2 intrări

19 definiții

FARFARÁ, farfarale, s. f. (Fam. și peior.) Flecar, palavragiu; persoană care duce vorba de colo-colo, care deformează conținutul spuselor cuiva și le transmite astfel altora. – Din tc. farfara.

FARFARÁ, farfarale, s. f. (Fam. și peior.) Flecar, palavragiu; persoană care duce vorba de colo-colo, care deformează conținutul spuselor cuiva și le transmite astfel altora. – Din tc. farfara.

FARFARÁ, farfarale, s. f. (Familiar) Persoană care nu păstrează secretele; flecar, palavragiu. Și mierla cînta, Iar îi răspundea: Ba, sturzule, ba; Io nu te-oi lua, Nu te-oi săruta, Că ești farfara. TEODORESCU, P. P. 455.

farfará (fam.) s. f., art. farfaráua, g.-d. art. farfarálei; pl. farfarále, art. farfarálele

farfará s. f., art. farfaráua, g.-d. art. farfarálei; pl. farfarále

FARFARÁ s., adj. v. clănțău, flecar, guraliv, limbut, palavragiu, vorbă-lungă, vorbăreț.

farfará adj. – Guraliv, flecar, palavragiu. – Mr. fărfără. Tc. farfara, din arab. farfâr (Șeineanu, II, 168; REW 3194; Lokotsch 589), în parte prin intermediul ngr. φαρφαρᾶς, cf. bg. farfara. Aparțin aceluiași radical fanfară, s. f., din fr. fanfare și fanfaron, adj., din fr. fanfaron, cf. mr. fanfaron, din it.

FARFARÁ ~le f. rar Persoană care poartă zvonuri, denaturându-le. /< turc. farfara

farfará2, adv. (pop. înv.) încoace și încolo, brambura; în expr. a umbla farfará = a umbla brambura.

farfarà adv. și m. 1. încoace și încolo: a umbla farfara; 2. toacă-gura. [Turc. FARFARA].

farfará f. (turc. farfara, d. ar. ferfere, de unde și sp. fanfarron; ngr. farfarâs. V. fanfaron). Fam. Flecar, palavragiŭ.

PODBÁL s. (BOT.) 1. (Tussilago farfara) (reg.) păpădie, ropan, ropanior. 2. podbal-de-munte v. arnică.

podbál (podbeál), podbéli, s.m. (reg.) 1. plantă mică erbacee, din frunzele căreia se face infuzie contra tusei și cataplasme. 2. brustur. 3. păpădie. 4. năvalnic. 5. nufăr. 6. smirdar. 7. pătlagină.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

farfará s., adj. v. CLĂNȚĂU. FLECAR. GURALIV. LIMBUT. PALAVRAGIU. VORBĂ-LUNGĂ. VORBĂREȚ.

FARFARA adj. cf. gr. Фαρφαρᾶ sau tc., (?) 1. – munt. (17 B I 329, II 331). 2. Farfareanu, Al. (IO 35). 3. Fîrfarea (16 B IV 404). 4. Cf. scurtat, Farfa, sau din altă temă, (16 B II 283).

TUSSILAGO L., TUSSILAGO, PODBEAL, fam. Compositae. Gen care are o singură specie Tussilago farfara L. Originară din Africa, Asia, Europa. Înflorește primăvara foarte devreme. Flori aurii, hermafrodite, numeroase, dispuse în capitule. Foliolele involucrului așezate pe un rînd. Tulpină solzoasă cu 1 capitul terminal. Florile discului sînt fertile. Frunze radicale, se dezvoltă mai tîrziu, abia după flori, rotunde, cordiforme sau rotund-reniforme, cu diametrul de cca 20 cm, dințate, albe-tomentoase pe partea inferioară, pețiolate. Fructe, achene cilindrice, 5-10 coaste și prevăzute cu un papus format din peri subțiri, asprii, în număr mare. Plantă erbacee, perenă, mică, cu rizom cărnos.


Definiții din dicționare neoficiale

Deoarece nu sunt editate de lexicografi, aceste definiții pot conține erori, deci e preferabilă consultarea altor dicționare în paralel.

farfara, farfarale s. f. (peior.) 1. flecar, palavragiu. 2. persoană neserioasă în al cărui cuvânt nu poți avea încredere.

Intrare: farfara
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular farfara farfaraua
plural farfarale farfaralele
genitiv-dativ singular farfarale farfaralei
plural farfarale farfaralelor
vocativ singular
plural
Intrare: Farfara
Farfara