-fica [At: DN³ / E: it, lat -ficare] Element secund de compunere savantă cu semnificația: 1 A face. 2 A produce. 3 A fabrica.

-FICA Element secund de compunere savantă cu semnificația „a face”, „a produce”, „a fabrica”. V. -fia. [< it., lat. -ficare].

-FICA/-IFICA/-FIA/-IFIA suf. „a acționa prin intermediul...”, „a face”. (< fr. -fier, cf. lat. -ificare)

FIICĂ, fiice, s. f. Persoană de sex feminin, considerată în raport cu părinții săi; fată. – Fie² + suf. -ică.

fică sf vz fiică

fiică sf [At: DOSOFTEI, V. S. 25 / V: fică, (reg) hi~ (hică) / Pl: ~ice / E: fie² + -ică] Persoană de sex feminin, considerată în raport cu părinții săi Si: fată (12).

FIICĂ, fiice, s. f. Persoană de sex feminin, considerată în raport cu părinții săi; fată. – Fie² + suf. -ică.

FIICĂ, fiice, s. f. (De obicei în legătură cu un pronume posesiv sau cu un substantiv în genitiv) Persoană de sex feminin considerată în raport cu părinții săi; fată (3). A măritat pe fiică-sa după un om bun și harnic. CREANGĂ, P. 294. Am avut toată vremea ca să trec pe la Marghiolița, fiica comisarului Săbiuță. ALECSANDRI, T. I 66. Am răpit pe fiica ta. id. P. P. 79. – Pronunțat: fii-că.

-IFIA/-IFICA elem. -fica.

FII/CĂ ~ce f. Persoană de sex feminin luată în raport cu părinții săi; fată. [G.-D. fiicei; Sil. fii-] /fie + suf. ~că

fiică f. fată, în raport cu părinții săi. [Derivat din fie sub influență analogică (cf. maică)].

fiĭcă f., pl. e, ĭ (dim. d. fie 1, ca puĭcă, d. puĭ. V. fiŭ). Fată (față de părințiĭ eĭ): Cornelia, mama Grahilor, era fiĭca luĭ Scipione Africanu.

+fii-mea/-ta/-sa (pop., fam.) s. f. + adj. pr., g.-d. fii-mii/-tii/-sii

fiică (desp. fii-) s. f., g.-d. art. fiicei; pl. fiice

!fiică (fii-) s. f., g.-d. art. fiicei; pl. fiice

!fiică-mea (-ta, -sa) (fii-) s. f. + adj. pr., g.-d. fiică-mii (-tii, -sii)

fiică s. f. (sil. fii-), g.-d. art. fiicei; pl. fiice

fiică-mea (ta, sa) s. f. + adj. (sil. fii-)

fiică, pl. fiice

fiică.

FIICĂ s. copilă, fată, (înv. și pop.) fie, (înv. și reg.) pruncă. (Aceea e ~ mea.)

FIICĂ s. copilă, fată, (înv. și pop.) fie, (înv. și reg.) pruncă. (Aceea e ~ mea.)

fiică, fiice s. f. Persoană de sex feminin, considerată în raport cu părinții săi; fată, fie. ◊ Fiica Sionului = (în Noul Testament) cetatea Ierusalimului, numită astfel pentru că era zidită pe muntele Sion. – Din fie „fiică” + suf. -ică.

Fic/a, -ă, -ău v. Sofia I 7; Filip V 3.