fiert², fiartă a [At: PISCUPESCU, O. 135/4 / Pl: ~rți, ~e / E: fierbe] 1 (D. lichide sau d. solide aflate într-un lichid) Care a fost suspus fierberii. 2 (D. alimente) Preparat prin fierbere. 3 (D. rufe) Dezinfectat prin fierbere (2). 4 (Fam; îe) A o face fiartă A comite o eroare. 5 (Îae) A nu izbuti Si: a rata. 6 (Îae) A se face de râs. 7 (Fig) Supărat. 8 (Nob; prin asemănare cu unele alimente care se întăresc prin fierbere) Tare.

fiert¹ sns [At: ECONOMIA 160/16 / E: fierbe] 1-6 Fierbere (1-6).

mierte-fierte ssp [At: DELAVRANCEA, S. 98 / E: fierte (pll fiert)] (Csnp; îe) O să-ți dau ~ Mâncăruri alese.

FIERT¹ s. n. Faptul de a fierbe. 1. Fierbere (1). 2. Fermentare; timpul fermentării (vinului nou). Simina nu a plecat decît abia pe la fiertul vinului. SLAVICI, O. I 213.

FIERT², FIARTĂ, fierți, -te, adj. 1. (Despre lichide) Care a fost supus fierberii. Apă fiartă. ♦ (Despre alimente sau mîncări) Preparat prin fierbere. Cartofi fierți. ▭ Orzul să mi-l dai fiert în lapte. ISPIRESCU, L. 3. Gătitu-le-ați ceva bob fiert? CREANGĂ, A. 10. ◊ Expr. (Familiar) A o face fiartă = a da greș, a o scrînti, a o face de oaie. 2. Fig. Supărat, necăjit, amărît tare. Era fiert de supărare.

MIERTE s. m. pl. (Regional, în expr.) Mierte-fierte (sau prăjite) = tot felul de lucruri. Au dorit mierte-fierte, Cerul cu stelele. Raiul cu miresmele, Zori cu rochi de curcubee Și cu ochii de scînteie. DELAVRANCEA, S. 98. – Pronunțat: mier-.

superfiert, -fiartă adj. ◊ „În Oceanul Pacific, la vest de Ecuator, au fost luate de la adâncimea de 3000 metri primele probe de «apă superfiartă». După cum se știe, aici, fundul oceanului este brăzdat de o imensă crăpătură prin care apa, în contact cu magma, atinge temperaturi superioare gradului ei de fierbere în condițiile de la suprafață.” I.B. 30 III 77 p. 8 //din super- + fiert//

FIERT² fiartă (~ți, ~te) 1) v. A FIERBE. ◊ A o face fiartă a face o gafă. 2) fig. (despre persoane) Care este fără vigoare; moleșit. /v. a fierbe

FIERT¹ n. 1) v. A FIERBE. 2) Timpul cât durează fermentarea (vinului). /v. a fierbe

fert, feártă adj. Est. Care a clocotit la foc: lapte fert. Care a stat în apă clocotită: carne feartă, pește fert, oŭă ferte. Fig. Slăbit, stors de puterĭ, alterat: par’că era fert de rușine. A o face feartă, a strica treaba, a nu reuși. – În vest fĭert, fĭartă, pl. f. fĭerte.

fĭert, fĭártă, V. fert.

+fiert¹ adj. m., pl. fierți; f. fiartă, pl. fierte

fiert² s. n.

mierte-fierte (pop.) s. f. pl.

fiert s. n.

mierte-fierte (pop.) s. f. pl.

fiert s. n.

mierte-fierte s. f. pl.

fiert

FIERT s. v. clocot.

FIERT s. clocot, clocotire, fierbere, (rar) colcăială, fiertură. (~ apei puse la foc.)

Fiert ≠ crud

FIERTUL, Ion ( Șchei I), < vb. a fierbe.

a o face fiartă expr. a face o gafă, a face o mare greșeală / prostie.

a-i da mustu-n fiert expr. (er.) a ejacula.

MIERTE-FIERTE subst. pl. (Cu sens neprecizat, într-o formulă rimată) Au dorit mierte-fierte: Cerul cu stelele, Raiul cu mirezmele. DELAVRANCEA, S. 98. O să-ți dau mierte-fierte (=o să-ți dau cine știe ce mîncări alese). CIAUȘANU, GL. - Formație spontană de la fierte (pl. lui fiert). Cf. GRAUR, E. 19.