2 intrări
38 de definiții
din care- explicative (22)
- morfologice (8)
- relaționale (4)
- etimologice (1)
- enciclopedice (3)
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
FLORIN, florini, s. m. 1. Denumire a unor monede de aur și de argint care au circulat și în Țările Române până în sec. XIX; fiorin. 2. Unitate bănească în Olanda, până la introducerea monedei unice europene; gulden. [Var.: (înv., 1) fiorin, fiorint s. m.] – Din germ. Florin, fr. florin, it. fiorino.
florin sm [At: TETRAEV. (1574), 238/ V: (1) ~t / Pl: ~i / E: fr florin, ger Florin] 1 Fiorin (1). 2 Unitate monetară în Olanda Si: gulden.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
FLORIN, florini, s. m. 1. Denumire a unor monede de aur și de argint care au circulat și în țările românești până în sec. XIX; fiorin. 2. Unitate bănească în Olanda; gulden. – Din germ. Florin, fr. florin.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
FLORIN s. m. v. fiorin.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
FLORIN s.m. 1. Veche monedă de aur și de argint; fiorin. 2. Gulden. [< germ. Florin, fr. florin].
- sursa: DN (1986)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
FLORIN s. m. 1. veche monedă de aur și de argint; fiorin. 2. gulden. 3. (în Anglia) monedă de 2 șilingi. (< germ. Florin, fr. florin)
- sursa: MDN '00 (2000)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
FLORIN ~i m. înv. (în trecut în unele țări europene) Monedă de aur sau de argint. /<germ. Florin, fr. florin
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
*florín m. (it. fiorino, d. orașu Florența, unde s’aŭ bătut întîĭa oară aceste monete de aur, pe care era imprimat un crin, adică o floare; mlat. florinus, ung. forint, sîrb. forinta). Galben florentin (al Florențeĭ). O monetă de argint de valoare variabilă (în Austro-Ungaria valora 2 coroane, adică 2 fr. și 10 banĭ, și se numea gulden. La 1620 valoraŭ 7 zloțĭ cît 6 florinĭ). – Și florinte (vechĭ) și fĭorin.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
FIORIN s. m. v. florin.
- sursa: DEX '09 (2009)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
FIORINT s. m. v. florin.
- sursa: DEX '09 (2009)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
fiorin sm [At: DOC (1577), ap. CUV. D. BĂTR. I, 27 / V: (înv) ~t / P: fi-o~ / Pl: ~i, (nob) ~nzi / E: it fiorino] (Înv) 1 Nume dat mai multor monede de aur și argint, bătute în diverse țări, care au circulat și la noi până în sec. XIX Si: florin (1). 2 (Pex) Ban.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
fiorint sm vz fiorin
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
florint sm vz florin
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
FIORIN, fiorini, s. m. Nume dat mai multor monede de aur și de argint, bătute în diverse țări, care au circulat și la noi până în secolul trecut; florin. [Pr.: fi-o-. – Var.: (înv.) fiorint s. m.] – Din it. fiorino.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
FIORINT s. m. v. fiorin.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
FIORIN, fiorini, s. m. (Învechit) Monedă care a circulat în vechiul imperiu austro-ungar; nume dat unor monede cu circulație în diverse țări. (Atestat în forma fiurin) Haină de zece fiurini. GOLESCU, Î. 67. – Pronunțat: fio-. – Variante: florin (VORNIC, P. 10), (învechit) florint, florinți (BĂLCESCU, O. II 193, ALECSANDRI, P. P. 314), (învechit) fiurin s. m.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
FIURIN s. m. v. fiorin.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
FLORINT s. m. v. fiorin.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
FIORIN s.n. Monedă de argint în vechiul Imperiu austro-ungar; nume dat diferitelor monede cu circulație în unele țări; florin. [Pron. fio-. / < it. fiorino].
- sursa: DN (1986)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
FIORIN s. n. florin. (< it. fiorino)
- sursa: MDN '00 (2000)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
fiorin m. od. monedă austriacă de aur în valoare de 2 lei noi. [It. FIORINO].
- sursa: Șăineanu, ed. VI (1929)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
*fĭorín, V. florin.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
Dicționare morfologice
Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).
florin (monedă) s. m., pl. florini; (florin din Aruba) simb. Afl
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de gall
- acțiuni
florin2 (monedă veche) v. fiorin
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
florin1 (monedă modernă) s. m., pl. florini
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
florin s. m., pl. florini
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
!fiorin (monedă veche) (desp. fio-) s. m., pl. fiorini
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de Rodica_rk
- acțiuni
fiorin (fio-)/florin2 (monedă veche) s. m., pl. fiorini/florini
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
fiorin s. m. (sil. fio-), pl. fiorini
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
fiorin.
- sursa: IVO-III (1941)
- adăugată de Ladislau Strifler
- acțiuni
Dicționare relaționale
Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).
FLORIN s. 1. fiorin. (Un ~ de aur.) 2. gulden. (~ul se numește în Olanda și gulden.)
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
FLORIN s. 1. fiorin. (Un ~ de aur.) 2. gulden. (~ se numește în Olanda și gulden.)
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
FIORIN s. 1. v. florin. 2. zlot.
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
FIORIN s. 1. florin. 2. zlot.
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
Dicționare etimologice
Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.
fiorin (fiorini), s. m. – Nume dat unor monede de aur și argint. – Mr. flurie. It. fiorino, cf. ngr. φιορίνι. Au circulat și var. înv. florin, s. m. (din lat. florenus, sl. florinŭ) și florint, s. m. (prin încrucișare cu mag. forint, cf. sb. forint).
- sursa: DER (1958-1966)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
Dicționare enciclopedice
Definiții enciclopedice
Florin În onomastica românească modernă sînt frecvent folosite un mare număr de prenume care pot fi încadrate în aceeași familie a cărei temă este Flor -: Florea, Floarea, Flora, Florela, Florentina, Florentin, Florența, Florian, Floriana, Florin, Florina (la acestea se adaugă o lungă serie de variante, hipocoristice și derivate, multe dintre ele folosite și independent). Din toate numele amintite, doar primele două, masc. Flórea (folosit frecvent și ca nume de familie) și fem. Floárea sînt specifice pentru antroponimia românească, toate celelalte fiind curente și la popoarele romanice, germanice, slave, la greci, maghiari etc. Se poate afirma deci, că Florea și Floarea sînt creații românești, iar restul împrumuturi mai vechi sau mai noi. Pentru a plasa această bogată familie de prenume în cadrul onomasticii europene, ne vom ocupa întîi de grupa celor împrumutate. În onomastica latină sînt atestate cu mult timp înaintea epocii creștine, numele pers. Flórus, Flora, strîns legate de numele unei cunoscute divinități din mitologia romană, Flóra, zeiță a florilor și a vegetației. Veche divinitate italică a primăverii (cultul Florei pare a fi de origine sabină), identificată de către Ovidiu cu gr. Chloris, zeița era celebrată prin cunoscutele serbări denumite Floralii, între 28 aprilie și 3 mai. Semnificația numelui Flora era binecunoscută romanilor (ca dealtfel și vorbitorilor limbii române) întrucît are la bază un radical italic *flo-(s), reprezentat în latină de flos, floris, devenit în română floare (cuvîntul apaține radicalului indo-european *bhlo- ca și germ. blume). Intrate în onomastica creștină, Florus și Flora devin nume calendaristice și se răspîndesc, prin cultul unui număr destul de mare de martiri și martire, mai ales în apusul Europei, dar și în răsărit Florus, devenit Flóros în greacă, ajunge prin acest intermediar și în limbile slave: în rusă, de ex., este atestat, destul de rar însă, un vechi nume Flórii. Flor, Floru(l) sînt adevărate rarități în onomastica noastră, cultul mucenicului Flor, care apare în calendarul ortodox, nefiind cunoscut la români. Deși prenumele Flora apare într-o culegere de nume de sfinți tipărită la Buzău în 1698 (inclusă în „12 Minee sau mineate slavo-române”), el este folosit curent de abia în perioada modernă, cînd a fost reluat pe cale cultă, fie din onomastica apuseană, fie, mai probabil, din mitologia romană. Tot din perioada precreștină erau folosite de către romani cognomenele Florens, gen. Florentis, create de la forma de participiu florens, florentis „înfloritor” a verbului floreo „a înflori”. De la Florent-, cu suf. -ius, se formează cognomenul Florentius, fem. Florentia. Considerate nume de bun augur și pronunțate încă de prin sec. 2 – 3 Florențiu, Florentia (-t- urmat de -i- devenise în latina tîrzie -ț-), acestea sînt atestate cu mare frecvență în inscripțiile creștine ca nume independente. Devenite și ele calendaristice (mai ales în apus sînt celebrați mulți martiri cu acest nume), numele se păstrează pînă în zilele noastre. Ca și în cazul lui Flor, numele calendaristic Florentie apare cu totul sporadic în onomastica românească (sub formele Florente, Florinte). Este frecventă și la modă astăzi forma feminină Florența (dintr-un mai vechi Florenția, ca și Constanța din Constanția), împrumutată tot din onomastica apuseană. Un alt derivat latinesc tîrziu de la Florentis sau Florentius este Florentinus, fem. Florentina, la origine un adjectiv în -inus (așa cum se folosește la noi adj. florentin). În apusul Europei, calendarul catolic păstrează amintirea unui fost episcop de Strasbourg, Florentinus. Florentina (numele unei sfinte spaniole moarte în jurul anului 600), împrumutat din apus pe cale cultă este și el mult mai frecvent în onomastica noastră actuală decît corespondentul masculin. Apărut la noi încă de prin secolul trecut, Florian, devenit și nume de familie, corespunde unei forme latine Floriánus (în calendarul catolic nume al unui legendar martir din timpul împăratului roman Dioclețian), dar este posibil ca apariția numelui românesc să se datoreze unei „latinizări” a lui Florea, în perioada cînd erau la modă numele cu finala -ian. Probabil cele mai frecvente prenume actuale din seria celor în discuție sînt Florín și Florína. Încadrat în bogata familie a prenumelor în -in, -ina (sufix foarte productiv în onomastica modernă, apărînd uneori chiar în derivate surprinzătoare pentru specialiști), Florin corespunde unei forme latine tîrzii, Florinus, de la Florus. În momentul în care numele în -in, ina erau numeroase la noi, Florina a putut fi derivat direct în română de la Flora, Florin sau Floarea (atestat din sec. 15, în limba noastră s-a folosit și un cuvînt comun florin, numele unei monede bătute întîi la Florența în 1252, apoi și în alte părți). O situație asemănătoare are și Floréla, la început împrumutat din apus și apoi creat din nou pe teren românesc, cînd s-au înmulțit femininele terminate în -ela. După cum am arătat mai sus, specifice românești sînt Floréa și Floarea. Dacă ultimul nu pune probleme, fiind identic cu subst. floare, masc. Florea a pus unele probleme specialiștilor, referitor la baza de la care a fost derivat. După cum ușor se observă, Florea este un derivat în -ea, încadrîndu-se într-o lungă serie de nume asemănătoare care sînt la origine fie porecle, devenite nume de familie, formate de la cuvinte comune (cf. Corbea, Grozea, Negrea), fie adaptări ale unor hipocoristice. Cum onomastica popoarelor slave vecine nu înregistrează un astfel de nume (bg. Flor sau rus. Florii, singurele nume calendaristice care ar putea intra în discuție, sînt extrem de rare pentru a putea explica vechimea, răspîndirea și frecvența rom. Florea), singura soluție logic valabilă este derivarea de la rom. floare, probabil într-o epocă destul de veche a limbii române (obiecțiile de natură fonetică ridicate de unii specialiști nu sînt concludente pentru limba română). Numele este foarte vechi la români: din documentele muntenești este cunoscut un jupan în divanul domnesc care purta numele Vlăcsan al lui Florea (adică Vlăcsan fiul sau probabil nepotul lui Florea). Cum Vlăcsan apare ca membru al divanului domnesc între 1421 și 1445, înseamnă că Florea, tatăl sau bunicul lui, s-a născut cu aproximativ 50 – 80 de ani înainte de 1421, deci cam pe la 1340-1370. Tot în sec. 15, sînt atestate toponimele Florei (la 1441), Florești (la 1477) și numele de familie Florescu (la 1478, un mare dregător muntean Vintilă Florescu). Către finele aceluiași secol, Florea apare și în documentele moldovene. Nume necalendaristic Florea s-a menținut în uz pînă astăzi, sprijinit de tradiție, de semnificația lui mereu prezentă în mintea vorbitorilor și de existența unei vechi și cunoscute sărbători, Floriile (Dumineca floriilor sau Dumineca florilor, sărbătorită la Ierusalim încă din primele secole ale erei noastre, iar în apusul Europei atestată de prin sec. 6-7 -dies florum sau pascha florum); această sărbătoare creștină (existentă sub nume diferite la toate popoarele eruopene) este cu siguranță o suprapunere tîrzie peste vechi tradiții și rituri păgîne legate de cultul diferitelor zeități ale primăverii și ale vegetației. În ceea ce privește numele românesc al sărbătorii, el pare să fie tot o creație românească de la subst. floare. Alături de fem. Floarea, atestat la începutul sec. 16, Florea a dat naștere unei lungi serii de derivate, unele folosite ca prenume independente: Florac, Floran, Floreciu, Florei, Florică, Florica, Ica, Floriță, fem. Florița, Floareș, Floruța; fem. Floricel, Flóri sînt recente. ☐ Engl. Flora, fr. Fleur, Flore, Florel, Florance sau Florence, Florent, Florentin, Florin, germ. Flor, Flora, Florian, Florentinus, Florentine, Florinus, it. Floro, Flora, Fiore, Fiorenzo, Fiorenza, Fiorella, Fiorentino, Fiorentina etc., magh. Flora, Florencia, Florentin, Florentina, Florian, Florina, etc., sp. Florez, Flora, rus. Flor, Flora, Florentii, Florentin, Florian, Florii, bg. Flor, Flora, Florana, Floriana, Florentina, Florina. ☐ Frecvente și cunoscute sînt toponimele care au la bază tema Flor-. Unul din vestitele orașe italiene, cunoscut din timpul etruscilor, apoi colonie romană cu numele Florentia, este actualul Firenze (rom. Florența). Numele italienesc actual provine prin intermediul formei Fiorenza, din aceeași bază latină ca și numele personal Florentia (un locuitor din Firenze este denumit fiorentino). Florianopolis este numele unui oraș brazilian, port la Atlantic, iar Florida denumește peninsula, strîmtoarea și statul din sud-estul S.U.A. (Peninsula a fost descoperită în 1513, în dumineca Floriilor, în sp. pascua florida, de către Juan Ponce de Leon). ☐ Foarte frecvente sînt derivatele de la tema Flor- în literatură. Florit apare deja în „Cîntecul lui Roland”. La T. Tasso apare un personaj numit Floreo, iar în literatura spaniolă pastorală sînt frecvente Florela, Florisia, Floristo, Floridon, Floridora, Floremio, Florenta sau combinații cu alte nume ca Florisbella (cu Isabella), Floralba (cu Alba). La fel de frecvente și ingenioase sînt numele cu tema Clor- (de la numele zeiței gr. Chloris, identică cu Flora). În operele unor scriitori celebri (T. Tasso, Cervantes, Ariosto, DUrfe etc.) apar o mulțime de personaje cu nume de tipul Clorinda, Cloridea, Cloridano, Clori, Clorineo, Clorida etc. Multe dintre aceste creații ale onomasticii literare au intrat în uz, cîteva apărînd ca adevărate rarități și la noi.
- sursa: MEO (1975)
- adăugată de Anca Alexandru
- acțiuni
CIORĂSCU, Florin (1914-1977, n. Bîrlad), fizician și inginer român. M. coresp. al Acad. (1963). Cercetări de radioelectronică, fizică atomică și nucleară.
- sursa: DE (1993-2009)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
CONSTANTINIU, Florin (n. 1933, București), istoric român. Specialist în domeniul relațiilor agrare și al politicii de reformă a Mavrocordaților („Relațiile agrare din Țara Românească și Moldova în sec. al XVIII-lea”). Preocupări privind istoria celui de-al doilea război mondial („Între Hitler și Stalin. România și Pactul Ribbentrop-Molotov”).
- sursa: DE (1993-2009)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
- silabație: fio-rin
substantiv masculin (M1) Surse flexiune: DOR | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
vocativ | singular | — | |
plural | — |
substantiv masculin (M1) Surse flexiune: DOR | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
vocativ | singular | — | |
plural | — |
substantiv masculin (M3) | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
vocativ | singular | — | |
plural | — |
substantiv masculin (M1) | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
vocativ | singular | — | |
plural | — |
substantiv masculin (M3) | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
vocativ | singular | — | |
plural | — |
fiorin, fiorini / florin, florinisubstantiv masculin
- 1. Denumire a unor monede de aur și de argint care au circulat și în Țările Române până în secolul XIX. DEX '09 DLRLC DN
- Haină de zece fiurini. GOLESCU, Î. 67. DLRLC
-
- 2. Unitate bănească în Olanda, până la introducerea monedei unice europene. DEX '09sinonime: gulden
- 3. (În Anglia) Monedă de 2 șilingi. MDN '00
etimologie:
- Florin DEX '09 DEX '98 DN
- florin DEX '09 DEX '98 DN
- fiorino DEX '09 DEX '98 DN