frână² sf vz frâu

frână¹ sf [At: LTR / Pl: ~ne / E: fr frein după frâne, pll frâu] 1 (Teh) Ansamblu de mecanisme folosit pentru a micșora, eventual pentru a anula viteza unor corpuri aflate în mișcare, prin transformarea energiei cinetice a acelor corpuri în altă formă de energie. 2 (Spc) Dispozitiv folosit pentru încetinirea vitezei sau pentru oprirea mișcării unui vehicul. 3 (Fig) Ceea ce ține în loc cursul sau dezvoltarea unui proces în desfășurare, a unei acțiuni, a unui sentiment Si: obstacol, piedică.

FRÂNĂ s.f. Aparat adaptat la un vehicul pentru a-i micșora viteza sau a-l opri din mers. ♦ (Fig.) Ceea ce oprește, încetinește, îngreuiază o acțiune, un proces etc. [După fr. frein].

FRẤNĂ s. f. dispozitiv adaptat la un vehicul pentru a-i micșora sau opri viteza. ◊ (fig.) ceea ce oprește, încetinește o acțiune, un proces etc. (după fr. frein)

FRÂNĂ ~e f. 1) Dispozitiv pentru micșorarea vitezei sau oprirea unui vehicul. 2) fig. Factor care zădărnicește desfășurarea unui proces sau a unei acțiuni. [G.-D. frânei] /<fr. frein

frână f. aparat spre a opri îndată mersul unei mașini, unui vagon sau tramvaiu (= fr. frein).

frană sf [At: DN³ / Pl: ~ne / E: fr frana] (Glg) Alunecare de teren în formă de cuib.

frâna [At: LTR / Pzi: ~nez / E: fr freiner după frână, înfrâna] 1-2 vt(a) A încetini sau a opri mișcarea unui corp. 3-4 vt(a) (Spc) A încetini sau a opri mersul unui vehicul cu ajutorul frânei (2). 5 vt (Fig) A împiedica dezvoltarea, cursul sau manifestarea unei acțiuni, a unui proces, a unui sentiment. 6 vt (Fig) A tempera. 7 vi (D. un vehicul) A încetini. 8 vi (D. un vehicul) A se opri.

FRÎNÁ, frînez, vb. I. Tranz. 1. (Mai ales cu privire la vehicule) A încetini sau a opri din mișcare cu ajutorul frînei. Șoferul frînează mașina. ◊ Intranz. Mașina frînă brusc. 2. Fig. A ține în loc, a împiedica, a opri dezvoltarea, cursul, manifestarea unui proces, a unui sentiment etc. Nu există putere în lume în stare să frîneze avîntul făuritorilor vieții noi. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2582.

FRÎ́NĂ, frîne, s. f. 1. Dispozitiv folosit pentru încetinirea sau pentru oprirea mișcării unui vehicul. Trenul cu patru vagoane intră în gară cu toate frînele strînse. DUMITRIU, N. 98. Vagonul nemaifiind în coadă, frînarul de siguranță îl părăsise, iar locul de la pavilionul de observație, unde e frîna, era acuma gol. CARAGIALE, M. 142. 2. Fig. Ceea ce ține în loc cursul sau dezvoltarea unui proces, a unui sentiment etc.; piedică, obstacol. Acei care nu contribuie la desfășurarea criticii și autocriticii sînt o frînă în calea mersului înainte. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 3-4, 208.

FRÂNÁ vb. I. tr. A opri, a încetini mersul unui vehicul cu ajutorul frânei. ♦ (Fig.) A ține în loc, a încetini, a pune piedici. [După fr. freiner].

FRÂNÁ vb. tr. a opri, a încetini mersul unui vehicul cu ajutorul frânei. ◊ (fig.) a ține în loc, a încetini. (după fr. freiner)

A FRÂNÁ ~éz 1. tranz. 1) (vehicule) A opri cu ajutorul frânei. 2) fig. A împiedica să se manifeste; a stăvili. 2. intranz. (despre vehicule în mișcare) A-și încetini sau a-și opri mersul. /<fr. freiner

*frî́nă f., pl. e (d. frîŭ, frîne, după fr. frein). Opritoare (pedică) la roatele vechiculelor (locomotive, vagoane, automobile, biciclete, trăsurĭ).

frấnă s. f., g.-d. art. frấnei; pl. frấne

frână s. f., g.-d. art. frânei; pl. frâne

frâná (a ~) vb., ind. prez. 3 frâneáză

frâná vb., ind. prez. 1 sg. frânez, 3 sg. și pl. frâneáză