FILIC(O)- elem. „ferigă”. (< fr. filic/o/-, cf. lat. filix, -icis)

FILICO- „ferigă”. ◊ L. filix, icis „ferigă” > fr. filico-, engl. id. > rom. filico-. □ ~id (v. -id), adj., filiciform*; ~logie (v. -logie₁), s. f., disciplină care se ocupă cu studiul ferigilor.

FILIC < gr. φιλήϰοος „atent, ascultător cu plăcere”. Tema fil „amic, iubitor” intră în formația multor nume calendaristice (Filic, Filip etc., sau Teofil, Pamfil etc.), și a servit la formarea unor nume. 1. Fil/u (I Bot 6); -ea (16 B III 5; Paș); -eni (Giur 43; 17 B 31, 360); -ești s; -eanca t; -uță pren.; Tatomir al Filei (AO XVII 293). 2. Fili (Ard 37); -ași, -oara, -orul, -ul ss; -uță, act.; Filiiaș, D-tru, stolnic, 1649 (BCI XI 62); -ul, D. (Mano 20); Filieșanul = Filișanul fam. olt. „de la Filiași” (Cras 41) 3. Cu hi < fi, ca Hilip < Filip: Hilie b. (D Cpol); Hilii, Rohotă (RI XXXI 192); Hilina (Isp III² și V²; C Bog; Sur XXIV); Hilian (Isp II¹); Hiliaș Gh, (BCI VII 53); Hilița, Hiliuți ss.; Hiliuță (Bîr I). 4. Cu hi > și: Hilișeu-Șilișeu (Sur XIV). 5. + -ca, -cu, -cea: Filca, Crașovean, băn. (AO III 481; Filco (Sd XV 61); Filcu (Sd XVI și XXII 208); Filce, V., mold. (Băl IV); -a, munt. (P Bor 26; AO X 128); -a diac (Cat; Rep D 122). 6. Cu hi < fi și suf. -ce, -cea: Hilce (16 A III 165); -a (Ur XXII 72; Sd XVI); Hilcești, 1469 (Ț-Rom 270). 7. Cu afer. prob.: Liul, P., olt. (Sur VI) < ◊ Hiliu. 8. Forma greacă: Filos diac, 1392 (Ț-Rom 59); – logofăt (Fior 15), grec de origine.