frig sn [At: COD. VOR. 96/1 / V: (pop; 5-21) ~ură sf / Pl: (5-21) ~uri, (îvp) ~ure / E: ml frigus, -oris] 1 Temperatură scăzută a mediului ambiant, care dă senzația de rece. 2 Senzație de rece provocată de temperatura scăzută a mediului. 3 (Îe) A nu-i face nici (sau a nu-i ține nici de) cald, nici (de) ~ A-i fi indiferent. 4 (Fig; îs) ~ul morții sau frig de moarte Emoție violentă (însoțită de fiori) prin care trece cineva în fața unui pericol mare. 5 (Pop; lpl) Temperatură ridicată a unui bolnav Si: febră (1), (pop) fierebințeală (6). 6 (Mpp; lpl) Frisoane. 7 (Mpp; lpl) Malarie. 8 (Pop; pex; lpl) Orice boală însoțită de febră mare și frisoane Si: (îvp) miață. 9 (Mpp; îs) ~uri de cap Meningită. 10 (Mpp; îs) ~uri de creștere Febră provenită din creșterea prea accelerată a copiilor. 11 (Mpp) ~uri de lapte Febră temporară a lăuzelor. 12 (Mpp) ~uri de stomac Febră gastrică. 13 (Mpp) ~uri gabene Boală infecțioasă caracterizată prin îngălbenirea pielii. 14 (Mpp) ~uri porcești Numele unei boli cu febră, nedefinită mai îndeaprope. 15 (Mpp) ~uri putredesau friguri rele Impaludism. 16 (Mpp) ~uri tifoide Febră tifoidă. 17 (Fig; lpl) Pasiune violentă Si: patimă. 18 (Fig; lpl) Stare de neliniște, de agitație puternică. 19 (Fig; lpl) Emoție. 20 (Pfm; îe) A băga (pe cineva) în ~ A se răsti la cineva. 21 (Îae) A amenința pe cineva.

FRIG, (2) friguri, s. n. 1. Temperatură joasă a aerului, care dă senzația de rece. Bătrîna simți frigul cum o învăluise din cap pînă-n picioare. CAMILAR, TEM. 13. Și zău, p-aici așa-i de frig, Cît crapă-n trei și-n opt cojocul, Se face bradul tot covrig Și-ngheață flacăra și focul! COȘBUC, P. II 231. Frigul ud mă pătrundea, simțeam că-mi îngheață pulpele și brațele. CARAGIALE, P. 37. Striga cît îl lua gura că moare de frig. CREANGĂ, P. 239. Și, de frig, la piept și-ncheie, tremurînd, halatul vechi. EMINESCU, O. I 132. ♦ Senzație de rece provocată de temperatura joasă a mediului. (Fig.) Moartea, ce-a trecut așa de-aproape Mi-a lăsat un frig în suflet și o ceață pe pleoape. DAVILA, V. V. 50. ◊ (Construit cu verbul «a fi» și cu subiectul logic în dativ) Ne era frig numai la nas. BENIUC, V. 24. Ție nu ți-i frig, fătu-meu? ALECSANDRI, T. I 328. 2. (Numai la pl.) Temperatură ridicată a unui bolnav (v. febră); tremur cauzat de senzația de rece care precede uneori o stare febrilă; (adesea în construcție cu verbele «a căpăta», «a scutura», «a apuca», uneori determinat prin «de baltă») boală cauzată de un agent patogen și transmisă prin intermediul unei specii de țînțar (v. malarie). Mîinile mi-erau reci, gura amară și uscată ca de friguri. VLAHUȚĂ, O. A. 150. Sînt toți bolnavi, și el și femeia și copilul – frigurile de baltă. CARAGIALE, O. I 284. Nici tu junghi, nici tu friguri, nici o altă boală nu s-a lipit de noi. CREANGĂ, A. 28. El e singurul localnic care n-a căpătat friguri. NEGRUZZI, S. I 318. ◊ Friguri galbene v. galben. ♦ Fig. Stare de neliniște, agitație puternică; emoție. Domițian, coprins de frigurile examenului, vedea în el mai mult un sprijin, o îmbărbătare. BASSARABESCU, V. 10.

FRIG ~uri n. 1) Stare atmosferică ce se caracterizează prin temperatură joasă a aerului. 2) Senzație de rece căuzată de o astfel de stare atmosferică. 3) la pl. Boală molipsitoare introdusă în organism prin înțepătura unui țânțar, care se manifestă prin temperatură înaltă și frisoane, repetate la intervale regulate de timp; malarie. 4) Stare de emoție puternică, de neliniște, de agitație. /<lat. frigus, ~oris

frig n. 1. temperatură rece: frigul e între răcoare și ger; 2. sensațiunea-i neplăcută: mi-e frig. [Lat. FRIGUS]. V. friguri.

2) frig, fript, a fríge v. tr. (lat. frigere, frictum, it. friggere [de unde sîrb. frigati și prigati], pv. fr. frire, cat. fregir, sp. freir, pg. frigir. – Fripseĭ, fripseșĭ). Coc, prăjesc (în frigare, pe gratar, în cuptor saŭ în tingire) vorbind de carne: a frige o găină. Fig. Păcălesc, pîrlesc, înșel la preț: m’a fript Jidanu cu stofa asta. V. intr. Am o temperatură foarte înaltă: feru înroșit în foc frige. Am arșiță în corp: obrajiĭ acestuĭ copil bolnav frig. Fig. Am un preț exorbitant: marfa asta frige. V. refl. Mă pîrlesc, mă ard: am pus mîna în foc și m’am fript. Fig. Mă înșel la preț orĭ în alt-ceva, plătesc prea scump: m’am fript cu aceste haĭne. A te frige un lucru la inimă, a te întrista foarte tare. A mînca fript pe cineva, a-l ucide orĭ a-l nimici în ceva, a-l înfrînge.

1) frig n. (lat. frigus). Lipsă de căldură, temperatură rece: frigu e între răcoare și ger. Sensațiunea neplăcută cauzată de această temperatură rece: mĭ-e frig. Pl. Frigurĭ, febră, o boală microbiană care te face să-țĭ fie cînd frig, cînd foarte cald și pe care o expulsează chinina. Fig. Agitațiune: frigurile politiciĭ.

FRIGE, frig, vb. III. 1. Tranz. A prepara un aliment (în special carne sau pește) prin expunere directă la acțiunea focului (în frigare, pe grătar etc.); p. ext. a prăji în tigaie. ◊ Compus: (fam.) frige-linte s. m. invar. = om avar, zgârcit, harpagon. 2. Tranz. și refl. A(-și) provoca o durere vie, o arsură la atingerea cu focul sau cu un obiect foarte fierbinte; a (se) arde. ◊ Expr. (Tranz.) A frige (pe cineva) la inimă sau a-i frige (cuiva) inima = a provoca cuiva o durere vie, usturătoare; a provoca cuiva o mare suferință morală. ♦ (Despre alți agenți decât căldura; adesea fig.) A provoca o senzație usturătoare (asemănătoare cu cea cauzată de o arsură). 3. Intranz. (Despre corpuri fierbinți) A iradia căldură mare; a dogori. 4. Refl. Fig. (Fam.) A se păcăli, a se înșela, a rămâne păgubaș. [Perf. s. fripsei, part. fript] – Lat. frigere.

frige [At: DOSOFTEI, V. S. 20/2 / Pzi: frig / E: ml frigo, -ere] 1 vt A prepara un aliment (în special carne sau pește) prin expunere directă la acțiunea focului (în frigare, pe grătar etc.). 2 vt (Pex) A prăji în tigaie. 3 smi (Fam; îc) ~-linte Om avar. 4 vt (îvr) A tortura prin acțiunea focului sau a fierului înroșit în foc. 5 vt (Pfm; fig) A bate tare (producând o durere asemănătoare arsurii). 6-7 vtr A face să sufere sau a suferi o durere vie, o arsură la atingerea cu focul sau cu un obiect foarte fierbinte Si: a (se) arde. 8 vr (Fam) A suferi o arsură din cauza expunerii îndelungate la soare Si: a se arde. 9 vt (Îe) A ~ (pe cineva) la inimă sau a-i ~ (cuiva) inima A provoca cuiva o durere vie, profundă. 10 vt (Îae) A provoca cuiva o mare suferință morală. 11 vt (Adesea fig; d. alți agenți decât căldura) A provoca o senzație usturătoare (asemănătoare cu cea cauzată de o arsură). 12 vi (D. corpuri fierbinți sau d. soare) A iradia căldură mare Si: a arde, a dogori. 13-14 vtr (Fig; fam) A (se) înșela (mai ales la cumpărături). 15-16 vtr (Fig; fam) A (se) păcăli. 17 (Fig; fam; gmț; îe) Bea de ~ Bea foarte mult.

frigură² sf vz frig

FRIGE, frig, vb. III. 1. Tranz. A prepara un aliment (în special carne sau pește) prin expunere directă la acțiunea focului (în frigare, pe grătar etc.); p. ext. a prăji în tigaie. ◊ Compus: (fam.) frige-linte s. m. invar. = om avar, zgârcit, harpagon. 2. Tranz. și refl. A face să sufere sau a suferi o durere vie, o arsură la atingerea cu focul sau cu un obiect foarte fierbinte; a (se) arde. ◊ Expr. (Tranz.) A frige (pe cineva) la inimă sau a-i frige (cuiva) inima = a provoca cuiva o durere vie, usturătoare; a provoca cuiva o mare suferință morală. ♦ (Despre alți agenți decât căldura; adesea fig.) A provoca o senzație usturătoare (asemănătoare cu cea cauzată de o arsură). 3. Intranz. (Despre corpuri fierbinți) A iradia căldură mare; a dogori. 4. Refl. Fig. (Fam.) A se păcăli, a se înșela, a rămâne păgubaș. [Perf. s. fripsei, part. fript] – Lat. frigere.

FRIGE, frig, vb. III. 1. Tranz. A expune un aliment (în special carne și pește) direct acțiunii focului (în frigare, pe grătar, pe jar) pentru a-l face bun de mîncat. V. prăji, pîrjoli, perpeli. Îi plac pui de cei mai tineri, mie însă-mi plac și de iști mai bătrîni, numai să fie bine fripți. CREANGĂ, P. 33. Una cu vin îl stropea, Una carne că-i frigea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 52. ◊ Absol. Fulga masă că-și gătea, Miei de piele că-i jupuia; Care prin frigări frigea, Care prin căldări fierbea. ANT. LIT. POP. I 258. ◊ Refl. impers. Ci mi-ș frige un berbece; Dar nu-l frige cum se frige, Ci-l înfige în cîrlige Și-l întoarce prin belciuge. ANT. LIT. POP. I 54. 2. Tranz. (Despre foc, soare sau un obiect care radiază căldură mare) A provoca senzații de arsură, urmate uneori de o rană. Soarele pălea așa de cumplit, de te frigea. SBIERA, P. 208. Luați seamă, că vă frigeți. ALECSANDRI, T. I 293. Cine s-a fript cu ciorba suflă și-n iaurt. ◊ (Despre alți agenți decît căldura) Venea un vînt aspru, care frigea obrazurile ca un brici rău ascuțit. SADOVEANU, O. VI 123. Lacrimile îi frig obrazul. VLAHUȚĂ, O. A. 139. ◊ Fig. Fata îl desfăcu [biletul] tremurînd: hîrtia îi frigea degetele. SADOVEANU, M. C. 142. Privirile lor stăruitoare îl frigeau. REBREANU, R. I. 145. ♦ (Despre oameni) A atinge (ceva sau pe cineva) cu un corp fierbinte, provocînd o arsură; a arde. Luînd pe rînd andrelele înroșite în foc, îi fripse cățeii de turbă de pe dosul limbii. HOGAȘ, H. 28. ◊ Fig. (În legătură cu inima, considerată ca sediu al sentimentelor și senzațiilor) Strașnică femeie, bre Vasile... M-a fript la inimă, m-a gătit! SADOVEANU, O. I 467. Ea de mică m-a iubit Și mare m-a părăsit, Inimioara rău mi-a fript. ANT. LIT. POP. I 381. M-o fript la inimă, nu altă. ȘEZ. II 74. ♦ Refl. A suferi o durere vie la atingerea cu focul sau cu un obiect fierbinte. Jucați-vă cu focul, dacă vi-i voia să vă frigeți. NEGRUZZI, S. III 14. 3. Intranz. (Despre corpuri fierbinți) A iradia căldură mare; a arde, a dogorî. Soarele frigea acum în mijlocul cerului. PREDA, Î. 148. 4. Refl. (Familiar) A se păcăli, a se înșela, a păgubi. S-a fript: ce-a cumpărat el nu face nici doi bani. ▭ M-am fript! s-a gîndit Negoiță; dar de zis n-a putut zice nimic. CARAGIALE, P. 95. – Forme gramaticale; perf. s. fripsei, part. fript.

FRIGURĂ s. f. (Popular) Friguri. Și să ațîță boale, și urmează mai vîrtos frigura. PISCUPESCU, O. 183. De frigură te trezești, Dar de dor te prăpădești. HODOȘ, P. P. 88.

A SE FRIGE mă frig intranz. 1) (despre ființe) A-și cauza o durere acută (cu focul sau cu un obiect foarte fierbinte). 2) fig. A suferi un eșec; a rămâne păgubaș; a se arde; a se pârli. /<lat. frigere

A FRIGE frig 1. tranz. 1) (alimente, în special carne sau pește) A prepara prin supunere la acțiunea focului (în tigaie, în ceaun, la grătar, în frigare). 2) (ființe sau părți ale corpului) A face să suporte o durere fizică (prin ceva fierbinte). 3) A face să se frigă. 2. intranz. (surse de căldură) A emana radiații fierbinți; a răspândi căldură foarte mare; a arde; a dogori; a parjoli; a pârli; a păli. Soarele frige. /<lat. frigere

frige v. 1. a coace pe frigare sau în cuptor; 2. a se arde: și-a fript degetele; 3. fam. a păcăli rău, a înșela rău: m’am fript; 4. fig. a cere cu urgență: a frige pe cineva. [Lat. FRIGERE].

friguri n. pl. 1. stare bolnăvicioasă caracterizată prin accelerarea pulsului și prin augmentarea căldurei corpului: friguri galbene, boală infecțioasă din țările tropicale, caracterizată prin colorațiunea galbenă a pielii; 2. fig. agitațiune foarte vie, pasiune dezordonată. [Plural din frig (lat. medieval FRIGORA, friguri): febra, în special cea intermitentă, prezintă accese compuse alternativ din fiori, căldură și sudoare (cf. fiori)].

frige-cîne și frige-línte m., pl. tot așa. Fam. Mare avar.

frig s. n., (frisoane; malarie) pl. friguri

frig s. n., (frisoane, malarie) pl. friguri

frig s. n., (frisoane, malarie) pl. friguri

frige (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. frig, 3 sg. frige, imperf. 1 frigeam, perf. s. 1 sg. fripsei, 1 pl. fripserăm, m.m.c.p. 1 pl. fripseserăm; conj. prez. 1 sg. să frig, 3 să frigă; ger. frigând; part. fript

frige (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. frig, imperf. 3 sg. frigea, perf. s. 1 sg. fripsei, 1 pl. fripserăm; ger. frigând; part. fript

frige vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. frig, imperf. 3 sg. frigea, perf. s. 1 sg. fripsei, 1 pl. fripserăm; ger. frigând; part. fript

FRIG s. 1. răceală, rece. (Afară e ~.) 2. (la pl.) v. frisoane. 3. (la pl.) v. febră. 4. friguri (palustre) v. malarie.

FRIG s. 1. răceală, rece. (Afară e ~.) 2. (MED.; la pl.) frisoane (pl.), scuturătură, tremur, tremurătură, tremurici, (rar) scutur. (L-au lăsat ~.) 3. (MED.; la pl.) călduri (pl.), febră, fierbințeală, temperatură, (pop.) arșiță, (reg.) năplăială, vipie, (înv.) aprinzeală, (rar fig.) jar. (Un bolnav cu ~.) 4. (MED.) friguri (palustre) = impaludism, malarie, paludism, (rar) friguri paludeene (pl.).

Frig ≠ cald, căldură

BURUIANA-FRIGURILOR s. v. piperul-lupului, popilnic.

FRIGE vb. 1. v. prăji. 2. a (se) arde. (M-am ~ la deget, de la plită.) 3. v. arde.

FRIGE vb. v. ademeni, amăgi, încânta, înșela, minți, momi, păcăli, prosti, purta, trișa.

FRIGURI PALUDEENE s. pl. v. friguri (palustre), impaludism, malarie, paludism.

MĂRĂRAȘ-DE-FRIGURI s. v. păducherniță.

buruiana-frigurilor s. v. PIPERUL-LUPULUI. POPILNIC.

FRIGE vb. 1. a prăji. (A ~ un aliment în ulei.) 2. a (se) arde. (M-am ~ la deget, de la plită.) 3. a arde, a dogori, a pîrjoli, (pop.) a pripi, a zăpuși, (înv. și reg.) a păli, a prigorl. (Soarele ~.)

frige vb. v. ADEMENI. AMĂGI. ÎNCÎNTA. ÎNȘELA. MINȚI. MOMI. PĂCĂLI. PROSTI. PURTA. TRIȘA.

friguri paludeene s. pl. v. FRIGURI (PALUSTRE). IMPALUDISM. MALARIE. PALUDISM.

mărăraș-de-friguri s. v. PĂDUCHERNIȚĂ.

frig (friguri), s. n. – 1. Temperatură scăzută care dă senzația de rece. – 2. (Pl.) Febră. – Mr., megl. frig. Lat. frῑgus (Pușcariu 649; Candrea-Dens., 640; REW 35315; DAR), cf. sard. fríus (Wagner 112), v. it. frigo (Battisti, III, 178). Pentru semantismul cuvîntului la pl., atestat încă din lat. pop. cf. Densusianu, Hlr., 190. Der. frigor, s. m. (plantă, Erythraea centarium), numită astfel datorită folosirii ei în medicina populară; friguros, adj. (rece; care se încălzește greu), care ar putea reprezenta de asemenea în mod direct lat. frῑgorōsus (Pușcariu 651; Candrea-Dens., 641; DAR), cf. sard. frigorosu, fr. frileux; înfrigoșa, vb. (rar, a răci); înfrigurat, adj. (febril, cu călduri; care tremură, înfiorat; febril, grăbit), al cărui ultim sens este împrumut din fr. fébrile, cf. montanesul afrigolado.

frige (frig, fript), vb. – 1. prăji. – 2. A coace. – 3. A arde, a face scrum. – 4. A pune la foc (pentru a tortura). – 5. A bate, a altoi, a ciomăgi, a face praf. – 6. A arde, a fi fierbinte. – 7. (Refl.) A se arde, a se prăji. – 8. (Refl.) A se păcăli, a rămîne păgubaș. – 9. (Refl.) A pierde. – Mr. frigu, fripșu, friptă; megl. frig, friș, fris. Lat. frῑgĕre (Pușcariu 648; Candrea-Dens., 642; REW 3510; DAR), cf. alb. fergoń (Philippide, II, 643), it. frigere, prov., fr. frire, cat. fregir, sp. freir, port. frigir. Der. frigare, s. f. (vergea de fier în care se înfige carnea spre a fi prăjită), cu suf. -are, ca vînzare, crezare (analogia cu grătar, pe care o propune DAR nu constituie o explicație suficientă; după Pușcariu 650, din lat. *frῑgalis; după Candrea-Dens., 643, de la un lat. *frῑgaria); frigăruie, s. f. (carne tăiată în bucăți mici și friptă la frigare); frigări, vb. (a înfige; refl. pop., a fi stăpînit de dorință); frigătoare, s. f. (frigare; Trans., plită de gătit); înfrigări, vb. (a înfige); friptoare, s. f. (Trans., Banat, arșiță, căldură excesivă), de la part. fript, cu suf. -oare; friptură, s. f. (carne friptă), cu suf. -ură, cf. băutură, căutătură, corcitură etc. (după Meyer-Lübke, Rom. Gramm., II, 492; Pușcariu 654; Candrea-Dens., 654; REW 3508 și DAR, din lat. frῑctūra, cf. mr. friptură și frῑxūra › fr. fressure; însă această ipoteză nu este necesară); fripturist, s. m. (persoană care profită de politică pentru interese personale); fripturism, s. n. (politică a propriului interes).

FRIG. Subst. Frig, friguleț (dim., pop.), răcoare, răcoreală, răceală; ger, geruleț (dim., fam.), (un) pui de ger, gerul bobotezii, ger de crapă pietrele (lemnele), ger năprasnic, geruială, geruire. Zero grade; zero absolut. Vreme rece, anotimp rece; iarnă, iarnă grea. Răcire, răcit; îngheț, înghețare; rebegeală; degerare; degerătură. Tremur, tremurat, tremurici, tremurătură; dîrdîială, dîrdîit; clănțăneală, clănțănire, clănțănitură, clănțănit. Înghețare, refrigerare, refrigerație, răcire. Gheață. Sloi de gheață, țurțur, țurloi (pop. ), ghețar, ghețar plutitor, aisberg; ghețar alpin; calotă glacială. Perioada (epoca) glaciară, glaciație. Polul Nord; Artica; Siberia; Antartica. Frigider, răcitor, ghețar, frigorifer; baterie (fig.), frapieră. Ghețărie. Frigotehnică. Instalație frigorifică, lanț frigorifer. Agent frigorific. Adj. Friguros, rece, geros, răcorit (rar), răcoros; rece ca gheața; neîncălzit; înghețat, algid, rebegit, amorțit de ger, înțepenit (de ger), geruit, cu ger, degerat; glacial (livr.), ghețos (rar); frigorifer, frigorific, frigorigen; refrigerent (rar), răcitor, răcoritor. Glaciar. Vb. A fi frig, a fi rece, a fi ger, a gerui, a crăpa lemnele (pietrele) de ger, (e un) ger de crapă pietrele (lemnele). A se răci, a se răcori, a se lăsa frigul, a se face răcoare, a se face frig, a se răci timpul, a coborî sub zero grade. A îngheța, a-i fi (cuiva) frig, a rebegi, a crăpa de frig, a degera, a tremura (de frig), a dîrdîi, a clănțăni din dinți, a fi sloi de gheață, a fi înghețat lemn, a fi înghețat bocnă (pop. și fam.), a fi (a se face, a îngheța) bocnă (pop. și fam.), a face (a tăia) cuie, a face piroane; a se zburli de frig, a se rebegi, a amorți de frig, i-a degerat și măduva în oase. A răci, a refrigera; a frapa; a îngheța. V. fenomene atmosferice.

FRÍGE vb. III. În gastronomie, mod de a prepara, în special carne, dar și alte alimente, prin expunere directă la radiații calorice, în diverse feluri: la frigare = bucăți de alimente sau un animal întreg sunt infipte pe o vergea de lemn sau de metal; la proțap = pe o vergea sprijinită de două crăcane; la grătar = pe un grătar deasupra unor cărbuni încinși, la flacără de gaz sau pe un grătar electric; anumite alimente pot fi fripte direct pe jar, iar din carne se poate face friptură la cuptor, aceasta fiind din punct de vedere tehnic, de fapt, o coacere.

a o frige la normal expr. (deț.) a face ceva cât se poate de bine.

frige, frig I v. t. 1. a păcăli. 2. (obs. – d. bărbați) a avea contact sexual cu o femeie. II v. r. 1. a fi pățit, a se păcăli. 2. (obs. – d. femei) a avea contact sexual cu un bărbat.

frige-o! expr. (deț.) pleacă!, du-te!