fur sm [At: COD. VOR. 161/2 / Pl: ~i / E: ml fur, furis] (Înv) 1 Hoț. 2 Tâlhar.

FUR, furi, s. m. (Învechit și arhaizant) Hoț; tîlhar. Începu a cerceta penele împrăștiate, și după ele gîci urma furilor. SADOVEANU, P. S. 100. Datinele țării sale dă morții pe furi. ISPIRESCU, L. 77. Începuse a pune pe versuri laudele sale, arătînd... dreapta-i strășnicie împotriva prădătorilor ș-a furilor. ODOBESCU, S. A. 111.

FUR ~i m. înv. Persoană care fură; hot. /<lat. fur, furis

fur m. hoț: cu cei furi nu te-ai luptat? POP. [Lat. FUR].

1) fur m. (lat. fûr, it. sp. [Aragon] furo, vfr. fur). Vechĭ. Rar azĭ. Hoț.

2) fur, a -á v. tr. (lat. fûrare, it. furare, pv. furar). Ĭaŭ, răpesc pe ascuns orĭ cu forța: hoțiĭ aŭ furat baniĭ, caiĭ; Țiganiĭ fură copiĭ. Fig. Răpesc, cuprind pe nesimțite: pe păzitor l-a furat somnu. A fura inima cuĭva, a face să fiĭ ĭubit de el. A fura o ideĭe, a o prezenta ca a ta. Hoțu fură și jură, hoțu protestează chear cînd îl prinzĭ furînd. V. refl. Vechĭ. A te substrage pe furiș: o samă de Moscalĭ s’aŭ furat noaptea și aŭ fugit peste șanț (Nec. 2, 389).

FURA, fur, vb. I. Tranz. 1. A-și însuși pe ascuns sau cu forța un lucru care aparține altcuiva; a lua ceva fără niciun drept de la cineva, păgubindu-l; a hoți, a jefui, a prăda. ◊ Loc. adj. De furat = care a fost luat prin furt. ◊ Loc. adv. Pe furate(le) = prin furt, prin răpire, prin hoție. ◊ Expr. A fura (pe cineva) cu ochiul = a privi pe cineva pe furiș (cu dragoste). A fura (cuiva) o sărutare (sau un sărut) = a săruta pe furiș sau prin surprindere, fără voia persoanei respective. A fura meseria (cuiva) = a-și însuși pe apucate o meserie de la cineva (văzând cum o face și imitându-l). A fura inima (cuiva) = a fermeca, a încânta pe cineva. A fura (cuiva) ochii (sau vederile) = a orbi pe cineva; fig. a fi îndrăgostit. ♦ A răpi pe cineva. ♦ Fig. A lua pe neașteptate, pe nesimțite; a cuprinde. ◊ Expr. A-l fura (pe cineva) somnul = a adormi. A-l fura (pe cineva) gândurile = a cădea pradă gândurilor, a medita îndelung. ◊ Refl. (Neobișnuit) A pleca pe furiș; a fugi. 2. Fig. A fermeca, a vrăji. [Formă gramaticală: (în loc.) furate, furatele] – Lat. furare.

fura [At: COD. VOR. 12/10 / Pzi: fur / E: ml furare] 1 vt A-și însuși pe ascuns sau cu forța un lucru care aparține altcuiva, păgubindu-l Si: a hoți, a jefui, a prăda Cf (fam) a șterpeli, (reg) a ciujbi, (arg) a hăli. 2 vt (Îe) A ~ (pe cineva) cu ochiul A privi pe cineva pe furiș (cu dragoste). 3 vt (Îe) A ~ (cuiva) o sărutare (sau un sărut) A săruta pe furiș sau prin surprindere, fără voia persoanei respective. 4 vt (Îe) A~ meseria (cuiva) A-și însuși pe apucate o meserie de la cineva (văzând cum o face și imitându-l). 5 vt (Îe) A ~ inima (sau mintea) (cuiva) A fermeca pe cineva. 6 vt (Îe) A ~ (cuiva) ochii (sau vederile) A orbi pe cineva. 7 vt (Îae) A fascina pe cineva. 8 vt (Fig; îae) A fi îndrăgostit. 9 vt (Îe) A ~ (pe cineva) cu zâmbetul A captiva pe cineva zâmbind. 10 vt (Îrg; îe) A ~ cu urechea A trage cu urechea. 11 vt (Îe) A ~ ziua lui Dumnezeu A lenevi. 12 vt (Îe) A ~ ouăle de sub cloșcă (sau cloșca de pe ouă) A fi priceput la furat. 13 vt (Îae) A fi foarte abil. 14 vt (Pop; îe) Să nu vă ~re șarpele de inimă! Să nu vă împingă păcatul! 15 vt A răpi pe cineva. 16 vt (Fig) A lua pe neașteptate, pe nesimțite Si: a cuprinde. 17 vt (Îe) A-l ~ (pe cineva) somnul (gmț aghiuță) A adormi. 18 vt (Îe) A-l ~ (pe cineva) gândurile A se gândi intens la ceva. 19 vt (Îae) A medita îndelung. 20 vt (În superstiții; îe) A ~ (cuiva) somnul A face pe cineva să nu mai poată dormi. 21 vta (Îe) A ~ (cuiva) din urmă Expresie cu sens neprecizat. 22 vr (Îvp) A se furișa. 23 vr (Îvp; nob) A fugi. 24 vt (Fig) A fermeca.

FURA, fur, vb. I. Tranz. 1. A-și însuși pe ascuns sau cu forța un lucru care aparține altcuiva; a lua ceva fără nici un drept de la cineva, păgubindu-l; a hoți, a jefui, a prăda. ◊ Loc. adj. De furat = care a fost luat prin furt. ◊ Expr. Pe furate(le) = prin furt, prin răpire, prin hoție. A fura (pe cineva) cu ochiul = a privi pe cineva pe furiș (cu dragoste). A fura (cuiva) o sărutare (sau un sărut) = a săruta pe furiș sau prin surprindere, fără voia persoanei respective. A fura meseria (cuiva) = a-și însuși pe apucate o meserie de la cineva (văzând cum o face și imitându-l). A fura inima (cuiva) = a fermeca, a încânta pe cineva. A fura (cuiva) ochii (sau vederile) = a orbi pe cineva; fig. a fi îndrăgostit. ♦ A răpi pe cineva. ♦ Fig. A lua pe neașteptate, pe nesimțite; a cuprinde. ◊ Expr. A-l fura (pe cineva) somnul = a adormi. A-l fura (pe cineva) gândurile = a cădea pradă gândurilor, a medita îndelung. ♦ Refl. (Neobișnuit) A pleca pe furiș; a fugi. 2. Fig. A fermeca, a vrăji. [Formă gramaticală: (în loc.) furate, furatele] – Lat. furare.

FURA, fur, vb. I. Tranz. 1. A-și însuși un lucru care nu-i aparține, a lua ceva fără nici un drept, păgubind pe cineva. Dionisie fură banii spitalelor, odoarele bisericilor, icoanele, topește vasele sfinte. ARGHEZI, P. T. 39. Și cînd am știut că nu mă poate vedea, am furat pîinea lui și am fugit. C. PETRESCU, C. V. 152. Văd zînele goale-n poiană, Scăldîndu-se-ascunse-n pădure, Cînd vine-un voinic să le fure Cămășile-n zori. COȘBUC, P. II 22. ◊ Fig. Și de ce să fure munca altuia hoții? REBREANU, R. I 127. Stăpîne, pricepe-mi durerea; Furi pîinea copiilor mei! DEMETRESCU, O. 73. ◊ Expr. A fura ouăle de sub cloșcă (sau cloșca de pe ouă) v. cloșcă. A fura (pe cineva) cu ochiul = a privi pe cineva pe furiș (cu dragoste, cu plăcere). Smărăndița începe, din cînd în cînd, a mă fura cu ochiul. CREANGĂ, A. 7. Din cînd în cînd cu ochiul eu te fur, Din cînd în cînd din mînă cartea scap. EMINESCU, O. IV 244. A fura luleaua neamțului v. neamț. 2. (Cu privire la persoane) A răpi. Vin’ la mama de mă cere: De m-a da, de nu m-a da, Peste noapte mi-i fura. CREANGĂ, P. 168. Zburător cu negre plete, vin’ la noapte de mă fură. EMINESCU, O. I 79. Cum să fac ca s-o scap de comănac?... S-o fur în astă-noapte și s-o trec peste Dunăre? ALECSANDRI, T. I 51. ♦ A lua pe neașteptate, a cuprinde. Căzuse în apă și curentul îl furase, tîrîndu-l sub un șlep. BART, E. 346. ◊ Expr. A-l fura (pe cineva) somnul = a-l cuprinde somnul, a adormi. De la o vreme m-a furat somnul. SANDU-ALDEA, U. P. 223. Tîrziu de tot îl fură somnul. VLAHUȚĂ, O. A. 122. Pe cal adormea, Greu somn că-l fura. TEODORESCU, P. P. 490. A fura (cuiva) o sărutare (sau un sărutat) = a săruta pe furiș. După ce jucam cît jucam, furam cîte-un sărutat de la cele copile sprințare. CREANGĂ, O. A. 91. Ți-aș fura tainic o sărutare. ALECSANDRI, P. I 214. A-l fura (pe cineva) gîndurile = a se lăsa pradă gîndurilor, a fi răpit de gînduri. Las pașii să mă poarte și gîndul să mă fure. VLAHUȚĂ, P. 89. A fura meseria cuiva = a-și însuși pe apucate o meserie. Mihai Zaharia înțelese că Pitcoace furase meseria, de ici, de colo, din toate părțile cîte ceva. MIHALE, O. 168. ♦ Refl. (Rar) A pleca pe furiș, a se face nevăzut. De la o fragedă vîrstă s-a furat din casa părintească... Peste un an, s-a furat de la primul ei complice. CARAGIALE, O. II 227. 3. Fig. A fermeca, a vrăji. Rada, cînd o vezi, te fură Cu necontenitul zîmbet Și cu-a vorbelor căldură. COȘBUC, P. I 95. Cîntecul silabelor măsurate și sonore te fură ca apa. VLAHUȚĂ, O. A. 467. Un miros răcoros simțirea-mi fură. EMINESCU, O. IV 210. Multe păsărele-n zbor Fură minți cu glasul lor! ALECSANDRI, O. 100. ◊ Expr. A fura inima (cuiva) = a fermeca; a încînta. A fura (cuiva) ochii (sau vederile) = a orbi. Lumina... li fura vederile. CREANGĂ, P. 228.

A FURA fur tranz. 1) (bunuri care aparțin altcuiva) A-și însuși pe nevăzute (în mod nelegal sau cu forța); a răpi. ◊ ~ (pe cineva) cu ochiul (sau cu privirea) a privi pe cineva pe ascuns și cu dragoste. 2) fig. A lua pe neașteptate sau pe nesimțite. Vântul i-a furat pălăria. ◊ ~ (cuiva) o sărutare a săruta pe neașteptate (pe cineva). 3) fig. (persoane sau manifestările lor) A copleși fermecând. L-a furat frumusețea naturii. ◊ ~ inima (cuiva) a) a încânta (pe cineva); b) a face (pe cineva) să se îndrăgostească. ~ (cuiva) ochii (sau vederile) a rămâne încântat, uitându-se la cineva. /<lat. furare

furà v. 1. a lua pe ascuns ce aparține altuia; 2. a-și însuși pe nedrept, a sustrage; 3. a răpi cu putere: un smeu a furat-o; 4. fig. a răpi, a coprinde pe nesimțite: l’a furat somnul. [Lat. FURARE].

fur (înv.) s. m., pl. furi

fur (înv.) s. m., pl. furi

fur s. m., pl. furi

fura (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. fur, 3 fură; conj. prez. 1 sg. să fur, 3 să fure

fura (a ~) vb., ind. prez. 3 fură

fura vb., ind. prez. 1 sg. fur, 3 sg. și pl. fură, 1 pl. furăm

FUR s. v. bandit, hoț, pungaș, tâlhar.

fur s. v. BANDIT. HOȚ. PUNGAȘ. TÎLHAR.

FURA vb. v. fofila, furișa, strecura.

FURA vb. 1. a-și însuși, a lua, a sustrage, (rar) a hoți, (reg.) a șuchea, a șuchiri, (prin Transilv.) a ciușdi, (prin Bucov.) a hărșni, (Mold.) a pașli, (Transilv.) a pili, (înv. și fam.) a sfeterisi, (înv., în Transilv.) a șpilui, (fam.) a ciordi, a subtiliza, a șparli, a șterge, a șterpeli, (arg.) a mangli, a panghi, a șucări, a șuti. (A ~ un stilou.) 2. v. prăda. (L-au ~ hoții.) 3. v. pungăși. 4. a-și însuși, a sustrage, (fam.) a șterpeli, (arg.) a furgăsi, a furlua. (A ~ un bun străin.) 5. v. răpi.

fura vb. v. FOFILA. FURIȘA. STRECURA.

FURA vb. 1. a lua, a sustrage, (rar) a hoți, (reg.) a șuchea, a șuchiri, (prin Transilv.) a ciușdi, (prin Bucov.) a hărșni, (Mold.) a pașli, (Transilv.) a pili, (înv. și fam.) a sfeterisi, (înv., în Transilv.) a șpilui, (fam.) a ciordi, a subtiliza, a șparli, a șterge, a șterpeli, (arg.) a mangli, a panghi, a șucări, a șuti. (A ~ un stilou.) 2. a prăda. (L-au ~ hoții.) 3. a pungăși, (pop.) a pungui, (înv.) a pungi. (Umbla să-l ~.) 4. a-și însuși, a sustrage, (fam.) a șterpeli, (arg.) a furgăsi, a furlua. (A ~ un bun străin.) 5. a răpi. (Își ~ logodnica.)

fur (furi), s. m. – Hoț, tîlhar. – Mr., megl. fur. Lat. fūr (Pușcariu 676; Candrea-Dens., 689; REW 3590; DAR), cf. it., arag. furo, v. ven., v. fr. fur. Înv. Cf. fura, furt. – Der. furișor, s. m. (varietăți de viespe, Vespa vulgaris, Pompilus viaticus; abejorro, Bombus terrestris), dim. cu suf. -ișor; furesc, adj. (înv., al hoților).

fura (fur, furat), vb. – 1. A-și însuși pe ascuns sau cu forța un lucru care aparține alcuiva, a hoți, a jefui. – 2. A fermeca, a vrăji, a fascina. – 3. A răpi. – 4. A se strecura, a se prelinge. – Mr., megl., istr. fur. Lat. fūrāre (Pușcariu 677, Candrea-Dens., 690; REW 3591; DAR), cf. it. furare, prov. furar, Cf. fur, furt. Der. furat, s. n. (faptul de a fura, hoție, îndeletnicire a hoților); furător, adj. (care te fură, seducător, răpitor); furătură, s. f. (hoție, furat); furăciune, s. f. (Basar., furt, hoție); furgăsi, vb. (a șterpeli), compunere hazlie de la fura și găsi; furlua, vb. (a șterpeli), compunere hazlie cu lua; furgăseală, s. f. (furat); furiș, adv. (pe ascuns, tiptil; adj., clandestin); furișa, vb. (a se strecura pe nesimțite). – Din rom. provine săs. furisch.

fur, furi, s.n. – Hoț, tâlhar. ♦ (top.) Valea Furului, afluent al râului Baicu, din hotarul loc. Dragomirești. ♦ Atestat sec. XV (Mihăilă, 1974). – Lat. fur, furis „hoț” (Șăineanu; Pușcariu, CDDE, DA, cf. DER; DEX, MDA).

fur, -i, s.n. – Hoț, tâlhar. (top.) Valea Furului, afluent al râului Baicu, din hotarul loc. Dragomirești. – Lat. fur „hoț”.

FUR subst. și FURT subst. 1. Furul t.; – Cîrstea (Glos). 2. Furești s. (R Gr). 3. Cu sens mistic: Nefuratul, Vanea, mold. (Glos). 4. Furtul (Vlah PB); 5. Furtești s. (17 A V 277).

A FURA a achiziționa, a agăța, a aporta, a apreta, a arde, a avea mâna lungă, a bali, a blătui, a buli, a cabota, a cardi, a căduli, a cărăbăni, a ciordi, a ciuguli, a ciupi, a-și completa efectele, a coti, a cujbi, a da cu cioarda / cu jula / cu panacotu’ / cu racu’ / cu vastu / cu zula, a da extemporal, a da la spate, a da pui de giol, a da recital, a da șapte degete și-o fugă bună, a dosi, a executa, a extrage, a face ceva la stânga, a face curățenie, a face cinci ori cinci douăzeci și cinci, a face harim-narim, a face număru’ cinci, a face piața / plinul, a face pui de giol, a face recepția, a fi lung de gheară / de mână, a furgăsi, a gioli, a golgăni, a goli, a hașli, a hăli, a horșchi, a îmbrățișa, a întoarce, a întoarce cu acul (pe cineva), a întoarce (pe cineva) de gologani, a înțepa, a juli, a-i lăsa (cuiva) doar de zugrăvit, a lăsa (pe cineva) inginer, a lăsa țuț, a lua caleaua / canciogul, (d. hoții care au o sursă legală de venituri) a lucra extern, a mangli, a mătura locul, a mușca, a palma, a panacota, a panghi, a pașli, a paște, a pescui, a pișca, a prădui, a pune cazmaua / mâna, a pungăși, a răcui, a sălta, a sălta în laterală, a sălta ploconul, a sări (pe cineva) din portofel, a servi, a servi (pe cineva) la flanc, a sfeterisi, a speria, a șparli, a șpringui, a șterge, a șterpeli, a șuti, a o trage groasă, a tira, a trosni, a umbla cu lama, a umbla prin chimire, a umfla, a ușchi, a vămui, a vântura mălaiul, a zuli.

a fura din cașcaval expr. (în sport) 1. v. a fura startul. 2. a nu păstra distanța dictată de arbitru. 3. a muta locul de execuție a unei lovituri libere acordate de arbitru.

a fura luleaua neamțului expr. a se îmbăta.

a fura ouăle de sub cloșcă expr. a fi un hoț foarte priceput.

a fura startul expr. (în sport) a porni într-o cursă atletică etc. înainte de semnalul oficial care anunță începutul acesteia.

a o fura expr. (d. copii) a lua bătaie de la un adult.

a o fura apa expr. (er. – d. femei) a se excita, a simți o atracție deosebit de puternică pentru un bărbat.

a-l fura somnul expr. a ațipi, a adormi.

a-și fura singur căciula expr. a-și face rău șieși crezând că obține un avantaj.