3 intrări

52 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile

frig sn [At: COD. VOR. 96/1 / V: (pop; 5-21) ~ură sf / Pl: (5-21) ~uri, (îvp) ~ure / E: ml frigus, -oris] 1 Temperatură scăzută a mediului ambiant, care dă senzația de rece. 2 Senzație de rece provocată de temperatura scăzută a mediului. 3 (Îe) A nu-i face nici (sau a nu-i ține nici de) cald, nici (de) ~ A-i fi indiferent. 4 (Fig; îs) ~ul morții sau frig de moarte Emoție violentă (însoțită de fiori) prin care trece cineva în fața unui pericol mare. 5 (Pop; lpl) Temperatură ridicată a unui bolnav Si: febră (1), (pop) fierebințeală (6). 6 (Mpp; lpl) Frisoane. 7 (Mpp; lpl) Malarie. 8 (Pop; pex; lpl) Orice boală însoțită de febră mare și frisoane Si: (îvp) miață. 9 (Mpp; îs) ~uri de cap Meningită. 10 (Mpp; îs) ~uri de creștere Febră provenită din creșterea prea accelerată a copiilor. 11 (Mpp) ~uri de lapte Febră temporară a lăuzelor. 12 (Mpp) ~uri de stomac Febră gastrică. 13 (Mpp) ~uri gabene Boală infecțioasă caracterizată prin îngălbenirea pielii. 14 (Mpp) ~uri porcești Numele unei boli cu febră, nedefinită mai îndeaprope. 15 (Mpp) ~uri putredesau friguri rele Impaludism. 16 (Mpp) ~uri tifoide Febră tifoidă. 17 (Fig; lpl) Pasiune violentă Si: patimă. 18 (Fig; lpl) Stare de neliniște, de agitație puternică. 19 (Fig; lpl) Emoție. 20 (Pfm; îe) A băga (pe cineva) în ~ A se răsti la cineva. 21 (Îae) A amenința pe cineva.

FRIG, (2) friguri, s. n. 1. Temperatură scăzută a mediului ambiant, care dă senzația de rece. ♦ Senzație de rece provocată de temperatura joasă a mediului. 2. (La pl.) Temperatură ridicată a unui bolnav; tremur cauzat de senzația de rece, care precedă uneori o stare febrilă; frisoane. ♦ Malarie. ♦ Fig. Stare de neliniște, de agitație puternică; emoție. [Var.: (pop., 2) frígură s. f.] – Lat. frigus, -oris.

FRIG, (2) friguri, s. n. 1. Temperatură scăzută a mediului ambiant, care dă senzația de rece. ♦ Senzație de rece provocată de temperatura joasă a mediului. 2. (La pl.) Temperatură ridicată a unui bolnav; tremur cauzat de senzația de rece, care precedă uneori o stare febrilă; frisoane. ♦ Malarie. ♦ Fig. Stare de neliniște, de agitație puternică; emoție. [Var.: (pop., 2) frígură s. f.] – Lat. frigus, -oris.

FRIG, (2) friguri, s. n. 1. Temperatură joasă a aerului, care dă senzația de rece. Bătrîna simți frigul cum o învăluise din cap pînă-n picioare. CAMILAR, TEM. 13. Și zău, p-aici așa-i de frig, Cît crapă-n trei și-n opt cojocul, Se face bradul tot covrig Și-ngheață flacăra și focul! COȘBUC, P. II 231. Frigul ud mă pătrundea, simțeam că-mi îngheață pulpele și brațele. CARAGIALE, P. 37. Striga cît îl lua gura că moare de frig. CREANGĂ, P. 239. Și, de frig, la piept și-ncheie, tremurînd, halatul vechi. EMINESCU, O. I 132. ♦ Senzație de rece provocată de temperatura joasă a mediului. (Fig.) Moartea, ce-a trecut așa de-aproape Mi-a lăsat un frig în suflet și o ceață pe pleoape. DAVILA, V. V. 50. ◊ (Construit cu verbul «a fi» și cu subiectul logic în dativ) Ne era frig numai la nas. BENIUC, V. 24. Ție nu ți-i frig, fătu-meu? ALECSANDRI, T. I 328. 2. (Numai la pl.) Temperatură ridicată a unui bolnav (v. febră); tremur cauzat de senzația de rece care precede uneori o stare febrilă; (adesea în construcție cu verbele «a căpăta», «a scutura», «a apuca», uneori determinat prin «de baltă») boală cauzată de un agent patogen și transmisă prin intermediul unei specii de țînțar (v. malarie). Mîinile mi-erau reci, gura amară și uscată ca de friguri. VLAHUȚĂ, O. A. 150. Sînt toți bolnavi, și el și femeia și copilulfrigurile de baltă. CARAGIALE, O. I 284. Nici tu junghi, nici tu friguri, nici o altă boală nu s-a lipit de noi. CREANGĂ, A. 28. El e singurul localnic care n-a căpătat friguri. NEGRUZZI, S. I 318. ◊ Friguri galbene v. galben.Fig. Stare de neliniște, agitație puternică; emoție. Domițian, coprins de frigurile examenului, vedea în el mai mult un sprijin, o îmbărbătare. BASSARABESCU, V. 10.

frig s. n., (frisoane, malarie) pl. fríguri

FRIG s. 1. răceală, rece. (Afară e ~.) 2. (la pl.) v. frisoane. 3. (la pl.) v. febră. 4. friguri (palustre) v. malarie.

frig (fríguri), s. n.1. Temperatură scăzută care dă senzația de rece. – 2. (Pl.) Febră. – Mr., megl. frig. Lat. frῑgus (Pușcariu 649; Candrea-Dens., 640; REW 35315; DAR), cf. sard. fríus (Wagner 112), v. it. frigo (Battisti, III, 178). Pentru semantismul cuvîntului la pl., atestat încă din lat. pop. cf. Densusianu, Hlr., 190. Der. frigor, s. m. (plantă, Erythraea centarium), numită astfel datorită folosirii ei în medicina populară; friguros, adj. (rece; care se încălzește greu), care ar putea reprezenta de asemenea în mod direct lat. frῑgorōsus (Pușcariu 651; Candrea-Dens., 641; DAR), cf. sard. frigorosu, fr. frileux; înfrigoșa, vb. (rar, a răci); înfrigurat, adj. (febril, cu călduri; care tremură, înfiorat; febril, grăbit), al cărui ultim sens este împrumut din fr. fébrile, cf. montanesul afrigolado.

FRIG ~uri n. 1) Stare atmosferică ce se caracterizează prin temperatură joasă a aerului. 2) Senzație de rece căuzată de o astfel de stare atmosferică. 3) la pl. Boală molipsitoare introdusă în organism prin înțepătura unui țânțar, care se manifestă prin temperatură înaltă și frisoane, repetate la intervale regulate de timp; malarie. 4) Stare de emoție puternică, de neliniște, de agitație. /<lat. frigus, ~oris

frig n. 1. temperatură rece: frigul e între răcoare și ger; 2. sensațiunea-i neplăcută: mi-e frig. [Lat. FRIGUS]. V. friguri.

2) frig, fript, a fríge v. tr. (lat. frigere, frictum, it. friggere [de unde sîrb. frigati și prigati], pv. fr. frire, cat. fregir, sp. freir, pg. frigir.Fripseĭ, fripseșĭ). Coc, prăjesc (în frigare, pe gratar, în cuptor saŭ în tingire) vorbind de carne: a frige o găină. Fig. Păcălesc, pîrlesc, înșel la preț: m’a fript Jidanu cu stofa asta. V. intr. Am o temperatură foarte înaltă: feru înroșit în foc frige. Am arșiță în corp: obrajiĭ acestuĭ copil bolnav frig. Fig. Am un preț exorbitant: marfa asta frige. V. refl. Mă pîrlesc, mă ard: am pus mîna în foc și m’am fript. Fig. Mă înșel la preț orĭ în alt-ceva, plătesc prea scump: m’am fript cu aceste haĭne. A te frige un lucru la inimă, a te întrista foarte tare. A mînca fript pe cineva, a-l ucide orĭ a-l nimici în ceva, a-l înfrînge.

1) frig n. (lat. frigus). Lipsă de căldură, temperatură rece: frigu e între răcoare și ger. Sensațiunea neplăcută cauzată de această temperatură rece: mĭ-e frig. Pl. Frigurĭ, febră, o boală microbiană care te face să-țĭ fie cînd frig, cînd foarte cald și pe care o expulsează chinina. Fig. Agitațiune: frigurile politiciĭ.

frige [At: DOSOFTEI, V. S. 20/2 / Pzi: frig / E: ml frigo, -ere] 1 vt A prepara un aliment (în special carne sau pește) prin expunere directă la acțiunea focului (în frigare, pe grătar etc.). 2 vt (Pex) A prăji în tigaie. 3 smi (Fam; îc) ~-linte Om avar. 4 vt (îvr) A tortura prin acțiunea focului sau a fierului înroșit în foc. 5 vt (Pfm; fig) A bate tare (producând o durere asemănătoare arsurii). 6-7 vtr A face să sufere sau a suferi o durere vie, o arsură la atingerea cu focul sau cu un obiect foarte fierbinte Si: a (se) arde. 8 vr (Fam) A suferi o arsură din cauza expunerii îndelungate la soare Si: a se arde. 9 vt (Îe) A ~ (pe cineva) la inimă sau a-i ~ (cuiva) inima A provoca cuiva o durere vie, profundă. 10 vt (Îae) A provoca cuiva o mare suferință morală. 11 vt (Adesea fig; d. alți agenți decât căldura) A provoca o senzație usturătoare (asemănătoare cu cea cauzată de o arsură). 12 vi (D. corpuri fierbinți sau d. soare) A iradia căldură mare Si: a arde, a dogori. 13-14 vtr (Fig; fam) A (se) înșela (mai ales la cumpărături). 15-16 vtr (Fig; fam) A (se) păcăli. 17 (Fig; fam; gmț; îe) Bea de ~ Bea foarte mult.

FRÍGE, frig, vb. III. 1. Tranz. A prepara un aliment (în special carne sau pește) prin expunere directă la acțiunea focului (în frigare, pe grătar etc.); p. ext. a prăji în tigaie. ◊ Compus: (fam.) frige-linte s. m. invar. = om avar, zgârcit, harpagon. 2. Tranz. și refl. A(-și) provoca o durere vie, o arsură la atingerea cu focul sau cu un obiect foarte fierbinte; a (se) arde. ◊ Expr. (Tranz.) A frige (pe cineva) la inimă sau a-i frige (cuiva) inima = a provoca cuiva o durere vie, usturătoare; a provoca cuiva o mare suferință morală. ♦ (Despre alți agenți decât căldura; adesea fig.) A provoca o senzație usturătoare (asemănătoare cu cea cauzată de o arsură). 3. Intranz. (Despre corpuri fierbinți) A iradia căldură mare; a dogori. 4. Refl. Fig. (Fam.) A se păcăli, a se înșela, a rămâne păgubaș. [Perf. s. fripsei, part. fript] – Lat. frigere.

FRÍGURĂ s. f. v. frig.

FRÍGE, frig, vb. III. 1. Tranz. A prepara un aliment (în special carne sau pește) prin expunere directă la acțiunea focului (în frigare, pe grătar etc.); p. ext. a prăji în tigaie. ◊ Compus: (fam.) frige-linte s. m. invar. = om avar, zgârcit, harpagon. 2. Tranz. și refl. A face să sufere sau a suferi o durere vie, o arsură la atingerea cu focul sau cu un obiect foarte fierbinte; a (se) arde. ◊ Expr. (Tranz.) A frige (pe cineva) la inimă sau a-i frige (cuiva) inima = a provoca cuiva o durere vie, usturătoare; a provoca cuiva o mare suferință morală. ♦ (Despre alți agenți decât căldura; adesea fig.) A provoca o senzație usturătoare (asemănătoare cu cea cauzată de o arsură). 3. Intranz. (Despre corpuri fierbinți) A iradia căldură mare; a dogori. 4. Refl. Fig. (Fam.) A se păcăli, a se înșela, a rămâne păgubaș. [Perf. s. fripsei, part. fript] – Lat. frigere.

FRÍGE, frig, vb. III. 1. Tranz. A expune un aliment (în special carne și pește) direct acțiunii focului (în frigare, pe grătar, pe jar) pentru a-l face bun de mîncat. V. prăji, pîrjoli, perpeli. Îi plac pui de cei mai tineri, mie însă-mi plac și de iști mai bătrîni, numai să fie bine fripți. CREANGĂ, P. 33. Una cu vin îl stropea, Una carne că-i frigea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 52. ◊ Absol. Fulga masă că-și gătea, Miei de piele că-i jupuia; Care prin frigări frigea, Care prin căldări fierbea. ANT. LIT. POP. I 258. ◊ Refl. impers. Ci mi-ș frige un berbece; Dar nu-l frige cum se frige, Ci-l înfige în cîrlige Și-l întoarce prin belciuge. ANT. LIT. POP. I 54. 2. Tranz. (Despre foc, soare sau un obiect care radiază căldură mare) A provoca senzații de arsură, urmate uneori de o rană. Soarele pălea așa de cumplit, de te frigea. SBIERA, P. 208. Luați seamă, că vă frigeți. ALECSANDRI, T. I 293. Cine s-a fript cu ciorba suflă și-n iaurt. ◊ (Despre alți agenți decît căldura) Venea un vînt aspru, care frigea obrazurile ca un brici rău ascuțit. SADOVEANU, O. VI 123. Lacrimile îi frig obrazul. VLAHUȚĂ, O. A. 139. ◊ Fig. Fata îl desfăcu [biletul] tremurînd: hîrtia îi frigea degetele. SADOVEANU, M. C. 142. Privirile lor stăruitoare îl frigeau. REBREANU, R. I. 145. ♦ (Despre oameni) A atinge (ceva sau pe cineva) cu un corp fierbinte, provocînd o arsură; a arde. Luînd pe rînd andrelele înroșite în foc, îi fripse cățeii de turbă de pe dosul limbii. HOGAȘ, H. 28. ◊ Fig. (În legătură cu inima, considerată ca sediu al sentimentelor și senzațiilor) Strașnică femeie, bre Vasile... M-a fript la inimă, m-a gătit! SADOVEANU, O. I 467. Ea de mică m-a iubit Și mare m-a părăsit, Inimioara rău mi-a fript. ANT. LIT. POP. I 381. M-o fript la inimă, nu altă. ȘEZ. II 74. ♦ Refl. A suferi o durere vie la atingerea cu focul sau cu un obiect fierbinte. Jucați-vă cu focul, dacă vi-i voia să vă frigeți. NEGRUZZI, S. III 14. 3. Intranz. (Despre corpuri fierbinți) A iradia căldură mare; a arde, a dogorî. Soarele frigea acum în mijlocul cerului. PREDA, Î. 148. 4. Refl. (Familiar) A se păcăli, a se înșela, a păgubi. S-a fript: ce-a cumpărat el nu face nici doi bani.M-am fript! s-a gîndit Negoiță; dar de zis n-a putut zice nimic. CARAGIALE, P. 95. – Forme gramaticale; perf. s. fripsei, part. fript.

FRIGE-LÍNTE s. m. (Familiar) Nume care se dă în batjocură unui om zgîrcit; avar. Trebuie să fie cineva un frige-linte... pentru ca să facă gură pentru un strugur. ALECSANDRI, T. 279.

FRÍGURĂ s. f. (Popular) Friguri. Și să ațîță boale, și urmează mai vîrtos frigura. PISCUPESCU, O. 183. De frigură te trezești, Dar de dor te prăpădești. HODOȘ, P. P. 88.

fríge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. frig, imperf. 3 sg. frigeá, perf. s. 1 sg. fripséi, 1 pl. frípserăm; ger. frigấnd; part. fript

!fríge-línte (pop., fam.) s. m. și f., g.-d. lui fríge-línte; pl. fríge-línte

arată toate definițiile

Intrare: frig
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • frig
  • frigul
  • frigu‑
plural
  • friguri
  • frigurile
genitiv-dativ singular
  • frig
  • frigului
plural
  • friguri
  • frigurilor
vocativ singular
plural
substantiv feminin (F43)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • frigură
  • frigura
plural
  • friguri
  • frigurile
genitiv-dativ singular
  • friguri
  • frigurii
plural
  • friguri
  • frigurilor
vocativ singular
plural
Intrare: buruiana-frigurilor
buruiana-frigurilor substantiv feminin articulat
substantiv feminin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • buruiana-frigurilor
plural
  • buruienile-frigurilor
genitiv-dativ singular
  • buruienii-frigurilor
plural
  • buruienilor-frigurilor
vocativ singular
plural
Intrare: frige
verb (VT660)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • frige
  • frigere
  • fript
  • friptu‑
  • frigând
  • frigându‑
singular plural
  • frige
  • frigeți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • frig
(să)
  • frig
  • frigeam
  • fripsei
  • fripsesem
a II-a (tu)
  • frigi
(să)
  • frigi
  • frigeai
  • fripseși
  • fripseseși
a III-a (el, ea)
  • frige
(să)
  • fri
  • frigea
  • fripse
  • fripsese
plural I (noi)
  • frigem
(să)
  • frigem
  • frigeam
  • fripserăm
  • fripseserăm
  • fripsesem
a II-a (voi)
  • frigeți
(să)
  • frigeți
  • frigeați
  • fripserăți
  • fripseserăți
  • fripseseți
a III-a (ei, ele)
  • frig
(să)
  • fri
  • frigeau
  • fripseră
  • fripseseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)