fanar sn [At: N. COSTIN, ap. LET. I, A. 22/14 / V: fân~, fânariu / Pl: ~e / E: ngr φανάρι] 1 (Înv) Felinar (1). 2 (Înv; imp) Far (2). 3 (Reg) Partea interioară a fusului morii de vânt, fixată într-una din pietrele acesteia Si: crâng (32), prâsnel. 4 (Reg) Fereastră în acoperiș, pentru luminarea sau aerisirea podului Si: bageac¹.

FANAR, fanare, s. n. Felinar. (Și în forma fînar) În întunericul cerdacului fînarul de la poartă arunca o lumină slabă. SADOVEANU, O. IV 36. Printre mii de șatre albe Vezi fanare în amurg Și prin pulberea de aur Oamenii pe uliți curg. IOSIF, PATR. 37. Fanarele trăsurii aruncau înaintea lor, pe șosea, o pată lungă de lumină. ALECSANDRI, C. 141. ◊ Fig. Valea era coperită de umbrele serii; cerul aprindea pe rînd, pe rînd fanarele sale. BOLINTINEANU, O. 359. – Variantă: fînar s. n.

FANAR ~e n. Lampă de gaz portativă, folosită în afara încăperilor. /

Fanar n. 1. cartier în Gonstantinopole, pe Cornul de aur, locuit de cei mai nobili și mai avuți Greci, dintre cari Turcii recrutau în secolul al XVIII-lea pe dragomanii și pe hospodarii Țărilor Române; 2. fanariotism.

fanar n. 1. Mold. felinar: fanarele de pe uliți AL.; 2. prisnelul unei mori de vânt (asemuit luminei șovăitoare a fanarului). [Turc. FANAR (v. fener)].

fanár n., pl. e (ngr. fanári, vgr. phanárion, dim. d. phanós, care vine d. phaíno, apar, mă arăt; turc. fenar, pop. fener, rus. fonárĭ, rut. fonar, alb. bg. fener. V. fanal, fenomen, fantazie). Mold. sud. Lanternă, cutie de sticlă în care arde o lampă orĭ o lumînare adăpostită de vînt. – Rar și fenér (d. turc.). În nord fînar, pop. fînarĭ (d. rut.). În Munt. ș. a. felinár. – Vechĭ, rar fan, pl. urĭ (ngr. fanos)-

fânar² sn vz fanar

fânar¹ sn [At: COMAN, GL. / V: ~iu / Pl: ~e / E: fân + -ar] (Reg) 1 Construcție anexă lângă o gospodărie rurală în care se depozitează fânul și se păstrează diferite vehicule și unelte agricole Si: șură¹. 2 (Îf fânariu) Fân (1) așezat între patru stâlpi cu acoperiș mobil.

fânariu² sn vz fânar¹

fânariu¹ sn vz fanar

fener sn vz fanar

FÎNAR s. n. v. fanar.

FÎNAR s.n. (Mold., Trans. SV) Felinar. A: Îmblat-au [craiul] toată noaptea cu fînare. N. COSTIN. C: Iuda . . . veni acolo cu fînare si făclii. NT 1648, 129^r. Etimologie: ngr. fanárí.

fener n. Mold. fanarul morii. [Turc. FENER, felinar (v. fanar)].

fenér, V. fanar.

fînár n., V. fanar.

fanar (felinar) (înv.) s. n., pl. fanare

fanar (felinar) (înv.) s. n., pl. fanare

Fanar (cartier din Constantinopol) s. propriu n.

fanar s. n., pl. fanare

FANAR s. v. crâng, felinar, lampă, prâsnel.

fanar s. v. CRÎNG. FELINAR. LAMPĂ. PRÎSNEL.

FÂNAR s. v. felinar, lampă.

fînar s. v. FELINAR. LAMPĂ.

fanar (fanare), s. n. – 1. Lanternă; felinar. – 2. Cartier grecesc din Constantinopole. – Var. (Mold.) fînar. Mr. fînare. Ngr. φανάρι (Ronzevalle 125; Gáldi, Dict., 187), din lat. fanarium, cf. tc., alb., bg. faner. Este dublet de la fanal, s. n. (felinar), din it. fanale, fr. fanal. – Der. fanaragiu, s. m. (angajat care aprindea felinarele din iluminatul public), din tc. fenarci (Șeineanu, II, 167); fînăraș, s. m. (Mold., licurici); fanariot, s. m. (grec din Constantinopole aparținînd aristocrației din Fanar, care a ocupat funcții pe cît de numeroase pe atît de importante în Munt. și Mold., în sec. XVII și XVIII), din ngr. φαναριώτης; fanariot, adj. (referitor la fanariot sau la epoca de la 1711 la 1821, în istoria romînă); fanariotic(esc), adj. (înv., referitor la fanarioți); fanariotism, s. n. (politică proprie exploatatorilor venetici); fanariotiza, vb. (a greciza). Cf. felinar.

fener, fenere, s.n. (reg.) fanarul sau felinarul morii.

FANAR (FENER), cartier din Constantinopol (Istanbul), locuit de greci; reședință a patriarhului ortodox de Constantinopol (din 1453).