10 intrări

63 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

FRANC1, franci, s. m. 1. Denumire dată unității monetare în Franța, Belgia, Elveția înainte de introducerea monedei euro, dar și în alte țări. 2. (Înv.) Unitate monetară în România; leu2. ♦ (Azi, la pl.) Valoare bănească nedeterminată; bani, avere. – Din fr. franc.

FRANC4, -Ă, franci, -ce, s. m. pl., adj. 1. S. m. pl. Uniune de triburi din grupul germanilor apuseni, care trăiau în sec. III pe cursul inferior și mijlociu al Rinului și care, în sec. V, au cucerit aproape toată Galia și au creat statul franc. 2. Adj. Care aparține francilor4 (1), privitor la franci4 (1). – Din fr. franc.

FRANC4, -Ă, franci, -ce, s. m. pl., adj. 1. S. m. pl. Uniune de triburi din grupul germanilor apuseni, care trăiau în sec. III pe cursul inferior și mijlociu al Rinului și care, în sec. V, au cucerit aproape toată Galia și au creat statul franc. 2. Adj. Care aparține francilor4 (1), privitor la franci4 (1). – Din fr. franc.

FRANC2, franci, s. m. Denumire dată portaltoiului obținut din sămânța soiurilor cultivate (la măr, păr, cireș etc.) care fac parte din aceeași specie cu altoiul. – Din fr. franc.

FRANC2, franci, s. m. Denumire dată portaltoiului obținut din sămânța soiurilor cultivate (la măr, păr, cireș etc.) care fac parte din aceeași specie cu altoiul. – Din fr. franc.

FRANC3, -Ă, franci, -ce, adj. (Despre oameni) Care are un caracter sincer, loial, cinstit; care spune pe față, deschis, ceea ce gândește; (despre înfățișarea sau manifestările cuiva) care trădează un astfel de caracter. ♦ (Despre acțiuni) Loial, cinstit. [Var.: franș, -ă adj.] – Din fr. franc.

franc4, ~ă [At: DEX / Pl: ~nci / E: fr franc] 1 smp Uniune de triburi din grupul germanilor apuseni, care trăiau în sec, III pe cursul inferior și mijlociu al Rinului și care, în sec. V, au cucerit aproape toată Galia și au creat statul franc. 2 a Care aparține francilor4. 3 a Privitor la franci4. 4 a Specific francilor4.

franc3, ~ă a [At: GHICA, S. 111 / V: ~nș / Pl: ~nci, ~nce / E: fr franc] 1 a (D. oameni) Care are un caracter sincer, loial, cinstit. 2 a (D. oameni) Care spune pe față, deschis, ceea ce gândește. 3 a (D. înfățișarea sau manifestările cuiva) Care trădează un caracter franc (1). 4 a (D. acțiuni) Loial. 5 av Într-un mod lipsit de ipocrizie Si: deschis, direct, sincer, (liv) francamente. 6 (Îs) Port ~ Port comercial posedând antrepozite, în care mărfurile depozitate sunt scutite de taxe de intrare sau de ieșire.

franc2 sm [At: DEX / Pl: ~nci / E: fr franc] Portaltoi obținut din sămânța soiurilor cultivate (la măr, păr, cireș etc.) care fac parte din aceeași specie cu altoiul.

franc1 sm [At: TEODORESCU, P. P. 132/ V: (reg) ~ng / Pl: ~nci / E: fr franc] 1 (Înv) Unitate monetară în România, înainte de primul război mondial Si: leu2. 2 (Fam; lpl) Valoare bănească nedeterminată Si: avere, bani. 3 (Fam; îe) A avea ~nci A avea bani mulți. 4 (Reg; fam; îe) A căuta ~u’ popii A fi în agonie. 5 (Îae) A fi gata de moarte. 6 Denumire dată unității monetare în Franța, Belgia, Elveția, înainte de introducerea monedei unice europene.

FRANC1, franci, s. m. 1. Denumire dată unității monetare în Franța, Belgia, Elveția etc. 2. (Înv.) Unitate monetară în România; leu2. ♦ (Azi, la pl.) Valoare bănească nedeterminată; bani, avere. – Din fr. franc.

FRANC3, -Ă, franci, -ce, adj. (Despre oameni) Care are un caracter sincer, loial, cinstit; care spune pe față, fără înconjur, ceea ce gândește; (despre înfățișarea sau manifestările cuiva) care trădează un astfel de caracter. ♦ (Despre acțiuni) Loial, cinstit. [Var.: franș, -ă adj.] – Din fr. franc.

FRANC2, -Ă adj. (Franțuzism, despre persoane) Care are un caracter sincer, care spune pe față, fără înconjur, ceea ce gîndește; deschis; (despre manifestări ale oamenilor) care trădează un astfel de caracter. Bunătatea inimii sale se vedea scrisă pe figura-i francă și plăcută. FILIMON, C. 181. ◊ Fig. Îl respectam și-l admiram, robit... de inima lui francă. GALACTION, O. I 100. ♦ (Despre acțiuni) Loial, cinstit. Planul se schimbase: fusese franc și voinicesc, acum devenise mișelesc. GHICA, S. 111.

FRANC1, franci, s. m. 1. Unitate monetară în Franța, Elveția etc. 2. (Învechit) Unitate monetară în Romînia, leu; (astăzi) valoare bănească nedeterminată, ban, avere. Și ei învîrt francii cu lopata. DUMITRIU, N. 29. Într-o zi, iar îi crăpa buza de cîțiva franci. CAMIL PETRESCU, U. N. 233. Francii îs legați în colțul basmalei. BUJOR, S. 66. ◊ Expr. (Familiar) A împușca francul v. împușca.

FRANC s.n. Portaltoi obținut din sămînța soiurilor cultivate care fac parte din aceeași specie cu altoiul. [< fr. franc].

FRANC, -Ă adj. Sincer; neascuns, deschis; cinstit, loial. [Var. franș, -ă adj. / < it. franco, fr. franc].

FRANC s.m. Unitate monetară în Franța, Elveția, Belgia etc. [< fr. franc].

FRANC2 s. n. portaltoi din sămânța soiurilor cultivate din aceeași specie cu altoiul. (< fr. franc)

FRANC3, -Ă adj. s. m. (locuitor) dintr-o uniune de triburi germane, care trăiau în sec. III, pe cursul inferior al Rinului. ◊ (s. f.) limbă germanică vorbită la început de franci, cuceritorii Galiei. (< fr. franc, franque)

FRANC4, -Ă adj. sincer, loial, cinstit. (< fr. franc)

FRANC1 s. m. unitate monetară a Franței, Elveției, țărilor Africii Centrale, Belgiei etc. ◊ monedă divizionară în Maroc, a suta parte dintr-un dirham. (< fr. franc)

FRANC1 ~că (~ci, ~ce) 1) (despre persoane) Care nu tăinuiește nimic; dispus a-și exprima gândurile fără a le ascunde; deschis; neprefăcut; sincer. Atitudine ~că. 2) și adverbial (despre manifestări ale oamenilor) Care denotă claritate în exprimare; prezentat în mod direct. Surâs ~. 3) (despre acțiuni) Care corespunde legilor de onoare și probitate; în conformitate cu onoarea și probitatea morală; onest; cinstit. /<fr. franc

FRANC3 ~ci m. 1) (în Franța, Belgia, Elveția etc.) Unitate a sistemului monetar. 2) la pl. fam. Bani în număr nedeterminat; parale. /<fr. franc

FRANC2 ~că (~ci, ~ce) ist. Care aparține francilor; referitor la franci. Limbă ~că. /<fr. franc

franc m. monedă de argint, unitatea sistemei monetare.

franc a. ce ține de națiunea Francilor: monarhie francă; limbă francă, jargon amestecat (din franceza, italiana, spaniola și araba) ce vorbesc levantinii din Mediterana.

franc a. și adv. deschis, sincer: caracter franc, vorbește franc.

*Franc, -ă s. (fr. Franc, mlat. Francus, Franc, în opoz. cu serv. Cp. cu Român, care, în Munt. a însemnat și „serv”. V. Frînc). Membru al poporuluĭ Francilor (sec. 5 după Hr.). Numele Francejilor și Italienilor, apoĭ al tuturor Europenilor în Orient în evu mediŭ și chear și azĭ. Jidan spaniol în Orient. O monetă de argint în greutate de 5 grame, considerată ca unitate monetară a sistemeĭ metrice latine. Pl. Fam. Banĭ: a umbla după francĭ. Adj. Al Francilor. Europenesc. Limba francă, un jargon rezultat din amestecu limbiĭ franceze, italiene, proventale, spaniole și arabe, pe care-l vorbesc pescariĭ în Mediterana. Azĭ, în compozițiune, înseamnă „francez”: dicționar franco-românesc. Adv. Cu francheță, cu lealitate: a vorbi franc. (Fals franș). – Moneta numită franc îșĭ trage numele de la o veche monetă romană numită livră. Aceasta îșĭ perduse din greutate în seculu 6, și de aceĭa Carol cel Mare o înlocui pintr’o noŭă livră de 20 solizi (un solid, fr. sou, e 5 centime). Această livră s’a numit „livra franceză” (pe scurt: franc) și, ca și precedenta, era numaĭ o monetă de socotit. Maĭ tîrziŭ, cînd s’aŭ bătut monete reale de 20 de solizĭ (dinarĭ), li s’a dat pin analogie numele de francĭ. Eĭ eraŭ de aur și de argint. Ceĭ de aur aŭ apărut întîĭa oară la 1360 supt regele Franciiĭ Ĭon II cel Bun, care era reprezentat călare, și aveaŭ inscripțiunea „Francorum rex”, regele Francilor. Maĭ pe urmă, Carol V, punînd să se bată aceĭașĭ dinarĭ, dar cu figura luĭ reprezentată pe jos, aĭ luĭ Ion s’aŭ numit „francĭ cu cal”, ĭar aĭ luĭ Carol „francĭ pe jos”. Supt Ludovic XI, această monetă nu s’a maĭ fabricat. Primiĭ francĭ de argint aŭ fost bătuțĭ supt Enric II, care porunci să se facă și jumătățĭ și sferturĭ de franc. De la aceștĭ francĭ vine numele franculuĭ actual. Franc e cuvîntu popular în România și greșit i se zice oficial leŭ noŭ saŭ numaĭ leŭ. „Leu” era vechea monetă de 40 de parale și nu trebuĭe să i se amestece numele cu francu. Cum se zice franc în Elveția și’n Belgia și nu se confundă cu francu francez, tot așa i se poate păstra și la noĭ numele pe care i-l păstrează poporu și care există și’n frăncărie, a frăncui și împușcă-franc.

FRANȘ, -Ă adj. v. franc3.

FRÂNC, -Ă, frânci, -ce, s. m. și f. (Adesea adjectival) Nume generic dat în trecut la noi occidentalilor de origine latină. – Lat. Francus.

frânc, ~ă [At: M. COSTIN, ap. LET. I, 236/13 / Pl: ~nci / E: lat Francus, vsl франгь] (Înv) 1-2 smf, a (Nume generic dat la noi occidentalilor) de origine latină.

FRÂNC, -Ă, frânci, -ce, s. m. și f. (Adesea adjectival) Nume generic dat odinioară la noi occidentalilor de origine latină. – Lat. Francus.

FRÎNC, -Ă, frînci, -e, adj.[1] Nume generic dat odinioară la noi occidentalilor latini. Da-n caic cine era? Era Căpitan-pașa, Baș-agaoa turcilor, Măcelarul frîncilor. ALECSANDRI, P. P. 124. ◊ (Adjectival) Timpii împăraților frînci din Constantinopol. ODOBESCU, S. I 222.

  1. Lipsește indicația s. m. și f., evidentă din explicație. — gall

Franci m. pl. popor germanic care invadă Galia în sec. III și IV, s’așeză într’însa și dete numele său Franței («Țara Francilor»).

Frânci m. pl. 1. nume generic al Europenilor în special a-l celor de rasă latină în Orient: măcelarul Frâncilor POP. de Frânci e lăudată BOL.; 2. pl. Francezi sau Italieni: a risipit cu Cavalerii negri a Francilor armată AL. [Lat. medieval FRANCUS]. V. Franci.

Frînc, -ă s. (mlat. Francus). Vechĭ. Franc. Eŭropean de rasă latină, maĭ ales italiană. V. franc.

împușcă-fránc m., pl. tot așa. Iron. Om așa de sărac în cît aleargă și după un franc.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

franc2 (loial; referitor la franci) adj. m., pl. franci; f. francă, pl. france

franc3 (monedă; portaltoi; nume etnic) s. m., pl. franci; (franc elvețian; moneda multor state africane) simb. Fr

franc2 (monedă, portaltoi, nume etnic) s. m., pl. franci

franc1 (loial, referitor la franci) adj. m., pl. franci; f. francă, pl. france

franc (loial, care aparține francilor) adj. m., pl. franci; f. sg. francă, pl. france

franc (monedă, portaltoi, nume de popor) s. m., pl. franci

frânc (înv.) s. m., pl. frânci

!frânc (înv.) s. m., pl. frânci

frânc s. m., adj. m., pl. frânci; f. sg. frâncă, g.-d. art. frâncei, pl. frânce

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

FRANC adj. v. cinstit, neprefăcut, sincer.

FRANC s. ban, gologan, para, (înv. și pop.) sorocovăț, (pop. și fam.) pitac, sfanț, (reg. și fam.) pițulă, (astăzi fam.) arginți (pl.), (fam.) capital, (arg.) lovele (pl.), mangări (pl.), mardei (pl.), material. (A rămas fără ~i.)

FRANC adv. deschis, direct, fățiș, sincer, (înv.) aievea, avedere, (fig.) neted, verde. (I-a spus ~ tot ce avea de spus.)

franc adj. v. CINSTIT. NEPREFĂCUT. SINCER.

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

frînc (frînci), s. m. – Gal, francez. – Mr. frangu, megl. frenc. It. franco sau ngr. φράγϰος (Tagliavini, Arch. Rom., XXI, 375). Der. din sl. frǫgŭ (Miklosich, Slaw., Elem., 51; Byhan 310; DAR) este mai puțin probabilă. Sec. XVII, înv. Este dublet al lui franc, adj., din fr. franc. Der. frîncesc, adj. (înv., francez, gal); frîncește, adv. (înv., în franceză, în latină); frînghie (var. frenghie), s. f. (înv., brocart), din tc. frengi (Șeineanu, II, 175); cf. sb. frȅnga; frențe (var. (s)frînție, (s)frenție, (s)frinție), s. f. (sifilis), din mag. franc „(morb) galic” (DAR; Gáldi, Dict., 130), cf. sb., cr. frȁnca; (s)frințit, s. m. (sifilitic); francez, s. m., din it. francese; franțuz, s. m., din germ. Franzose (Borcea 188), în parte prin intermediul sb., rus. francuz (Sanzewitsch 203); franțuzesc, adj. (francez); franțuzește, adv. (în franceză); franțuzi, vb. (a-i imita pe francezi); (s)franțuzit, adj. (care imită pe francezi); franțuzism, s. n. (galicism); franțuzoaică, s. f. (femeie care face parte din populația Franței); frîncușe, s. f. (varietate de struguri albi); franca, vb. (a plăti taxele de transport), din fr. franchir, dar refăcut după franc; franchețe, s. f. (sinceritate), din it. franchezza; franco, adv. (în care cheltuielile de transport sînt cuprinse în prețul de vînzare). Cf. franzelă, farmazon.

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

frânc, frânci, s.m. – Francez (Bârlea, 1924); nume generic dat odinioară, la noi, occidentalilor de origine latină. ♦ (onom.) Frănc, Franc, Frânc, Frâncău, Frâncu, nume de familie (64 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). – Lat. francus (DEX, MDA); dublet al lui franc, din fr. franc (DER).

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

Franc, -ca, -ulea v. Frînc I 1, II A 4.

FRÎNC subst. etnic < lat. med. Francus designînd pe franco-italienii din coloniile de la M. Neagră (Pera, Cafa etc). I. 1. Franc, N. (Met 152); Francea, V. (17 A V 204). 2. Frînc, act., frecv.; Frîncul (Hur); – Avram (Ștef); – boier, 1665 (Isp III1); țig. (17 A V 86); -ețu (Mîneciu); Frăncul (Glos). 3. Frînca t; Frînc/ă b. act.; -escu, T. (Olt); -escul, pan (16 A III 397) etc.; -ești s. (Ștef); -eni s. 4. Frînco (16 B I 80). 5. Frînce, mold. (Sur XIX). 6. Frenciu (Ard).Cu suf. ucr. -ciuc: Frînciuc (C Bog); Frenciuc (Ștef). 8. Frenciocii (17 A IV 184) și Frenciucii s. (17 A III 133). II. Același etnic venit din gr. modernă: A. 1. Frangopulos, C-tin, m. vistier (16 B V 27), scris și Frangopul ban (P Gov f° 18). 2. Frangu, fam., act. 3. Frangule (Hur; Sd XI 280); -a, act. 1 – 3 sînt nume purtate dc greci, care apoi vor trece la romîni. 4. Contaminat cu Francu: Franculea fam. (Acte Pietroasele – Bz). 5. Costea fiul Fra(n)gulei, din Buzău. 6. Franghe, Iuon, răzeș (Băl VI). 7. Deformat: Frangozu, Filipzis și Fragozu Hilip (16 A III 466; 17 A Iî 333). 8. Cu denazalizare; Fraghiia log., munt. 1649 (BCI V 196). B. Cu an > În, după analogia lui Frîncu, formă trecută ca în vocabular „Fata de frîng” (Păsculescu, Lit. pop. 160); 1. Frîngu, R., act. 2. Frîngotă, munt., 1640 (Sd XXI). 3. Freng,(Met 65). 4. Prin contaminare cu frînghie: Frînghiul t.; Fringheșu (17 B 1178); Frînghiș, -ești s. (16 B I 93; Cat) sau < ung. Frigyes „Frederic”, scris și Frenghișești sau Frănchișani 1441 (Rep D). III. Din forma bizantină Фράντζες n. unui cronicar din sec. al XV-lea și din germ. Franz. 1. Franț căp. 1680 (Sd XI 80); -e neg. (D Buc). 2. Franța, boier (Sd XIV 169); – olt. (17 B I 61, IV 145); – negustor (16 B III 177); – din Cîmpulung (An C748); Franța zis și Svranța spătar (16 B VI 10, 34); Franță, Matei (Ard II 207). 3. Franțe, popa din Tinos zis și Frăncu, 1809 (Acte Sc); Franțe pren. (P3 fila 14; 16 B249). 4. Sfranța, 1627 (AO I 236). 5. Frănțel, Cerchez, căp. (RA VI 1-2). 6. Franțescu, Al., mold., act. 7. Franțuzul, Gaspar, ceasornicar, 1670 (Sd V 89). IV. Ipotetice, cu afereză: 1. Rîncu (Buzău) < Frîncu și Rînceni s. < Frînceni sau < subst. rîncă. 2. Rînghea t. în satul Cucuteni, r. Pucioasa < Frînghea. 3. Rînghilă, sau < Arhanghel.

Fairplay (engl. „Joc deschis, franc”, cum s-ar zice pe românește: Cu cărțile pe față). Cuvîntul „fair” care în englezește are înțelesul de: corect, onest, cinstit, și-a însușit aici o nuanță în plus, și anume de lealitate, de cavalerism, de comportare sportivă. În acest spirit și-a făcut drum expresia „fairplay”. Se mai spune și: „A juca fair.”

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

a împușca francul expr. 1. a-și cîștiga existența cu greu. 2. a fi mereu în criză de bani.

Intrare: Franc
Franc nume propriu
nume propriu (I3)
  • Franc
Intrare: franc (etnic, adj.)
franc2 (adj.) adjectiv
adjectiv (A10)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • franc
  • francul
  • francu‑
  • francă
  • franca
plural
  • franci
  • francii
  • france
  • francele
genitiv-dativ singular
  • franc
  • francului
  • france
  • francei
plural
  • franci
  • francilor
  • france
  • francelor
vocativ singular
plural
Intrare: franc (etnic, persoană)
franc1 (s.m.) substantiv masculin
substantiv masculin (M13)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • franc
  • francul
  • francu‑
plural
  • franci
  • francii
genitiv-dativ singular
  • franc
  • francului
plural
  • franci
  • francilor
vocativ singular
plural
Intrare: franc (monedă)
franc1 (s.m.) substantiv masculin
substantiv masculin (M13)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • franc
  • francul
  • francu‑
plural
  • franci
  • francii
genitiv-dativ singular
  • franc
  • francului
plural
  • franci
  • francilor
vocativ singular
plural
frang
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: franc (portaltoi)
franc1 (s.m.) substantiv masculin
substantiv masculin (M13)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • franc
  • francul
  • francu‑
plural
  • franci
  • francii
genitiv-dativ singular
  • franc
  • francului
plural
  • franci
  • francilor
vocativ singular
plural
Intrare: franc (sincer)
franc2 (adj.) adjectiv
adjectiv (A10)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • franc
  • francul
  • francu‑
  • francă
  • franca
plural
  • franci
  • francii
  • france
  • francele
genitiv-dativ singular
  • franc
  • francului
  • france
  • francei
plural
  • franci
  • francilor
  • france
  • francelor
vocativ singular
plural
franș adjectiv
adjectiv (A1)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • fra
  • franșul
  • franșu‑
  • franșă
  • franșa
plural
  • franși
  • franșii
  • franșe
  • franșele
genitiv-dativ singular
  • fra
  • franșului
  • franșe
  • franșei
plural
  • franși
  • franșilor
  • franșe
  • franșelor
vocativ singular
plural
Intrare: Frânc
Frânc nume propriu
nume propriu (I3)
  • Frânc
Intrare: frânc (adj.)
frânc1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A10)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • frânc
  • frâncul
  • frâncu‑
  • frâncă
  • frânca
plural
  • frânci
  • frâncii
  • frânce
  • frâncele
genitiv-dativ singular
  • frânc
  • frâncului
  • frânce
  • frâncei
plural
  • frânci
  • frâncilor
  • frânce
  • frâncelor
vocativ singular
plural
Intrare: frânc (s.m.)
frânc2 (s.m.) substantiv masculin
substantiv masculin (M13)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • frânc
  • frâncul
  • frâncu‑
plural
  • frânci
  • frâncii
genitiv-dativ singular
  • frânc
  • frâncului
plural
  • frânci
  • frâncilor
vocativ singular
plural
Intrare: împușcă-franc
împușcă-franc substantiv masculin
substantiv masculin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • împușcă-franc
  • ‑mpușcă-franc
  • împușcă-franc
  • ‑mpușcă-franc
plural
  • împușcă-franc
  • ‑mpușcă-franc
  • împușcă-franc
  • ‑mpușcă-franc
genitiv-dativ singular
  • împușcă-franc
  • ‑mpușcă-franc
  • împușcă-franc
  • ‑mpușcă-franc
plural
  • împușcă-franc
  • ‑mpușcă-franc
  • împușcă-franc
  • ‑mpușcă-franc
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

franc, francăadjectiv

etimologie:

franc, francisubstantiv masculin

  • 1. (la) plural Uniune de triburi din grupul germanilor apuseni, care trăiau în secolul III pe cursul inferior și mijlociu al Rinului și care, în secolul V, au cucerit aproape toată Galia și au creat statul franc. DEX '09 MDN '00
etimologie:

franc, francisubstantiv masculin

  • 1. Denumire dată unității monetare în Franța, Belgia, Elveția înainte de introducerea monedei euro, dar și în alte țări. DEX '09 DLRLC DN
    diminutive: frăncușor
    • 1.1. Monedă divizionară în Maroc, a suta parte dintr-un dirham. MDN '00
  • 2. învechit Unitate monetară în România; leu. DEX '09 DLRLC
    sinonime: ban
    • format_quote Și ei învîrt francii cu lopata. DUMITRIU, N. 29. DLRLC
    • format_quote Într-o zi, iar îi crăpa buza de cîțiva franci. CAMIL PETRESCU, U. N. 233. DLRLC
    • format_quote Francii îs legați în colțul basmalei. BUJOR, S. 66. DLRLC
    • 2.1. (la) plural (Azi) Valoare bănească nedeterminată; bani, parale. DEX '09 DLRLC NODEX
      sinonime: avere
etimologie:

franc, francisubstantiv masculin

  • 1. Denumire dată portaltoiului obținut din sămânța soiurilor cultivate (la măr, păr, cireș etc.) care fac parte din aceeași specie cu altoiul. DEX '09 DN
etimologie:

franc, francăadjectiv

  • 1. (Despre oameni) Care are un caracter sincer, loial, cinstit; care spune pe față, deschis, ceea ce gândește; (despre înfățișarea sau manifestările cuiva) care trădează un astfel de caracter. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote Atitudine francă. Surâs franc. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote Bunătatea inimii sale se vedea scrisă pe figura-i francă și plăcută. FILIMON, C. 181. DLRLC
    • format_quote figurat Îl respectam și-l admiram, robit... de inima lui francă. GALACTION, O. I 100. DLRLC
  • 2. (Despre acțiuni) Care corespunde legilor de onoare și probitate; în conformitate cu onoarea și probitatea morală. DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX
    • format_quote Planul se schimbase: fusese franc și voinicesc, acum devenise mișelesc. GHICA, S. 111. DLRLC
etimologie:

frânc, frâncisubstantiv masculin
frâncă, frâncesubstantiv feminin
frânc, frâncăadjectiv

  • 1. adesea (și) adjectival Nume generic dat în trecut la noi occidentalilor de origine latină. DEX '09 DLRLC
    • format_quote Da-n caic cine era? Era Căpitan-pașa, Baș-agaoa turcilor, Măcelarul frîncilor. ALECSANDRI, P. P. 124. DLRLC
    • format_quote Timpii împăraților frînci din Constantinopol. ODOBESCU, S. I 222. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.