2 intrări

16 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

FÁLĂ s. f. 1. Trufie, îngâmfare; orgoliu. 2. Motiv de a se mândri cu ceva sau cu cineva; mândrie. ◊ Loc. vb. (Pop.) A-i fi cuiva fală (cu cineva sau cu ceva) = a se mândri (cu cineva sau cu ceva). 3. Strălucire, măreție; pompă2. 4. Glorie, faimă, renume. – Din sl. hvala.

FÁLĂ s. f. 1. Trufie, îngâmfare; orgoliu. 2. Motiv de a se mândri cu ceva sau cu cineva; mândrie. ◊ Loc. vb. (Pop.) A-i fi cuiva fală (cu cineva sau cu ceva) = a se mândri (cu cineva sau cu ceva). 3. Strălucire, măreție; pompă2. 4. Glorie, faimă, renume. – Din sl. hvala.

fa sf [At: MOXA 403/5-12 / V: (înv) hva~, hfa~ / E: vsl χвалa] 1 Glorie. 2 (Îe) Faimă (1). 3 (Îvp) Fast1. 4 Măreție. 5 Mândrie. 6 (Îlav) Cu ~ Cu mândrie. 7 (Pop; îe) A-i fi cuiva ~ (cu cineva sau ceva) A se mândri (cu cineva sau ceva). 8 (Pop; îe) A socoti (sau a ține, a avea) drept ~ A aprecia ca vrednic de laudă. 9 (Înv) Faptă de laudă. 10 (Înv) Merit.

FÁLĂ s. f. 1. Trufie, îngîmfare, înfumurare, orgoliu. Boierul, îndemnat de fala lui obișnuită, își scutura barba și umplea încăperea c-un glas detunător. SADOVEANU, O. VII 54. Vorba ceea: fală goalătraistă ușoară! CREANGĂ, P. 320. Iar ciocoiul cum se pleacă De mă vede la potică! Cum, smerit, în genunchi pică Și de fală se dezbracă! ALECSANDRI, P. A. 44. 2. Motiv de a se mîndri cu ceva; mîndrie. Era un om cinstit, muncitor... într-o zi putea ajunge fala gospodăriei. CAMILAR, TEM. 32. O, calul meu! Tu fala mea, De-acum eu nu te voi vedea. COȘBUC, P. I 112. ◊ Expr. (Regional) A(-i) fi fală (cuiva cu cineva sau cu ceva) = a se simți mîndru (de ceva), a se mîndri (cu ceva). Place-mi mîndra cinășea (= frumușică), Că mi-i fală-n tîrg cu ea! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 368. 3. Strălucire, măreție; pompă. În amîndouă părțile... păduri suiau peste păduri, ducînd pînă la cer fala fagului și a moliftului. GALACTION, O. I 281. Mîine, te-oi primi cu fală și mai cuvenit alai. DAVILA, V. V. 183. Sigismund se duse la Viena. În toate părțile fu primit cu aceeași fală. BĂLCESCU, O. II 165. 4. Glorie, faimă, renume. Un viitor de fală Ți se pune dinainte, ți s-așterne drum măreț. DAVILA, V. V. 56. Fală-n lume și mărire pentru tine-n veci să fie, O, Moldovo, țară mîndră! tu ce dai sfînta dreptate! ALECSANDRI, O. 74. Fală ți-am făcut Ție de voinic, Mie de cal bun! TEODORESCU, P. P. 56.

FÁLĂ f. 1) Atitudine de superioritate nejustificată față de alții; mândrie; măreție; semeție; îngâmfare; înfumurare. 2) înv. Manifestare publică sărbătorească. /<sl. hvala

fală f. rezultatul fălirii (legitime sau exagerate): 1. mândrie mare, glorie: bărbații mari sunt fala națiunii; 2. paradă, ostentațiune: o face de fală. [Slav. HVALA].

fálă f. fără pl. (vsl. hvala, laudă; bg. fala, rut. falá, hvalá; ung. hala, mulțămire. V. scofală). Vechĭ (hvală). Laudă. Azĭ. Glorie, mîndrie: acest om e fala țăriĭ. Trufie, fudulie, fanfaronadă, ostentațiune: acest om cheltuĭește numaĭ de fală.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

FÁLĂ s. 1. v. îngâmfare. 2. (concr.) glorie, mândrie. (El e ~ țării noastre.)

FA s. 1. aroganță, fudulie, infatuare, înfumurare, îngîmfare, mîndrie, orgoliu, semeție, trufie, vanitate, (livr.) fatuitate, morgă, prezumție, suficiență, (rar) superbie, țanțoșie, (înv. și pop.) măreție, mărire, (pop. și fam.) ifos, țîfnă, (reg.) făloșenie, făloșie, (înv.) fălnicie, laudă, mărie, mărime, mîndrețe, pohfală, preaînălțare, preaînălțime, semețire, trufă, trufășie, zădărnicie. (~ lui este cu totul nejustificată.) 2. (concr.) glorie, mîndrie. (El e ~ țării noastre.)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

fálă s. f.1. Glorie. – 2. Pompă, fast, strălucire. – 3. Splendoare, măreție. – 4. Mîndrie, îngîmfare, trufie. – Var. (înv. hvală, hfală). – Megl. falbă. Sl. chvala (Cihac, II, 107; Miklosich, Slaw. Elem., 51), cf. bf. fal(ba), sb. fala. În megl. direct din bg. Sec. XVII. – Der. făleț, adj. (mîndru, trufaș), cf. sl. hvalĭcĭ, înv. și în Trans. de Vest; făli, vb. (înv., a slăvi; refl., a se lăuda, a se mîndri), din sl. hvaliti, cf. sb. faliti, bg. falim; fălie, s. f. (înv., fast, pompă; înv., orgoliu); falnic, adj. (glorios; fastuos, magnific; mîndru, trufaș); fălnicie, s. f. (orgoliu, vanitate); fălos, adj. (fastuos; orgolios, mîndru; încrezut); făloși, vb. refl. (a se lăuda); făloșenie, s. f. (lăudăroșenie); fulău, s. m. (lăudăros, fanfaron; romaniță-puturoasă, Anthemis cotula), de la făli cu -ău, ca mîncău, țingău, fugău, etc. (după Tiktin, din mag. faló „mîncău”; după Lacea, Dacor., V, 399, din mag. füll „ureche”; DAR îl consideră necunoscut). Cf. pohvală.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

FALĂ subst. 1. – P. mold., act.; Fălești s. (17 B II 205). 2. Fălică, M., mold., act. 3. Cf. Falevici, Ioan (Dm).

AD OSTENTATIONEM (lat.) cu fală; cu mândrie; în mod ostentativ – A face un lucru ad ostentationem.

Intrare: Fală
Fală nume propriu
nume propriu (I3)
  • Fală
Intrare: fală
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • fa
  • fala
plural
genitiv-dativ singular
  • fale
  • falei
plural
vocativ singular
plural

fală

  • exemple
    • Boierul, îndemnat de fala lui obișnuită, își scutura barba și umplea încăperea c-un glas detunător. SADOVEANU, O. VII 54.
      surse: DLRLC
    • Vorba ceea: fală goală – traistă ușoară! CREANGĂ, P. 320.
      surse: DLRLC
    • Iar ciocoiul cum se pleacă De mă vede la potică! Cum, smerit, în genunchi pică Și de fală se dezbracă! ALECSANDRI, P. A. 44.
      surse: DLRLC
  • 2. Motiv de a se mândri cu ceva sau cu cineva.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: mândrie attach_file 2 exemple
    exemple
    • Era un om cinstit, muncitor... într-o zi putea ajunge fala gospodăriei. CAMILAR, TEM. 32.
      surse: DLRLC
    • O, calul meu! Tu fala mea, De-acum eu nu te voi vedea. COȘBUC, P. I 112.
      surse: DLRLC
    • 2.1. locuțiune verbală popular A-i fi cuiva fală (cu cineva sau cu ceva) = a se mândri (cu cineva sau cu ceva).
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: mândri attach_file un exemplu
      exemple
      • Place-mi mîndra cinășea (= frumușică), Că mi-i fală-n tîrg cu ea! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 368.
        surse: DLRLC
  • exemple
    • În amîndouă părțile... păduri suiau peste păduri, ducînd pînă la cer fala fagului și a moliftului. GALACTION, O. I 281.
      surse: DLRLC
    • Mîine, te-oi primi cu fală și mai cuvenit alai. DAVILA, V. V. 183.
      surse: DLRLC
    • Sigismund se duse la Viena. În toate părțile fu primit cu aceeași fală. BĂLCESCU, O. II 165.
      surse: DLRLC
  • exemple
    • Un viitor de fală Ți se pune dinainte, ți s-așterne drum măreț. DAVILA, V. V. 56.
      surse: DLRLC
    • Fală-n lume și mărire pentru tine-n veci să fie, O, Moldovo, țară mîndră! tu ce dai sfînta dreptate! ALECSANDRI, O. 74.
      surse: DLRLC
    • Fală ți-am făcut Ție de voinic, Mie de cal bun! TEODORESCU, P. P. 56.
      surse: DLRLC

etimologie: