă cornoasă care crește pe partea de deasupra a ultimei falange a degetelor de la mâini și de la picioare, la om. ♦ Expr. A reteza (sau a tăia) cuiva din unghii = a înfrâna obrăznicia cuiva; a pune la punct pe cineva. A pune (cuiva) unghia în gât = a constrânge pe cineva să răspundă urgent unei obligații. A-și pune unghia în gât = a face orice pentru atingerea unui scop. A-și arăta unghiile a deveni agresiv. ♦ Substanță cornoasă formată la vârfurile degetelor de la picioarele animalelor și păsărilor; p. ext. gheară. 2. Compuse: unghia-găii sau unghia-găinii = plantă erbacee din familia leguminoaselor, cu tulpina întinsă pe pământ, cu flori galbene-verzui, dispuse în ciorchini (Astragalus glycyphyllos); unghia-păsării = plantă erbacee cu flori albastre și cu petala inferioară prelungită în formă de pinten, pătată cu galben (Viola declinata). 3. Fiecare dintre cele două instrumente, în formă de pârghie, pentru ridicat și lăsat coșul lesei la pescuit. – Lat. ungla (= ungula).

GĂINÁ², găinez, vb. I. Intranz. (Rar; despre oameni) A lâncezi; a boli. [Pr.: gă-i-. – Var.: găiní vb. IV] – Din găină.

GĂINÁ, găinez, vb. I. 1. Refl. (Despre păsări) A-și lepăda găinațul. Vrăbiile s-au găinat pe scară. 2. Intranz. (Despre oameni) A lîncezi (ca o găină bolnavă). Ce facem cu băiatul? Nu arată bine. E pierit. Găinează mereu. PAS, Z. I 288. Mă-sa nu se îndreptează, ci găinează. ISPIRESCU, L. 128. – Pronunțat: gă-i-. – Variantă: (2) găiní (ISPIRESCU, L. 264) vb. IV.

GĂINÍ vb. IV v. găina.

ÚNGHIE, unghii, s. f. 1, (La om) Substanță cornoasă, avînd forma unei plăci, care acoperă partea de deasupra a ultimei falange de la degetele mîinilor și picioarelor. Gîngu își ascunde capul în pămînt, cu unghiile înfipte în iarbă. C. PETRESCU, S. 43. Nevasta... zgîria cu unghia florile de gheață și bruma groasă de pe ochiul ferestruicei. BUJOR, S. 56. Cu o mișcare mlădioasă... își lipi repede de buzele mele unghia degetului celui mic de la mîna dreaptă. HOGAȘ, M. N. 23. ◊ Expr. (Nici) cît (e) negru sub unghie v. negru¹ (3). A lua (sau a apuca) pe cineva în unghii = a se lua cu cineva la luptă, a rupe, a sfîșia pe cineva; fig. a ataca pe cineva în mod violent. Și unde se repeziră [zmeii] la dînsul, de pare că să-l ia în unghii. ISPIRESCU, L. 122. A-și mînca de sub unghie v. mînca. A reteza (sau a tăia) cuiva din unghii = a înfrîna obrăznicia, îndrăzneala cuiva, a pune pe cineva la punct. Numai s-o cam ții din frîu și să-i rătezi unghiile din cînd în cînd, ca nu cumva să-ți pună coarne. CREANGĂ, P. 178. A fi prieten cu cineva unghie și carne v. carne (1). A-și arăta unghiile = a deveni agresiv; a-și arăta colții. A-și mînca unghiile v. mînca. ♦ (La păsări) Substanță cornoasă la vîrful degetelor de la picioare (v. gheară); (la mamifere) copită. Corbule, ia seu în unghiile tale și pune peste mine. ISPIRESCU, L. 87. Veverițile... suflau în unghii și plîngeau în pumni, blăstămîndu-și ceasul în care s-au născut. CREANGĂ, P. 240. Rămîneare-ai fără cioc, Și ți-ar cădea unghiile Să n-acați cu dînsele! ALECSANDRI, P. P. 141. 2. Compuse: unghia-găii sau unghia-găinii = plantă din familia leguminoaselor, cu flori galbene-verzui, dispuse în ciorchine (Astragalus glycyphyllos). Unghia-găii cu flori pintenate și păișul țesut în orbotă sură împrejurau p-alocurea ciulini, scai și vrejuri de mure. DELAVRANCEA, S. 60; unghia-păsării = plantă erbacee cu două tulpini neramificate, întinse pe pămînt, cu flori albastre și cu petala inferioară prelungită în pinten cu o pată galbenă la bază (Viola declinata). 3. Fiecare dintre cele două instrumente în formă de pîrghie pentru ridicat și lăsat coșul lesei de pescuit.