2 intrări

17 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

fio2 sf vz hiolă

fio1 sf [At: EMINESCU, N. 52 / P: fi-o~ / Pl: ~le / E: fr fiole] 1 Flacon (mic) de sticlă, cu gâtul strâmt, închis ermetic, în care se păstrează de obicei medicamente (în special lichide sau pulberi sterile injectabile). 2 Sticlă mică. 3 Dispozitiv cu ajutorul cămia agenții de circulație verifică dacă conducătorii auto au consumat băuturi alcoolice. 4 (Fam; org) Sticlă de băutură.

FIÓLĂ, fiole, s. f. Flacon (mic) de sticlă, cu gâtul strâmt, închis ermetic, în care se păstrează de obicei medicamente (în special lichide sau pulberi sterile injectabile); ampulă. [Pr.: fi-o-] – Din fr. fiole.

FIÓLĂ, fiole, s. f. Flacon (mic) de sticlă, cu gâtul strâmt, închis ermetic, în care se păstrează de obicei medicamente (în special lichide sau pulberi sterile injectabile); ampulă. [Pr.: fi-o-] – Din fr. fiole.

FIÓLĂ, fiole, s. f. Flacon mic de sticlă, cu gîtul strîmt, închis ermetic, în care se țin mai ales medicamente (în special lichide injectabile). În atmosfera grea de mirosul substanțelor închise în fiole, făclia arunca o lumină turbure, roșie, galbănă și somnoroasă. EMINESCU, N. 52. – Pronunțat: fi-o-.

FIÓLĂ s.f. Mic flacon de sticlă închis ermetic, în care se păstrează mai ales medicamente (injectabile). ♦ Sticlă mică. [Pron. fi-o-. / < fr. fiole].

FIÓLĂ s. f. mic flacon de sticlă închis ermetic, în care se păstrează medicamente (injectabile). ◊ sticlă mică. (< fr. fiole)

FIÓLĂ ~e f. Flacon mic de sticlă, închis ermetic, în care se păstrează medicamente în stare sterilă. [Sil. fi-o-] /<fr. fiole

fiolă f. sticluță de medicamente.

*fiólă f., pl. e (fr. fiole, mlat. fiola, lat. phiala, d. vgr. phiále). Șip, flacon.

FIOLÁ vb. I. v. înfiola.

fíulă și (est, pop.) hí- f., pl. e (lat. fibŭla, fibulă, ac mare, bold de prins o haĭnă, de pus în păr [din *figíbula, d. figere, a înfige], de unde s’a făcut *fibia, fiulă, ca subula, *sublă, sulă. V. fiulare). A lua în fiulă, a lua în spangă, a lua înfigînd (sulița, furca, coarnele, ghearele). Fiula vîntuluĭ, curentu (furia) vîntuluĭ (NPl. Ceaur, 123 și 142). Fiula măriĭ, adîncu măriĭ, unde se crede că curentu „te ĭa în fiulă” (Stam. 218). – În est și fíolă, híolă, híoră. La Vlah. Rom. Pit. grebeniĭ Parînguluĭ, apucînd undele Lotruluĭ, le duc în hiolă de vale. – Fals hiólă (Cdr.) și hioală (rev. I. Crg. 2, 80). V. țeapă.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

fiólă (fi-o-) s. f., g.-d. art. fiólei; pl. fióle

fiólă s. f. (sil. fi-o-), g.-d. art. fiólei; pl. fióle


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

fiólă (fióle), s. f. – Flacon mic închis ermetic în care se păstrează medicamente. – Mr. fială. Fr. fiole (în mr., din it. fiala).


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

fiolă, fiole s. f. (glum.) sticlă cu băutură alcoolică.

Intrare: fiolă
  • silabație: fi-o-
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • fio
  • fiola
plural
  • fiole
  • fiolele
genitiv-dativ singular
  • fiole
  • fiolei
plural
  • fiole
  • fiolelor
vocativ singular
plural
Intrare: fiola
verb (VT201)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • fiola
  • fiolare
  • fiolat
  • fiolatu‑
  • fiolând
  • fiolându‑
singular plural
  • fiolea
  • fiolați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • fiolez
(să)
  • fiolez
  • fiolam
  • fiolai
  • fiolasem
a II-a (tu)
  • fiolezi
(să)
  • fiolezi
  • fiolai
  • fiolași
  • fiolaseși
a III-a (el, ea)
  • fiolea
(să)
  • fioleze
  • fiola
  • fiolă
  • fiolase
plural I (noi)
  • fiolăm
(să)
  • fiolăm
  • fiolam
  • fiolarăm
  • fiolaserăm
  • fiolasem
a II-a (voi)
  • fiolați
(să)
  • fiolați
  • fiolați
  • fiolarăți
  • fiolaserăți
  • fiolaseți
a III-a (ei, ele)
  • fiolea
(să)
  • fioleze
  • fiolau
  • fiola
  • fiolaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)